luni, 25 iulie 2011

TOP 10 DECIZII CARE AU DISTRUS ROMANIA !

DESI NR.DIN 23 IULIE AL ZIARULUI "TRICOLORUL" NU A APARUT ONLINE IN ZIUA RESPECTIVA, EDITORIALUL IL GASITI MAI JOS:
Toti cei care au distrus România trebuie să plătească!
de Ruxandra Lungu

"Situaţia dezastruoasă în care se află România, din punct de vedere economic, social şi moral, nu se explică doar căutînd „vinovaţii” în ultima perioadă a Regimului Băsescu-Boc. De-a lungul celor 22 de ani scurşi de la aşa-zisa revoluţie din decembrie 1989, politicienii au „gestionat“ o orînduire socială cu totul nouă, ciudată şi necunoscută, o struţo-cămilă denumită tranziţie care nu are nici o minimă legătură cu realităţile pe care le denumim în mod clasic democraţie, capitalism, economie de piaţă, egalitate de şanse.
Acest experiment de reîntoarcere la un sistem care s-a dovedit falimentar, realizat pe majoritatea naţiunilor din estul Europei, a căpătat în România accente de-a dreptul odioase, la aceasta contribuind în egală măsură toate grupurile de interese economice sau de cumetrie, deghizate în partide politice, care s-au perindat la Putere în ultimele 5 cicluri electorale, aflate parcă sub semnul unui blestem ancestral. Este mult prea devreme să afirmăm cu exactitate cîtă incompetenţă (ca să nu-i zicem prostie), cîtă corupţie (ca să nu-i zicem lăcomie) şi cîtă rea-credinţă (ca să nu-i spunem, de-a dreptul, trădare a Interesului Naţional) s-au aflat în spatele unor decizii aberante, ale căror consecinţe pe termen lung nu au fost prevăzute de guvernanţi, din motivele deja expuse mai sus. Cu riscul de a fi subiectivi, am considerat necesar să realizăm un „top” al celor mai nesăbuite 10 decizii ale guvernărilor postdecembriste, luate în pofida intereselor reale ale cetăţenilor ţării noastre, indiferent de etnie. Deşi cei responsabili de distrugerea ţării par încă intangibili, merită să visăm cu ochii deschişi la cugetarea lui Horaţiu: „Cel vinovat nu trebuie să se bizuie pe încetineala cu care vine pedeapsa. Rar s-a întîmplat ca vinovatul să scape nepedepsit”. Revenind la clasamentul nostru, menţionăm că numele autorilor nu va fi menţionat dintr-un singur motiv: din silă profundă. Aşadar, considerăm, alături de 80% dintre concetăţenii noştri, că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Cum? Aşa, „brusc şi dintr-odată”? Pentru cei cu memoria slabă sau distorsionată de propaganda aservită politic, reamintim cele mai bulversante decizii care vor afecta viitorul copiilor şi nepoţilor noştri, pe termen nedefinit, în cazul în care românii îşi vor dormi „somnul cel de moarte“ asa cum o fac de ani buni încoace. Pe lîngă faptul că, în principiu, dacă alegerile sînt corecte, fiecare ţară are conducătorii pe care îi merită, ceea ce ni se întîmplă nou azi este pentru că, în locul nostru, al milioanelor de români cu drept de vot:
1) Cineva a considerat industria românească „un morman de fiare vechi” şi a hotărît lichidarea întreprinderilor care asigurau locuri de muncă pentru ce a mai mare parte a populaţiei ţării, sub masca privatizărilor, reorganizărilor şi eficientizării, determinînd exodul forţei de muncă spre alte ţări şi implicit sărăcirea Bugetului de Stat;
2) Cineva a hotărît înstrăinarea resurselor naturale ale ţării, care sînt în prezent exploatate în beneficiul unor companii şi state străine;
3) Cineva a subminat capitalul autohton, aflat şi aşa în timidă ascensiune, prin confiscarea valutei firmelor de stat şi private în scopul ca acestea să nu creeze bariere în faţa expansiunii capitalului străin aflat în căutare de noi pieţe de desfacere;
4) Cineva a lăsat, deliberat, în paragină, agricultura românească, deşi studiile arată că pămîntul României poate hrăni peste 80 de milioane de suflete;
5) Cineva a decis ca terenurile din România pot fi vîndute şi cetăţenilor străini în contextul mai larg în care Mafia retrocedărilor frauduloase acţionează sub înalta protecţie politică;
6) Cineva a creat premizele destrămării sistemului bancar românesc pentru a face loc cămătarilor mondiali;
7) Cineva a încurajat înfiinţarea regiilor „autonome” care furnizează bunuri şi servicii de larg interes, la preţuri calculate după bunul plac, afectînd nivelul de trai al tuturor cetăţenilor ţării;
8) Cineva a viciat grav sistemul de achiziţii publice şi parteneriatele public-private, instaurînd un sistem feudal-clientelar corupt şi bugetivor care gravitează în jurul partidelor aflate la Putere;
9) Cineva a permis ca sistemele de învăţămînt şi medical să fie subfinanţate, slăbind premeditat accesul egal la educaţie, cultură şi sănătate pentru toţi românii;
10) Cineva a creat modalităţi şi forme de fraudare a alegerilor şi de deturnare a voinţei electoratului, punînd în pericol democraţia în România, profanînd memoria celor care au murit în 1989 pentru drepturi şi libertăţi cetăţeneşti;
11) Cineva a politizat instituţiile de bază ale societăţii româneşti, afectînd principiul separaţiei puterilor în stat, unul dintre elementele de bază ale unei societăţi democratice;
12) Cineva acceptat înfiinţarea unui partid pe criterii etnice, care a participat, constant, la guvernare, fără a fi înscris, legal, la tribunal;
13) Cineva a aservit justiţia mafiei transpartinice şi clanurilor interlope;
14) Cineva a încurajat atacurile la adresa Bisericii Ortodoxe Române, concomitent cu răstunarea ierarhiei valorilor în întreaga societate şi promovarea pe scară largă a prostituţiei şi homosexualităţii;
15) Cineva a transformat mass-media din „cîine de pază al democraţiei” într-o sursă de manipulare şi dezinformare a opiniei publice sau de divertisment ieftin, de tip tabloid;
Dar, uite că ne-am luat cu vorba şi am trecut de numărul 10, pentru că lista ar putea continua, din nefericire. Mai devreme sau mai tîrziu, cineva trebuie să plătească pentru toate astea…"

joi, 14 iulie 2011

PRO TV INCURAJEAZA NEBUNELE CARE ISI POT PROVOCA BOLI MORTALE!

In goana dupa rating unele "emisiuni" TV isi pierd capul. Ieri, la Maruta, o retardata pe nume BUSTY spargea cu pieptul tot felul de caramizi, BCA-uri, pepeni si alte chestii, spre deliciul unui public care aplauda frenetic, scufundat intr-o imbecilitate greu de descris si de inteles. Nu voi apuca momentul si nici nu doresc asa ceva, dar Busty are 90% sanse sa moara de cancer la san, mai ales ca presupun ca participa la asemenea "show-uri" destul de des. Studiile arata ca x femei (multe) mor la y minute (putine) de cancer la san pe planeta, fara sa se supuna unor socuri traumatizante precum "vedeta" adusa la PRO TV de pe cine stie unde. Presupun ca urmeaza "femeia cu barba" si "copilul cu 2 capete", caci de Pepe, Iri si Moni ne-am cam saturat?!

BORBELY, CHIAR TE-AI BUCURAT LA O ZUGRAVEALA? SAU ASTA E DOAR BOMBOANA PE COLIVA?

Ca ministru ai multe privilegii, nu mai este un secret pentru nimeni. Inclusiv sa se renoveze casa cuscrei in schimbul unor contracte grase cu statul roman. Borbely este doar un "exemplu", o "pisicuta" aratata UDMR in caz ca are ganduri sumbre de a lasa PDL cu ochii in soare. Am inteles si imi place mult ca Basescu "joaca tare". Are si cu cine, o sleahta de hoti santajabili, pusi in functii ca sa fie dirijati ca niste marionete. Ce-mi place, insa, cel mai mult, este in ca in toata povestea e amestecat un ginere de deputat PSD, un abonat consatant la contracte cu statul. ASTA E MAFIA TRANSPARTINICA, ROMANI! TREZITI-VA SI LASATI PROSTIILE CUM CA NU EXISTA FORTE NATIONALE CARE SA ELIMINE ACEASTA CANGRENA DIN SOCIETATEA ROMANEASCA. Poate pe unii ii inteleg, nu le place stilul acid al liderului PRM, nu fac distinctie intre omul politic, programul partidului nostru si omul de cultura care este si pamfletar, cand situatia o cere dar, pentru Dumnezeu, exista si alte partide in tara asta in afara de PSD, PNL, PDL, UDMR!
Unii din presa se minuneaza ca boii ca UDMR nu pleaca de la guvernare. Sa-mi explice careva de ce ar pleca?

HAIT! A INCEPUT"CONFISCAREA" AVERILOR!

Lui Dan Ioan Popescu (va mai amintiti de DIP?), dat la fund de cand au inceput cercetarile asupra averii sale i se vor confisca aproape 1.000.000 de euro care nu se "justifica". Ha, Ha, Ha ! Mie imi suna mai mult a taxa de protectie catre statul de tip mafiot pe care l-am edificat prin votul nostru imbecil! Dai 1 milion si ramai cu restul!

duminică, 10 iulie 2011

DE CE NE SUPARA ADEVARUL? RAMAN "FABRICILE DE DIPLOME" FARA CLIENTI?

DISTRUGEREA SCOLII ROMANESTI
DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
EDITORIAL DIN 10 IULIE 2011

"S-a vorbit mult despre starea deplorabilă în care se află învăţămîntul românesc. Nu de ieri, de azi, ci din momentul în care miniştrii Învăţămîntului, înregimentaţi politic, au vrut să „lase ceva în urma lor“, creînd confuzie şi degringoladă în sistem. Nu am merge, deocamdată, atît de departe, în sensul că respectivii au făcut parte dintr-un plan foarte bine articulat şi pe termen lung, din ciclul „Ţara te vrea prost, ca să votezi cu cine vrem noi!”, deşi teoria conspiraţiei nu trebuie exclusă din start. Prea multă vîlvă se face în urma rezultatelor de la BAC. Şi, oricît de nepotrivit ar fi personajul care joacă, temporar, rolul de ministru al Educaţiei, cu postul pe care îl deţine, nu credem că poate fi considerat drept unic vinovat al rezultatelor pe care absolvenţii celor 12 clase de liceu le-au obţinut la Bacalaureat în acest an. S-au scos doar la suprafaţă tarele unui sistem falimentar, parte integrantă a unui stat muribund, în care Politica, Economia, Sănătatea, Justiţia suferă de aceleaşi boli, incurabile, de cînd la Putere se rotesc, mereu, guvernanţii ultimilor 21 de ani: corupţie, incompetenţă şi rea-credinţă. Unii rîdeau de economia „planificată“ şi rolul statului (ca reprezentant al cetăţeanului, nu cel de tip mafiot, de azi) în economie. Printre altele, statul ar trebui să aibă si rolul de a regla mecanismele fine care să asigure locuri de muncă pentru toţi cetăţenii săi, în funcţie de pregătirea profesională a fiecăruia, dar şi de necesităţile reale ale vremurilor pe care le trăim. A scoate, pe bandă rulantă, şomeri cu diplome de Bacalaureat sau de studii superioare nu s-a dovedit a fi soluţia pentru dezvoltarea unei economii de piaţă performante, aşa cum declarăm că ne dorim, ci doar un sistem de a vinde iluzii pe bani grei. Rezultatele actualului examen de Bacalaureat nu au dezvăluit decît o latură a faptului că analfabetismul devine o realitate pe cît de hidoasă, pe cît de inevitabilă, o întoarcere nefirească în trecut. Unii au declarat că de vină sînt „modelele“ promovate de presă în rîndul tinerilor. Copii de bani gata şi concubinele lor, pe care mass-media îi consideră personaje de succes. Adevărat, e greu să lupţi cu asemenea tip de promovare - şi nu consolează pe nimeni faptul că mare parte dintre aceştia sfîrşesc, mai devreme sau mai tîrziu, faliţi, în vreun centru de dezintoxicare, în urma unei supradoze, sau în şanţ, la volanul decapotabilei cu x cai putere. Indiferent de ce ne spun rating-urile care au pus stăpînire pe programele de Televiziune, sîntem convinşi că mulţi dintre noi ar dori să-i cunoască pe cei 65 de tineri care au luat Bacalaureatul cu nota 10. Sîntem convinşi că fiecare are poveşti de viaţă mult mai interesante decît Adelina, Moni, Sînzi şi alte pupeze din aşa-zisul show-biz. Deşi presa este acum profund inflamată de faptul că rezultatele Bac-ului românesc au făcut înconjurul lumii, avem convingerea că totul va rămîne o furtună într-un pahar cu apă în faţa poveştii de iubire a ex-Columbencei cu miliardarul chinez. Şi, chiar, cui foloseşte atîta carte?"

RUXANDRA LUNGU

Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare