Se afișează postările cu eticheta Daca taceam. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Daca taceam. Afișați toate postările

luni, 9 aprilie 2012

PROSTITUTIA POLITICA

PROSTITUŢIA POLITICĂ
2012-04-05 » Categorie » Editorial
ZIARUL "TRICOLORUL"

de Ruxandra Lungu

"Exact cînd consideram că dl. Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte al PDL, reprezintă culmea traseismului politic din România, prin dezertarea la amicii de „dreapta”, adică la PNL, un alt caz ne-a atras atenţia în mod deosebit, deşi nu a fost comentat de mass-media, din motive lesne de înţeles. În treacăt fie spus, noi, cei de la PRM, am susţinut întotdeauna că actuala lege electorală este o greşeală care afectează în profunzime existenţa democraţiei şi a statului de drept. Ne-am pronunţat împotriva traseismului politic şi găsisem şi soluţii pentru a-l descuraja. Dar, actualii demnitari nu-şi vor tăia niciodată craca de sub picioare şi vor lăsa mereu „loc de bună-ziua”, sub masca apărării „interesului naţional” şi a celor care i-au ales.

Pînă una, alta, ne-a atras atenţia nu un caz de traseism care a devenit o modă a şobolanilor ce părăsesc barca naufragiată, ci unul de prostituţie politică în toată regula. O blondină, trecută de mult de a doua „tinereţe”, ne sufocă zi de zi pe toate posturile de televiziune, dîndu-şi cu părerea de la problemele de natură social-economică la cele medicale sau de alcov. Nu-i dăm numele, pentru că nu facem reclamă gratis nimănui. Iniţial, am crezut că se plictiseşte acasă numărîndu-şi banii şi mai are, iată, motiv să iasă şi în lume. După care am suspectat-o că doreşte să reintre în politică, folosind trambulina mass-media, care nu este de neglijat, mai ales în România, unde votul se acordă emoţional şi nicidecum în urma studierii atente a profilului şi carierei candidatului în cauză.
Revenind, ce credeţi că afirma, nu demult, la B1 TV, năstruşnica doamnă? Cităm din memorie: „Aş vrea să candidez la o primărie, care partid mă vrea, poate să mă ia”. Motivul deciziei este şi mai halucinant: actualul primar din sectorul cu pricina nu s-a prea ostenit cu deszăpezirea. Ce ideologie, ce doctrină, ce program politic, ce interes pentru cetăţean? Acestea sînt doar vorbe, şi atît. Lejeritatea cu care politicienii noştri, unii foşti activişti comunişti, au devenit capitalişti convinşi nu ne mai surprinde. Aşa cum nu ne-a surprins alianţa PSD-PDL, sau actuala USL. Între noi fie vorba, dezertorii din PDL nu ne prea interesează, mai ales că unii pot fi adevăraţi „cai troieni“. Ceea ce deranjează, totuşi, este că USL îi primeşte cu braţele deschise, fără să-şi dea seama că astfel de decizii vor costa scump această alianţă, care este, şi aşa, contra naturii. Sau, probabil, sînt mai preţioase cohortele de primari fripturişti care, prin şantaj şi ameninţare, influenţează votul din mediul rural. Aşadar, toţi recunosc faptul că în România alegerile se fraudează direct sau indirect, iar personajele care ne conduc de 22 de ani nu numai că nu sînt inspirate de o doctrină politică, nu numai că nu au o viziune asupra destinului ţării şi al românilor, dar trăiesc doar cu obsesia acaparării de foloase şi privilegii, deseori necuvenite, şi a obţinerii celui mai nociv drog: Puterea. Căci, altfel, din ce motiv obositoarea persoană supermediatizată, împlinită material şi personal, şi-ar dori funcţia de primar, indiferent ce partid o „ofertează”? Oricum, exprimarea acestei dorinţe a fost complet nefericită. Chiar şi fetiţele de pe centură sînt mai selective cu potenţialii clienţi..."

duminică, 27 februarie 2011

"MIREILLE MATHIEU" E RANCHIUNOS !

E o postare greu de realizat, pentru ca are multe idei, una de la apus, alta, de la rasarit. Motiv pentru care nu le pot sintetiza, coerent, intr-un editorial demn de publicat, in ziarul "Tricolorul".
E vorba de Crin Antonescu si recentele sale afirmatii despre PRM si acuzarea transmisa partidului nostru ca doreste "intrarea pe usa din dos", dar nu stiu exact UNDE?
Asa ca, incerc sa-mi sintetizez gandurile, pe intelesul tuturor, fara sa pot sa-mi dezvolt argumentatia, deocamdata din lipsa de spatiu si timp:
1. "Liberalii", denumiti si PNL, nu mai au legaturi cu partidul istoric a carui deviza, "prin noi insine", nu s-a regasit, SUB NICI O FORMA, in politicile economice practicate in 2006-2008!
2. Crin Antonescu face parte dintre liderii "de cariera", buni vorbitori (gargaragii) si cu o oarece charisma. Pe de alta parte, imaginea sa, de tanar intelectual, aflat, in 1990, la locul potrivt, in momentul potrivit, vesnic si profitabil slujbas la STAT, de cand s-a nascut el, nu ma convinge ca este promotorul ideal al unor politici CREATOARE DE LOCURI DE MUNCA.
3. Dezicerea (inutila) de PRM si petirea lingusitoare a UDMR, cu care a mai guvernat, ma pune pe ganduri. Aliantele cu PRM ar oferi fortelor nationale posibilitatea de a denunta contractele frauduloase ale Mafiei, dar nici un partid care a guvernat de 21 de ani incoace nu vrea asa ceva. PSD, PNL, PDL, UDMR, PC se tem ca de dracu' de verificarea activitatii ministrilor perindati la putere dupa 1989. Se stiu, intre ei, si se acopera !
4. Alianta cu PC, facuta strict pentru asigurarea unei mediatizari intense, e un fel de "fa-te frate cu dracul, pana treci puntea". Nu e o miscare tocmai rea, dar nu pentru PNL, ca partid istoric, creditat, de cei mai in varsta sau de multi tineri naivi, cu o anumita integritate si moralitate. Oricum, vizibilitatea pe "Antene", era, oricum, arhi-suficienta si fara asocierea, la tribunal, cu partidul-televizor!
5. Dinu Patriciu si afacerile lui sunt bomboana pe coliva, nici nu mai comentez!
6. Crin Antonescu nu face parte dintre politicienii "tavaliti", grav, de verbul ascutit al pamfletarului Corneliu Vadim Tudor. Omul s-a ferit de scandaluri majore si nici nu este membru al grupului de imbogatiti peste noapte din PNL. Si, totusi, nu a invatat ca "Tacerea e de aur"!

UN FEL DE CONCLUZIE
Nici un lider de partid, cat de potent s-ar crede el, la un moment dat, n-ar trebui sa se lase pe seama sondajelor. In marea majoritate, mincinoase, mai ales facute de firme de "casa."
Electoratul romanesc se manifesta emotional, imprevizibil si, uneori, chiar si 1-2 procente fac diferenta intre "marire" si "decadere".
Cine a ignorat electoratul PRM, caruia i se poate adresa DIRECT, a pierdut. A spus-o, la un moment dat, Ion Iliescu.
Crin Antonescu merge pe cartea UDMR pentru 2012. Drum lung si cale batuta, Mireille!
UN P.S. PERSONAL:
NU-MI DORESC INTRAREA IN PARLAMENT PE MANA VOASTRA.
MAI DEGRABA, AS MURI CU 20-30 DE LIDERI CORUPTI DE-AI VOSTRI (PUTERE SAU OPOZITIE) DE GAT, DACA ASA S-AR CURATA TARA DE HOTI SI TRADATORI, MAI FLOARE DE CRIN, IMACULAT!

joi, 9 decembrie 2010

CE-A FOST IN CAPUL TAU, MIRCEA GEOANA ?

Nu stiu ce l-a apucat pe Mircea Geoana. Evident, frustrarea si furia de a constata ca ai iesit pe locul doi, DESI ai castigat alegerile, poate fi imensa. Si Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor au trecut prin acelasi lucru in 1996 si 2000, au inteles si au supravietuit politic. Conducerea Romaniei nu se decide in interiorul granitelor tarii ca urmare a "alegerilor libere". Dupa 1989, nici atat. Cu atat mai mult intr-o tara jefuita de straini, in cardasie cu tradatorii romani, prabusita economic, depopulata cu buna stiinta si cu cetateni usor de manevrat, precum plastilina. O solutie ar fi votul obligatoriu si extrema transparenta in numararea voturilor din fiecare sectie, filmata in direct, chiar cu riscul unor costuri imense. Se poate, dar nu se vrea.
Revenind la Geoana, probabil ca tine mortis sa piarda sefia Senatului, indeplinind visul lui Traian Basescu si, probabil, al unor granguri din PSD care abia asteapta sa-i ia locul. De ce ar face asa ceva? Cautati raspunsul la Ion Iliescu.

P.S. Cica, la marea confruntare, Traian Basescu avea in mapa fotografiile cu vizita la Vantu. De ce s-a "pierdut" Geoana in halul asta, n-am sa inteleg. Politica damboviteana cere mult tupeu, sa minti fara sa clipesti. Doar erau niste "trucaje ordinare", precum filmuletul mult mediatizat care i-a adus lui Base' un nou mandat. Am inceput sa scriu in versuri!
P.P.S. Sa nu deduceti de aici ca sunt fan Geoana, Doamne-pazeste!

luni, 24 august 2009

VORBE DE CLACA !

Tricolorul, nr. 1639, editia din 17.08.2009
Şuete despre criză
Autor : RUXANDRA LUNGU
Într-o ediţie a emisiunii ,,Ştirea Zilei”, de la Antena 3, domnul ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Marian Sîrbu, a dovedit că este total străin de cuantumul salariului minim pe economie pentru angajaţii absolvenţi cu studii superioare. Dacă la moderatoarea emisiunii şi invitatul Bogdan Chirieac nu aveam pretenţii, teoretic, să fie familiarizaţi cu astfel de cifre, mai ales că în cercul de prieteni, cunoscuţi sau colaboratori ai domniilor lor nu cred că se găsesc persoane angajate cu salariul minim, în schimb, domnul ministru ar trebui să ştie nivelul salariului minim şi trezit noaptea din somnul cel mai profund. Această întîmplare, deloc singulară în mass-media românească, ne-a întărit o convingere mai veche. Talk-show-urile au devenit locuri de întîlnire, promenadă şi exhibiţionism pentru bogaţii noştri politicieni, intervievaţi, de multe ori, de jurnalişti uneori la fel de bogaţi. Bogaţii sporovăiesc cu spor, despre noi, cei săraci. Stau la şuete interminabile personaje pentru care criza este un fenomen despre care doar au auzit, fără să fie în pericol să se confrunte, direct, cu efectele ei. Parlamentari, guvernanţi, aleşi locali, analişti economici şi financiari îşi dau cu părerea, de zor, despre cum ar trebui noi , cei din economia reală, aflaţi în pragul şomajului şi al reducerilor salariale, să traversăm această perioadă tulbure. Pentru că nici concediul forţat propus de tandemul Pogea-Boc şi nici tăierea în carne vie agreată de preşedintele Băsescu nu vor rezolva problemele României, pe termen lung. După cum nici majorarea salariului minim pe economie, care va duce la mărirea impozitelor, mai ales în sistemul privat, unde munca este penalizată prin taxe, nicidecum stimulată, nu va avea rezultatul scontat. Contribu abilii la bugetul statului, în jur de 9 milioane de persoane, în anii ‘90, s-au redus la jumătate în 2009, din cauza exodului românilor forţaţi să muncească în străinătate, a pensionărilor obligatorii şi a dispariţiei locurilor de muncă din industrie şi agricultură, dictate de NATO şi UE şi puse slugarnic în practică de politicienii care ne conduc de 20 de ani. Ne dăm seama de jaful sistematic la care a fost supus bugetul statului, secătuit acum, incapabil să-i sature pe rechinii care şi-au împărţit puterea şi se apără între ei prin legi, ordonanţe şi instituţii, proceduri şi chichiţe avocăţeşti ticluite să-i protejeze în veci să dea socoteală. Cauzele tuturor problemelor de azi trebuie căutate în trecutul de care nimeni nu mai vrea să-şi amintească. Înstrăinarea resurselor ţării, impozitarea excesivă, confiscarea valutei, evaziunea fiscală, importurile necontrolate şi risipirea inconştientă a banului public îşi produc acum consecinţele. Mai rău, criza a găsit România condusă de o clică orbită de putere şi î n setată de înavuţire, străină, total, de interesul naţional. Criza s-a instalat în ţara în care premierul nu ştie cîte agenţii guvernamentale căpuşează bugetul, ministrul de Finanţe nu ştie dacă există cadrul legal pentru măsuri pe care le anunţa cu surle şi trîmbiţe, iar ministrul Muncii nu ştie care este salariul minim pe economie pentru absolvenţii cu studii superioare. În schimb, emisiunile şi articolele cu titluri alarmiste alternează, într-un tablou al absurdului, cu îndemnuri la distracţie pe malul Mării şi paranghelii pe bani publici.
Mai nou, politicienii aflati la putere nu rateaza nicio sarbatoare religioasa. Pentru ca cinismul si nesimtirea ii fac sa uite de una dintre cele 10 porunci : "Sa nu furi!" Solutia pentru Romania este aici, cat se poate de simpla. Furati mai putin, domnilor! Lasati pelerinajele electorale televizate, falsa smerenie si mutrele ipocrite. Cititi, fariseilor, mai intai Biblia!

duminică, 12 iulie 2009

O CUGETARE PROFUNDA RAU !

Azi, in emisiunea "Zig-Zag", Cristoiu catre Cioroianu: "Sunteti istoric si daca sunteti istoric sunteti si patriot". Whaaaaaat???!!!

luni, 8 iunie 2009

PE CINE NU LASI SA MOARA NU TE LASA SA TRAIESTI !

Emil Boc ii multumeste lui Victor Ciutacu pentru modul in care PDL si EBA au fost promovati pe Antena 1,2 si 3 ! Fugiti pe blogul lui Victor! Pentru ca merita, meritati, meritam !

marți, 31 martie 2009

COPY, PASTE !

Tricolorul, nr. 1525, editia din 31.03.2009
Doi nesimţiţi matinali

"Plictisiţi de emisiunile matinale de la televiziunile mogulilor „mari”, am trecut în revistă şi programele televiziunilor mogulilor „mici”. Între 7 şi 10 dimineaţa, la B1 TV, ai parte de un cocteil de mondenităţi, politică şi sport, prezentat de doi tinerei cu ifose de atotştiutori. Părtinitori şi obraznici pînă în măduva oaselor. Ce au în comun blondina semidoctă şi bîlbîita cu actoraşul cu aere de deţinător al adevărului absolut este ura viscerală pe care o au faţă de preşedintele PRM şi partidul pe care îl conduce. Dacă acum mai bine de un an, într-o discuţie cu regretatul George Pruteanu, fătuca emitea pe sticlă, cu o seninătate vecină cu prostia în stare pură, grozăvia cum că Ceauşescu a omorît „sute de mii de oameni” (hai, să mori tu?!), zilele acestea i-a venit rîndul actoraşului să emită o bazaconie mai mare decît el. Cică preşedintele Vadim nu a luat atitudine faţă de cazul Popoviciu. Adică Tribunul tace mîlc. Cîtă nesimţire! Dacă punea mîna pe colecţia revistei „România Mare” şi a ziarului „Tricolorul”, băiatul s-ar fi lămurit că Vadim a fost singurul care a semnalat acest grav caz de corupţie, încă din 2003. Aşa cum a făcut-o, zilele trecute, şi în intervenţia în direct la Realitatea TV, unde a cerut arestarea lui Băsescu. Sau dacă măcar ar fi citit Conferinţa de Presă săptămînală a PRM, susţinută săptămîna trecută. Dar ce pretenţii să ai de la cei doi blonzi, la creier. La mogulu’ mic, prestează un creier la fel de mic!"

luni, 30 martie 2009

CINE A SFATUIT-O PE IOANA BASESCU ?



Ioana Basescu nu a aparut, foarte des, in lumina reflectoarelor. Faptul ca nu s-a ambitionat sa intre in politica a scutit-o de multe necazuri din partea presei. Doar tabloidele se tot leaga de viata ei personala, din cand in cand!
Iata ca, acum, s-a trezit in mijlocul scandalului in care i se cere sa arate de unde a avut suma necesara achizitionarii "prin transfer bancar"(de parca asta era problema) a apartamentului de lux din cartierul lui Popoviciu. Nu dau importanta problemei de fond. Un scandal cu finalitate 0, ca toate celelalte.
Nu inteleg cine a sfatuit-o, insa, sa intre in direct la Realitatea TV, ca sa se justifice.
Daca a facut-o de capul ei, e bine sa renunte la asfel de gesturi insuficient gandite. Ca, pana la alegeri, sa le dea timp oamenilor sa uite...

Desi a profesat ca avocat si ca notar (de unde pretinde ca a strans bani frumosi), prestatia ei de la RealitateaTV a fost mai mult decat jalnica. Ezitanta, timorata in mod evident de cei 2 sacali de presa pentru care telefonul a fost mana cereasca, Ioana n-a reusit decat sa repete cateva propozitii simple, dand cu stangu-n dreptu', indiferent de ce era intrebata, neintelegand absolut deloc ceea ce i se reproseaza, de fapt. Pe principiul "oare ce vor oamenii astia de la mine?" Cine a vazut emisiunea stie la ce ma refer. Cine nu a ratat un moment halucinant.
Oricum, o sfatuiesc, sincer si dezinteresat, sa evite aparitiile in direct.
Dupa aceasta emisiune, deja cea mica pare un geniu!

sâmbătă, 21 martie 2009

CATI, NICI NU STII IN CE TE-AI BAGAT !

Cati Andronescu (Ecaterina suna pretentios in cazul de fata) vrea sa interzica, prin lege, meditatiile pe care profesorii le acorda elevilor.
Argumente pro si contra gasim toti, sunt convinsa, si va astept cu opinii.
Ceea ce n-a reusit sa interzica sau sa stavileasca regimul "dictatorial , comunist, securist, ceausist etc.", va reusi Cati?