joi, 24 decembrie 2009

LA MULTI ANI, TUTUROR !


CRACIUN FERICIT si LA MULTI ANI, PARINTILOR MEI si INTREGII MELE FAMILII !

CRACIUN FERICIT si LA MULTI ANI, PRIETENILOR SI COLABORATORILOR MEI!

URARI SPECIALE NOILOR MEI PRIETENI DIN BLOGOSFERA !
UN AN MAI BUN, MAI PROSPER SI MAI FERICIT TUTUROR ROMANILOR CARE AU INTELES PE CE LUME TRAIESC! LA FEL, TUTUROR ROMANILOR !

LA MULTI ANI, PRM !


CRACIUN FERICIT si LA MULTI ANI, PRESEDINTELUI NOSTRU DR. CORNELIU VADIM TUDOR!

CRACIUN FERICIT si LA MULTI ANI, tuturor membrilor si simpatizantilor PRM!

CRACIUN FERICIT si LA MULTI ANI, tuturor colegelor mele din ORGANIZATIA DE FEMEI ROMANIA MARE! Stati pe baricade, fetelor, ne asteapta vremuri "interesante"!

marți, 22 decembrie 2009

VICTIMIZAREA PRINDE LA ORICE "BOBOR"



De cand a fost lovit, cota de popularitate a lui Berlusconi a crescut cu 7 %. Imbecili sunt peste tot in lume.

luni, 21 decembrie 2009

MISTIFICAREA ISTORIEI SE PRODUCE SUB OCHII NOSTRI. INCETOSATI.

Nu scriu nimic despre Revolutie sau ce o fi fost.
Oricum, avand in vedere ca aveam deja o varsta la acea vreme, nimeni si nimic nu ma va convinge ca romanii au iesit in strada pentru polarizare sociala extrema, somaj si credite pe viata la bancile straine. Si nici ca sa-si vanda pe nimic ceea ce au construit cu sacrificii in 40 de ani. Pacat de sangele varsat...

sâmbătă, 19 decembrie 2009

FI-SU ESTE AMBASADORUL ROMANIEI LA PARIS SI VA FI MINISTRUL DE EXTERNE IN 2010 !

„Trece-o noapte, trece înc-o zi,
Se ascute lupta între clase,
Iar chiaburii se arată-a fi
Elemente tot mai dusmănoase”.
A.E.Baconsky

Cunoastem teoria cum ca pacatele parintilor n-ar trebui sa influenteze destinul copiilor. Dar nu credeti ca tupeul romanesc intrece orice inchipuire? Nu credeti ca e prea de tot? Ce-ar fi ca Germania sa fi fost guvernata de copiii, nepotii sau alte neamuri etc.ale lui Hitler, Himmler, Goering, Bormann si altii?
In Romania isterizata impotriva "comunismului", se poate!

TRAIAN BASESCU E GENIAL !

BĂSESCU ŞI-A GĂSIT ŢAPII ISPĂŞITORI
De RUXANDRA LUNGU
"A fost ministru al Transporturilor. A declarat că România nu are nevoie de autostrăzi, aşa că nu a pierdut vremea să construiască vreuna. România nu avea nevoie, se pare, nici de Flotă, aşa că a scăpat de ea, ca să nu-şi facă iar de lucru pe mare. La Primăria Capitalei a învăţat că, dacă spui mereu că altul e de vină pentru propriile nereuşite şi îţi identifici potenţialii adversari cu exactitate, românii te cred. A dat vina pe Consiliu pentru nerealizările sale ca primar. Înţelegători, la al II-lea mandat, bucureştenii i-au dat şi majoritate în Consiliu, dar... surpriză: primarul care le promitea marea cu sarea a plecat la Cotroceni, ca să fericească întrega naţiune. Aici, scenariul se repetă. El vrea să lupte cu sistemul ticăloşit, să se ia la trîntă cu mafiile personale ale corupţilor, dar, ca un făcut, ghinionul se ţine scai de el. N-are la dispoziţie un guvern-marionetă care să-l asculte întocmai. Culmea-culmilor, Parlamentul îl suspendă pentru încălcări grave ale Constituţiei.
Găseşte 18% dintre cetăţenii României (75 de procente din aproximativ 25% din populaţia prezentă la vot) care să-l reînscăuneze, căci victimizarea este secretul succesului în România. Singur-singurel, Traian Băsescu jură (de data asta, pe bune) că nu va mai permite aşa ceva în al II-lea său mandat. Încropeşte un partid prezidenţial şi se asigură de obedienţa Serviciilor Secrete, mai numeroase şi mai bine plătite ca înainte de ‘89. Trecem peste modul în care s-au desfăşurat recentele alegeri. Traian Băsescu ajunge în momentul cel mai fericit al vieţii sale. Desemnează un prim-ministru loial, se asigură că guvernul îi va îndeplini ordinele întocmai şi, iată, stimulînd şi premiind dezertori de la alte partide, îşi cumpără "în viu" cîteva capete de parlamentari (că tot vine Ignatul), cu care îşi asigură majoritatea în Parlament. Ba mai mult, în cadrul consultărilor cu partidele parlamentare, îşi preconstituie, anticipat, scuze în faţa unui eşec în plan economic: criză, globalizare, bla, bla, bla. Cu părere de rău, nu acceptăm nici un fel de explicaţie, nici un fel de justificare. Preşedintele deţine controlul total: guvern PD-L-UDMR ("visul" oricărui ardelean care l-a votat), majoritate parlamentară, chiar dacă de strînsură, dar deloc de neglijat, instituţii, primării şi prefecturi aservite complet. O ţară întreagă stă cu sufletul la gură şi aşteaptă rezolvarea situaţiei economice în care se află naţiunea. "Comuniştii" din PSD au fost puşi la respect, iar "mogulii" din spatele PNL şed cu botul pe labe la auzul zornăitului de cătuşe. Dar bucuria prezidenţială nu va ţine mult. Anul 2010 va arăta adevărata faţă a dezastrului pe care l-au provocat cei care au condus ţara în ultimii 20 de ani. Criza s-a instalat pe o economie jefuită şi slăbită, văduvită de forţa de muncă, silită să plece în străinătate. Şomajul va atinge cote inimaginabile, atît în sectorul privat, cît şi în cel bugetar. Noutatea este că Bugetul nu suportă asemenea sume şi mulţi vor spune chiar "adio" ajutoarelor de şomaj. Creşterea preţurilor şi "îngheţarea", sau reducerea pensiilor şi a salariilor vor conduce la mari nemulţumiri şi chiar la explozii sociale. Noutatea constă în faptul că momentul în care nu vor mai fi bani de pensii este foarte aproape. Oare, va fi nevoie, pentru ca, într-adevăr, să ne trezim şi să renaştem din propria cenuşă, mai întîi să se aleagă praful de ţara noastră? Revenim la preşedinte, guvern şi la majoritatea parlamentară, strîns unită lîngă conducător, situaţie cu care Traian Băsescu nu este obişnuit. Cum adică, nu este nimeni în jur pe care să dea vina, dacă va fi cazul? Nimeni n-a muşcat momeala otrăvită? Nimeni (UDMR nu intră în discuţia aceasta) nu-îşi trădează electoratul pentru "binele" ţării? Dar Băsescu e genial! Oricum, nu trebuie să fii geniu deloc pentru a-ţi da seama că vina pentru adîncirea crizei economice şi pentru măsurile nepopulare pe care le va lua guvernul vasal al FMI va fi aruncată în curtea celor 2 ministere responsabile: Ministerul Muncii şi al Protecţiei Sociale şi Ministerul de Finanţe. Căci populaţia înfuriată nu se va năpusti, bunăoară, peste miniştrii de la Turism, Cultură sau Mediu. Logic, nu? Arta preşedintelui de a se situa în Opoziţie, deşi este la Putere, a atins azi cote de neimaginat. Aruncă cele două ministere, care vor fi curînd acuzate de toate relele guvernării, în curtea PSD şi PNL, în numele unei ipocrite reconcilieri, băgînd mult dorita zîzanie în cele două partide care au avut îndrăzneala să i se opună. Cine va fi de vină că nu sînt bani pentru sănătate, învăţămînt, pensii, salarii, ajutoare sociale? Ministrul penelist al Finanţelor, e limpede. Cine va fi de vină pentru disponibilizări, creşterea ratei şomajului şi lipsa locurilor de muncă? Ministrul pesedist al Muncii. Ei, miniştrii PD-L nu au nici o legătură cu dezastrul iminent. Ei "îşi văd de treabă". În felul acesta, PSD şi PNL vor deconta nemulţumirile populare fără să fie la Putere. Greu de inteles este ce gîndesc cei doi fripturişti. Să fie atît de rupţi de România reală încît să nu poată cuantifica starea economiei şi starea de spirit a populaţiei? Pomenile electorale s-au consumat, s-au dus. Frigul, foametea şi creditorii bat la uşă! Fiscul are ordin să ia 10 straturi de piele de pe omul de rînd. Să nu-şi dea seama cei doi că vor fi ţapii ispăşitori ai guvernării Boc IV? Sau au fost, pur şi simplu, hipnotizaţi de Traian Băsescu? Altfel, nu se explică!"
Copyright Tricolorul
UPDATE: SE PARE CA LUI MARIAN SARBU I-AU BAGAT COLEGII MINTILE IN CAP. CE AVEA SA CAUTE UN MINISTRU DE STANGA INTR-UN GUVERN DE DREAPTA? SI INCA LA MMPS, DE UNDE VA INCEPE DEZASTRUL!

vineri, 18 decembrie 2009

ALT FRIPTURIST

Taman ce-mi statea pe limba ca, in afara de Ministrul Muncii, si Ministrul de Finante va fi gasit raspunzator pentru dezastrul care ne paste. Chiar eram curioasa sa vad pe cine va SACRIFICA Traian Basescu dintre ai lui? Ce, il credeati fraier? Vad ca, acum, un liberal se pregateste s-o incaseze.
UPDATE: Liberalul Sebastian Vladescu a acceptat.
Injuraturile populatiei vor fi directionate catre PSD si PNL. Desi sunt in opozitie. Nu-i misto tara noastra?

FRIPTURISTUL

Nu stiu ce va face in final Marian Sarbu. Stiu doar ca, acum cateva luni, in emisiunea Gabrielei Vranceanu-Firea, MINISTRUL MUNCII nu stia care este salariul minim pe economie pentru absolventii cu studii superioare. Normal, neam de neamul lui, urmasi, nepoti si alti descendenti ai FRIPTURISTULUI nu vor fi platiti la nivelul salariului minim pe economie, vreodata. Indiferent care va fi acum decizia lui, personala sau la presiunile PSD. Poate isi vine in fire si isi da seama ca Ministerul Muncii va fi gasit vinovat pentru toate relele care ne asteapta in 2010. Someri, salarii si pensii "inghetate" sau reduse, daca nu inexistente! Nu ma deranjeaza ca se gandeste la tradare, s-au mai vazut cazuri. Ma deranjeaza ca este rupt de realitatea economica si nici macar nu-i trece prin cap ca Traian Basescu isi cauta de pe acum tapi ispasitori.

joi, 17 decembrie 2009

FII SI TU MOS CRACIUN !

"Promitem ca nu trebuie sa infrunti zapezi, sa faci inconjorul pamantului intr-o singura noapte si nici nu trebuie sa iti fie frica de inaltime, caci nu vei zbura, dar senzatia va fi pe masura.
Trebuie doar sa iubesti copii si sa te bucuri de bucuria lor.
Viziteaza site-ul nostru: www.SUFLETMAIBUN.ro
Alege o "Scrisoare catre Mos Craciun" si indeplineste dorinta unui copil din cei 60 de copii din centrul de zi "Harap Alb"!
Indeplineste dorinta unui copil in acest an. Iti va multumi
din inima. Sunt copii din centrul de zi "Harap Alb", cu dizabilitati,
care nu stiu cum e sa primesti ce iti doresti."

...FII UN SUFLET MAI BUN!

miercuri, 16 decembrie 2009

VREAU GUVERN PEDELIST !

Am spus-o ieri, am spus-o azi, o voi spune si maine la OTV. Guvernul trebuie sa fie INTEGRAL pedelist si Presedintele trebuie sa-l controleze cap-coada. Sa stim, naibii odata, cine isi asuma responsabilitatea pentru ce urmeaza. Sa terminam, naibii, cu acuze gen "greua mostenire" sau "partenerii de guvernare care nu ne lasa sa aplicam programul economic si reforma statului". Dati-i Guvern, dati-i Parlament si nu va mai cramponati de un zgarci ramas pe ciolan. Oricum buboiul va crapa. E o chestiune de cateva luni. Deja isi PRE-FABRICA scuze pentru esecul inevitabil si iminent: "criza mondiala", "globalizarea", bla, bla, bla, am vazut acum 2 ore, in direct, la "consultarile" cu partidele. Nici criza si nici globalizarea, nici rusii, nici americanii si nici israelienii nu sunt de vina pentru ca nemernicii din politica romaneasca FURA tot bugetul statului de 20 de ani, in complicitate cu romanii care ii voteaza, hipnotizati de galeti si pufoaice, tot pe ei! PSD si PNL sa stea in opozitie, sa aiba putintica rabdare ca nu mor daca nu se conecteaza la robinetul banului public, acum, imediat. Dar la cati prostanaci si tradatori am vazut, nu bag mana in foc...
Ce as vrea eu, strict pentru binele PRM? Anticipate, in februarie 2011! Atunci vor fi "coapte" toate conditiile!

luni, 14 decembrie 2009

POATE A FOST MAI BINE PENTRU PRM, DEOCAMDATA !

Oricine va veni la guvernare, anul viitor isi va rupe gatul. Sau, peste cativa ani, depinde de FMI??!! Oricum, nu inteleg la ce se-nghesuie toti. Sa fie atat de rupti de ROMANIA REALA? Ca o parere personala: ma bucur ca PRM nu poate fi tarat in mocirla asta. Pentru ca orice combinatie intre cei 3, cu abtibildul UDMR atarnat de coada, va fi dezastruoasa. Cunosc persoane care au votat cu PDL- Basescu tocmai pentru ca UDMR sarise in barca PSD. Nu-i fain?

sâmbătă, 12 decembrie 2009

CACEALMAUA

Verificarea voturilor nule este o cacealma si nu va schimba nimic. Marea frauda se produce inainte de vot, prin turism, amenintari si mita, depinde de nivelul intelectual al alegatorului. Metode folosite de toate partidele, mai putin de PRM. Apropo, "felicitari" ardelenilor care aduc mereu UDMR la putere, fie alaturi de PDL, fie alaturi de PNL.

vineri, 11 decembrie 2009

VETI MURI SI VETI FI LIBERI !

In sfarsit, studentii au vazut pe pielea lor cum sta treaba cu "libertatea de exprimare" care ne lipsea inainte de '89 si pentru care am fost in stare sa facem moarte de om. Statul politienesc, de tip mafiot, s-a intarit zdravan in cei 20 de ani si ar fi in stare de orice sa apere "democratia". Revolutii si alte asemenea, luati-va gandul. Ati vazut cati jandarmi erau mobilizati, echipati si inarmati pana in dinti, gata sa nu lase pe nimeni sa atenteze la "statul de drept"?

VERDICTUL CURTII CONSTITUTIONALE NU VA SCHIMBA NIMIC

Alegerile se fura inca din 1996. PRM a avertizat de fiecare data. Rezultatul: au facut ce-au facut si l-au inlaturat din Parlament. Acum hotii culeg ce au semanat. Framantarile sociale care urmeaza trebuie sa se sparga in capul tuturor, fara exceptie.
Judecatorii de la CC sunt printre putinii privilegiati care vor cumula, in continuare pensia (uriasa) cu salariul (urias). Nu-mi vorbiti aici de imensa responasbilitate care este pe umerii lor si prin urmare trebuie si platiti corespunzator. N-are legatura cu subiectul. Isi vor pastra scaunele caldute dintr-un simplu, firesc si omenesc instinct de conservare. Cata vreme turismul electoral nu va fi interzis prin lege, in sensul ca se poate vota numai la domiciliu, nu se va schimba absolut nimic. Dar cine are interes? TOTI si-au perfectionat masinariile fraudei.

joi, 10 decembrie 2009

miercuri, 9 decembrie 2009

DE CE L- A VRUT BASESCU IN AL DOILEA TUR PE MIRCEA GEOANA?

ZECE MOTIVE PENTRU CARE MIRCEA GEOANĂ A PIERDUT ZECE PROCENTE
De RUXANDRA LUNGU
"Indiferent de rezultatul contestaţiei la Curtea Constituţională, motivele pentru care s-a ajuns în această situaţie de alba-neagra ar trebui cunoscute de toţi românii şi, în special, de candidatul Mircea Geoană. Pentru că mai are timp să-şi concedieze consilierii şi staff-ul de campanie. Şi să le ceară chiar şi daune. Nimeni nu poate spera că viitorul preşedinte al României poate fi perfect, dar, cînd are în spate consiliere specializată şi costisitoare, o ditamai alianţă de partide şi, în plus, cîteva trusturi de presă favorabile, orice greşeală este de neiertat, mai ales dacă se cuantifică în procente pierdute în faţa celuilalt candidat. Identificăm cel puţin 10 motive pentru care candidatul Mircea Geoană a "pierdut".
Pentru că, luînd în calcul dimensiunea fraudei şi a metodelor diversificate de viciere a votului românilor, un avans de cel puţin 10 procente în faţa lui Traian Băsescu ar fi schimbat fundamental situaţia actuală. În urmă cu 2 săptămîni, îl avertizasem pe candidatul Mircea Geoană să nu se culce pe urechea aritmeticii de clasă primară, adunînd procentele PSD cu cele ale PNL şi UDMR, căci pe Dîmboviţa 1 şi cu 1 nu fac neapărat 2. Ignorînd electoratul PRM şi bizuindu-se, probabil, doar pe gîndirea şi experienţa "consilierilor", campania prezidenţiabilului PSD din turul II a fost marcată de fracturi, discontinuităţi şi bîlbîieli, asta ca să nu le spunem pe nume: prostii!
1) DETERMINAREA. Mircea Geoană nu a lăsat impresia unui candidat suficient de determinat, de puternic şi înzestrat cu tupeul necesar ca să ajungă preşedintele tuturor cetăţenilor României. Pentru asta contracandidatul său, Traian Băsescu, a fost dispus să facă orice. Să-şi îmbrace nevasta în haine ţigăneşti, să tundă oaia şi să facă alianţă cu minuscula parte a PNŢCD-ului, lovită de amnezie, uitînd că PD provine din FSN-ul "comunist" . Cîteva voturi de la "verzi", cîteva de la romi şi uite că se adună. Mircea Geoană s-a adresat numai unui anumit tip de electorat, eclectic şi elitist. Mesajul pentru mediul rural, care a susţinut mereu PSD, a fost inexistent sau prost îmbrăcat în cuvinte.
2) COMUNICAREA. Mircea Geoană s-a rezumat să se bazeze pe susţinerea celor două televiziuni de ştiri, cu rating destul de modest, ignorînd şi alte mijloace de transmitere a mesajului său către votanţi. Apariţii mai numeroase la OTV, ETNO TV sau FAVORIT şi adoptarea unui limbaj pe înţelesul tuturor românilor i-ar fi adus procente în plus. Deşi, nu ni l-am imagina pe Geoană protagonist al unei manele cîntate de Guţă şi difuzate non-stop pe Taraf TV. Pentru Băsescu, însă, mişcarea a funcţionat perfect.
3) ALIANŢELE. Deşi înţelegerea cu PNL a fost fermă şi transparentă, PSD a şovăit între UDMR şi PRM, transmiţînd mesaje confuze către cele două electorate. Ştiind procentul real al PRM, a alergat, totuşi, după 2 iepuri şi... urmarea s-a văzut.
4) TIMIŞOARA. Nu ştim cui i-a trecut prin cap o astfel de idee. Dezastruoasă. Similară cu mitingul care l-a doborît pe Ceauşescu. Pretext pentru mulţi nebuni să dezlănţuie isteria anticomunistă, prostindu-i, în mare parte, pe românii din Moldova, care au votat în necunoştinţă de cauză. Împotriva unui partid care a reînviat (sic!) "baronii" şi ale cărui practici nu mai au legătură cu comunismul. Nici cu bunele, nici cu relele sistemului respectiv.
5) MOGULII. Identificaţi de contracandidatul său ca "duşmani ai poporului", în modul cel mai stalinist cu putinţă, consilierii lui Mircea Geoană trebuiau să facă tot posibilul să-i ţină "la cutie", feriţi de ochii publicului. Figurile bărboase, dezgustătoare şi trecutul financiar discutabil al mogulilor au adus un minus de imagine lui Geoană. Dacă Dan Voiculescu este implicat direct în politică şi putem înţelege necesitatea ieşirii sale, din cînd în cînd, cu declaraţii publice, n-am înţeles cine a încurajat sau regizat apariţiile pline de penibil ale lui Vântu şi Patriciu în mass-media. Care au produs mai mult rău decît bine.
6) TEMELE DE CAMPANIE. Inexistente şi ele. Alianţa cu dreapta i-a tăiat candidatului Geoană posibilitatea de a aborda temele economice specifice stîngii. Pe care cei 80% dintre români, care consideră că ţara se îndreaptă către o direcţie greşită ar fi vrut să le audă în aceste două săptămîni. Palide referiri la impozitul progresiv, la TVA-ul diferenţiat, la soluţii economice concrete, de stînga, care i-ar fi deranjat pe adepţii cotei unice. Deşi s-ar fi adresat electoratului de dreapta, la fel de palide au fost şi referirile la situaţia disperată a IMM-urilor. Paleative de genul reducerii CAS-ului sau a TVA-ului cu 1-2 procente (ne faceţi să rîdem) sînt precum vaccinul antigripal aplicat bolnavului cu metastaze multiple. La fel de palide au fost şi referirile la tăierea salariilor şi pensiilor nesimţite, temă valorificată din plin de Traian Băsescu. Tăcere totală asupra aparatului bugetar supradimensionat, clientelar, privilegiat, pentru care trebuie să le mulţumim liberalilor. Nici o vorbuliţă concretă despre criminala intenţie de majorare a vîrstei de pensionare a femeilor - temă de interes naţional sau chiar mondial. Nimic despre o eventuală amnistie fiscală. Sau despre naţionalizarea resurselor naturale ale României. Între timp, Traian Băsescu vorbea într-una despre siguranţa energetică şi alimentară a românilor, sintagme preluate, se pare, din discursul PRM. Zero referiri la băncile străine care fac legea în ţara noastră sau la o eventuală reeşalonare a datoriilor românilor la bănci. Soluţia pe care o propunea Mircea Geoană era reluarea creditării. O nebunie! Pe lîngă faptul că un trăitor în România reală ar fi trebuit să ştie că "soluţia" este inaccesibilă şi nerecomandabilă românilor, deja îndatoraţi peste poate. În schimb, ni s-a livrat, întors pe faţă şi pe dos, cazul Hayssam. Interesant pentru istoria noastră recentă, dar dezvăluirile de acest gen nu ţin de foame în plină criză economică.
7) FILMULEŢUL. Un glonţ tras în vînt. În ţara unde violenţa domestică reprezintă tema dominantă pentru ştirile de la ora 5 şi numeroşi părinţi şi-au cîrpit odraslele măcar o dată, filmuleţul cu pricina nu şi-a atins scopul. Mai ales că, zile în şir, a fost disecat în fel şi chip de mass-media, lăsînd loc la interpretări şi expertize halucinante. Dacă s-a dorit un astfel de atac, trebuia realizat vineri, în ultima zi de campanie, scurt şi cu precizie chirurgicală, fără a-i lăsa adversarului timp de replică şi explicaţii. Şi, în nici un caz, nu trebuia "garantat" de Patriciu. În nici un caz.
8) CONFRUNTAREA. Unii analişti politici spun că ar fi trebuit evitată. La modul în care s-a desfăşurat, înclinăm să credem că da. Avînd însă o echipă bine pregătită alături şi ştiind dinainte temele care urmau să fie dezbătute, nu există scuze pentru bîjbîieli şi nesiguranţă. Un exemplu simplu din cîteva zeci: Traian Băsescu l-a "corectat" pe Mircea Geoană, care nu ştia procentul din PIB alocat învăţămîntului. Era esenţial ca domnul Mircea Geoană să aibă vorbele la dînsul, să-i fi replicat cu agresivitate studiată că, în timpul manadatului actualului preşedinte, numărul analfabeţilor s-a triplat, iar sumele alocate din PIB au fost cheltuite haotic, pentru investiţii de zeci de miliarde în WC-uri de lux din cătunele ferite de ochii presei, în care tavanul şcolii stă să cadă, iar drumurile sînt desfundate. Dar această afirmaţie ar fi creat disconfort în tabăra proaspeţilor aliaţi liberali, a căror guvernare sub semnul risipei se suprapune peste mandatul preşedintelui. Complicat de dus barca. Despre vizitele la Moscova s-a comentat destul. Mircea Geoană putea să le explice românilor, "în premieră absolută", că a negociat, în secret, revenirea Tezaurului sau ieftinirea gazului rusesc. Ieşea basma curată. N-a făcut-o. În schimb, în fundal, ne-am "bucurat" de prezenţa lui Mircea Dinescu, care şedea, relaxat, ca la cîrciumă.
9) VIZITA LA VÂNTU. Bomboana pe colivă. Nici o explicaţie nu va şterge această prostie din memoria votanţilor, poate dintre nehotărîţii pînă la acea oră. Echivalentă ca impact, în mentalul românilor, cu întrebarea celebră a lui Emil Constantinescu - "Credeţi în Dumnezeu?" - adresată lui Ion Iliescu. Devastatoare. Decisivă pentru un electorat care votează emoţional.
10) ÎNTÎLNIREA DIN ZIUA ALEGERILOR. A doua bomboană pe colivă, dacă se mai putea. Dar România rămîne ţara tuturor posibilităţilor. Îmbrăţişarea cu mogulul Patriciu, sosit "întîmplător" la aceeaşi oră la secţia de vot i-a deranjat pe mulţi alegători. Chiar nu pricepe nimeni din staff-ul PSD că România reală nu s-a împăcat, nici pe departe, cu existenţa miliardarilor de carton, deveniţi oameni de afaceri pe banii Statului, adică ai noştri, ai tuturor românilor? Probabil că nu, căci au şi ei faliţii lor! Colac peste pupăză, ca şi cum asta nu era de ajuns, Patriciu simte nevoia să declare, cu aroganţă, că românii care mai au "puţină minte" nu-l vor vota pe Băsescu. Gafă monumentală, care a pus capac la tot şi, probabil, a scos la vot pe mulţi alţi nehotărîţi care s-au simţit profund jigniţi. Precizăm încă o dată: frauda rămîne fraudă. Dar cele 10 motive, pentru care Mircea Geoană nu a avut un avans de cel puţin 10 procente în faţa lui Traian Băsescu, sînt enumerate mai sus. Un milion de voturi nu se pot fura, cu una, cu două, indiferent de maşinăria infernală care a fost pusă în funcţiune în ultimele două ore ale zilei de vot. Şi, dacă tot veni vorba, românii ar trebui să-şi amintească cine a inventat şi brevetat turismul electoral şi mita electorală, împrumutate şi aplicate cu multă străduinţă de toate celelalte partide, mai puţin de PRM. Să fie, oare, cîştigătorii alegerilor din 2000, cînd liderul nostru ar fi trebuit să devină preşedintele cinstit şi justiţiar de care România avea atîta nevoie? Sau poate cei care, parlamentari fiind, au adoptat legea strîmbă a uninominalului, dorindu-şi ca PRM să nu mai intre în Parlament? Sau poate cei care, aflaţi într-o alianţă majoritară confortabilă, au acceptat înfiinţarea a mii de secţii speciale de vot, cînd era atît de simplu să se legifereze ca fiecare cetăţean român să voteze numai în localitatea de domiciliu? Sau poate cei care s-au complăcut să accepte sondajele mincinoase, în care domnul Corneliu Vadim Tudor şi PRM, care nu au fost niciodată la Putere, scad la 3%, în dispreţul oricăror legităţi ale sociologiei? Acum, au cules ce au semănat. Au căzut în propriile capcane. Nu ne bucurăm, mai ales avînd în vedere alternativa. Preşedintele PRM a dovedit, încă o dată, că este un om de onoare. A trecut peste toate şi i-a întins o mînă lui Mircea Geoană. Dar, ce folos, dacă alte zeci de mîini îl trag, de picioare, în jos? Concediază-i pe proştii sfătuitori, dragă Mircea Geoană. Vor veni şi alte alegeri, poate mai curînd decît crezi, şi sperăm că vei învăţa din greşeli."

luni, 7 decembrie 2009

MASINARIA FRAUDEI SE PERFECTIONEAZA PE AN CE TRECE !

In ultima vreme n-am mai scris. Nici pe blog, nici in "Tricolorul". Pentru ca, deseori, am gura "aurita". Joi, la confruntare, Geoana a pierdut cateva procente. Motiv care a condus la situatia neclara de acum, un fel de alba-neagra. Plus alte greseli incalificabile ale staff-ului PSD. Le voi analiza si dezvolta intr-un editorial, indiferent de rezultatele finale si oficiale, contestatii si alte combinatii.
Oricum, inca o data RUSINE institutelor de sondare a opinei publice care s-au instalat, confortabil, in marja de eroare. In alta ordine de idei, un dobitoc explica neconcordanta sondajelor cu rezultatele reale ale PRM cu sintagma "spirala tacerii", vezi-Doamne, electoratul nostru nu declara cu cine voteaza. Dar ce ati facut ieri cum se explica, domnilor? Spirala nesimtirii, a rusinii si a manipularii ordinare. Ar trebui sa va puneti funia de gat!

joi, 3 decembrie 2009

SĂ RÂNJIŢI BINE ! PROSTIŢI-I PE PROŞTI ! PENTRU CĂ MERITĂ !

Nu ştiu cu cine voi vota Duminică. Confruntarea candidaţilor nu m-a convins. Adică, nu mi-a zdruncinat convingerile. Am văzut, în schimb, 2 beizadele îmbuibate, rezolvate în plan financiar, imobiliar şi ce mai vreţi voi, naivi ai tranziţiei, pe cel puţin 2 generaţii de acum înainte, rânjind satisfăcute, cu sau fără motiv. Vă las să ghiciţi despre cine e vorba!!

miercuri, 2 decembrie 2009

MERITĂ !


PRIMA DOAMNĂ RUPE TĂCEREA. PENTRU ÎNCĂ UN MANDAT DE PRIMĂ DOAMNĂ. MERITĂ!
"Sunt una dintre femeile care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei ei. De dimineaţa până târziu în noapte, zi de zi, timp de câteva zeci de ani, m-am îngrijit să le fie bine copiilor şi soţului meu. Aceasta este cea mai importantă misiune pe care mi-am asumat-o.Nu am lucruri spectaculoase de spus în faţa camerelor de luat vederi. Viaţa mea, cu bune şi cu rele, nu diferă de viaţa câtorva milioane de femei din România. Pentru acest motiv am stat departe de presă, chiar dacă am fost de multe ori supărată pentru lucruri neadevărate care se spuneau despre noi.
Rup astăzi tăcerea pe care am păstrat-o timp de câţiva ani fiindcă ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi mi se pare de neacceptat.
Nu aş vrea să vă spun că ceea ce face Traian Băsescu în mandatul său este perfect. Ştiu însă că tot timpul s-a gândit cum să facă lucruri bune pentru oamenii de rând care l-au ales.
Atunci însă când vine vorba despre relaţiile pe care le are cu alţi oameni, pot spune, după 34 de ani de căsnicie, că nimeni nu îl cunoaşte pe Traian Băsescu mai bine decât mine.
L-am auzit acum câteva zile, şi încă nu îmi vine să cred, pe dl. Mircea Dinescu afirmând că soţul meu m-ar fi lovit. Nu ştiu în ce familie a crescut dl. Dinescu dar în familia mea, în casa mea şi în viaţa mea nu s-au întâmplat niciodată asemenea lucruri. Pentru afirmaţiile mincinoase pe care le-aţi făcut sunteţi dator, domnule Dinescu, să vă cereţi scuze în faţa copiilor mei.
Am văzut de asemenea şi un film neadevărat, trucat, care s-a derulat zile întregi la televiziuni, film în care soţul meu este prezentat lovind un copil. Depun mărturie că soţul meu nu a fost niciodată agresiv cu fiicele noastre, şi nici cu vreun alt copil. Dar, dincolo de a-i ţine partea lui Traian Băsescu, găsesc inacceptabil, ca mamă, să introduci copilul din film în mizeria alegerilor şi să îi distrugi viaţa. Pentru acest lucru, domnule Geoană, oricâte scuze v-aţi cere, nicio mamă nu vă va putea ierta.
Închei prin a vă spune că nu este uşor să fii soţie de preşedinte, atunci când acesta pune interesele ţării mai presus de orice, uneori chiar şi de familie. Dar şi pentru asta îl iubesc şi îl respect pe soţul meu, Traian Băsescu"

marți, 1 decembrie 2009

LA MULŢI ANI, ROMÂNI !



Cea mai Mare Sărbătoare a Românilor, confiscată şi maculată de politică. Din nou, 1 Decembrie stă sub semnul alegerilor. Europarlamentare, parlamentare sau prezidenţiale. N-aş fi adus vorba dar astăzi, cu actualele cozi de topor din politică, Marea Unire nu s-ar fi realizat. Dimpotrivă, sub masca descentralizării unii ar fi în stare să facă ţara bucăţele-bucăţele...