marți, 29 septembrie 2009

CHIAR NU MERITĂ EFORTUL !

Ştiu că vă interesează poziţia PRM. Mai ales pe cei care cred că ne pot ignora, în văzul presei, dar pot să se lungească, servili, milogi şi umili, la uşa noastră, la adăpostul întunericului.
E greu să mă pronunţ. Dezgust. Scîrbă. Milă. Înverşunare.
Am avut dreptate. De 20 de ani spunem adevărul. De 20 de ani alegerile sînt FURATE.
Ce noutate! Privesc spectacolul convinsă ca românii se trezesc!

luni, 28 septembrie 2009

ROMÂNII URĂSC PARLAMENTUL. CE VOR FACE CONTRACANDIDAŢII LUI TB ?

"TRICOLORUL", NR.1675/28.09.2009
LUAŢI JUCĂRIA DIN MÎNA LUI TRAIAN BĂSESCU!
editorial de RUXANDRA LUNGU
"Prăbuşit în sondaje,Traian Băsescu s-a gîndit la o nouă perdea de fum pe care s-o arunce peste ochii românilor cuprinşi de lehamite şi dezgust faţă de clasa politică. Un referendum - jucărie ieftină, temă preluată şi tocată de televiziunile incapabile să gestioneze un asemenea subiect. Transformată în cleveteală măruntă, de dimineaţa pîna seara. Departe de a fi vreo marionetă plimbată de ochii lumii pe la DNA sau vreo păpuşă Barbie dornică de sex şi droguri legalizate, noua jucărie a preşedintelui se dovedeşte a fi malefica Păpuşă Chucky, din binecunoscutul film de groază.
Pentru că referendumul prin care se propune consultarea populaţiei pentru un Parlament unicameral este o diversiune extrem de periculoasă şi un atac direct asupra brumei de democraţie din România. Deşi ştie că revizuirea Constituţiei este un proces care se desfăşoară etapizat, T. Băsescu speră că populaţia, neinformată la timp şi manipulată cu meşteşug, se va buluci, în ziua votării, cu mic cu mare, pe liste suplimentare supradimensionate, şi va pune ştampila, necondiţionat, pentru ideea micşorării numărului de parlamentari şi, apoi, pe ,,tătucul" acestei idei, adică pe el, livrat la pachet cu referendumul care îi va trezi din amorţeală pe români. Argumentele prezidenţiale pot păcăli multă lume. Vezi, Doamne, în acest mod, scad cheltuielile cu instituţia Parlamentului şi se limitează corupţia. Doar că referendumul în sine ne va costa, pe noi, românii, o groază de bani inutil, deoarece era suficient ca Traian Băsescu să-şi includă năstruşnica idee în programul prezidenţial, fără cheltuiala pe care o presupune organizarea unei astfel de acţiuni, acum, pe timp de criză... Sau, mai simplu, putea renunţa la un singur minister dintre cele actuale şi economia la buget era ca şi făcută. Cît despre limitarea corupţiei şi a traficului de influenţă, falsitatea demersului se vede cu ochiul liber. Caracatiţa mafiotă care conduce România va fi controlată de indivizi mai puţini, dar cu putere şi influenţă sporite şi, mai grav, subordonată unui singur om care visează să ţină sub control Parlamentul, Guvernul, Justiţia. Cu Guvernul i-a mers. Parlamentul, văduvit de opoziţia reală conferită de PRM, nu s-a dovedit în stare să-şi exercite prerogativele, iar Justiţia se trezeşte greu din letargia indusă de multiple privilegii oferite de Putere contra lăsării în nelucrare a dosarelor de mare corupţie. Atacul asupra Parlamentului, ca instituţie, s-a desfăşurat în trepte, cu concursul, conştient sau nu, al guvernării liberale şi al mogulilor de presă. Convinşi că vor rămîne la guvernare, fie alături de PSD, fie alături de PD-L, liberalii au elaborat în pripă o lege electorală strîmbă, cea a votului uninominal, care încalcă dreptul constituţional al românilor de a alege şi de a fi aleşi. Acum, trag ponoasele, se joacă de-a Opoziţia şi depun moţiuni de cenzură numai ca să se afle în treabă şi să paricipe la talk-show-uri. Pe de altă parte, sînt deja ani de zile de cînd ni se livrează, periodic, sondaje de opinie care arată ca Parlamentul este cea mai coruptă şi mai de neîncredere instituţie, profund detestată de români. Concomitent, ca într-un atac bine organizat de strategi aflaţi pe picior de război cu instituţiile democratice, mass-media difuzează, de cel puţin 4 ani, imagini cu parlamentari burtoşi, unsuroşi, moţăind indiferenţi la ceea ce se discută în plen, citind tabloide de calitate îndoielnică sau navigînd pe Internet. Bineînţeles că presa nu s-a ostenit să-i surprindă şi pe parlamentarii PRM, la lucru, la ore tîrzii, elaborînd legi pentru eradicarea sărăciei, pentru asistenţă medicală gratuită, pentru construirea de locuinţe pentru tineri, creşe, grădiniţe şi cămine studenţeşti sau legi care vizau un plafon maxim de salarizare pentru funcţionarii plătiţi din bani publici. Legi respinse de clica PD-L-PNL-PSD-UDMR-PC. Legi pe care presa aservită Puterii nu le-a menţionat măcar în treacăt. Şi nu le-a supus atenţiei opiniei publice nici picată cu ceară. Dimpotrivă. Pe de altă parte, stînd strîmb şi judecînd drept, este limpede că în actualul Parlament al României s-au pripăşit mulţi trîntori. Mulţi incompetenţi. Mulţi agenţi străini. Mulţi infractori. Mulţi vînzatori de ţară. Traian Băsescu îi cunoaşte perfect. Forţează nota, prefăcîndu-se dornic să arunce cu apa murdară şi copilul şi ligheanul, cu totul. Dar nu înţelege că nu va fi posibil să submineze, într-un mod atît de făţiş, instituţia democratică a Parlamentului, pentru înfiinţarea căruia tinerii idealişti din decembrie 1989 nu au ezitat să se aşeze în calea gloanţelor. Sîntem conştienţi de gravitatea faptului că, acum, vremelnic, Parlamentul României este populat de impostori, ,,votaţi" uninominal, şi ,,aleşi" în urma tratativelor desfăşurate între partidele care au dorit înlăturarea PRM din forul legislativ. Nu ne mîndrim cu actualii parlamentari. Dar soluţia este în altă parte. Trebuie să fim prea orbi şi prea surzi ca să nu înţelegem mesajul PRM. Să nu înţelegem că este singura forţă politică importantă capabilă şi dornică să relanseze România, din punct de vedere economic, politic şi moral. Va fi greu să le explicăm tuturor românilor din ce motiv Parlamentul bicameral este necesar pentru tînăra noastră democraţie, în formula lui actuală. Va fi greu să le explicăm tuturor românilor de ce toate statele moderne şi civilizate la care ne raportăm au 2 camere în forurile lor legislative. Şi va fi şi mai greu să explicăm întregului electorat dispus să iasă la vot ce caută în Senat şi Camera Deputaţilor caricaturi penibile, mari corupţi, combinatori politici, beizadele kominterniste sau fete de pe centura de lux a societăţii postdecembriste. Traian Băsescu a aruncat bomba ştiind că timpul necesar pentru a o dezamorsa este foarte scurt. Că un mare procent dintre votanţi au fost inoculaţi deja să creadă că Parlamentul este sursa tuturor relelor. Sursa corupţiei şi a sărăciei din România. Această manipulare trebuie demontată cu grijă de către toţi contracandidaţii lui Traian Băsescu la prezidenţiale. Nu prin emisiuni televizate la care nu se uită nimeni! Loviţi-l cu propriile arme. Luaţi-i jucăria electorală din mînă. Destinul României nu poate fi decis la ruletă!"

joi, 24 septembrie 2009

ÎNVĂŢĂMÎNTUL GRATUIT, O GLUMĂ BUNĂ !

Numai in Iaşi, din 16.000 de studenţi au locuri de cazare in cămin CU PLATĂ, numai 6.000.
Născuţi după 1989, probabil ca li se pare normal să te calci in picioare şi să dai şpagă pentru locuri plătite in cămine. În camere mai de lux, mai pentru amărăşteni, depinde de venitul părinţilor, evident. Pun pariu pe ani buni din viaţă că niciunul nu are habar de proiectul de lege pentru construirea de cămine studenţeşti propus de PRM în legislatura trecută şi respins de hoţii vînduţi dezvoltatorilor imobiliari. Credeţi ca ar fi imposibilă asigurarea gratuită a locurilor in cămine? Ce fac liderii studenţilor în afară de vorbărie şi milogeală la Puterea care îi păcăleşte de 20 de ani? Ca şi cei de sindicat...Depinde, să nu generalizăm.

CONFERINŢA NAŢIONALĂ A ORGANIZAŢIEI DE FEMEI ROMÂNIA MARE







TRICOLORUL DE AZI
"Sîmbătă, 19 septembrie a.c., la sediul central al PRM s-au desfăşurat lucrările celei de-a VII-a Conferinţe Naţionale de dare de seamă şi alegeri a Organizaţiei de Femei România Mare. În deschiderea evenimentului, delegatele desemnate din întreaga ţară au avut deosebita onoare să se bucure de participarea liderului PRM. Domnul preşedinte Corneliu Vadim Tudor a adresat participantelor un mesaj incendiar, electrizînd întreaga asistenţă. În cuvîntul domniei-sale, a realizat o radiografie precisă şi critică a dezastrului economic, politic şi moral în care se află România, subliniind faptul că, acum, pe fondul crizei financiare şi a pericolului federalizării statului naţional, s-a demonstrat că Partidul România Mare este singura formaţiune politică îndreptăţită şi responsabilă să acceadă la guvernare.
La lucrări au participat, de asemenea, doamnele Mitzura Arghezi, preşedinta de onoare a organizaţiei, şi Angela Buciu, preşedinta Organizaţiei de Femei în perioda 2005-2008. Din partea Biroului Permanent al PRM, lucrările au fost conduse de dl. dr. Dan Claudiu Tănăsescu, vicepreşedinte organizatoric al partidului. În cadrul Conferinţei, s-a adoptat noul statut al Organizaţiei de Femei, s-au dezbătut darea de seamă asupra activităţii OFRM de la alegerile precedente pînă în prezent, programul de activitate pentru perioada 2009-2013 şi s-a lansat site-ul organizaţiei. În luările de cuvînt, vorbitorii şi-au exprimat convingerea că numai o muncă susţinuţă în teritoriu va contracara cenzura mediatică la care este expus, în mod nedrept, candidatul PRM la Preşedinţie, dl. Corneliu Vadim Tudor, care are, conform sondajelor de opinie reale, şansa de a intra în turul II şi de a deveni preşedintele României. În partea a doua a lucrărilor au fost alese organele de conducere ale OFRM la nivel central: Consiliul Naţional, Comitetul Director, Biroul Permanent, preşedinta OFRM, Comisia Naţională de Control Financiar şi Arbitraj şi Comisia Naţională de Cadre. În Biroul Permanent al OFRM au fost alese, respectînd criteriile de reprezentativitate şi performanţă din întreaga ţară doamnele: Mitzura Arghezi, Luminiţa Adam, Mihaela Angheluş, Magdalena Angheluţă, Paraschiva Arcip, Mirela Bălan, Mariana Chirluţă, Voichiţa Cotolan, Maria Diaconescu, Verginica Duţu, Cristina Dorobanţu, Smaranda Ionescu, Maria Mititelu, Niculina Moisescu, Adela Nechita, Laura Olteanu, Elena Pascu, Daniela Pătraşcu, Marcelina Pătraşcu, Ileana Perşinaru, Ileana Petre, Georgeta Popescu, Doina Pupăză, Anişoara Răchitosu, Doina Rotaru, Flavia Runcan, Lidia Samson, Ileana Simion, Magdalena Spaiu, Mariana Ştefan, Heidemarie Stroescu, Voichiţa Varmaga, Violeta Zolya.
În Comisia Naţională de Control Financiar şi Arbitraj au fost alese doamnele: Angela Bălan, Olimpia Blăgoi, Mariana Mardare, Doina Sburlan, Monica Sima.
În funcţia de preşedintă a OFRM a fost aleasă doamna Ruxandra-Georgeta Lungu, absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română şi a Facultăţii de Drept ale Universităţii din Bucureşti, actualmente jurnalist şi om de afaceri, care a deţinut funcţia de preşedinte interimar din iulie 2008. În încheierea lucrărilor, preşedinta OFRM şi membrele Biroului Permanent nou ales şi-au reafirmat convingerea că implicarea în toate activităţile din cadrul campaniei prezidenţiale din această toamnă va fi dinamică, susţinută, intensă şi constantă la nivelul întregii ţări. Pentru că România are nevoie de un preşedinte patriot, creştin si justiţiar!
BIROUL DE PRESĂ AL OFRM"

CENZURĂ, ŞANTAJ ŞI FRICĂ !

Işi poate imagina cineva că lideri de sindicat care ar dori sa vină alături de PRM sînt apoi sunaţi la telefon şi ameninţaţi, ei şi familiile lor, cu intocmirea unor dosare penale (false), cu distrugerea carierelor, caselor şi a maşinilor şi, dacă nu se potolesc, cu moartea? Nu e o glumă, se intâmplă în mod curent în România, stat de tip mafiot. Pentru asta au murit oamenii care au ieşit în stradă în 1989?! Ce păcăleală stropită cu sînge!
Acum, vă daţi seama de ce unii preferă sa nu răspundă corect in faţa sondatorilor de opinie si nici la exit-poll? Nu de ruşine, cum afirma la tv. un dobitoc de la CCSB, cu loc de muncă sigur si călduţ, ci de FRICĂ !
NE ÎNTOARCEM ÎN EPOCA STALINISTĂ CU PAŞI REPEZI !

miercuri, 23 septembrie 2009

O PUTOARE ÎMBUIBATĂ, DEVENITĂ MEDIC DE FAMILIE

Doctoriţa de familie la care se duce mama mea (lunar, nu mai des) este o nesimţită ordinară. O putoare îmbuibată, plină de bani şi nevasta unui imbecil care se scălămbăie, plătit regeşte, pe la Divertis. Dupa ce o lasă, frecvent, in sala de asteptare, 2-3 ore la vîrsta de 80 de ani, deşi programată din timp, idioata se miră că mama are tensiune mare, chiar aflată sub tratament. Eu i-aş fi crăpat dobitoacei indolente scăfîrlia, pe loc, cu sau fără tensiune arteriala, cu sau fără chef de explicaţii cretine, cu sau fără alt motiv. Imbecila scrie reţete pentru medicamente de la anumite firme cu care are ea "mersul", iar alte tipuri de medicamente, mai ales antibiotice, deşi necesare şi prescrise de alţi medici in cazuri similare sînt prohibite căci: " daca răciţi, doamnă, peste nu ştiu cît timp, nu-şi mai fac efectul!" explică vita tembelă, plictisită si obosită de prea mult bine cu care s-a pricopsit de la contribuabilii români.
Iar afirmaţiile de genul: "acum ce vreţi, sa vă simţiţi la 80 de ani ca la 20?" sînt la ordinea zilei in cabinetul nemernicei. Pensionarele înghit, tăcute, muştruluiala obraznicei, care poate n-a avut mamă niciodată. Şi, dacă a avut, îi dorim sănătate!
Ştiu ca sînt subiectiva si furioasă din cale afară, dar nimic, nici vîrsta, nici profesia, nici situaţia socială a pacientului ŞI NICI SALARIUL mic AL MEDICULUI (deşi in cazul nostru nesimţita pute de bani şi multă lene) nu justifică atitudinea dispreţuitoare faţă de pacient, interesul vădit faţă de anumite firme importatoare de medicamente, lipsa de sensibilitate şi compasiune faţă de un om care are nevoie de ajutor şi care a contribuit la statul român pentru a dobîndi acest drept, necondiţionat! Aaaaaa, şi nu vă imaginaţi ca mama se duce la ea cu mîna goală! Degeaba!
Poate nu vin şi pun mîna pe tine, javră!

DIN "TRICOLORUL" DE IERI ! DEJA AM DEVENIT IMUNA LA SONDAJELE DE OPINIE! MANANCA SI PATRONII LOR O PAINE. MURDARA. DAR PE CRIZA ASTA...

NIMIC NU POATE OPRI ASCENSIUNEA PRM
Sondajele de opinie reale arata ca PRM este in continua crestere. Ceea ce nu intelegem este faptul ca sunt si analisti politici care mimeaza surprinderea si mirarea, asta in cazul in care nu ignora, premeditat, procentele si candidatura la presedintie a liderului partidului nostru . In fotoliile caldute din studiourile de televiziune, platiti cu lefuri uriase de catre moguli, actionand la comanda politica in functie de interesele de moment sau pe termen lung, fara contact cu grijile cotidiene ale cetatenilor de rand, asa-zisii deontologi din mass-media uita esentialul: Partidul Romania Mare nu a fost la guvernare si nu va fi niciodata facut responsabil pentru dezastrul economic, politic, demografic si moral care a cuprins tara noastra. Succesiunea guvernarilor din ultimii 20 de ani, una mai nociva decat alta, a compromis definitiv idealurile pentru care tinerii si muncitorii au iesit in strada in decembrie 1989. In primul rand, economia de piata si libera initiativa s-au dovedit vorbe goale, valabile pentru grupurile economice straine care pusesera ochii pe tot ceea ce s-a construit in ulltimii 50 de ani. Fara sa se consulte cu romanii si sa le spuna deschis care este pretul intrarii noastre in UE si NATO, guvernantii, de toate culorile politice, straini de interesul national s-au concentrat asupra acumularii de averi uriase pentru ei, familii si camarila care ii inconjoara, punandu-se la adapost de orice criza economica si financiara pentru mai multe generatii si uitand, probabil, ce poate face furia multimii infometate si umilite, odata ajunsa in strada. In al doilea rand, democratia insasi este intr-un grav pericol prin adoptarea votului uninominal, isprava a cabinetului Tariceanu, fortata de Traian Basescu, la indicatie clara de peste ocean cum ca in Romania trebuie sa ramana numai doua partide politice. Facuta special ca sa inlature PRM din Parlament, prin actuala lege electorala milioane de romani nu sunt reprezentati in forul legislativ al tarii si se incalca grav dreptul constitutional de a alege si a fi ales. Si, in al treilea rand, liberatatea presei, libertatea de intrunire si libertatea de a protesta s-au dovedit iluzii sclipitoare de care romanii s-au lasat pacaliti prea usor. Nereusind sa se sustina financiar din vanzari, mass-media romaneasca a devenit sluga de serviciu a politicienilor sau factor de poluare morala a intregii natiuni prin rasturnarea voita a scarii valorilor din orice domeniu. Pluripartidismul, atacat de actualul sistem de vot, ramane un cuvant golit de esenta, bun de vanturat in discursurile sforaitoare despre statul democratic si statul de drept. Cat despre libertatea de a iesi in strada, credem ca nu mai este nimeni suficient de naiv sa creada in utilitatea sau efectul miscarilor de protest, atata vreme cat scena politica este populata de actualele partide parlamentare care au contribuit la jefuirea fara precedent a bunurilor care apartineau intregii natiuni, sub acoperirea mincinoasa a “privatizarii.” Care s-a realizat, dar nici cu romanii, nici in interesul romanilor. “Cainii latra, caravana trece”, asa se prezinta acest spectacol jenant oferit de clica PDL-PSD-PNL-UDMR .20 de ani le-au fost necesari romanilor ca sa vada, iata, ca PRM a avut dreptate, ca semnalele de alarma ale presedintelui Corneliu Vadim Tudor s-au adeverit. Ca demascarea deturnarii banului public dinspre interesul contribuabilului spre buzunarul fara fund al Mafiei, devenite una cu sistemul, s-a realizat permanent in publicatiile partidului nostru si spusele noastre s-au dovedit cat se poate de reale. De aceea romanii se indreapta catre PRM, care nu i-a mintit niciodata. Care a luptat in Parlament numai pentru interesul national si care nu a tolerat corupti in randurile partidului. Asa ca, frustrarile celor care nu inteleg cresterea PRM in sondaje, sunt cel putin hilare. Alianta PSD-PDL s-a dovedit catastrofala si incompetenta, iar guvernarea PNL-UDMR este prea recenta ca sa uitam ca a preferat sa lase vistieria goala si sa pericliteze siguranta economica a Romaniei, numai ca sa nu-si piarda niste fete si baieti locurile din Parlament. Asa ca, falsificatorii de sondaje fierb la foc mic. Pentru ca nu pot risca decredibilizarea totala in ochii opinei publice. Mai devreme sau mai tarziu adevarul va iesi la lumina.

joi, 17 septembrie 2009

IA BILANT, DE AICI !

"TRICOLORUL", NR. 1666/17.09.2009
LUI BASESCU I-AU MURIT LAUDATORII !

"Mincinos. Plictisitor. Inutil. Este vorba despre discursul preşedintelui Traian Băsescu în Parlament. În loc să ofere o viziune concretă asupra modului în care ţara noastră va ieşi din criza economică şi financiară şi, mai ales, cu ce costuri, preşedintele s-a comportat de parcă i-ar fi murit toţi lăudătorii.
Împăunîndu-se cu cîteva realizări care nu-i aparţin, a demonstrat, încă o dată, că agenda preşedintelui diferă cu mult de agenda cetăţeanului de rînd. Că prăpastia dintre România reală şi cea care se vede din balconul confortabil al Cotrocenilor a devenit imensă. Iar bilanţul celor 5 ani de mandat este mincinos de la cap la coadă şi ar fi trebuit să arate cu totul altfel. Eşec pe toată linia. Nici nu ştim cu ce să începem! Impozitarea de-a valma, cu 16%, n-a dus decît la albirea banilor negri ai mafioţilor, la concurenţă neloială în economie, la proliferarea multinaţionalelor în dauna capitalului autohton şi la adîncirea discrepanţelor din întreaga societate.Mediatizata condamnare a comunismului s-a dovedit a fi un act fără sens, mai ales cînd nostalgicii după o slujbă sigură şi un acoperiş deasupra capului se înmulţesc pe zi ce trece, iar industria, agricultura şi comerţul au fost distruse sau înstrăinate. Politica externă a României este dezastruoasă, Traian Băsescu este mai izolat ca oricînd, relaţiile cu fraţii noştri de peste Prut sînt încordate, în schimb ne-am pricopsit cu trupe americane de ocupaţie. Şi, ca să fie tabloul complet, în răpirea jurnaliştilor din Irak nu mai cred nici copiii de grădiniţă. Deblocarea dosarelor de către CNSAS a devenit o armă de şantaj politic şi mediatic. Învrăjbirea unor categorii sociale împotriva altora este sport naţional pentru preşedintele nostru, iar aşa-zisa descentralizare este doar o metodă de proliferare a Mafiilor locale şi de accelerare a federalizarii statului. În mandatul lui Traian Băsescu, UDMR a guvernat nestingherit, în schimb PRM şi adevăraţii patrioţi români au fost înlăturaţi fraudulos din Parlament. Tot în mandatul său a mai apărut un partid maghiar radical, iar secuii şi-au proclamat autonomia. Periclitarea siguranţei naţionale şi economice a României şi încălcarea nepedepsită a Constituţiei fac parte din acelaşi bilanţ. Înstrăinarea ultimei bănci comerciale care aparţinea românilor şi a petrolului din Marea Neagră sînt alte puncte din asa-zisul bilanţ. Măreţe ,,realizari", se văd de la distanţă. Şi lista poate continua la infinit. Abandonul şcolar este în creştere, Mafia importatorilor de medicamente a pus stăpînire pe sistemul de sănătate, iar dosarele de mare corupţie stau la naftalină şi ne sînt fluturate, din cînd în cînd, în scop electoral. În schimb, statul poliţienesc veghează asupra celor care îndrăznesc să aibă opinii critice la adresa Puterii. Cei doi tineri evacuaţi rapid din sală au simţit pe pielea lor cu ce se mănîncă democraţia şi statul de drept. Adoptarea votului uninominal s-a dovedit a fi, însă, cel mai mare eşec al mandatarului de la Cotroceni, cu consecinţe grave pe termen lung, fiind un atac inadmisibil la democraţie, atîta vreme cît milioane de români nu sînt reprezentaţi în Parlament.Aşa cum alte milioane de români au fost siliţi să plece în căutarea unui loc de muncă în străinătate şi aproape 1 million dintre cei rămaşi în ţară sînt deja şomeri. Fals îngrijorat de natalitatea scăzută, preşedintele nu ştie sau se preface a nu şti că depopularea programată a României face parte dintr-un plan foarte bine articulat, clocit de forţe străine intereselor noastre. Chiar aşa! Cine are interes ca în România să se dezvolte o naţiune numeroasă, bogată, inteligentă, cu instituţii statale puternice, cu o economie performantă şi cu o Armată competitivă? Nimeni, doar românii înşişi! Încă departe de a asculta îndemnul imnului naţional, atenţia românilor este captată de circul care ţine loc şi de pîine. Traian Băsescu se laudă că a ,,eliberat" presa română, încătuşată de Regimul Iliescu-Năstase. În afara tabloidelor cu accente groteşti, înmulţite precum ciupercile după ploaie, mass-media este controlată de cîteva grupuri de interese înregimentate politic după cum bate vîntul. Dovada este embargoul mediatic la care este supus liderul PRM, europarlamentar şi candidatul cu şanse reale la Preşedinţia ţării. Departe de a păcăli pe cineva, discursul preşedintelui a pus în plan secund controversata asumare a răspunderii pentru cele 3 pachete de legi. Care constituie o falsă problemă. Fie că sînt asumate de Guvern, fie că sînt dezbătute de acest Parlament care nu-i mai reprezintă pe români, fie că sînt votate la o cîrciumă de la periferie, acestor legi le lipseşte exact esenţa şi anume ,,răspunderea". Pentru că în România greşelile nu se plătesc decît de către cetăţeanul obişnuit, mafioţii devin politicieni sau invers şi o mînă spală pe alta!"
editorial, RUXANDRA LUNGU

luni, 14 septembrie 2009

INCEPE SCOALA !

In colegiul in care am candidat, a iesit, din primul tur, un cetatean, Catalin Croitoru. Normal, sectorul 3 e portocaliu si Negoita si-a facut datoria ca primar colorat portocaliu intens. Catalin Croitoru a fost un vajnic sindicalist si aparator al drepturilor profesorilor. Cel putin inainte de alegeri, cand era nelipsit pe toate posturile de televiziune care ii cantau in struna. Dupa ce s-a vazut deputat l-a mai prins cineva pe micul ecran? L-a intrebat careva ce s-a ales de promisiunile din campanie? NU! Asa ca, profesorii care l-au votat si familiile lor isi merita soarta, iar vaicarelile de inceput de an nu ma impresioneaza. Votul uninominal a prostit populatia cum ca isi va putea trage la raspundere "alesul". Ha, Ha ! Adica, ce nu reuseste DNA si alte institutii care detin parghiile necesare va reusi cetateanul de rand. Pardon, era sa uit. "Alesul" va fi sanctionat prin faptul ca nu va mai fi votat a doua oara. Si? Vine altul care va fi sanctionat la randul sau peste 4 ani. Si tot asa, ne jucam de-a democratia !

UNII CHIAR N-AVEAU CE SA CAUTE LA TEBEA !

Nu ma cobor sa comentez prea mult modul tendentios in care televiziunile au reflectat evenimentul de la Tebea. Ideea este ca numai PRM avea dreptul moral sa se afle acolo. Avram Iancu a fost nationalist, nu vanzator de tara, nu agent de influenta strain, nu prostanac ! Asa ca scutiti-ma cu jelirea celor care au fost huiduiti. Au scapat ieftin. Si sa ne mai scuteasca si cei care se arata oripilati de huiduielile din spatiul bisericesc atata timp cat televiziunile unde lucreaza nu scapa niciun prilej sa-si bata joc de reprezentantii bisericii ortodoxe, de credinta, in general, si promoveaza o mizerie morala de nedescris in asa zisele emisiuni de divertisment in care "vedete" au devenit prostituatele, femei sau barbati, mai de lux sau mai de pe centura!
UPDATE: N-am fost prezenta la Tebea pentru ca trebuit sa raman in Bucuresti unde am condus Conferinta de Dare de Seama si Alegeri din filiala judeteana Ilfov. Felicitari, Bebe Ivanovici!

PNTCD VISEAZA LA FIRIMITURILE DE LA MASA PDL !

PDL si PNTCD au pus de-o alianta. Corneliu Coposu se rasuceste in mormant !

vineri, 11 septembrie 2009

11 SEPTEMBRIE ! O ZI SPECIALA PENTRU MINE !

Cu 8 ani in urma, mi-am petrecut ziua de nastere explicandu-le invitatilor mei, printre care se aflau si cativa jurnalisti, ca atentatul care se desfasura sub ochii nostri in tara cea mai sigura si inarmata din lume este o inscenare pentru care platesc cu viata mii de oameni nevinovati. Si ca nu este nici prima, nici ultima din istorie. Atunci, nu m-au crezut. Acum...

joi, 10 septembrie 2009

DERBEDEII ISI FAC CAMPANIE SI PE BANII UE !

ROMÂNIA UMILITĂ!
editorial in "TRICOLORUL",
autor: RUXANDRA LUNGU
"Transformaţi peste noapte în ,,pamfletari" de duzină, politicienii aflaţi la Putere se gratulează cu tot felul de sintagme preluate şi disecate, cu o poftă demnă de o cauză mai bună, de televiziuni. Muc cel Mic, Regina Salvamarilor, Broscoiul şi Croitoraşul cel Viteaz ne arată că politica românească a devenit spaţiul de desfăşurare a unor diletanţi cu minte de copii de grădiniţă, care joacă leapşa.
Copii mustraţi de educatoarea îngăduitoare, dar şi uşor complice, al cărei rol împăciuitor este jucat de şeful statului. Dacă bălăcăreala infantilă nu s-ar produce între cetăţeni plătiţi din banul public, puşi în funcţii ca să lucreze în interesul naţiunii, chiar nu ne-am face probleme. Nici măcar nu am pune întrebarea din ce bani s-au organizat şcolile de vară ale partidelor, care seamănă izbitor de bine cu taberele de instrucţie uteciste. Şcoli în care tinerii învaţă, probabil, să fie la fel de vicleni, hrăpăreţi şi mitocani precum seniorii lor. Între timp, membrii coaliţiei se ameninţă reciproc cu dezvăluiri din zona Serviciilor Secrete. Abia aşteptăm!Doar aşa naţiunea noastră va afla, în sfîrşit, ce stat de tip mafiot s-a edificat pe spinarea românilor şi ce personaje controlează siguranţa economică şi naţională a României. Recent, preşedintele Traian Băsescu s-a prins în horă cu ţigăncile, pînă mai ieri considerate ,,astea împuţite", iar Maria Băsescu a fost obligată ,,să facă frumos", devenind manechin de ocazie, împodobită cu basma şi fuste creţe. În schimb, românii din Ungaria, Serbia, Ucraina sau Bulgaria sînt ignoraţi de ani de zile de stăpînirea egoistă şi lacomă de la Bucureşti. Tot în aceste zile, românii trec printr-o umilinţă teribilă, care ar trebui să-i trezească din amorţeala profundă în care se complac. Au sosit ,,ajutoare" din Uniunea Europeană! Să ne fie ruşine! Grînarul Europei, pămîntul care poate hrăni, conform specialiştilor, peste 80 de milioane de oameni, primeşte ajutor făină şi zahăr! Ăsta este pariul cu agricultura al lui Petre Roman?! Care, între timp, a pus umărul şi la distrugerea industriei româneşti, denumită ,,morman de fiare vechi"! Numai că pariul nu a fost cîştigat de români, ajunşi să cerşească un kil de făină de la străini. Care, în mărinimia lor, după ce au jefuit România, au transformat-o în piaţă de desfacere pentru produsele lor şi în sursa de forţă de muncă ieftină, ne aruncă, umilitor, nişte firimituri menite să alimenteze propaganda sistemului capitalist muribund. Dacă în perioada ceauşistă, raţionalizarea alimentelor a avut drept justificare, acceptată sau nu, plata datoriei externe, dezvoltarea obiectivelor industriale şi realizarea unei anumite independenţe economice, pentru care cuplul prezidenţial a plătit nedrept cu viaţa, acum, pentru ce motiv categorii întregi de populaţie au nevoie de ajutoare sociale în alimente? E relativ simplu. Pe spinarea cui credeţi că s-au adunat marile averi frauduloase? Pe spinarea cui s-a clădit peste noapte clasa celor care se plimbă cu Ferrari, sparg mii de euro pe o sticlă de şampanie, fac vacanţe la Monte Carlo? Pe spinarea românilor, care au asistat neputincioşi cum munca lor şi a părinţilor lor a dispărut într-o clipă. Cum obiectivele industriale au fost tocate şi vîndute la fier vechi, cum sistemul de irigaţii s-a volatilizat, cum pămînturile stau în nelucrare din lipsă de mijloace, cum capitalul autohton a fost sufocat de cel străin, cum păduri întregi au intrat în buzunarele unor particulari, cum resursele energetice naţionale sînt căpuşate de grupuri mafiote, cum ţara este împărţită între grupuri de interese şi baroni locali, mînă în mînă cu politicienii, cum am devenit sclavi în propria ţară! Transformaţi dintr-o naţiune mîndră şi independentă în cerşetori cu mîna întinsă după un dumicat amar, azvîrlit de jefuitorii noştri sub formă de ,,ajutoare"! Venite, la ţanc, în an electoral şi distribuite de Putere!"

miercuri, 9 septembrie 2009

TAMAN CAND CREDEAM CA AM VAZUT TOT IN POLITICA !

UPDATE : Un comentariu excelent pe www.malaimare.wordpress.com



http://www.apropo.ro/


Maria Basescu a facut parada modei cu fusta plisata si batic tiganesc. N-ar fi nimic daca acolo nu ar fi fost prezenta crema interlopilor! Si mare pacat ca toanta aia cu nume de scena Madonna a ratat momentul. Ce mai urmeaza?



marți, 8 septembrie 2009

DE CE NU-SI VAD UNII DE TREABA LOR?!

Vad ca vizita lui Videanu la sediul PRM a innebunit multa lume. Ca sa-i linistesc pe carcotasi, ii informez ca TOTI ne cauta, numai ca nu apar in presa, inca! Pentru ca TOTI stiu sondajele corecte de opinie si TOTI ar vrea sa profite de voturile PRM, asa ca lasati balta falsa indignare!
Acum cateva minute, Basescu l-a invitat pe scena lansarii primului Ford pe cine credeti? Pe Tariceanu! Se reface alianta DA? Hai sa spunem ca DA!

sâmbătă, 5 septembrie 2009

UN NOU KOSOVO ?

In urma evenimentelor de azi, sper ca nu trebuie sa mai demonstram cuiva de ce era nevoie de PRM in Parlamentul European !
Oricum, vad ca celelalte partide si institutiile statului dorm in cizme, moarte de spaima sa nu piarda voturile UDMR la prezidentiale ! Halal democratie ! Halal "alesi" !

UN EXERCITIU DE IMAGINATIE. UTIL.




Cum ar fi aratat clasa politica, mass-media, comisiile de ancheta parlamentare si dosarele DNA, daca Elena Udrea ar fi fost barbat, iar dl. Mazare ar fi fost femeie?
www.cartoonpress.ro

joi, 3 septembrie 2009

"Să nu îngăduim iarăşi lanţuri în jurul adevărului!" MAINE, VA FI RANDUL TAU !

Pe Domnul Profesor Doctor Dan Tudor Vuza il consider un idealist. Un visator la societatea perfecta, utopica! Un luptator cu sistemul cu adevarat ticalosit. Care nu are sanse sa i se faca dreptate. Nu acum, nu aici, nu cu actualul sistem in functiune!

Să nu îngăduim iarăşi lanţuri în jurul adevărului

"Acum aproape 20 de ani, martirii îşi dădeau viaţa pentru ca adevărul să fie liber, iar noi să fim liberi împreună cu el.
Este adevărul mai liber azi, decât în zilele de atunci când ne era sete şi dor de adevăr?
Părintele meu, George Pavel Vuza, a deţinut un înalt post de demnitar în cadrul magistraturii române, în perioada 1954 – 1958, de pe această poziţie contribuind la organizarea instituţiei procuraturii civile în calitate de organ în slujba societăţii şi nu a forţelor represive, aşa cum avea să devină ulterior. În mai multe rânduri dânsul s-a situat de partea deţinuţilor politici şi a martirilor din închisori, prin aceea că a demascat, în rapoarte trimise la cel mai înalt nivel al conducerii politice, măsurile abuzive la care erau supuşi deţinuţii şi a cerut încetarea politicii de exterminare practicată de organele ministerului de interne. Pentru îndrăzneala sa a fost exclus din funcţie şi trimis la „munca de jos”, rămânând totodată şi cu sănătatea şubrezită de pe urma numeroaselor confruntări pe care le-a avut cu forţa politică atunci când a luat apărarea celor nevinovaţi. Faptele sale sunt consemnate în volumul cu caracter memorialistic Însemnările unui procuror, apărut la Editura Vremea în 2008 sub îngrijirea subsemnatului.
Cu timpul, problemele de sănătate s-au complicat, determinând declanşarea unui infarct cardiac, chiar în ziua de Crăciun a anului 1984, ca urmare a frigului instaurat din ordin dictatorial în biroul unde lucra. Condiţia agravându-se de-a lungul anilor, în ultima zi a lunii ianuarie 2003 a fost transportat împotriva voinţei familiei la o unitate medicală de stat, unde a încetat din viaţă peste 10 ore, în condiţii rămase neclare pentru familie până în ziua de azi.
Din acel moment a început bătălia mea cu sistemul medical din România.
La adăpostul unei legi numite impropriu „a drepturilor pacientului”, legea 46/2003, sistemul medical din România a decretat că toate informaţiile privitoare la diagnostice, analize şi tratamente consemnate în dosarul medical sunt „confidenţiale”, a se citi secrete, pentru orice persoană diferită de pacientul însuşi, prin urmare secrete chiar şi pentru membrii familiei pacientului care a încetat din viaţă. Necunoscând adevărul, membrii familiei nu au nici posibilitatea de a se convinge dacă s-a făcut tot ce era omeneşte posibil pentru pacient sau dacă, dimpotrivă, încetarea din viaţă a survenit ca urmare a neglijenţelor sau erorilor.
Această situaţie este în vădit contrast atât cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) formulate în Declaraţia asupra promovării drepturilor pacienţilor în Europa, cât şi cu situaţia din alte ţări din Europa şi America. Declaraţia OMS prevede dreptul pacientului de a avea acces la conţinutul integral al dosarului său medical, inclusiv la datele tehnice, dreptul în discuţie putând fi exercitat prin reprezentanţii legali atunci când pacientul nu şi-l poate exercita personal, în particular atunci când nu se mai află în viaţă.
Am investigat personal cazul Slovaciei, Ungariei, Republicii Moldova şi al unor state americane, constatând că legile acestor ţări garantează dreptul familei de a avea acces la dosarul medical al pacientului defunct. În toate ţările amintite, confidenţialitatea datelor medicale este înţeleasă în sensul protejării datelor personale ale pacientului împotriva celor ce nu sunt îndreptăţiţi de a avea acces la aceste date, ceea ce însă nu exclude dreptul familiei de a afla adevărul despre un pacient defunct. În România, confidenţialitatea se întoarce împotriva familiei pacientului.
Toate memoriile adresate organelor de stat, respectiv Administraţiei Prezidenţiale, Academiei Române, Ministerului Sănătaţii şi unităţii medicale direct implicate, nu au schimbat cu nimic situaţia până în ziua de azi. La şase ani de când a fost despărţit de familie, încă ni se refuză cu îndârjire accesul la documentele medicale în care este consemnat adevărul despre ultimele clipe printre cei vii ale părintelui meu. Măcar pentru faptul că maladia care i-a pus capăt vieţii a fost provocată, în ultimă instanţă, de comunism, dacă nu pentru întreaga sa luptă împotriva abuzurilor dictaturii, era uman şi etic să ni se acorde nouă, familiei sale, dreptul de a afla adevărul despre ultimele clipe ale celui ce ne-a fost soţ şi părinte.
Mai mult, în refuzul categoric primit din partea unităţii medicale, se precizează că pacienţii înşişi au dreptul de a primi în momentul externării doar un rezumat al dosarului medical şi nicidecum nu au acces la totalitatea datelor din acel dosar. Prin aceasta, România contrazice în mod direct recomandarea OMS cu privire la dreptul pacientului de a avea acces la întregul conţinut al propriul dosar, inclusiv la datele tehnice. România merge din nou, ca şi în alte prilejuri, împotriva Europei.
Prin încrâncenarea cu care ascunde adevărul faţă de membrii familiei, prin înverşunarea cu care, în numeroase publicaţii, ordonă membrilor săi a păzi cu străşnicie secretul faţă de cei îndreptăţiţi să afle adevărul, sistemul medical din România s-a separat de societatea civilă, constituindu-se într-o armată albă, adică o putere paramilitară care s-a autosituat deasupra societăţii şi în afara oricărei datorii de a da seamă.
Se ridică atunci întrebarea: cine are interes ca în România, familia pacientului defunct să rămână neîmpăcată pentru totdeauna, având, în lipsa cunoaşterii adevărului, gândul măcinat de suspiciunea că poate cel iubit al lor ar fi scăpat dacă ar fi ajuns la altă unitate medicală? Într-o ţară ce se vrea creştină, cine îşi permite să calce peste dreptul sacru al fiului de a afla adevărul despre ultimele clipe ale părintelui? Într-o ţară în care martirii s-au jertfit pentru ca adevărul să fie liber, cine îşi permite să pună din nou lanţuri în jurul adevărului? „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”. Cine are interes să ascundă adevărul, pe care însuşi Mântuitorul ne îndeamnă să-l căutăm şi să-l preţuim?
Răspunsul nu poate fi decât unul: sunt aceia care vor să croiască tiparul unui om nou, potrivit acestor vremuri împietrite. Al unui om cu sufletul de piatră, căruia să nu-i pese dacă strămoşii lui azi sunt iar mâine dispar în spatele uşilor armatei albe, sau dacă satul copilăriei lui azi este iar mâine dispare sub roţile buldozerelor, sau dacă ţara lui azi este iar mâine devine obiectul tranzacţiei unor afacerişti globali; să accepte pierderea fără păreri de rău şi mai ales fără întrebări şi să fie în stare să şteargă totul cu buretele uitării pentru a se întoarce cât mai grabnic la rolul de rotiţă ce i-a fost atribuit în cadrul mecanismului social. Sunt aceia care vor să taie legăturile între generaţii, distrugând unitatea familiei şi prin aceasta punând-o în pericol şi pe cea a neamului. Sunt aceia care vor să ucidă până şi bruma de spiritualitate, manifestată prin purtarea de grijă faţă de părinţi şi strămoşi, care a mai rămas în omul cel secătuit. Sunt aceia care vor să substituie adevărul cu uitarea. Sunt aceia care vor să instaureze controlul total asupra individului.
Este trist şi îngrijorător de constatat că, după 19 ani de învăţare a democraţiei, poporul român încă nu-şi cunoaşte drepturile şi nu se luptă pentru apărarea lor. Am avut prilejul să constat personal că de existenţa interdicţiei decretate prin legea 46/2003 nu au cunoştinţă nici membrii societăţii civile şi nici unii dintre politicieni. „Cum, eu n-am voie să aflu adevărul despre ultimele clipe ale părintelui meu?” – aceasta a fost în general reacţia celui căruia i-am adus la cunoştinţă respectiva interdicţie. Dar indignarea nu trece de pragul individual. Conştiinţa colectivă doarme şi de aceea este uşor manipulabilă. Aşa se face că tiptil, profitând de nepăsarea generală, sistemul medical a reuşit trecerea prin parlament a unei legi prin care şi-a construit o fortăreaţă practic inatacabilă. În mod ironic, la baza proiectului legii a stat chiar declaraţia OMS, din care s-au copiat pasaje întregi cuvânt cu cuvânt. Au fost însă eliminate sau răstălmăcite pasajele care nu conveneau armatei albe, astfel că atât termenul „dosar medical” cât şi referirile la reprezentanţii legali ai pacientului, care ar fi fost obligatorii atunci când se discută despre drepturi şi exercitarea lor, nu au apărut în textul definitiv al legii.
În România, dorinţa unui fiu de a înţelege adevărul medical, de natură ştiinţifică, despre un părinte este asimilată unui atentat la confidenţialitate, unei fapte rele, contrară legii. Raporturile de înţelegere reciprocă şi conlucrare care ar trebui să se stabilească între sistemul medical, pacient şi familie sunt înlocuite de duritatea seacă a relaţiilor dintre furnizori şi consumatori de servicii medicale. O societate golită de valori umane impune locuitorilor României sloganul „Consumă şi taci”. Are „consumatorul de servicii medicale” posibilitatea de a-şi face auzită vocea atunci când se elaborează politicile în domeniul sănătăţii? Declaraţia OMS prevede dreptul colectiv al pacienţilor de a fi reprezentaţi în fiecare nivel al sistemului medical, pentru a putea participa atât în activităţile de planificare cât şi în cele de evaluare a calităţii serviciilor. „Ar fi un haos, ar veni fiecare om, fiecare pacient după stradă să participe în mod neorganizat la elaborarea programelor”, a exclamat indignat un reprezentant al sistemului medical, în timpul dezbaterilor parlamentare. Şi aşa a dispărut orice deschidere către dialog din textul legii „drepturilor pacientului”. Conform legii, respectarea acestor drepturi este evaluată nu de cei ce ar trebui să le exercite şi să le apere, ci de „autorităţile sanitare”,. Armata albă se evaluează pe sine. Armata albă ordonă, pacienţii se supun.
Atât din rândurile organizaţiilor civice, cât şi ale bisericii, se ridică tot mai multe voci care atenţionează asupra pericolelor folosirii cipurilor împotriva omului. Dar este tulburător a constata că până şi glasurile conştiinţei treze din România nu iau în seamă complotul împotriva adevărului patronat de armata albă, la fel de dătător de fiori ca şi cel al cipurilor. Dosarul medical electronic – şi el candidat pentru un cip – va avea, conform unei publicaţii a sistemului medical (Dosarul electronic de sănătate, Medic.ro 14, 5, 2005), două secţiuni cu drepturi de acces diferite, respectiv una pentru sistemul medical şi alta pentru pacient. Publicaţia ne înştiinţează că în această din urmă zonă, desigur nu vor fi incluse detalii tehnice pe care pacientul nu le cunoaşte şi nu le poate interpreta. Cu alte cuvinte, în faţa armatei albe suntem cu toţii o masă omogenă de proşti manipulabili care, desigur, nu suntem capabili să cunoaştem şi să interpretăm. E necesar ca altul să gândească şi să interpreteze pentru noi. Acel altul nu poate fi decât Big Brother, iar sistemul medical din România aspiră la statutul de Big Brother. E cazul să reamintesc aici că recomandările OMS pentru Europa prevăd accesul pacientului la conţinutul integral al dosarului, inclusiv la datele tehnice. Până şi în intenţiile de viitor, România se opune Europei.
Cine nu se ştie vinovat, nu are de ce să se ascundă.
Ascunzând cu atâta osârdie adevărul, armata albă arată că se ştie vinovată. Vinovată de un complot pe care îl pregăteşte împotriva noastră. Am fost cu toţii martori la controversatele campanii de vaccinări obligatorii, iar veşti alarmante ne atenţionează ca acestea se vor repeta. Ce va mai urma? Poate controale medicale obligatorii urmate de internări obligatorii, prilej minunat pentru experimente şi prelevări. Sau controlul total asupra alimentelor, care vor fi drămuite sau otrăvite, după caz; nimeni nu va mai putea mânca sau bea decât cele încuviinţate de armata albă, pentru „binele nostru”.
Ce garanţie am eu că intenţiile lor sunt bune atunci când vor veni cu vaccinările asupra noastră? De unde ştiu că nu-mi vor face şi mie rău aşa cum au făcut poate rău părintelui, câtă vreme ei continuă să ascundă adevărul despre ultimele lui clipe printre cei vii?
Invit pe stimaţii cititori să reflecteze şi asupra argumentelor pe care le-am expus mai pe larg în articolul Familia pacientului, între dreptul la adevăr şi secretul medical, publicat în Revista Română de Bioetică, 4, 3, 2006. Totodată le adresez rugămintea de a nu trece cu vederea aceast semnal, în fapt o chemare către naţia română la trezire şi veghere, pentru a nu îngădui unei caste care a prins acum gustul puterilor pământene să ne întunce minţile şi sufletele prin falsificarea şi ascunderea adevărului despre părinţi, copii şi strămoşi. În lipsa cunoaşterii adevărului se instalează frica – frica de a întreba, frica de a lua o decizie, frica de a trage la răspundere dacă e cazul. Azi frica de organele sistemul medical, mâine frica de organele statului. Iar când frica s-a consumat şi ea, urmează somnul raţiunii şi al naţiunii, cel lung şi fără margini. De aici şi până la controlul total nu mai e decât un pas.
George Pavel Vuza şi luptătorii din decembrie au ales calea către adevăr. Alţii preferă să consume şi să tacă.
Alegerea este a noastră."


Prof. Dr. Dan Tudor Vuza

STAT COMUNIST, STAT CAPITALIST ! IN FINAL "STAT" PE LOC !

Unii spun ca discutiile despre legea salarizarii unice sunt comuniste. Pardon, cata vreme acesti bugetari sunt platiti si din banii sistemului privat, un control si o cumpatare sunt necesare, cu respectarea importantei muncii depuse de fiecare cetatean. Ca sa nu mai spun ca raportul de 1 la 12 este imens, pentru o economie aflata in criza si pentru performantele si rezultatele institutiilor statului. Hot si mincinos! Si mai nou, criminal prin intentia de a majora varsta de pensionare a romanilor. Ceea ce nici statul comunist n-a indraznit!

marți, 1 septembrie 2009

DINTRE BINEFACERILE DEMOCRATIEI !

EDITORIAL DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
Egalitate, dar nu pentru căţei!
De RUXANDRA LUNGU
"Vacanţa forţată, de 10 zile, a bugetarilor stîrneşte controverse aprige, dar sterile în esenţa şi finalitatea lor. Lăsăm la o parte faptul că guvernarea anterioară a încercat să-şi atragă un anume electorat, supradimensionînd aparatul bugetar fără să ţină cont că numărul contribuabililor la bugetul de stat a scăzut dramatic, la jumătate faţă de anii '90, şi că economia ,,duduia" graţie banilor trimişi de românii obligaţi să muncească în străinătate ca să poată supravieţui membrii familiilor rămase acasă şi graţie creditelor acordate aiurea de băncile obsedate de maximizarea profiturilor. Minţile seci ale ,,liberalilor" n-au priceput că aşa-zisa creştere economică se clădeşte pe un teren şubred şi imprevizibil.
Bineînţeles că cetăţenii angajaţi la stat, într-un sistem care nu se poate susţine, nu au nici o vină. Majoritatea oamenilor şi-au cîştigat locul de muncă onest, prin concurs şi foarte mulţi dintre lefegiii de la stat au salarii de mizerie. Lăsăm la o parte şi faptul că nimeni nu pare a se preocupa de sutele de mii de români din sistemul privat care au luat ,,vacanţă" pe termen nedefinit, rămînînd şomeri pentru nu ştim cît timp. Fără să facem un obicei din consilierea gratuită, îi amintim Guvernului Boc faptul că şi aceşti români, alături de familiile lor, alături de angajatorii lor, votează! În schimb, ni se bagă pe gît conceptul de ,,solidaritate socială". Care, rostit de guriţa lacomă şi obraznică a actualilor guvernanţi, este deformat total, riscînd să se transforme în opusul lui. Pentru că solidaritatea nu se poate realiza cu hoţii şi jefuitorii. Cu nesimţiţii plini de tupeu, care populează spaţiul public. Cu ventuzele lipite de banii publici, de contribuţiile cetăţenilor la bugetul statului. Eu, poliţist, care stau în stradă, în frig şi ploaie, stropit de posesorii de Ferrari, BMW-uri, Mercedes-uri sau Audi, refuz să mă solidarizez cu proprietarii ,,vilelor cu epoleţi". Eu, soldat al Armatei Române, obligat de situaţia financiară dezastruoasă a familiei mele să-mi risc viaţa în războaie care nu sînt ale noastre, refuz să mă solidarizez cu capii mei, îmbogăţiţi din traficul cu armament. Eu, profesor, dedicat misiunii de a forma şi educa viitorul naţiunii, refuz să mă solidarizez cu foştii, actualii şi viitorii parlamentari deveniţi peste noapte ,,colaboratori" la 4-5 facultăţi particulare, salarizaţi cu sute de milioane de lei vechi, pe lună. Eu, medic rezident, refuz să mă solidarizez cu Mafia din Sănătate. Eu, funcţionar public, paratrăsnet al tuturor frustrărilor românilor, refuz să mă solidarizez cu şefii agenţiilor guvernamentale şi ai subalternilor lor, plătiţi regeşte din banii celor care stau la coadă la ghişeul meu. Eu, lucrător în Serviciile Secrete, refuz să mă solidarizez cu trădătorii de neam pe care îi cunosc, dar nu pot să-i demasc, din multe motive, pe care presa ,,independentă" îi promovează prin toate mijloacele aflate la îndemînă. Eu, întreprinzător român cinstit, refuz să mă solidarizez cu afaceriştii îmbogăţiţi din contracte făcute pe bani publici, din evaziune fiscală şi din furtul bunurilor construite, bine sau rău, de întreaga naţiune română. Eu, cetăţean român, refuz să mă solidarizez cu măsurile imbecile anti-criză ale Guvernului Boc-Băsescu-Geoană etc. Cu mafioţii din Parlament şi Guvern! Confiscaţi averile fraudulos obţinute, tăiaţi din salariile şi pensiile nesimţite, gestionaţi cu responsabilitate banul public, stîrpiţi Mafia din toate domeniile şi criza va ocoli România! E greu, e complicat şi e imposibil, adevărat, să vă cerem să vă autodistrugeţi!"