PĂPUŞARII DE LA BUCUREŞTI
ZIARUL "TRICOLORUL"
2012-08-16 » Categorie » Editorial
DE RUXANDRA LUNGU
"Urecheată de Unchiul Sam, avertizată de Bruxelles şi terfelită, de-a binelea, în presa internaţională, actuala conducere a României a intrat în degringoladă, mai ales că se găseşte în situaţia să accepte necondiţionat pretenţiile FMI, deşi, înainte de Referendum, premierul Victor Ponta anunţase niscaiva palide măsuri economice, doar-doar românii se vor mobiliza să vină la vot.
Blestemul care planează asupra noastră de cel puţin 22 de ani încoace este că, în marea lor majoritate, cei care au condus destinele ţării, preşedinţi, prim-miniştri, miniştri, parlamentari, fac parte dintr-o singură tagmă. A celor care nu au fost în stare să creeze vreodată un loc de muncă, nu au condus vreo întreprindere, cît de mică, şi nu au legătură cu economia reală. Nu ne referim, evident, la cei care, derulînd contracte frauduloase cu Statul Român sau exercitînd activităţi de tip evazionist, au devenit, peste noapte, „oameni de afaceri“ şi, deseori, „politicieni“.
Aşadar, consiliaţi de persoane bine pregătite, poate, din punct de vedere teoretic, dar absolut desprinse de problemele economice ale României, cei răspunzători de bunul mers al societăţii nu au reuşit să gestioneze corect Bugetul de Stat, să stimuleze crearea de noi locuri de muncă, aruncînd în haos şi bruma de resurse rămase după jefuirea sistematică a ţării. Pentru cea mai mare parte a populaţiei, măsurile aşteptate de la Guvernul Ponta vizează creşterea pensiilor şi a salariilor. Dar, fără creştere economică reală, fără a asigura prosperitate sectorului privat, de unde să provină majoritatea taxelor şi a impozitelor, de unde bani, oameni buni? De la FMI, după cum s-a văzut! Iar acest organism îşi apără propriile interese, ca orice bancă gonind după profit. Mulţi se arată revoltaţi de faptul că FMI a respins unele propuneri ale Guvernului pentru relansarea economiei şi relaxare fiscală. Dar foarte puţini cunosc dedesubturile acestor false controverse, nu din vina lor, desigur, ci pentru că nu li se explică românilor, pe înţelesul tuturor, ce li se întîmplă. Iar limbajul de lemn folosit de analiştii economici şi de jurnaliştii care se aventurează în astfel de subiecte este de neînţeles. Aşa încît ne permitem să analizăm numai 3 dintre măsurile care fac obiectul negocierilor cu FMI.
1) S-a discutat mult despre reducerea TVA la alimentele de bază. Este o măsură pe care şi noi, cei de la PRM, am propus-o şi am fi susţinut-o. Numai că aceasta trebuie realizată în condiţiile unei economii stabile, fără surprize de genul devalorizării leului şi creşterii galopante a inflaţiei. După cum, dacă această „reducere“ a TVA se realizează numai la cererea firmelor, prin rambursare de la Bugetul de Stat, în urma unor controale amănunţite din partea unor organe abilitate (supuse „şpăgilor“ de toate felurile), atunci românii îşi vor da seama ce fel de „firme“ vor beneficia de această reducere de TVA. Care, într-o piaţă „liberă" (sufocată de o veritabilă Mafie a produselor agroalimentare provenite din import), nu conduce automat la reducerea preţurilor, aşa cum se aşteaptă românii. Iar, în condiţiile actuale, de scumpiri pe bandă rulantă, orice aparentă ieftinire nu are nici o valoare reală. Deci, praf în ochi! O soluţie pe termen scurt ar fi fost reducerea TVA, revenirea la procentul de 19%, şi aşa destul de mare, după cum afirmă specialiştii în domeniu.
2) În ţara în care suprataxarea locului de muncă a devenit sufocantă, prilej de proliferare a muncii la „negru“ sau la „gri“, FMI se opune impozitării progresive a salariilor, iar guvernanţii se prefac şi că urlă ca din gură de şarpe că nu sînt lăsaţi să pună în aplicare această importantă iniţiativă. Fugiţi de aici! Profitaţi în modul cel mai josnic de faptul că marea majoritate a românilor nu cunosc sau nici nu-i interesează cuantumul impozitelor pe care le plătesc salariatul şi societatea, deopotrivă, către Statul Român. Nu procentul de 16% impozit pe salariu cocoşează întreprinderile private. Nici reducerea acestuia nu constituie vreo mare realizare, ci contribuţia la asigurările sociale de stat (de peste 30%) şi celelalte impozite pe locul de muncă (însumate, ajung la 60%!) trebuie recalculate în manieră progresivă, mai ales că salariile nesimţite, primele, sporurile, privilegiile băneşti se regăsesc, culmea, în sectorul de stat, unde, de multe ori, companiile în cauză nici nu îşi plătesc obligaţiile fiscale. După care statul le „iartă“, prin directive date pe şest, în mod aparent inexplicabil. Da, impozitarea progresivă trebuie realizată, dar aplicată tuturor impozitelor aferente unui loc de muncă, ceea ce actualul Guvern nu pricepe sau se face că nu pricepe că trebuie aplicată de urgenţă, cu sau fără blagoslovirea FMI. Pentru că veniturile bugetare ar creşte, cu siguranţă. Cine nu pricepe acest mecanism elementar, să plece acasă. Fără vreun Referendum.
3) FMI doreşte liberalizarea pieţei energiei. Aici ne confruntăm cu tupeul aflat la culme! Pe lîngă faptul că nu înţelegem de ce scumpirile se produc diferenţiat, astfel încît societăţile comerciale (care au ca angajaţi români, cetăţeni ai ţării noastre) trebuie să plătească mai mult cu 5 %, indiferent de cifra de afaceri, nu pricepem nici atitudinea mioritică a politicienilor resemnaţi, cu toţii, în această privinţă. Ce interese oculte, ce mafii transpartinice şi transnaţionale apără dumnealor? Dacă românii doresc să-şi răspundă la această întrebare, e bine. Dacă nu, noi nu ne mai obosim. Cert este că Puterea ar trebui să se opună cu fermitate acestei solicitări a FMI. Adică, în loc să îi ironizeze pe reprezentanţii SUA şi UE, actualii guvernanţi, urmaşi direcţi ai celor care au scos România la mezat, ar trebui să dea dovadă de bărbăţie politică, nu prin lansarea unor declaraţii belicoase, stupide şi fără efect, ci prin acţiuni care să se îndrepte, evident, în beneficiul tuturor cetăţenilor României. Abia atunci se pot gîndi la un suport real din partea românilor. Voturile cumpărate şi turismul electoral distorsionează, grav, percepţia partidelor asupra opţiunilor electoratului din ţara noastră. Se îmbată cu propriile minciuni şi fraude. De aceea, politicieni pe care nu-i considerăm naivi, încă se gîndesc la faptul că 7 milioane de cetăţeni i-ar susţine pînă în pînzele albe, numai pe ei - şi pe nimeni altcineva. Şi că oamenii, cei 7 milioane, se grăbesc, iată, să iasă şi în stradă. Hai s-o vedem şi pe-asta! Treziţi-vă! Prostia voastră se decontează pe spinarea noastră!"
luni, 20 august 2012
vineri, 10 august 2012
RUS SI DOBRE SI-AU PREGATIT ACOPERIREA PENTRU IESIREA DIN SCENA!
Sunt convinsa ca telefonul meu este ascultat si mail-ul "'controlat" periodic din prima zi in care am vorbit la telefon cu Presedintele PRM. Nu ca as reprezenta eu ceva pentru politica romaneasca, dar s-a vazut ca nu se stie niciodata la ce evolutii poate fi supus acest popor atat de incercat de-a lungul istoriei. Norocul meu este ca ce vorbesc la telefon noaptea, apare, negresit, in aceeasi forma, ziua, in "TRICOLORUL". Nu am nimic de ascuns. Ce ma amuza, azi, sunt stenogramele care contin "dialogul" dintre Dobre si Rus. Sa nu stie ei ca in statul de tip politienesc si, paradoxal, de tip mafiot, in care traim, telefoanele lor sunt sigur ascultate? Ce daca erau ministri? La noi, azi esti, maine nu mai esti. Parerea mea este ca oamenii au discutat la telefon toate acele lucruri infricosatoare pentru prostii care cred in democratie tocmai pentru a-si face iesirea din scena credibila si rapid. A scoate 1.600.000 de alegatori de pe liste nu e lucru de gluma. Nu spun ca listele nu trebuie actualizate dupa crierii legale si in spiritul statului de drept. Dar, la dracu' (nu pot sa ma mai abtin), nu se putea face asta inainte de referendum, ca doar a fost organizat de USL? Ce se intampla? Ori USL a fost prea sigura de victorie, ori ele fusesera, de fapt, actualizate? Indiferent de ce se va intampla, adevarul nu va fi aflat niciodata!
P.S. Intr-un sector al Capitalei, la locale au fost identificati sute de cetateni care aveau resedinta intr-un amarat de apartament. Nu ne referim la cazuri izolate ci de proportii. Atunci v-a convenit, magarilor! Si se mai trezesc si niste colegi de- ai mei sa ma intrebe de ce critic USL prin editoriale? Pentru ca vreau! Pentru ca pot! Pentru ca in "Tricolorul" nu ma cenzureaza nimeni!

MORTI VERSUS HOTI!
Referendumul de la 29 iulie - o altă pacoste pentru romani
WWW.ZIARTRICOLORUL.RO
2012-08-09 » Categorie » Editorial de Ruxandra Lungu
"Referendumul a devenit un fel de cartof fierbinte pe care „instituţiile" statului îl aruncă una în ograda celeilalte, mai ceva ca la ping-pong. Dacă efectele acestui circ, ce dovedeşte crasa incompetenţă a celor care ne conduc, nu s-ar vedea în plan economic, mai că ne-am prăpădi de rîs, mai ales că duşmanii cei mai înrăiţi ai PRM au picat acum în propriile capcane murdare în care Poporul Român este şi el tîrît de 22 de ani încoace. Dînd vina unele pe altele, instituţiile statului, populate de clienţi politici fără nici un fel de pregătire profesională solidă, s-au decredibilizat definitiv în faţa întregii ţări.
Înţelegem teribilele presiuni care se fac asupra judecătorilor de la Curtea Constituţională. Numai că domniile lor nu aveau decît să invalideze referendumul pe baza datelor primite şi să lase Parlamentul Ruşinii să se spele cu aceste rezultate pe cap, inclusiv să-l suspende pe Traian Băsescu de nu ştiu cîte ori pînă le ieşea pasienţa. Bineînţeles că listele electorale nu au mai fost actualizate de foarte multă vreme, tocmai pentru ca partidele „mari“ să poată jongla cu procentele în favoarea lor.
Bineînţeles că statutul românilor din diaspora trebuie reglementat. Am fost printre primii care au propus în publicaţiile noastre ca românii plecaţi de mai bine de 20 de ani din ţară şi care nu au rude de gradul întîi în România să nu mai fie incluşi pe listele de alegători. Aşa ni s-a părut corect. Ce face, însă, USL? Vrea să-i elimine de pe liste pe cei plecaţi de minimum 6 luni din ţară. Nu credeţi că exageraţi, totuşi, domnilor? Dar, zilele acestea nu ne mai miră nimic. Nici măcar că „au votat“ o sumedenie de „morţi“ doar-doar s-ar fi atins cifra de 50% sau, dimpotrivă, o sumedenie de „morţi“ s-au abţinut de la vot, tocmai în scopul de a nu se realiza cvorumul. Oricum ar fi, în acest caz rezultatele nu ar dezechilibra esenţial balanţa. De regulă, voturile celor decedaţi se duc către un partid sau altul la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale, iar actualizarea listelor este vitală pentru alegerile din toamnă. Ce ne facem, însă, cu „hoţii“? Începînd cu aceia care votează multiplu, cu aceia care practică turismul electoral, cu aceia care îşi exercită votul sub şantaj şi ameninţare, păcăliţi de cei care îi manipulează în acest fel, continuînd cu aceia care îşi vînd, efectiv, votul şi sfîrşind cu numărătorii de voturi? Cum extirpăm acest cancer din procesul electoral? Vă spunem cu mîna pe inimă: acest lucru nu este posibil cîtă vreme se vor roti la Putere aceleaşi forţe politice care ne guvernează din '90 încoace, fraudînd alegerile şi gestionînd bugetul de stat cu rea-credinţă şi în interes personal. Că tot veni vorba, Guvernul USL mai pregăteşte o diversiune. Conştienţi că aşa-zisele creşteri salariale sau de pensii nu vor acoperi nici pe departe inflaţia, deprecierea leului şi explozia preţurilor la alimente, carburanţi şi utilităţi, guvernanţii cred că îi vor ţine în frîu pe români dînd vina pe „secetă“. Nu mai comentăm realitatea economică dureroasă, în care 80% din produsele alimentare provin din import, fără legătură cu seceta. Dar cei care au lăsat ca sistemul de irigaţii al României să fie deliberat distrus unde sînt? Dar cei care nu s-au învrednicit să îl refacă, aruncînd cu banii din bugetul statului pe tot felul de achiziţii inutile unde sînt? Cumva lîngă Adrian Năstase? Nici vorbă. Îi caută, măcar, cineva? Întrebări retorice, evident. Oricum, dacă referendumul se validează pe motiv că numărul de alegători este mai mic decît cel aflat pe listele oficiale, s-ar putea cere anularea alegerilor locale din acest an şi reluarea lor, eventual prin comasarea cu cele generale, ca să nu se trezească cineva să calculeze costurile unui astfel de demers firesc şi absolut necesar pentru ceea ce a mai rămas din aşa-zisa democraţie românească. De data asta, trebuie mers pînă în pînzele albe…"

sâmbătă, 4 august 2012
E NASOL SA PIERDETI PRIN FRAUDA, BANDITILOR?!
De 4 ani de cand am deschis acest blog nu postez decat editoriale si pareri personale pe care le consider obiective, nepartinitoare, desi unii sar in sus cand nu le convine ceva, orbiti de propaganda mincinoasa de care sunt intoxicati, fara sa vrea, saracii de ei!
Azi, preiau din "Tricolorul" ce nu am apucat sa scriu, la timp, si sunt de acord cu tot ce se spune aici, pana la ultimul cuvintel!
www.ziartricolorul.ro: Pagina principala » Categoria » Generic
Ziarul Tricolorul: WC-UL DIN FUNDUL CURŢII (CONSTITUŢIONALE)
2012-08-04 » Categorie » Generic
Motto: „Lovitura de stat se repetă: s-a mişcat poporul!“
(„Cele mai frumoase aforisme“)
"Atîta vreme cît ne-au furat pe noi, cei de la PRM, la şase mîini – borfaşii de la PSD + PNL şi cei de la PDL mergeau pe burtă. Mucles. Musca-n pod. Nu transpira nimic. În clipa în care au rămas singuri la masa de joc (prin eliminarea, frauduloasă, a PRM), aceşti interlopi politici şi-au spart capetele! De unde se vede că zicala „Corb la corb nu-şi scoate ochii“ nu e valabilă întotdeauna. În ciuda emfazei cu care junele Crin Antonescu anunţă că „războiul politic s-a terminat“ (pentru starea de moleşeală mincinoasă îi convine lui, normal), e limpede, pentru orice om cu scaun la cap, că acest război a intrat într-o nouă fază, de o violenţă ieşită din comun, fără precedent în toată Istoria modernă a ţării. Dinamita care a aruncat în aer eşafodajul fraudei electorale prelungite, care se perpetuează de 22 de ani (practic, de la alegerile din 1990), este cifra aceasta: 2.000.000. E vorba de cei 2.000.000 de cetăţeni (cu aproximaţie) cu drept de vot, în plus faţă de datele statistice reale. Aşadar, aceşti 2.000.000 de oameni NU există! Decît pe hîrtie. În loc de 16.000.000 de posibili votanţi, s-a operat cu cifra de 18.000.000. De ce? Să nu fi ştiut Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca şi Institutul Naţional de Statistică, datele reale? Exclus. Le-au ştiut foarte bine. Dar n-au avut interes să le facă publice. Acele 2.000.000 de persoane fictive erau massa de manevră a fiecărui Guvern care, cum se ştie, organizează alegerile.
În massa asta imensă, cît populaţia unei ţări, intrau listele suplimentare, autobuzele turismului electoral, voturile multiple, morţii. Cu ajutorul acestor 2.000.000 de fantome se închidea „cheia“ calculatorului de la Biroul Electoral Central. Ultima consacrare a viabilităţii şi consistenţei acestor umbre o dădea Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, mai cu seamă de cînd el e condus de mafiotul incurabil Marcel Opriş. Pe Traian Băsescu l-a luat gura pe dinainte, atunci cînd a spus că STS poate direcţiona 2.000.000 de voturi, printr-o simplă apăsare de tastă, dintr-o parte în alta. La asta se referea. Fiindcă el ştia, foarte bine, cum funcţiona sistemul. Suveica fraudei. Uite că, de data asta, n-a mai funcţionat. Fac apel la o altă zicală, din paremiologia noastră străveche, care e mai valabilă decît cea cu corbul: „Ulciorul nu merge de multe ori la apă“. Din pricina asta a fost convocat, de urgenţă, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în ziua de 19 iulie 2012: pentru a fi dat afară Marcel Opriş! Dar s-a opus Iulian Fota, consilierul lui Traian Băsescu, făcînd imposibilă debarcarea (era nevoie de vot prin consens, adică de unanimitate). Gurile rele spun că şi Ioan Rus s-ar fi opus. Era clar că perechea comic-fantezistă Crin Antonescu – Victor Ponta încerca o ultimă lovitură: să instaleze la conducerea STS un om de încredere. Adică un lacheu de-al lor. Aşa, a rămas un lacheu de-al găştii adverse. Abia de aici încolo se complică lucrurile: dacă baza de date pentru referendum nu a fost bună, aceeaşi remarcă se cuvine şi pentru alegerile locale, desfăşurate cu numai 5 săptămîni înainte. Practic, şi alegerile din 10 iunie, şi referendumul din 29 iulie au utilizat acelaşi sistem de referinţă, aceleaşi liste electorale. Care, însă, aveau să se dovedească FALSE. Neîndoielnic, alegerile locale trebuie anulate şi repetate. Ar fi prea mult să cer anularea şi repetarea tuturor alegerilor din ultimii 22 de ani, care au operat cu aceleaşi diferenţe de cifre, total ilegale. Dar acesta e adevărul. Particip la alegeri din primăvara anului 1992, cînd PRM, nou-înfiinţat, a intrat în bătălia electorală pentru locale. După cîteva luni, am luat parte la alegerile parlamentare. Am avut scoruri neaşteptat de bune la ambele cicluri electorale. Ascensiunea noastră a continuat, fără întrerupere, pînă la alegerile din anul 2000. Atunci, la alegerile parlamentare, PRM a obţinut peste 21% din voturi, iar la alegerile prezidenţiale eu am realizat aproape 29% din voturi, intrînd în finală. Pentru cei cu memoria mai slabă, voi preciza că în acel tur I eu am avut mai multe voturi decît 4 contracandidaţi ai mei la un loc: Mugur Isărescu (prim-ministru în funcţiune, organizator al alegerilor), Petre Roman (fost prim-ministru), Theodor Stolojan (fost prim-ministru), Teodor Meleşcanu (fost ministru de Externe, ofiţer acoperit SIE, actual director al SIE). „Ne-a trecut glonţul pe la ureche!“ - ţipau, isteric, nişte paţachine, gen Doina Cornea. „Am ales răul cel mai mic!“ - îşi justificau mîrşăvia aceiaşi păduchi. „Răul cel mai mic“ fiind un bolşevic. Ei, bine, de atunci a început faza finală a distrugerii României. De sub mantaua stalinistă a lui Iliescu au scos capul cei mai neruşinaţi infractori, care au reapărut şi acum: Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, Vasile Dâncu, Marian Oprişan, başca Mafia Arabă, Mafia Evreiască, Mafia Ţigănească. N-au fost furate alegerile din turul II al prezidenţialelor de atunci? Haida-de! E, oare, cineva atît de idiot încît să creadă că un politruk de 70 de ani, care făcuse „şcoală“ la Moscova, a învins un tînăr scriitor creştin, care învăţase la Viena? Au furat nu numai pe rupte, ci şi pe faţă. Iar buletinele ştampilate cu numele meu (şi înlocuite cu cele false, pentru Bătrîna Şandrama Stalinistă) au fost ascunse la... Puşcăria din Codlea (?!). Ştiţi povestea, avea să iasă la iveală după numai cîteva săptămîni, cînd un tînăr deţinut i-a scris mamei sale că el şi „colegii“ săi au fost scoşi în curtea Penitenciarului şi puşi să ardă nişte saci cu hîrtii. Din curiozitate, deţinuţii s-au uitat mai atent: erau cîteva milioane de buletine de vot, perfect valabile, ştampilate pe numele Vadim. Mama tînărului mi-a scris. Eu i-am publicat epistola, în „România Mare“. După cîteva zile, mă pomenesc cu un răspuns (?!) din partea directorului adjunct al Penitenciarului Codlea, Viorel Banceu, care confirma că au fost aduse acolo, în arhivă, buletine de vot de la alegerile locale şi generale, şi au fost păstrate pentru o perioadă de timp. „Buletinele de vot au fost topite de faţă cu cei care au escortat transportul documentelor“, declara acesta. Evident, omul se încurca în minciuni. În ce ţară din lume documentele unui proces electoral sînt depozitate la o închisoare, după care sînt arse de deţinuţi, pe şest, în fundul curţii? Nicăieri! Aveam proba fraudei – una din probe, fireşte, dar de mare importanţă. Am făcut Plîngere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg. De toată corespondenţa s-a ocupat deputatul PRM Sever Meşca. La acea oră, nu ştiam că acesta era locotenent-colonel SIE, strecurat pe lîngă mine. Omul a primit sarcină să mă trădeze, tergiversînd totul, ba chiar ascunzînd unele dovezi şi mesaje ale mele. Au trecut anii. Lumea s-a luat cu alte treburi. Dar atunci s-a rupt şira spinării societăţii româneşti: în decembrie 2000! Aceea a fost cea mai ordinară FRAUDĂ, de la care a început catastrofa României. Toţi şi-au dat mîna pentru a mă împiedica să vin la Putere: şi presă, şi partide, şi aşa-zisa societate civilă. Pînă şi Patriarhul Teoctist a fost convins să mă satanizeze, la televiziune, după ce s-au dus nişte emisari la el, promiţîndu-i cai verzi pe pereţi (miliarde de lei) destinaţi Catedralei pentru Mîntuirea Neamului. L-au minţit pe bătrîn. Au trecut 12 ani de atunci, dar Catedrala tot nu s-a făcut, Teoctist a intrat în pămînt şi Iliescu se apropie de 83 de ani, contemplînd dezastrul pe care l-a început şi l-a alimentat. Despre frauda aia de ce nu vorbeşti nimic, Băsescule? Dar tu, Antonescule? Dar tu, Zegrene? Nu vorbiţi pentru că v-a convenit tuturor. Nici unul dintre voi n-ar fi ajuns ce este acum, dacă nu se perpetua la Putere echipa de gangsteri a lui Ion Iliescu şi dacă România ar fi intrat pe un alt făgaş istoric. Nu s-ar fi ajuns la 150 de miliarde de euro datorie externă. Nu s-ar fi dat, pe daiboji, PETROM, SIDEX, ALRO, ROMPETROL, BCR, alte „bijuterii“ ale coroanei economiei naţionale.
În anul 2004, ca să nu le mai treacă glonţul pe la ureche (ca să nu mai rămînă Domnul Goe repetent şi a doua oară), m-au luat din amonte. Nu cumva să mai intru în turul II, fiindcă Mafia n-ar mai fi avut nici o soluţie, nu mai părea credibilă. Aşa că au furat din turul I, ca să se confrunte în finală doi out-sideri: Adrian Năstase şi Traian Băsescu. Era la mintea cocoşului că electoratul masiv, care votase pentru mine în 2000, nu-şi va schimba opţiunea şi va vota, din nou, pentru acelaşi candidat, pînă cînd se va face dreptate. Dar, nu! N-a fost aşa. Contrar oricărei logici, electoratul meu a votat cu un marinar expert în hoţii: întîi a furat Flota, pe urmă a furat Mesajul meu şi, vorba aia, n-avea să se oprească aici. Înaintea alegerilor din 2004, MOSSAD a trimis pe lîngă mine o echipă de „consultanţi“ din Israel. În paralel, directorul SRI, Radu Timofte, îi promitea şefului MOSSAD că vor rezolva, ei, „Cazul Vadim“, făcîndu-mă să mă compromit şi să-mi pierd electoratul tradiţional. Am ştiut, tot timpul, ce se pune la cale. Bine-bine, atunci de ce nu i-am trimis pe diversioniştii israelieni la plimbare? Foarte simplu: dacă făceam asta, mi s-ar fi reproşat că nu sînt diplomat şi că refuz colaborarea cu cei care pot influenţa rezultatul alegerilor, România fiind o colonie. Aşa că am mers mai departe. Credibilitatea, în faţa românilor mei, nu mi-am pierdut-o. Şi-a pierdut, însă, Radu Timofte viaţa: l-a bătut Dumnezeu, fiindcă prea a fost ticălos. Înainte de alegeri aveam 31%, în sondajele reale. Dar vine escrocul Dick Morris, de peste Ocean, şi anunţă, la fostul sediu ARLUS, că, atenţie, „Vadim Tudor are 13% şi aici trebuie (?!) să rămînă“. Derbedeul le dăduse slugilor mutarea în plic. Atît aveam să primesc, de la cei care nu puteau să lase să le scape din mîini o „vacă de muls“, ca România: 13% şi-un pic. A fost scos, cîştigător, Traian Băsescu, de către ambasadorul CIA (nu SUA) J.D. Crouch. Deşi turul II fusese cîştigat, în condiţiile date, de Adrian Năstase. Dar misiunea acelui Crouch era să facă să triumfe „revoluţiile portocalii“ în Ucraina şi la Bucureşti. A reuşit parţial (color). Ceea ce a urmat, se ştie: frauda abjectă, din 2008, cînd PRM a fost eliminat din Parlament, tot la ordin american. Deranjam teribil. Nu tu Roşia Montană, nu tu Bechtel, nu tu F-16 şi ce s-o mai găsi pe-acolo. Ba chiar făcusem o Lege de re-naţionalizare a PETROM, care trecuse, prin aprobare tacită, de Senat. Păi, unde ne trezeam? În ce colonie din lume mai există vreo urmă de şiră a spinării, de apărare a Interesului Naţional, de Demnitate? Au rămas în Parlament nişte bande, deghizate în „partide politice“. Şi au făcut praf nu numai rahatul. Au făcut praf şi ţara. Frauda sinistră din 2009, cînd Băsescu a fost „reales“, tot prin scamatoria stăpînilor de sclavi yankei, era în logica (strîmbă) a lucrurilor. Acum, s-a ajuns în acest impas. E o răscruce istorică, o bifurcaţie care nu duce la stînga sau la dreapta, ci sub pămînt.
Astăzi, asistăm la prostituarea unei instituţii fundamentale: Curtea Constituţională a României. În mod paradoxal, singurele persoane de ţinută, de acolo, sînt cele două femei: Aspazia Cojocaru (curajoasă) şi Iulia Motoc (frumoasă). La cei 85 de ani ai săi, Ion Predescu ar trebui să se retragă la pensie (nu înainte de a trage o beţie, normal). Axinte Gaspar a fost şi a rămas omul lui Adrian Năstase, aşa că e clar cum a votat. Fostul membru al UDMR, Puskas Valentin Zoltan, s-a temut de răzbunarea „babei asiatice“ Victor Ponta etc. Dar, problema de principiu e alta: NU intră în atribuţiile Curţii Constituţionale să ceară astfel de documente şi să le verifice! Prin Legea de funcţionare, CCR se ocupă de principii, de constituţionalitatea unor acte normative, a unor măsuri. Aşadar, CCR NU e organ de anchetă. Judecătorii de aici aveau datoria să evalueze situaţia în funcţie de „fotografia de moment“ a zilei de 29 iulie. Dar s-au complicat grav. Sau au fost „complicaţi“. De cine? Intuiesc că ei aşteaptă decizia de la Washington, care aşteaptă, la rîndul său, să vadă dacă în România se petrec tulburări sociale sau nu. Abia de acum încolo vor ieşi la iveală adevăruri şocante. E cea mai mare aberaţie pe care o poate trăi o ţară într-o perioadă modernă, aceea de a nu-şi cunoaşte numărul de locuitori. „În orice rău e un bine“ – spune un proverb. E bine, deci, că s-a spart buboiul ăsta. Aşa a lucrat Dumnezeu. Fireşte că referendumul e nul, din toate punctele de vedere, asta nici nu mai trebuie dovedit. Necazul e altul: ţara nu e guvernată, de 22 de ani încoace. Actuala generaţie de figuranţi ilustrează un adevăr trist, la care au ajuns cei din anul 1866: românii nu se pot guverna singuri. Cu o excepţie: noi, cei de la PRM. Numai că noi nu sîntem nişte simpli români, ci nişte ROMÂNI MARI. Iar evoluţia evenimentelor, pe fond de criză, ne va aduce la Putere. Desigur, dacă alegerile din finalul acestui an nu vor fi fraudate, ca toate celelalte de pînă acum. E un joc al nervilor. Eu sînt pregătit. Am rezistat, eroic, pînă acum – voi rezista şi de acum încolo. E în joc destinul României. "
CORNELIU VADIM TUDOR
3 august 2012
Bran
Revista Romania Mare
Tableta de intelepciune
România e singura ţară din lume unde, dacă cei vii boicotează votul, atunci votează morţii - care-i problema?

joi, 2 august 2012
CCR SI-A AMANAT DECIZIA. DE FRICA !
In acest rastimp, USL va cauta sa demonstreze ca numarul de votanti a scazut dramatic, spre 16 milioane de oameni.
In acest rastimp, PDL va cauta sa demonstreze ca x sute de mii de insi au votat multiplu si alte milioane de voturi trebuie anulate.
In acest rastimp, leul se va deprecia grav, va ajunge 1 euro= 6-7 lei?
GHICI GHICITOAREA MEA! Cine are de pierdut din aceasta mizerie?
Cred ca acest joc nu se mai joaca in Romania, ci in afara ei!
Cine o fi de vina? "Cred" ca PRM si alte partide extraparlamentare de care vad ca unii se tot impiedica, neavand, probabil, alta treaba!

Etichete:
"JUSTITIE",
CCR,
CONSPIRATII,
FRAUDA ELECTORALA,
Mafia Transpartinica,
PDL,
somnul natiunii,
USL
CCR ESTE SUPUSA UNEI PRESIUNI INFERNALE!
N-as vrea sa fiu in pielea judecatorilor de la CCR. Si nici a familiilor lor.
Si totusi MAI, controlat de USL sustine sus si tare ca exista peste 18 milioane de cetateni cu drept de vot. De chestia asta ce mai ziceti? Sau mai punem de niste referendum-uri?:))))))
Si totusi MAI, controlat de USL sustine sus si tare ca exista peste 18 milioane de cetateni cu drept de vot. De chestia asta ce mai ziceti? Sau mai punem de niste referendum-uri?:))))))
Etichete:
CCR,
FRAUDA ELECTORALA,
MAFIA,
REFERENDUM
LEPSA, O MARE ATRACTIE TURISTICA!
In comuna Lepsa din VRANCEA (JUDET FRUNTAS LA FRAU...PARDON, PREZENTA LA VOT) pe listele de alegatori erau vreo 370 de suflete, iar pe listele suplimentare peste 800?
De aceea as vrea sa fiu lasata in pace de hai sa le spun "naivii" care nu mai cred in spusele PRM privind fraudarea alegerilor in general, nu numai a celor recente. Chiar atat de intoxicati sunteti de anumite trusturi incat nici evidenta nu va mai deschide ochii? Caci asa imi scria un nefericit pe care l-am trimis in SPAM, ca s-a cam saturat sa ne auda vorbind de frauda. Atunci, n-are decat sa ne ocoleasca, adevarul trebuie spus, macar pentru copiii si nepotii acelui nefericit si al altora ca el.

miercuri, 1 august 2012
SCRISOARE DESCHISA CATRE VICTOR PONTA SI CRIN ANTONESCU
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE VICTOR PONTA ŞI CRIN ANTONESCU
www.ziartricolorul.ro
2012-08-01 » Categorie » Editorial
Domnilor,
"În primul rînd, speram că le-aţi dat vînt pe scări (profesional, vorbind) consilierilor şi institutelor de sondare a opiniei publice care v-au luat bănuţul şi v-au intoxicat la modul cel mai infect cu putinţă. Dar, ca să nu fim interpretaţi greşit de către cetăţenii României, de simpatizanţii PRM sau de activul de partid, trebuie să precizăm cîteva lucruri, pentru început.
Regimul Băsescu a făcut mult rău PRM. L-a înlăturat, fraudulos, din Parlamentul României. A creat un embargou mediatic, de tip stalinist, fără precedent, împotriva liderului nostru şi împotriva conducerii centrale a PRM. Cînd scorul de la europarlamentare a fost surprinzător pentru cei care se pregăteau să ne cînte Prohodul, regimul Băsescu a decis evacuarea partidului din sediul obţinut legal, doar-doar profitorii şi cîrtiţele infiltrate în partid vor preda armele şi PRM se va dizolva la comanda politică a Puterii. Atenţie, vorbim de „Regimul Băsescu”, nu neapărat de Traian Băsescu în persoană. Pentru că acest regim funest include o guvernare PNL-PDL-PC, apoi PNL-UDMR, cu sprijin PSD, o alianţă PSD-PDL şi nenumărate guvernări PDL-UNPR-UDMR, în frunte cu Emil Boc. PRM a fost ţinta persecuţiilor de toate felurile. De ce? Pentru că „animalul politic” Traian Băsescu a simţit pericolul. A simţit că se luptă cu un adversar pe măsură, care trebuia eliminat cu orice preţ. Traian Băsescu a înţeles că nucleul dur al românilor patrioţi nu poate fi răpus cu una, cu două. În ciuda sondajelor mincinoase. În ciuda manipulărilor din mass-media. Traian Băsescu a înţeles că PRM există şi a încercat prin toate mijloacele să-l desfiinţeze, inclusiv prin preluarea unor mesaje ale sale, pe care le-a adresat românilor în nume propriu. Fără „ghilimele”. Acum, nici noi nu ne-am lăsat mai prejos. Publicaţiile PRM au făcut dezvăluiri uluitoare privind clica de joasă speţă din jurul preşedintelui. Privind jaful din bani publici. Privind privilegiile acordate clientelei politice. Privind uriaşul aparat de propagandă din presa aservită politic. Cine nu crede, să pună mîna să navigheze pe Internet, noi ne-am cam săturat să ne răcim gura degeaba.
De aceea, nu ni s-a părut surprinzător ca, într-un moment prielnic, PSD-PC-PNL (USL)-UNPR-UDMR să formeze o nouă majoritate parlamentară şi un nou Guvern. Am înţeles perfect nevoia ca preşedinţii celor două Camere să fie înlăturaţi, pentru ca, nu-i aşa, măsurile social-economice ale noii Puteri să treacă nestingherite prin Parlament, nivelul de trai să crească vertiginos şi „tot românul să prospere”. Nu credem că aţi dat o lovitură de stat în adevăratul sens al cuvîntului. Dar nici nu credem că preşedintele Traian Băsescu s-ar fi opus unor măsuri menite să ridice nivelul de trai al populaţiei, mai ales că mai avea de stat vreo 2 ani pe la Cotroceni, aparent nederanjat de nimeni. După cum nu credem în gargara găunoasă a PDL, cum că românii au ales între „Vest“ şi „Est”!
Însă dumneavoastră, domnilor lideri USL, nu v-a fost de-ajuns. Precum nişte ponei în buiestru, aţi vrut totul sau nimic, îmbătaţi de rezultatele de la alegerile locale. Care nu au de-a face cu parlamentarele sau prezidenţialele. Sau cu vreun referendum, indiferent de miză. De ce? Consultaţi-i pe „analiştii” voştri de două parale ruginite. Consultaţi-i pe reprezentanţii institutelor de sondare a opiniei publice. Căci, în final, nu mai ştim nici noi: voi îi controlaţi pe ei sau ei vă controlează pe voi?
Primul lucru pe care aţi găsit necesar să-l transmiteţi opiniei publice, indiferent de trusturile media implicate în acest război, este faptul că în România nu mai pot fi luate în serios decît două forţe politice: USL şi PDL. Restul... nu există!
Nu apar în sondaje, nu apar la televizor, nu apar în presa scrisă. Deci, nu le băgăm în seamă. Chiar dacă ele au un electorat care le susţine, indiferent de jocurile politice de la vîrf. O sumedenie de votanţi trebuie, însă, luaţi în seamă. Printre ei, şi un electorat naţionalist luminat, un nucleu dur, de cel puţin 15-20% există, domnilor de la USL! Chiar dacă prin diverse manevre este împiedicat să voteze, chiar dacă prin alte manevre i se fraudează votul, chiar dacă, din anumite motive, nu se prezintă la vot! A-l ignora reprezintă o greşeală politică gravă, impardonabilă pentru nişte pretinşi politicieni versaţi. Consiliaţi de un domn cu barbă, maestru, cică, în „cinci milenii de manipulare” şi de un domn sociolog la care banul este mai presus decît adevărul. Chiar aţi crezut în intoxicările „consilierilor” care dădeau UDMR cu 2% şi PRM cu 1%? Iar la categoria „si alţii” se mai strîngeau vreo 5%? Ce bune erau acum procentele acestea! Vă scuteau de multe dureri de cap, dar n-a fost să fie! Ce-a fost, totuşi, în capul vostru? Că aveţi 60-70%, şi gata, România vi se aşterne pe tavă? Că veţi cîştiga, detaşat, alegerile parlamentare? Vai, ce drum lung aveţi de parcurs. Mai ales dacă veţi fi singuri-singurei. La ce v-au folosit îndepărtarea şi înrăirea electoratului naţionalist? Chiar vă lua gura foc dacă aţi fi adresat un mesaj de bun-simţ şi acestor români? Români ca toţi ceilalţi. Români care nu privesc cu ochi buni vînzarea ţării. Cine v-a sfătuit să îi ignoraţi? Cine v-a sfătuit ca vocea lor să nu fie prezentă în mass-media? N-aţi avut nici măcar intenţia să-i „prostiţi” cumva (nu c-aţi fi reuşit, dar merita încercat) să-i atrageţi de partea USL, să mimaţi consultarea cu partidele extraparlamentare şi constituirea, pe viitor, a unui Guvern de Uniune Naţională, măcar pînă treceaţi puntea? Ce, vi se răcea gura? Crăpau Bogdan Teodorescu, Bogdan Chirieac, Mirel Palada sau Marius Pieleanu? Ce fel de politicieni pretindeţi că sînteţi? Vă prosteşte orice mercenar meşteşugit la vorbă? Acum, ghinion! Vă zbateţi ca peştii pe uscat să ne convingeţi că nu pragul electoral contează, ci numărul celor care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Ca să vezi, belea! Dar legea tîmpă prin care se cere prezenţa la vot a peste 50% dintre cei înscrişi pe listele electorale cine a iniţiat-o? Cine a votat-o? Nu tot nişte incompetenţi, neaveniţi, strecuraţi fraudulos în Parlament? Nu tot viitori - foşti colegi de-ai voştri? Dar să nu uităm să amintim prestaţia dvs. jalnică şi condamnată de mulţi români, domnule Victor Ponta, cînd, aflat în vizită preelectorală la Miercurea-Ciuc, aţi promis conducerii UDMR marea cu sarea. Numai că cetăţeanul maghiar de rînd, sărăcit şi umilit de proprii lideri eternizaţi, şi ei, la Putere de 22 de ani, ca şi liderii românilor, nu a mai ascultat vorbele voastre goale, fără substrat real. Nici acum nu pricepeţi că locuitorii Harghitei şi Covasnei vor demnitate, prosperitate şi o justiţie liberă, ca orice alt cetăţean al UE, indiferent de etnie?
Nu aţi citit avertismentele noastre, oferite, gratuit, în ziarul „Tricolorul”? Nici măcar pe cele din data de 28 iulie?
Văd că persistaţi, totuşi, în greşeli care vă fac de rîsul lumii. Unii reprezentanţi USL au dat vina pe caniculă. Dar în judeţele „fruntaşe” Olt, Vrancea, Teleorman, Mehedinţi ce-a fost? A bătut vîntul dinspre Polul Nord? Lăsaţi-o baltă, că nu sîntem atît de proşti! Alţii bat monedă pe faptul că 7 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Poate, dar cîţi dintre aceştia au votat fiind mituiţi, şantajaţi sau sub ameninţarea cu pierderea locului de muncă? Oare cîţi dintre ei sînt dispuşi să iasă în stradă, aşa cum, în mod nerealist, sînteţi dezinformaţi în continuare? Văd că nu vă potoliţi şi, mai nou, încercaţi să inoculaţi ideea că numărul de votanţi de pe listele electorale nu era actualizat. Păi, domniile-voastre ce au păzit? De ce nu aţi actualizat listele? Eraţi prea siguri de victorie, sau instituţiile pe care le controlaţi sînt conduse de incompetenţi paraşutaţi acolo pe criterii politice? Lăsaţi gîlceava şi luaţi rapid măsuri economice de efect, concrete, care să aibă ca urmare creşterea nivelului de trai al naţiunii noastre! Aveţi majoritate parlamentară, aveţi Guvern. Nu aveţi nici un fel de scuză dacă acordaţi prioritate ciondănelilor politicianiste. Mai ales că avem şi noi nenumărate dovezi legate de tentative de fraudare a acestui referendum. În ultimii 20 de ani, din victime am devenit experţi în depistarea tuturor acestor hoţii. Le-am simţit pe pielea noastră şi le mirosim de la o poştă! Doar nu credeaţi că am stat toată duminica sub plapumă, la televizor. Era căldură mare, monşer!"
RUXANDRA LUNGU
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

luni, 30 iulie 2012
Sondajele mincinoase au pus USL pe butuci! CCSB a luat banul gros si acum da explicatii infecte!
Unde e CCSB? Nu s-au spanzurat inca? Profesional, fireste:))))))))))))
PRM si alte partide extraparlamentare au vreo 6% in opinia manipulatorilor de profesie. Ce bune erau acum procentele astea "nesemnificative". Dati-le vant pe scari imbecililor de consilieri si institutelor de sonaje mincinoase, domnilor de la USL! V-au supt de bani nemunciti si acum ridica din umeri si dau explicatii la fel de idioate precum creierele lor vandute pe un pumn de arginti. Dar despre asta pregatesc un articol de zile mari!!!!

sâmbătă, 28 iulie 2012
CU CE SE IMBATA LIDERII USL
www.ziartricolorul.ro: Pagina principala
CU CE SE IMBATĂ LIDERII USL ?
2012-07-28 » Categorie » Editorial de RUXANDRA LUNGU
"În 2007 şi 2009, lideri marcanţi ai PSD îndemnau populaţia să nu se prezinte la referendumurile iniţiate de Traian Băsescu, sub diferite argumente. Astăzi, cînd PDL plăteşte cu aceeaşi monedă, conducerea USL sare ca arsă, împrăştiind în stînga şi în dreapta tot soiul de acuzaţii. De asemenea, ambele părţi implicate în acest proces se acuză reciproc de tentative evidente de fraudare a votului.
Vă daţi seama că noi, cei de la PRM, nu putem decît să zîmbim maliţios şi să aşteptăm să vedem care „maşinărie” de furat alegerile va funcţiona mai bine de astă dată. Ceea ce ne deranjează, însă, sînt suficienţa şi aroganţa liderilor USL, care se împăunează cu sondajele mincinoase ale trustului care îi susţine. PRM este cotat cu 1% şi alte partide care, nici nu mai sînt nominalizate, ar strînge, şi ele, vreo 5% din preferinţele electoratului. Deşi respingem cu fermitate un astfel de sondaj, printr-un exerciţiu de imaginaţie i-am putea întreba pe Victor Ponta şi Crin Antonescu dacă 6% dintre alegători reprezintă chiar o cantitate neglijabilă, mai ales în condiţiile în care fiecare vot contează pentru validarea referendumului. Pentru că lupta s-a mutat deja în alt plan: vor putea fi convinşi românii să iasă la vot? Un liberal afirma că neprezentarea la vot nu înseamnă că alegătorii sînt de acord cu menţinerea în funcţie a lui Traian Băsescu. Dar nici nu înseamnă că acţiunile USL au convins populaţia. În opinia noastră, neprezentarea la referendum ar fi motivată de faptul că populaţia s-a săturat de actuala clasă politică şi ar vrea să-i vadă plecaţi, de fapt, pe toţi. Propaganda mincinoasă, cum că toţi politicienii sînt la fel (atacînd direct partidele care nu au fost la Putere în ultimii 22 de ani), iată că se întoarce împotriva celor care au iniţiat-o, otrăvind, constant, sufletele românilor.
Dar să vedem cu ce altceva se îmbată USL, deja sigur de victorie. Cu rezultatul de la alegerile locale, şi ele fraudate la greu, în detrimentul partidelor extraparlamentare. Nici un studiu nu pare să ia în seamă că există un specific care diferenţiază mentalitatea alegătorilor atunci cînd îşi aleg primarul, faţă de momentul în care decid ce partide vor intra în Parlament. Nu există nici o garanţie că scorul de la locale se va repeta la alegerile generale. Traian Băsescu joacă tare, mizînd pe devalorizarea leului în faţa monedei euro, iar guvernatorul Băncii Naţionale îl sprijină, oarecum, din umbră. Pînă acum a ţinut euro în frîu şi, în ultima lună, brusc, nu mai poate. Bineînţeles că pentru prostime se pot găsi şi explicaţii, de genul că instabilitatea politică a dus la această situaţie şi, după 29 iulie, lucrurile se vor îmbunătăţi, dacă Traian Băsescu va fi suspendat. Creadă cine-o vrea! Deocamdată, milioane de români cu rate la bănci înjură pe la colţuri deprecierea leului şi dau vina pe cine oare? Reducerea TVA, măririle de pensii şi salarii vor fi egale cu zero, sau mai rău, în contextul creşterii necontrolate a preţurilor cauzate şi de raportul leu-euro. O altă şmecherie menită să-i prostească pe mulţi creduli din rîndul USL este trîmbiţarea nivelului ratingurilor realizate la un post de televiziune declarat anti-Băsescu. Felicitări realizatorilor care reuşesc aceste performanţe, vînate de agenţiile de publicitate. Numai că telespectatorii acelor emisiuni sînt de ordinul sutelor de mii, oricum insuficienţi pentru a fi transformaţi în votanţi siguri pentru validarea referendumului sau demiterea preşedintelui.
Se ştie că PRM a privit mereu lucrurile cu obiectivitate, fără să ţină partea nimănui, decît atunci cînd considera că aşa este corect. Probabil de aceea şi-a atras antipatia actualei Mafii transpartinice. Pe undeva, şi USL a avut dreptate. Pentru alegerea preşedintelui sînt luaţi în calcul alegătorii prezenţi la urne, în schimb pentru demitere trebuie să se prezinte la scrutin peste jumătate dintre cei înscrişi pe listele de vot. Aici este ceva în neregulă şi problema trebuie rezolvată în spiritul Statului de Drept, indiferent dacă în fruntea lui se află un preşedinte-jucător, băutor sau hăhăitor. Orice se va întîmpla duminică, de un lucru sîntem siguri: vom cădea din lac în puţ, fapt ce s-a transformat într-un adevărat sport naţional, la care noi, românii, sîntem campioni absoluţi... "

Abonați-vă la:
Postări (Atom)