vineri, 29 octombrie 2010

CIOBANUL MIORITIC NU A MURIT !

Jos Dictatura!
DIN ZIARUL "TRICOLORUL"

"În general, am evitat să criticăm Parlamentul în ansamblu, pentru că este singura instituţie care ar trebui să garanteze reprezentarea tuturor cetăţenilor şi democraţia într-un stat care se pretinde "de drept". Chiar şi regimul comunist avea o Mare Adunare Naţională şi, paradoxal, "dictatorul" Nicolae Ceauşescu era convins că acest for este singurul în faţa căruia preşedintele ţării poate fi tras la răspundere!
Printre idealurile noastre s-au numărat pluripartidismul şi alegerile libere, în urma cărora să se constituie o instituţie legislativă capabilă să apere Interesul Naţional şi în care toate categoriile sociale, profesionale şi entice să fie reprezentate corect şi proporţional.
Aşa ar trebui să arate Parlamentul României, forul legislativ suprem. Cum au degenerat lucrurile în parlamentele ultimilor 20 de ani ştim, deja, cu toţii. Şi, ca răul să fie total, anul 2004 ne-a pricopsit cu un preşedinte cu apucături dictatoriale, care a urmărit, prin politica paşilor mărunţi, degradarea imaginii Parlamentului în faţa opiniei publice. Acest proces a avut loc în trepte, cu ajutorul conştient sau nu al mass-mediei. Votul uninominal, la care au pus umărul PNL-PSD (nu trebuie să uităm niciodată!), a adus în Parlament o faună incredibil de lacomă, coruptă şi şantajabilă, făcînd jocul preşedintelui, asigurîndu-i un nou mandat, prin manipularea multor români, care au dat fuga la referendum, crezînd că numărul de parlamentari din cele 2 Camere este motivul principal al degradării fără precedent a nivelului de trai şi a situaţiei economico-sociale a ţării. Demonizarea Parlamentului a fost principala preocupare a preşedintelui, structural incapabil să suporte nesupunerea de orice fel. I-a reuşit, vremelnic, eliminarea frauduloasă a PRM din Parlament, cu complicitatea celorlalte partide, ce şi-au împărţit frăţeşte locurile care se cuveneau forţelor naţionale, pentru propria clientelă de beizadele, "domnişorici" sau sponsori politici. Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg. Traseismul politic, legitimat cu acte în regulă, a deturnat grav votul electoratului. UNPR, bunăoară, nu reprezintă pe nimeni. Fripturiştii respectivi nu ar fi ajuns în Parlament dacă ar fi candidat ca "independenţi" de la bun început, şi nu cu sprijinul PSD sau PNL.
Dar, cui îi mai pasă dacă democraţia este în pericol? Cui îi mai pasă de încălcarea, repetată, a Constituţiei ţării? Cui îi mai pasă că, în actualul Parlament al Ruşinii abuzurile, şantajul şi traficul de influenţă curg lanţ?
Ne-am întrebat, adesea, de unde îşi trage energia, tupeul şi nesimţirea actuala Putere, susţinută de nici 10% dintre români? Emil Boc răspundea, în zeflemea, jurnaliştilor: "Ei, au mai fost şi alte moţiuni..." (citez cu aproximaţie, din memorie). De unde atîta siguranţă de sine? De unde atîta suficienţă? De unde atîta încrîncenare de a nu se da plecaţi de bunăvoie? Răspunsul, chiar dacă noi, cei de la PRM, îl ştiam deja şi chiar dacă este dureros, l-a aflat, pe 27 octombrie, întreaga naţiune, cu ocazia "marelui" Miting de Protest. Lehamitea, resemnarea sau nepăsarea celorlalţi 90% dintre români sînt speculate cu sînge rece de guvernanţi. De aici îşi hrănesc energiile negative pentru elaborarea şi aplicarea planurilor diabolice pentru ţară.
Sau, poate românii o duc din ce în ce mai bine şi nu am aflat noi? Altfel, cum se explică faptul că, din fiecare judeţ al ţării, s-au strîns de-abia cîte 1000 de nemulţumiţi? Nu înghiţim explicaţii de genul: "Au fost întorşi din drum", "Nu au avut bani sau mijloace de transport", "Au fost consemnaţi la locul de muncă", "Nu pot pleca de la serviciu" etc. Nu! Pentru cei care nu au aflat, se poate protesta, legal bineînţeles, şi în faţa primăriilor, prefecturilor din oraşele şi comunele de pe tot cuprinsul ţării. Se poate protesta şi după orele de program şi în week-end! Mai nou, se aud şi voci de genul "Orice am face, nu putem schimba nimic", "Aşa e sistemul" şi alte bazaconii de acest fel. Această atitudine păguboasă va periclita soarta viitoarelor generaţii care, atunci cînd îi vor întreba pe VOI, actualii politicieni: "Hoţilor, bandiţilor, ce-aţi făcut cu ţara noastră?" sau pe NOI toţi: "Voi ce-aţi păzit?", nu vor fi atît de înţelegătoare, aşa cum aţi procedat voi cu staliniştii anilor '50. Uneori, avem senzaţia că, de fapt, ciobanul din "Mioriţa" nu a murit defel. Îl plîngem degeaba, pentru că se reîncarnează, permanent, în fiecare dintre noi..."
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

miercuri, 27 octombrie 2010

100.000 DE PROTESTATARI ! E VAX !

La aceasta ora nu se stie cati oameni se vor strange la miting. Chiar daca vor fi 100.000, asta inseamna 2-3 mii de oameni nemultumiti pentru un judet, exceptand Capitala. Cam putini, nu credeti? Unde sunt CEILALTI?
1. Sper sa nu se gaseasca nimeni sa-mi raspunda ca nu au bani sau mijloace de deplasare. Dar, in orasele lor, resedinta de judet, ce are? Dar, in comunele lor, ce are?
2. Sper sa nu se gaseasca nimeni sa-mi raspunda ca sunt la munca. Dar, dupa program, ce are? Dar, in week-end, ce are?
3. Statul represiv-politienesc-securistic in care se complac romanii (ma orientez dupa cum voteaza de 20 de ani) e in alarma maxima. Sper sa nu-l vedem si in actiune!
4. Despre motiune si efectele ei reale am mai scris.

UPDATE:Chiar acum, pe A 3, Marius Pieleanu imi da dreptate. A, sunt deocamdata 35.000 ! Se intrevede alta fasaiala. Daca motiunea trece, oricum nu ar avea legatura cu "multimea" protestatarilor!

NE CREDETI FOARTE PROSTI !

Casa de vacanta a lui Antonie Solomon a fost "sparta". Respectivii nici nu au gasit mare lucru pe-acolo. Ca sa vezi, bietii de ei! In astfel de cazuri, "hotzii" nu iau ceva de la locul faptei ci, mai degraba, lasa ceva. Superb!

marți, 26 octombrie 2010

POSTARE PENTRU MINTI INTELIGENTE

A cedat Vantu "Realitatea"? In schimbul a ce, oare?
IAR A AVUT VADIM DREPTATE, N-AI CE-I FACE!

DILEMA LUI TRAIAN BASESCU

Daca motiunea trece sau nu chiar nu are importanta. Traian Basescu va face absolut ce vrea si ne putem pricopsi cu "guverne Boc" la infinit.
Problema lui este alta: tentant ar fi sa lase opozitia la putere din multe motive:
1. Sa-i invrajbeasca zdravan pana la viitoarele alegeri, ceea ce n-ar fi greu deloc.
2. Sa-i tavaleasca, permanent, pentru orice decizie in presa aservita care atat ar astepta.
3. Sa incerce repararea imaginii sifonate a PDL sau sa inventeze alta constructie politica.

Pe de alta parte se teme ca:
1. Ai lui nu mai au acces la resurse si de unde bani pentru alegeri.
2. Masinaria de furat/cumparat voturi PSD-PNL va fi mai organizata si mai nemiloasa de data aceasta.
3. Se compromite strategia PDL pe termen lung, de marire a salariilor si pensiilor in anul electoral, intru perpetua prostire a romanilor!( vezi pe larg:http://ruxandralungu.blogspot.com/2010/09/strategia-pdl-pe-termen-lung.html )

Tu ce ai face in locul Presedintelui?

Update
Ceea ce ma deranjeaza cu adevarat este ca vointa, votul si soarta milioanelor de romani sunt pecetluite de UDMR-isti si Pambuccieni.Si nu e vorba, aici, de nationalism ieftin. Pur si simplu, e nedemocratic, in sensul etimologic al cuvantului.

vineri, 22 octombrie 2010

IN SISTEMUL DE STAT ESTE NEVOIE DE ECHILIBRU INTRE VENITUL MINIM SI CEL MAXIM !

Sistemul putred care a distrus România
DIN ZIARUL"TRICOLORUL"
"Marile schimbări din Est, denumite, uneori, în mod forţat, "revoluţii", au dus la dezmembrarea Uniunii Sovietice, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei. Acelaşi plan viza şi România, dar a eşuat, probabil şi pentru că, aici, forţele naţionale s-au organizat din timp şi au tras semnalul de alarmă la momentul potrivit. În schimb, stăpînii din umbră ai Planetei au reuşit, deocamdată, să împiedice revenirea celorlalte teritorii româneşti la patria-mamă. Românii s-au dovedit solidari şi patrioţi, deşi adesea au fost batjocoriţi pentru faptul că strigau, sincer, în stradă, "Nu ne vindem ţara!".
Întrucît divizarea teritorială nu s-a realizat, forţele ostile ţării, ajutate din plin de cozile de topor dîmboviţene, au purces la aplicarea altui plan, mai subtil - şi prin aceasta mai periculos - care a evoluat în mai multe etape. Primul punct care trebuia rezolvat a fost distrugerea bazei economico-materiale a ţării, a Industriei, a Agriculturii, a Transporturilor şi a Comerţului. După 20 de ani, nimeni nu poate nega această realitate. În al doilea rînd, s-a reuşit înstrăinarea resurselor naturale ale ţării, fie către companii de peste hotare, fie către o mîna de oameni, acoliţi ai guvernelor de ieri şi de azi, care le gestionează după bunul plac, iar profiturile se externalizează în detrimentul naţiunii române. În al treilea rînd, s-a încercat şi înfăptuit dispersarea a două clase sociale, direct producătoare de bunuri şi servicii: muncitorii şi ţăranii. Poate unul dintre cele mai mari rele ale societăţii postdecembriste a fost exodul forţei de muncă autohtone spre alte ţări, avînd drept consecinţă distrugerea Bugetului de Stat şi a economiei în general. Au urmat cu paşi mărunţi, dar siguri, devalizarea sistemului bancar românesc, reducerea efectivelor Armatei, distrugerea sistemului de Învăţămînt şi de Sănătate. Nici un român cu mintea întreagă nu poate ignora acest proces aproape ireversibil, la care se lucrează de zor, cu ajutorul mass-mediei, menit să conducă la prăbuşirea morală a populaţiei, prin luarea în bătaie de joc a Interesului Naţional şi a valorilor creştine. Atacurile frecvente la adresa Bisericii Ortodoxe Române, la adresa marilor patrioţi români, aruncarea în derizoriu a valorilor familiei şi promovarea obsesivă a prostituţiei, promiscuităţii, homosexualităţii - lista poate continua - sînt doar cîteva dovezi în acest sens. Atomizarea României se află în faza finală prin asmuţirea voită a unor categorii sociale, profesionale, entice, unele împotriva altora. Căci, oare cum putem denumi campaniile acestea groteşti de învrăjbire: bugetari împotriva lucrătorilor din mediul privat, profesori împotriva elevilor, pacienti impotriva medicilor, copii împotriva părinţilor, credincioşi împotriva preoţilor şi multe altele? Nu avem spaţiul necesar şi nici nu ne propunem o analiză exhaustivă a acestui fenomen de proporţii. Este suficient că îl putem semnala românilor în speranţa că "somnul cel de moarte" nu este definitiv. Oricum, ne-am aplecat asupra subiectului şi pentru motivul că, zilele acestea, asistăm la un circ televizat fără precedent legat de Legea salarizării unice şi Legea pensiilor. Deşi aceste legi au carenţe grave de fond şi formă, nu putem trece cu vederea faptul că jurnalişti care, altădată, dezvăluiau cu multă mînie "proletară" nedreptăţile din sistemul de salarizare bugetar sau protestau vehement împotriva salariilor din cadrul regiilor autonome şi a pensiilor "nesimţite" au întors-o ca la Ploieşti şi au început să plîngă ipocrit, de mila acestora. Mai grav, presa contribuie din plin la continuarea procesului de învrăjbire a populaţiei, fără a avea în vedere importanţa socială a muncii fiecărei categorii profesionale. Fără să ţină cont de diviziunea socială a muncii care garantează echilibrul întregii societăţi. Luate la puricat prin dezbateri interminabile sînt salariile şi pensiile aviatorilor, care din "nesimţite" au devenit onorabile în ochii aceloraşi jurnalişti. În regulă, dar în raport cu salariul minim pe economie şi cu pensia minimă sînt ele şi morale? În raport cu veniturile şi pensiile minerilor (care mor pe capete, în subteran), ale mecanicilor de locomotivă, de exemplu, care se sting prematur din cauza bolilor profesionale sau ale medicilor salvatori a nenumărate vieţi, cum sînt? Profund nedreaptă este şi punerea în aceeaşi oală a diverselor categorii de bugetari: profesori, medici, politişti, anumiţi funcţionari din administraţie - fără de care Statul nu ar putea funcţiona - cu acea faună clientelară, bugetivoră, care parazitează instituţii întregi, multe inventate chiar în acest scop, în care reţeaua de rubedenii şi de prieteni politici se întinde de la director pînă la femeia de serviciu. Protestul salariaţilor de la Finanţe este elocvent în acest sens. Scandalul stimulentelor, acordate preferenţial şi pînă nu demult neimpozitate, asemenea celorlalte venituri salariale, a scos la lumină una dintre laturile hîde ale sistemului. Iată cine vorbea despre munca la negru sau la gri? Iată cine striga "hoţii?" Exact aceia care, pînă acum ceva timp, se complăceau să fie retribuiţi parţial fără să plătească şi celelalte contribuţii la Stat. Oricum, în Curtea Finanţelor este debandadă totală şi fiecare zi ne aduce alte şi alte dezvăluiri halucinante despre acest sistem putred. Şi atunci, dacă acest sector-cheie pentru Statul Român funcţionează pe principii atît de viciate, ce pretenţii să avem de la celelalte?"
RUXANDRA LUNGU
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

UPDATE: Scandalul nu s-a incheiat. Numai 1000 de oameni din sistem vor primi "stimulentele".
Probabil, cei care "trebuie".
Despre dreptul la greva, ca iluzie a sistemului democratic, am mai scris, chiar pe larg. UN MARE FÎS!

miercuri, 20 octombrie 2010

DEMENTII ASTIA POT BAGA ROMANIA IN RAZBOI DIN "GRESEALA"!

In general, in postari sau in editoriale evit sa critic Parlamentul ca institutie, mai ales ca este, teoretic, cea mai reprezentativa pentru democratie, dar si cea mai blasfemiata, tocmai din acest motiv. Multi bizoni nu prea stiu cu ce se mananca treaba (ca dovada rezultatul de la referendum)dar, uneori, mai au si dreptate. Eu ma limitez sa comentez personajele care il compun si modul (fraudulos) in care au ajuns acolo. Dementii acestia iresponsabili nu stiu si nici nu inteleg ce voteaza. Maine-poimaine, baga Romania in RAZBOI, fara sa-si dea seama!
Intamplator, legile votate din "greseala" unor smuciti din PDL (vai mama lor!) sunt spre binele populatiei. Asta nu inseamna ca se vor aplica. Bucurati-va cu masura, dragilor. Voi crede cand se vor diminua preturile la alimentele de baza cu 20%, ceea ce ma indoiesc.

marți, 19 octombrie 2010

CE REZULTA DIN STENOGRAMELE SOV

Rezulta ce stiam de multa vreme: Romania nu este stat de drept si nici o democratie veritabila. Nici macar economie de piata nu are, asa cum suntem intoxicati pe toate drumurile.
E condusa de mafii care si-au insusit averea natiunii si care acum se bat pentru bani, putere, influenta, folosind presa "libera", incapabila sa se sustina din vanzari. Din lupta lor, mai aflam si noi cate ceva, cand vreo gasca are interes sa dea la o parte, sfios, capacul latrinei.

vineri, 15 octombrie 2010

SUSPENDAREA PRESEDINTELUI NU REZOLVA LEGEA ELECTORALA ANTICONSTITUTIONALA ! ALO, "OPOZITIA" !

Traseismul politic trebuie eliminat
DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
DE RUXANDRA LUNGU
De ceva vreme folosim expresia "falsa Opoziţie". Nu, nu este o vorbă în vînt sau vreo ironie lipsită de substanţă. Opoziţia parlamentară nu are nici voinţa şi nici forţa să-şi îndeplinească rolul, aşa cum ar trebui într-o democraţie autentică. "Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea", spune înţelepciunea populară.
Obsedaţi de eliminarea PRM din Parlament, singurul partid care demască jocurile murdare ale celor care au condus România spre dezastru, PNL şi PDL, sprijinite de PSD şi şantajate moral de Traian Băsescu, au clocit sistemul de vot uninominal, manipulîndu-i cu neruşinare pe românii dornici de o schimbare reală a clasei politice.Numai că acest atac veritabil la democraţie a produs deja multe efecte negative, cel mai teribil fiind traseismul de la nivel parlamentar. Care, în loc să fie descurajat şi aspru sancţionat, iată, este validat cu acte în regulă. Consecinţa cea mai gravă a acestei situaţii este că, migrînd de la un partid la altul, din motive prea josnice ca să le mai analizăm aici, se deturnează permanent votul românilor, astfel încît nu ne putem abţine să nu ne întrebăm: ce sens mai au alegerile libere şi votul universal? Ce sens a mai avut aşa-zisa revoluţie? Doar înlocuirea unei găşti cu alta, mai rapace, mai lacomă şi lipsită total de respect faţa de lege? Gaşca nouă s-a împărţit rapid în partide, mimînd alternanţa la putere pe principiul "Patru ani furăm noi, patru ani furaţi voi" şi "O mînă spală pe alta", ele acţionînd de fapt ca un tot unitar, care a avut ca scop distrugerea economică a României şi transformarea ei în rezervor de resurse naturale şi umane pentru alte state, sufocate de supraproducţie într-un spaţiu de desfacere limitat.
Singurul partid care s-a opus acestui program de subminare a economiei naţionale a fost PRM. Răsplata: a fost eliminat fraudulos din Parlament! Dar, deja, românii se trezesc şi adevărurile rostite de noi ies, unul cîte unul, la iveală. Revenind la subiect, deturnarea votului electoratului, prin faptul că, actualmente, majoritatea parlamentară nu reflecta nicidecum opţiunile de vot ale românilor, anulînd principiul reprezentativităţii, nu deranjează pe nici unul dintre politicienii aflaţi la Putere sau în falsa Opoziţie. Deşi ar merita efortul, nu insistăm pe modul defectuos în care au fost selectionaţi candidaţii care au ajuns în actualul Parlament. Nu ar trebui decît să le fie învăţătura de minte, în viitor. Dar, ce vină are naţiunea întreagă, să fie obligată să accepte deciziile aberante ale unei guvernări care reprezintă 5% din populaţia ţării? Şi care, mai nou, îşi asumă răspunderea pentru legi vitale care ne privesc pe toţi, fără să le treacă prin Parlament? Pe de altă parte, dacă numărătoarea se face după reţeta "Roberta Anastase", tot acolo ajungem. Iar, dacă sistemul era ceva obişnuit, un fel de cutumă, cu atît mai grav.
Cu toate acestea, nici un parlamentar al Puterii sau al falsei Opoziţii nu recunoaşte că votul uninominal este o greşeală fatală pentru democraţie. Nici unul nu propune revenirea la votul pe liste şi sancţionarea traseismului prin pierderea locului în Parlament şi înlocuirea cu următorul de pe listă. Nici unul nu propune eliminarea pragului electoral, astfel încît toţi românii să fie reprezentaţi corect. Le este mult mai de folos să împartă instituţia cea mai importantă în stat în 2-3 grupuri de interese. De ce tac actualii parlamentari ai Opoziţiei, vădit afectaţi, cel puţin formal şi declarativ, de acest sistem de vot? Oare, pentru că se gîndesc serios că s-ar putea folosi, la rîndul lor, de legea electorala permisivă, strîmbă şi, în final, anticonstituţională?"

joi, 14 octombrie 2010

SARACII DE EI ! NEVOITI SA TRAIASCA "NUMAI" DIN SPAGA !

Am mai spus-o: "dusmanii" "dusmanilor" mei nu-mi devin automat prieteni. Ar fi multe de comentat despre greva de la finante, dar postarile prea lungi, chiar argumentate, pot fi plictisitoare. Asa ca ma rezum la 2 scenarii, unul imaginar, altul petrecut in realitate:
1. Daca un functionar controleaza "macar" 1 firma pe zi si ia spaga "macar" un milion de lei vechi, eeeeeiii, sa va vad cu aritmetica...
2. Un amic, marochiner, a avut ghinionul sa aiba firma la vedere, adica la strada. Mandru de activitatea lui, la inceput, fara sa stie cat o sa patimeasca. Numai el stie cum a supravietuit anului 2008, dupa mari perioade de restrictii si privatiuni pentru familia sa. Era o afacere de familie, nu e nevoie sa-l bagam in categoria "patronilor" mult huliti azi. Intr-o zi, in care chiar avea multa treaba, intra pe usa 2 gealati de la Garda. Pentru necunoscatori, precizez ca nimeni nu scapa de amenda (minimum 20-30 de milioane de lei vechi) nici mort, iar daca au venit o data, gata, devii client, fac partie la tine pe veci.
Revenind, omul, exasperat pana peste poate intreaba: "Cat ma costa daca nu am NICI UN act ?" Raspunsul a fost prompt: 10 milioane oficial (amenda), 10 milioane neoficial (spaga).
Nici macar nu au clipit...

Unii se incapataneaza sa creada ca salariile mici ii "OBLIGA" pe unii sa ia spaga. Nu-i adevarat. E in natura omului traitor in societatea de consum, lacom si nesatul! Chiar daca are, vrea mai mult si mai mult, pana pierde notiunea banului si a bunului-simt!

Beleaua e ca la firmele clientelei politice nu se duc in control. Beleaua e ca zeci de mii de firme au disparut. Beleaua e ca la multinationale nu poti sari calul cu abuzurile, au alte parghii 'mnealor.
Si, colac peste pupaza, firmele supravietuitoare Holocaustului impozitului minim s-au "obraznicit": ii actioneaza in justitie, nu se mai lasa intimidate, cu una cu doua, pentru orice virgula lipsa dintr-un act!
Acum Boc le-a dat teapa si ei (Doamne, ce multi sunt !)striga "hotii". Nu e amuzant? E nasol sa fii talharit la adapostul legilor strambe si sa nu poti face mai nimic, nu-i asa?

Iar, acum, televiziunile jubileaza. Numai pentru ca actiunea e indreptata impotriva guvernului si poate, poate, e scanteia care sa aprinda focul. Una, cel putin, se vaicarea ca este victima ANAF-ului. Sau, poate nu?!

Dar am promis o postare scurta si uite ca ma lungesc.

luni, 11 octombrie 2010

PARTIDUL ARDELENILOR, O ALTA DIVERSIUNE !

ÎNCĂ O DIVERSIUNE: PARTIDUL ARDELENILOR
DIN ZIARUL"TRICOLORUL"
DE RUXANDRA LUNGU
""Repartizarea armonioasă a forţelor de producţie pe tot teritoriul ţării" - acesta era unul dintre punctele-cheie ale programului P.C.R. Nu exista vreun discurs sau vreun program al "comuniştilor" care să nu conţină un asemenea capitol.
De cele mai multe ori, ceea ce numeam "propagandă comunistă", pe o ureche ne intra şi pe alta ne ieşea, fără să încercăm să descifrăm ceea ce se află, de fapt, dincolo de repetarea obsesivă a unor idei sau principii. Pe de altă parte, nici un român, trăitor în acele vremuri, nu s-ar fi gîndit că cineva ar putea urmări, deliberat, ca dezvoltarea economică, socială sau culturală a fostelor provincii, reunite prin sacrificii şi eroism la 1 decembrie 1918, să se realizeze diferenţiat, cîtă vreme s-a edificat, aici, un stat naţional şi unitar. Nimeni nu ar fi gîndit că resursele naturale şi umane de care trebuie să beneficieze întregul popor ar putea fi redistribuite numai în anumite zone, privilegiate. România era privită ca un întreg, în care combinatele, uzinele, fabricile şi alte unităţi economice răsăreau, an de an, pe tot teritoriul ţării, astfel încăt fiecare oraş, comună, cătun să poată oferi locuri de muncă pentru toată lumea. În ce măsură s-a reuşit, părerile vor rămîne împărţite. Ceea ce ştim, cu certitudine, este faptul că acele milioane de locuri de muncă au dispărut odată cu distrugerea bazei economice clădite înainte de 1989, iar milioane de români au fost determinaţi să plece, devenind contribuabili ai bugetelor altor state. În acest context, dezastrul economic al României, provocat de iresponsabilitatea, reaua-credinţă şi incompetenţa politicienilor care s-au rotit la putere în ultimii 20 de ani, a determinat nu numai o polarizare socială fără precedent, dar şi accentuarea acută a diferenţelor de dezvoltare dintre anumite regiuni ale ţării. Dar, nu românii, în ansamblul lor, sînt de vină, ci conducătorii pe care uneori spunem, cu amărăciune, că îi merităm. O ţară slăbită din punct de vedere economic, cu un sistem sanitar şi un învăţămînt deficitare, o ţară aflată la limita prăbuşirii morale poate da naştere unui monstru perfid precum "partidul ardelenilor". La nivel declarativ, reprezentanţii acestuia pretind că nu-şi doresc dezmembrarea României (?!). Dar dorinţa de "auto-administrare a Transilvaniei şi Banatului" ce poate însemna? Intenţia de a nu mai plăti Capitalei (?!) decît 7% pentru bugetul central cum se traduce? Recunoaştem că Bugetul de Stat este administrat deficitar, că banul public este deturnat spre buzunarele potentaţilor vremii, dar soluţia nu poate fi auto-administrarea de acest fel. Adică, în Ardeal, politicienii nu fură? Administraţiile locale nu au corupţii lor? Contractele şi achiziţiile din bani publici nu se dau prietenilor politici? Haida-de! Avem exemple la fel de numeroase ca şi la Bucureşti, Iaşi, Constanţa. Vorbiţi despre reprezentare regională? Şi, acum, cine şi ce vă împiedică să fiţi reprezentaţi corect? De ce nu-i luaţi la bani mărunţi pe reprezentanţii dumneavoastră din Senat sau Camera Deputaţilor, aleşi uninominal, în colegiile din Ardeal? Poate pentru că unii sînt la Putere, acum, şi nu vă convine situaţia? Credeţi că-i păcăliţi pe ardeleni? Soluţia este schimbarea sistemului, din temelii, tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru decalajele de dezvoltare dintre anumite zone ale ţării şi înlocuirea actualei clase politice cu forţele naţionale, care urmăresc prosperitatea tuturor românilor şi accesul echitabil al oamenilor la resursele întregii ţări, indiferent de zona în care locuiesc. Nu am abordat, în mod special, subiectul, din perspectiva faptului că separarea economico-administrativă duce, natural, la separare teritorială. Este o altă discuţie. Deocamdată, vorbim de egoism şi aroganţă într-o perioadă crucială pentru destinul întregului Popor Român. Vorbim de bani şi de administrarea lor. Ce ar fi ca, de mîine, să se nască un partid al celor care locuiesc lîngă resurse naturale sau unităţi economice vitale (cîte au mai rămas) ale României? Şi care să decidă, arbitrar, să nu mai dea "Capitalei" sau, de ce nu, "Ardealului", fărîmă de petrol, grîu, cărbune, aur? Sau, vreun partid al "bucureştenilor", Capitala fiind locul unde se constituie cea mai mare parte din PIB şi s-ar putea crede Stat în Stat? Sau al locuitorilor de pe litoral, care să considere că Marea Neagră le aparţine, în exclusivitate? Sau, un partid al vrîncenilor, care să nu mai dea celorlalţi vreun strop de vin, decît în anumite condiţii, că tot a venit sezonul? Veniţi-vă în fire, domnilor! Jigniţi inteligenţa românilor, crezînd că îi puteţi învrăjbi aşa de uşor. Şi îi jigniţi pe ardelenii de bună-credinţă, în general! Cu mult cinism, afirmaţi că, dacă v-aţi fi auto-administrat, nu aţi fi tăiat 25% din salarii. Cine vă va crede, avînd în vedere că mare parte din Ardeal a votat cu actuala puterea portocalie? Sau că, la Bucureşti (a se citi administraţia centrală), a ajuns să conducă Executivul un clujean pe nume Boc? Măcar aveţi decenţa să nu ne mai reamintiţi!"

miercuri, 6 octombrie 2010

ACESTE MINTI BOLNAVE CARE NE CONDUC !

Numai alegerile anticipate vor scoate România din faliment

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"

"Unii susţin că Traian Băsescu este sursa tuturor relelor abătute asupra românilor. Alţii, dimpotrivă, îl compară cu domnitorul Al.I.Cuza (mare Ţi-e grădina, Doamne!). Pînă la implacabila judecată a Istoriei nu putem să nu remarcăm că răul cel mai mare, cu efecte imediate, producător de consecinţe de o gravitate extremă pentru democraţie şi pacea socială a fost introducerea votului uninominal sub pretextul "primenirii" clasei politice. Ca şi cum Parlamentul, populat de mulţi indivizi controversaţi, nu decăzuse suficient în ochii opiniei publice. Lipsa reprezentativităţii în forul legislativ, avînd în vedere absenteismul aflat în creştere, se completează nefericit cu denaturarea gravă a votului prin fraudare directă sau indirectă.

Dar cine au fost artizanii acestui nou "model" de vot, care pune sub semnul îndoielii funcţionarea sistemului democratic din ţara noastră? Să nu-i uităm: PDL, ca portavoce a preşedintelui, dar şi PNL şi UDMR, susţinuţi masiv de PSD. Şi, se preconizează, curînd, trecerea la sistemul de vot într-un singur tur, premiză esenţială pentru ca în România să rămînă şi să alterneze la Putere maximum două partide într-un joc Putere-Falsă Opoziţie, din care să nu mai scăpăm niciodată. Am constatat, pe pielea noastră, ce suită de personaje formează actualul Parlament, ca urmare a votului uninominal. Unele şterse, altele groteşti. Şantajabile, puşcăriabile. Iar, în cel mai bun caz, rupte complet de realităţile României de azi, adică aeriene şi incompetente. Numai nişte minţi profund zdruncinate pot să născocească legi, absurde în esenţa lor, dar şi imposibil de aplicat. Sau care ar necesita costuri urişe de implementare. Consult psihologic anual pentru jurnalişti? Impozitarea veniturilor de la nunţi şi botezuri? Taxa pe fast-food? Impozitarea... zilierilor (?!). Şi, nu în ultimul rînd, ultima găselniţă: "stimularea" initiaţivei private prin alocarea a 10.000 de euro întreprinzătorilor cu vîrsta pînă la 35 de ani. Ironic, după ce zeci de mii de firme au dat faliment sau şi-au suspendat activitatea, producînd un val uriaş de şomeri, indiferent de vîrsta sau pregătire profesională. Pentru realizarea acestei iniţiative, guvernul va aloca aproximativ 1 milion de euro, firmele nou înfiinţate fiind obligate să aibă cel puţin 2 angajaţi şi să-şi reinvestească jumătate din profit. Ridicolul situaţiei capătă nuanţe dramatice dacă, făcînd un calcul simplu, constatăm că aproximativ 100 de firme noi şi vreo 200 de angajaţi vor beneficia de acest "măreţ" program, menit să relanseze economia (?!). Pe ce criterii vor fi aleşi aceşti întreprinzători? Ne e frică să întrebăm, dar nu ne putem abţine să bănuim că pe aceleaşi prin care se sifonează banul public pentru clientela politică. Aceleaşi prin care se permite accesarea fondurilor europene numai pentru proiectele camarilei de azi şi de ieri. Aceleaşi prin care se împart dregătoriile mai ceva ca în perioada fanarioţilor. Probabil, niscaiva beizadele au rămas fără bani de suc. Sau, se pregătesc să ia cu asalt colecţiile de toamnă-iarnă din magazinele de haine şi poşete de firmă. Aşa stimulezi dumneata iniţiativa privată, domnule Emil Boc? Dumneata, care nu ai creat nici un loc de muncă? Dumneata, care ai îngropat peste 100.000 de IMM-uri numai anul trecut? Cît de proşti ne credeţi, domnilor? Nu era mai simplu să acordaţi facilităţi fiscale tuturor firmelor aflate deja în funcţiune, fără discriminări şi favoritisme? Nu, căci pentru acestea aveţi un alt plan, în cîrdăşie cu anumiţi lideri sindicali: majorarea taxelor şi impozitelor prin aşa-zisa mărire a salariului minim. Credeţi, în mod greşit, că munca la negru va fi descurajată astfel, dar, dimpotrivă, vor fi trimişi în şomaj alte zeci de mii de oameni. Vă focalizaţi eforturile către ţinte false, domnilor "apărători" ai cetăţenilor! Nu am auzit pe vreunul să se revolte împotriva evaziunii cu petrol, cereale, ţigări, alcool. Nu am auzit pe vreunul care să protesteze împotriva cheltuielilor deşănţate, împotriva achiziţiilor aberante de la nivelul Guvernului, ministerelor, primăriilor. Nu am auzit pe vreunul să demaşte salariile uriaşe din cadrul instituţiilor de stat sau al regiilor autonome care controlează resursele naturale ce aparţin tuturor cetăţenilor. La adăpostul unor averi mai mari sau mai mici, unele greu de justificat, la adăpostul unui statut social similar cu al politicienilor, aveţi o obsesie: suprataxarea locurilor de muncă ale românilor care lucrează în spaţiul privat, crezînd, în mod nesăbuit, că aceasta va aduce mai mulţi bani la buget. Iar banii, ziceţi voi, vor fi folosiţi în interesul celor pe care vă prefaceţi că îi reprezentaţi. Aţi fost şi sînteţi în cîrdăşie cu Puterea în acest imens spectacol pe care îl prestaţi în faţa întregii ţări, în care mimaţi, fără urmă de bun-simţ, democraţia şi statul de drept. Ruşine!"
RUXANDRA LUNGU

marți, 5 octombrie 2010

NU AM INCREDERE IN SEFII SINDICATELOR !

Catalin Croitoru mi-a fost contracandidat in colegiu. Mi-este profund antipatic si nu numai pentru ca a dus o campanie electorala mizerabila cu trupe de comando care rupeau afisele celorlati sau schimbau panoul, cu totul, in toiul noptii. O faza"haioasa": de la mine de la fereastra se vedea unul dintre panouri. La 6,55 am lipit, civilizat, cateva afise alaturi de ceilalti. Conform legii, afisajul putea fi facut numai pana la ora 7,00. Am urcat cu liftul... Cat sa fi trecut pana m-am uitat pe geam? 3-4 minute. Dupa care...stupoare...TOT panoul era acoperit cu mutra lui de fripturist. Oricum, nu-mi imaginam ca, in sectorul 3, va iesi altul decat un pedelist. Am candidat pentru ca mi s-a parut normal sa merg in colegiul in care locuiesc. De ce mi-am amintit brusc de odiosul personaj? Fost "sindicalist" de care nu mai scapam pe ecranele televizoarelor, promotor al aplicarii legii cresterii salariilor profesorilor? I-ati mai vazut mutra de cand a devenit deputat? I-ati mai auzit pliscul? Aflu azi de la o televiziune ca nevasat lui e sefa de sindicat (mai, sa fie!) si a incercat sa-i opreasca pe dascalii din scoala ei sa se duca la Cotroceni, spunand ca mitingul nu se mai tine. Ce "coincidente", ce cloaca infecta...