vineri, 27 ianuarie 2012

CE-AI CAUTAT PETRICA IN PIATA UNIVERSITATII? CHIAR N-AI PIC DE RUSINE?

PETRE ROMAN SE AFLA PRINTRE PRIMII TREI CALAI AI ECONOMIEI ROMANESTI. ARE UN LOC PE PODIUM, CAREVASAZICA. A DISTRUS SI BAZA MATERIALA SOCIALISTA SI PE CEA "CAPITALISTA" ABIA INFIRIPATA. FIU DE COMINTERNIST, LA UN PAS SA DEVINA GINERE "DE DICTATOR COMUNIST", TRANSFORMAT PESTE NOAPTE IN"REVOLUTIONAR" DUPA CARE S-A VOPSIT IN "LIBERAL". PE SCURT, O JIGODIE OPORTUNISTA CARE AR TREBUI SA STEA IN BANCA LUI SA UITE LUMEA DE EL. ORICUM, INTR-O TARA NORMALA TREBUIA SA INFUNDE PUSCARIA!

joi, 26 ianuarie 2012

LASATI-MA IN PACE!!!!!!

O fata (fatalau), pentru ca nu-i cunosc sexul, ma ataca pe un ...nu pronunt numele site-ului pentru ca nu las pe nimeni sa-si faca "reclama", "publicitate" pe spinarea mea. Nici nu vreau sa folosesc "cuvinte -cheie" care sa faca furori pe GOOGLE si sa-i aduca BUBULINEI ANTHONY QUINN OOOOPO! (e o capcana, mititelule, mititeluto) notorietate nemeritata! Doar te avertizez : potoleste-te si vezi-ti de treaba ta, cariera ta, familia ta, daca vrei sa te bucuri de ele! Ai o ditamai viata, in fata! De reusite si satisfactii, fara sa debitezi minciuni despre mine! Caci, daca ai uitat, am absolvit Dreptul si altele, la stat, si nu la niste institutii de RAHAT ca TINE! SI MA VOI FOLOSI DE ELE DACA INSISTI. STAI PE CURU' TAU!

miercuri, 25 ianuarie 2012

FRIPTURISTUL DIACONESCU-MINISTRU DE EXTERNE! NU-I MAI SATURA DUMNEZEU !

Cristian Diaconescu si-a vazut visul cu ochii. Sper ca nu pentru mult timp. In schimb, Baconschi va fi trimis la ce s-a dovedit extrem de priceput si eficient: la furat voturi. Cam un milion, asa a promis cu gura lui.

UNDE ESTE SECTORUL PRIVAT ?

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
Editorial
DE RUXANDRA LUNGU
UNDE ESTE SECTORUL PRIVAT?

"Actuala Putere este acuzată de mult tupeu, întrecut, poate, doar de nesimţirea cu care îi tratează pe protestatarii adunaţi cu zecile de mii în toate oraşele ţării. Toate aceste „calităţi”, care au propulsat în Parlament nişte personaje profund dubioase, sînt asezonate cu multă inconştienţă, mai precis cu o stare care demonstrează cît de rupţi sînt unii de problemele concrete ale românilor. Această boală nu-i ocoleşte nici pe unii europarlamentari, după cum se vede. Deunăzi, un astfel de specimen, care poate urca, liniştit şi ferit de repercusiuni, pe podiumul primilor 10 păpuşari care au vegheat la distrugerea totală a economiei româneşti, se întreba de ce sectorul „privat” nu iese în stradă.
Dacă îi spui unui cetăţean aflat sub 35 de ani că fostul prim-ministru Theodor Stolojan a confiscat valuta firmelor de stat, dar şi private, se uită la tine ca la un extraterestru, pe principiul că „aşa ceva nu există”. Mizînd pe faptul că românii au memoria slabă, dl. Stolojan iese pe TV şi, cu o seninătate inimaginabilă, afirmă ceva legat de faptul că sectorul privat nu este reprezentat printre actualii protestatari din Piaţa Universităţii, semn că patronii şi angajaţii lor sînt mulţumiţi de starea economică a României. În primul rînd, nu credem că domnului Stolojan i s-au înmînat CV-urile celor care protestează de 12 zile fără întrerupere. În al doilea rînd, care sector privat? Cu ce drept afirmă dumnealui că măcar reprezentanţi ai celor peste 100.000 de firme falimentate recent de alt „strălucit” profesionist, Gh. Pogea, nu au ieşit la protest? Ce înţelege dumnealui prin sector privat? Clica de bandiţi care s-au îmbogăţit peste noapte, însuşindu-şi pe nedrept capacităţile de producţie construite în regimul trecut şi apoi vîndute pe bucăţi în interesul Mafiei Imobiliare? Sau hoardele de firme care căpuşează Bugetul de Stat, fie că aparţin unei clientele politice, fie alteia? Firme la care Fiscul are interdicţie să treacă pragul, ba le mai şi acordă şi o scutire a datoriilor către stat, sub diverse pretexte, despre care opinia publică habar nu are? Sau poate se gîndeşte la tinerii care trudesc în multinaţionale, 15-16 ore pe zi, în dorinţa de a-şi clădi aici un viitor, o carieră, o familie? De unde resurse ca să mai iasă şi în stradă, cînd a doua zi concernul te vrea fresh, sănătos, apt de muncă asiduă, liber de orice alte preocupări colaterale? Nu avem nici o îndoială că supravieţuitorii celor doi călăi ai capitalului privat autohton (Stolojan şi Pogea) nu vor uita prin ce au trecut - cei care nu şi-au luat viaţa între timp, evident. Şi nu avem nici cel mai mic dubiu că, la nivelul IMM-urilor, al micilor afaceri de familie, angajatorii şi angajaţii lor, deopotrivă, sînt solidari cu protestatarii din întreaga ţară, mulţi dintre ei ajunşi realmente pe drumuri din cauza politicilor economice distructive cu privire la firmele româneşti şi a concurenţei neloiale, care nu are nici o legătură cu economia de piaţă. Aşadar, treziţi-vă la realitate, domnule Stolojan, fiindcă trăiţi în altă lume! De la Bruxelles, sectorul privat din România pare o oază de linişte şi mulţumire. Habar nu aveţi că stă pe un butoi de pulbere şi profitaţi încă de faptul că reprezentanţii patronatelor, ca şi ai sindicatelor s-au decredibilizat prin lipsa unor acţiuni concrete şi coerente. Pînă la apariţia unui lider autentic şi în acest domeniu. Şi atunci, păzea!"

marți, 24 ianuarie 2012

LA MULTI ANI, ROMANI !

De Ziua Unirii romanii sunt dezbinati mai rau ca niciodata. Pacat de sangele varsat si de idealurile calcate in picioare... dar si noi am lasat sa se intample toate acestea de frica...extremismului?!

marți, 17 ianuarie 2012

STATUL POLITIENESC IN ACTIUNE

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
EDITORIAL DE RUXANDRA LUNGU

STATUL POLIŢIENESC ÎN ACŢIUNE

"Cîteva voci întrebau, cu falsă mirare, unde este PRM zilele acestea şi de ce nu se află în mijlocul protestatarilor? Aveţi ceva tupeu, domnilor analişti-moderatori aserviţi politic celor care au distrus ţara, în formă continuată, de 22 de ani încoace!
PRM a fost întotdeauna alături de românii năpăstuiţi, jefuiţi şi umiliţi de guvernările care au trecut peste ei, ca un tăvălug devastator, care părea că a redus la tăcere întreaga naţiune.

Dar PRM nu participă la conspiraţii. PRM le demască, dacă aţi uitat.

Şi, în nici un caz, nu se va lăsa tîrît în planul mizerabil al actualei Puteri de a discredita mişcările de stradă oneste, paşnice, care sînt în mod voit confundate cu actele huliganice ale unor provocatori, mai mult sau mai puţin legaţi de aşa-zisele galerii de fotbal.
Puterea trebuie să priceapă că, deja, cuţitul le-a ajuns românilor nu la os, ci la măduvă şi, în consecinţă, au dreptul să protesteze spontan, în urma sărăciei şi nedreptăţilor cu care se confruntă şi, mai ales, cînd văd că toate, dar absolut toate idealurile din decembrie 1989 le-au fost călcate în picioare.
PRM a protestat cînd întreprinderile româneşti au fost aruncate la fier vechi.
PRM a protestat cînd s-au desfiinţat milioane de locuri de muncă. PRM a protestat cînd s-a devalizat întregul sistem bancar românesc. PRM a protestat cînd s-a înstrăinat Petrom.
PRM a protestat împotriva proiectului Roşia Montană.
PRM a protestat cînd s-au fraudat alegerile, în mod repetat.
PRM a protestat cînd s-au majorat taxele şi impozitele şi s-au tăiat salariile şi pensiile. Şi lista poate continua, dacă am avea spaţiul necesar, ca pentru un roman-fluviu.
Dar, de multe ori, românii nu s-au prea sinchisit, dacă sîntem sinceri unii cu alţii. Acum, se pare că o parte a lor s-a trezit la realitate şi demonstrează în localităţile unde trăiesc, aşa cum i-am îndemnat de nenumărate ori. Nu trebuie să baţi drumul în Capitală, unde, eventual, să dansezi "Pinguinul” sub nasul lui Emil Boc. Vremurile acelea s-au dus.
Nici mişcarea sindicală, nici politicienii Opoziţiei parlamentare nu mai au credibilitate. Ei vor alegeri anticipate. Perfect. Dar asta nu rezolvă problema.
Este nevoie de alegeri libere, nefraudate, netrucate, transparente, pentru care PRM a oferit soluţii: camere de luat vederi instalate în secţiile de votare şi transmiterea on-line, în timp real, a modului de numărare a voturilor şi a rezultatelor din procesele-verbale. Iar fraudele să fie sancţionate drastic, inclusiv cu mişcări de stradă şi cu închisoarea.
Numai că statul de tip mafiot-represiv-poliţienesc n-a pierdut vremea, mulţumindu-se să şadă cu mîinile în sîn. S-a pregătit bine pentru aceste momente, sub ochii pasivi ai populaţiei. Cu structuri şi Servicii Secrete bine antrenate, bine dotate material şi bine remunerate. Cu planuri bine puse la punct de reprimare a manifestaţiilor paşnice, de iniţiere de diversiuni şi provocări, care să discrediteze orice fel de revoltă legitimă. Faţă de ele, Securitatea ceauşistă era mic copil. Mai întîi curg amenzile pe capul oamenilor. Vin, apoi, îmbrîncelile şi intimidările de la secţiile de Poliţie, gazele lacrimogene şi tunurile cu apă. Ce urmează? Glonţul?"

luni, 16 ianuarie 2012

EMINESCU NU VA FI UITAT NICIODATA !

"Ca în fiecare an, de ziua Luceafărului poeziei româneşti, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, a depus, duminică, 15 ianuarie, o coroană de flori cu panglică Tricoloră la mormîntul lui Mihai Eminescu de la Cimitirul Bellu. La 162 de ani de la naşterea sa, poetul nostru nepereche rămîne mai actual ca oricînd, prin articolele pe teme politice pe care le-a semnat în presa vremii. La acest moment emoţionant a fost prezentă o importantă delegaţie a Partidului România Mare, formată din: prof. Adrian Popescu – vicepreşedinte PRM, Dorel Vulpoiu – preşedintele PRM Sector 1, Ruxandra Lungu – preşedinta OFRM, Marcelina Pătraşcu, Ana Pătraşcu, Gavril Căpâlnaş – consilier, Vasile Lăcătuş, Mihaela Ionescu, Cristina Ţone, Ilie Iosub, Mihai Mirea – vicepreşedinte OTRM, Rodica Mureşan – preşedinte OFRM Bucureşti, Marian Zamfir - vicepreşedinte OTRM Sector 6, Marian Iliuţă, Ion Şain, Mihai Ştefănescu, Ştefan Zoican, Nicolae Fulău, Nelu Cristene, Ştefan Chifelea – preşedinte OTRM Sector 4. De menţionat că domnul Corneliu Vadim Tudor este singurul şef de partid politic care omagiază, de două ori pe an, memoria lui Mihai Eminescu."

duminică, 15 ianuarie 2012

BANII DIN SANATATE SE FURA DE 22 DE ANI !

DIN ZIARUL "TRICOLORUL" 14.01.2012
UNDE SÎNT BANII DIN SĂNĂTATE?
EDITORIALDE RUXANDRA LUNGU

"Ipocrizia atinge zilele acestea cote maxime în toate dezbaterile care au ca subiect noua Lege a Sănătăţii. Nu avem nici cea mai mică îndoială că în spatele unor asemenea dispute sînt interese politice uriaşe, iar mass-media le deserveşte după cum i se dictează. Nu este şi cazul publicaţiilor noastre, care sînt întotdeauna obiective şi nepărtinitoare. Într-o intervenţie televizată, preşedintele Traian Băsescu afirma că bugetul alocat Sănătăţii a crescut de cîteva ori faţă de anul 2000.
Nu avem motive să nu-l credem; sînt cifre care se pot verifica foarte uşor. Că procentul alocat din PIB e mare sau mic în raport cu alte ţări, europene sau nu, aceasta este o altă poveste. Cert este că el a crescut simţitor, ne place sau nu ne place. Şi atunci, unde sînt banii, domnilor guvernanţi, din 2000 încoace? Nu vă osteniţi să ne răspundeţi. Pentru că s-au furat şi se fură în continuare, iar voi vă acoperiţi unii pe alţii într-o complicitate de tip mafiot, despre care am mai vorbit. Unii ţipă din răsputeri că "sănătatea“ nu poate şi nu trebuie să fie privatizată sau politizată şi ne înşiră o listă întreagă de motive care, la prima vedere, par de bun-simţ. Ceea ce nimeni nu se osteneşte să explice publicului larg este faptul că sistemul sanitar este deja "privatizat“, în stilul nostru dîmboviţean, fraudulos, practicat de 22 de ani. Unităţile sanitare, indiferent de mărimea şi importanţa lor, sînt căpuşate prin metode deja consacrate de firmele "prietene“ ale şefilor, directori de spitale sau diverse personaje cu "trecere la partid“, de prin alte structuri specifice sistemului, inclusiv din Ministerul Sănătăţii. Achiziţii ilegale la preţuri supradimensionate, externalizarea inutilă a unor servicii care umflă costurile actului medical, traficul cu medicamente sau alte materiale de uz sanitar reprezintă doar cîteva metode prin care banii contribuabililor se irosesc pe canale aproape de neimaginat pentru omul de rînd. "Sănătatea este deja "privatizată“, dragi români, iar cei care s-au conectat la această conductă de bani publici nu mai vor să-i primească şi pe alţii la masa lor. Iar acei "alţii“ vor şi ei o parte din ciolan, nefiind de faţă "cînd s-o împărţit norocu, măi dorule!“. Nu se vorbeşte decît de faţadă despre accesul populaţiei la serviciile medicale, de nivelul costurilor sau al şpăgii din spitale, de promptitudinea cu care soseşte ambulanţa la căpătîiul bolnavului. Aici este vorba de bani şi atît. Mai ales în an electoral, în care fiecare leuţ e binevenit în uriaşa campanie de cumpărare de voturi care se prefigurează. De asemenea, în principiu, concurenţa loială, în orice domeniu, nu trebuie respinsă din start. Dar experienţa anterioară ne-a dovedit că, în România, economia de piaţă, concurenţa, egalitatea de şanse şi alte principii, sănătoase în teorie, nu au funcţionat. Bătălia cruntă se duce pe administrarea, în interes personal sau de partid, a banilor publici, fără riscul falimentului, de către politicienii momentului. Aşa că, domnule Boc, stopaţi mascarada din mass-media şi treceţi legea prin asumarea răspunderii! Doar n-ar fi prima oară, şi Istoria va consemna dacă veţi da socoteală sau nu pentru tot ce aţi făcut..."

vineri, 13 ianuarie 2012

PARANGHELIONUL

Editorial din ziarul "Tricolorul", 04.01.2012
REVELION CU
IZ ELECTORAL


„Totul s-a încheiat cu un uimitor, spectaculos, senzaţional foc de artificii“, se minunau unii jurnalişti prezenţi la mega-petrecerile organizate de edilii locali în noaptea dintre ani! Tot la fel, puteau să spună „Aici ard banii dumneavoastră!“, parafrazînd un politician pus mereu pe reformarea statului, care stat, neexistînd decît ca o încrengătură de relaţii de tip mafiot între grupări care au confiscat idealurile revoluţionarilor din 1989, iată că refuză se se „reformeze“. Petrecerile organizate de primari în cinstea Noului An marchează începutul neoficial al campaniei electorale, care se anunţă a fi mai murdară ca oricînd. Bine, ar spune unii, să le oferim românilor cîteva momente de bucurie, de Revelion, prilej să uite de coşul zilnic, de problemele de sănătate, de şomaj, de somaţiile primite de la bănci!
Dar, românii trebuie să înţeleagă faptul că toate aceste petreceri asezonate cu mici, bere, cîrnăciori, vinişor fiert şi trupe de „cîntăcioşi“ cîtă frunză şi iarbă sînt plătite din bani publici, de la bugetele locale şi nu numai şi că, mai ales, reprezintă o cale greu de depistat de sifonare serioasă de fonduri prin firme „prietene“ primarilor sau consilierilor majoritari. Unii ar putea spune că există bani primiţi din sponsorizări. Fără a intra în amănunte, ne întrebăm: de ce unele firme aleg să „sponsorizeze“ acţiuni ale primăriilor şi nu fac acte caritabile fără să ştie nimeni? Fiecare bubuială colorată de pe cer, indiferent de formă, poate reprezenta, financiar vorbind, o şedinţă de chimioterapie pentru un bolnav de cancer, un set de manuale gratuite pentru un copil care vrea să înveţe carte, întreţinerea pe o lună a unei familii de nevoiaşi, sau medicamentele unui pensionar pentru o bună bucată de vreme. Fiecare explozie de luminiţe multicolore la care căscăm gura ca la bîlci îi face pe unii să uite că pensia mamei nu ajunge pentru plata utilităţilor, că fratele e aproape să-şi pună capăt zilelor din cauza creditelor pe care nu le mai poate plăti în urma tăierilor de salarii sau, mai grav, a disponibilizărilor, că sora a plecat în Italia să „muncească“ cine ştie ce, că soţia este şomeră, cu minime şanse de a găsi de lucru şi ajutorul de şomaj e pe sfîrşite, iar copiii trebuie să renunţe la şcoală şi, implicit, la viitorul lor, din multe, multe motive. Momentele de intensă emoţie în care privim artificiile, fără să gîndim un pas-doi mai departe, par similare cu momentul în care unii primesc pomana electorală, sub orice formă ar fi ea - găleată, pufoaică, pilotă, telefon mobil etc. - şi îşi vînd votul fără a se gîndi la consecinţele pe care le au de îndurat 4 ani, după care sînt uitaţi de politicienii pe care i-au ales. Pe de altă parte, sosirea unui Nou An, chiar dacă îl dorim mai bun, căci speranţa moare ultima, nu este chiar un mare prilej de sărbătoare. Ce ni se întîmplă? Îmbătrînim cu încă un an şi ne apropiem de Marea Trecere. Ceea ce stă în puterea noastră este să deschidem bine ochii şi, pentru cît mai avem de petrecut aici, acest an electoral să ne aducă la Putere Forţele Naţionale, singurele care mai pot salva ceva din dezastrul economic, social şi moral în care ne aflăm. Dacă nu pentru noi, pentru copiii şi nepoţii noştri. La Mulţi Ani, Români!"
RUXANDRA LUNGU