vineri, 24 decembrie 2010

joi, 23 decembrie 2010

NICI NICOLAE CEAUSESCU N-AR FI INDRAZNIT ASA CEVA !

Azi voiam sa incep un serial in care sa analizez motivele pentru care o parte dintre romani si-ar fi dorit impuscarea lui Nicolae Ceausescu. Unul dintre ele ar fi fost programul de 2 ore de la TV si continutul acestuia. Nu conta ca, in timpul "ramas", mai puneai mana pe o carte, vedeai un spectacol de teatru remarcabil sau, pur si simplu, socializai cu prietenii.
Voiam sa scriu si despre faptul ca trec ore si zile intregi in care, practic, nu am ce sa urmaresc la actualele posturi de televiziune, aparute cu zecile, care incearca, in disperare dupa rating, sa se copieze intre ele in promovarea a ceea ce este mai murdar, mai gretos si mai imoral in Romania.
Pentru ca "functia" politica o cere, urmaresc emisiunile de pe posturile de "stiri". Cu scarba si, din ce in ce mai mult, pe sarite. Mai ales ca seamana intre ele, ca doua picaturi de apa, indiferent ce interese servesc. Aveam multe de comentat, dar azi, apasand pe telecomanda, la intamplare, SURPRIZA: pe matinalul Antenei 1, am dat peste ceva ce a depasit orice imaginatie, oricat de bolnava si jegoasa ar fi ea!
O asa-zisa trupa de "dans", costumata in Mos Craciun cu cagule negre pe mufe (ca sa nu-i ia la pietre careva, la iesire) se scalambaia frenetic pe ritmuri ce semanau a rap (nu ma prea pricep), cu miscari obscene combinate cu ceva care trebuia sa starneasca rasul, imbranceli, tavaleli si altele.
Bine, veti spune, nu-i prima oara cand vedem asa ceva.
Mizeria provine din faptul ca toata blasfemia se derula pe melodia si textul colindului sacru, cel mai drag romanilor :"Florile Dalbe". Cu un refren, bagat, la mishto"colinde", "colinde". Iar Dani Otil (care nu-i baiat prost) se bagase si el printre ei, din motive care imi scapa.
Veti spune, din nou, ca atacurile la adresa Bisericii Ortodoxe Romane si a reprezentantilor sai sunt, de-acum, altceva cu care ne-am obisnuit (unii!), stim de unde provin si ce scop au (altii!).
Numai ca, am momente, si de furie, in care "crestineste" le-as dori unor astfel de protagonisti sa cada secerati, trazniti, eviscerati, IN DIRECT, sa-i vada tot mapamondul posesor de televizor si Internet. Dupa care, imi revin, dandu-mi seama ca Puterea Dumnezeiasca nu se manifesta asa, ca ziua Judecatii vine, pentru fiecare, la vremea ei, si nu pot decat sa spun:"Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!"

miercuri, 22 decembrie 2010

CUM NE VOM "CUMPARA" ADERAREA LA SCHENGEN?! MI-E GROAZA SA MA GANDESC !

Nu-mi pasa de Schengen pentru ca, in afara de faptul ca romanii se pot plimba prin Europa cu buletinul si pot munci "afara" eu nu am identificat nici un avantaj al aderarii la UE. Avantaj concret, nu pe hartie. Ba, dimpotriva ! Dar, poate stiti, voi, altele si imi spuneti.
De ce imi pasa, intr-adevar, este posibilitatea nenorocita ca aceasta conducere corupta sa "imbuneze" Franta si Germania, oferindu-le alte cateva halci din economia nationala scapate de tavalugul Jafului generalizat postdecembrist. Mai e cate ceva de furat in Romania. Eventual, tara, cu totul !
Acum toti dau vina pe Traian Basescu. Ei, na! Nu, noi suntem de vina, cei care l-am votat! In ciuda fraudarii unor sute de mii, poate chiar un milion-doua de voturi, ramin destui romani care s-au deplasat la sectia de votare ca sa-l realeaga.

marți, 21 decembrie 2010

ADEVAR SAU REVOLUTIE

Niste "neni" (asta trebuia sa fie pluralul de la "nene") s-au ofuscat, brusc si dintr-odat' ca jumate din omenire nu cumpara cola, blugi, detergenti care fac minuni, razatori si pui injectati cu diverse. Basca, multe altele. Si, jumatatea cea obraznica mai statea si calare pe niste resurse naturale de invidiat. Statea ea, complet nedemocratic, asta e! Si, s-au pus pe cautat un alt nene care sa le faca loc, usor, usor. Nu era greu de gasit, avea si mot in frunte, la propriu! Dupa cativa ani de vrajeala, gen "perestroika" si "glasnosti", unii, din jurul lui, au priceput care e treaba si s-au dat plecati, mai de voie, mai de nevoie. Al nostru, nu si nu, neintelegand ca orice popor are nevoie de "paine si circ". Deh, lipsa de carte! Si l-au rezolvat usor, ca doar praful de pusca s-a inventat, hat, de mult!
Merry Christmas!

sâmbătă, 18 decembrie 2010

BMW LA 24 DE ANI! CE TARE !

AZI, AM CHEF DE "RAUTACISME" :
O fatuca de douaspatru de ani, cu permis de conducere de 2 luni, a spulberat, dintr-un foc, 4 vieti si a bagat in spital inca trei, inclusiv pe sine, dupa ce a pierdut controlul BMW-ULUI ! Ce cauta o incepatoare, la volan, pe vremea asta? Vreau sa va cer parerea in legatura cu identitatea criminalei si a modului in care s-a pricopsit ea cu o asemenea masina? Nu ma intelegeti gresit, se poate intampla oricui, Doamne-fereste! Dar, nepriceperea (va dati seama cum a "luat" carnetul) se cupleaza cu imbecilitatea celor care i-au dat masina pe mana, cu vremea nefavorabila si cu VITEZA. 4 oameni au murit PE LOC! Deci, cine o fi fata asta, vad ca presa nu s-a zorit sa o identifice?

a) o beizadea retardata cu parinti absolut imbecili.
b) o actuala sau fosta prostituata de lux care a primit-o cadou de la iubit sau sot, dupa caz.
c) o studenta eminenta, recompensata de parinti dupa ani de sacrificii si economii.

Daca aveti si alte variante nu ezitati sa le comunicati!:)

"ASISTATII SOCIALI" DIN ROMANIA SUNT ALTII ! DE CARE TRAIAN BASESCU SE FACE CA NU STIE !

STATUL ANTI-SOCIAL

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
DE RUXANDRA LUNGU

"Astăzi lucrăm cu materialul clientului. Clientul, adică ciuma portocalie care a confiscat Puterea, deşi nu mai reprezintă majoritatea opţiunilor electoratului. Aceşti impostori strigă în gura mare că "sîntem o ţară de asistaţi sociali", că "statul nu poate să aiba grijă de fiecare cetăţean", că "statul nu mai are resursele comunismului" (?!) şi alte asemenea mizerii umilitoare pentru multe categorii socio-profesionale. Guvernul Boc susţine că resursele bugetare sînt limitate şi trebuie să ne obişnuim cu această idee.
În traducere liberă, după ce clientela politică se îndestulează conform unor planuri bine puse la punct, pentru cetăţeanul de rînd nu rămîne mai nimic. Ca de obicei, nici politicienii, nici cei care se pretind "analişti" de toate felurile nu înţeleg că trebuie tratată cauza, nu efectul. Din lipsa acestei analize serioase rezultă şi măsurile aberante menite să reducă veniturile cetăţenilor: tăieri de salarii, impozitări de pensii, reducerea concediului maternal, mărirea vîrstei de pensionare, scumpirea vieţii, în general, prin mărirea TVA şi multe altele. Parcă nimeni nu este dispus să sesizeze că starea de disoluţie a naţiunii noastre, premeditată şi parte integrantă a unui plan pe termen lung, clocit de stăpînii din umbră ai Planetei, are drept cauză principală dispariţia a milioane de locuri de muncă, a milioane de contribuabili la Bugetul României. Care buget, hăcuit de tîlharii care ne-au condus în ultimii 20 de ani, nu poate fi întins, ca un gumilastic, să ajungă să susţină şi statul social, conform actualei Constituţii, şi interesele Mafiei, conform realitaţii zilelor noastre. În loc să fie traşi la răspundere vinovaţii pentru ruinarea economică a ţării, pentru prăbuşirea agriculturii şi subminarea voită a întregii economii naţionale, "vina" pentru această stare de lucruri este aruncată în capul pensionarilor, consideraţi prea numeroşi, al mamelor care sînt nevoite să rămînă să-şi crească pruncii în lipsa creşelor, a banilor pentru bone - şi nu din lene, al şomerilor şi al bugetarilor, judecaţi de-a valma, nediferenţiat. Nu este prea devreme să ne dăm seama că asistăm, de fapt, la al doilea faliment al "capitalismului" sau, mai bine spus, la eşecul post-comunismului, cel puţin aşa cum a fost aplicat în România. Dovada palpabilă o constituie faptul că 80% dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Şansa istorică a popoarelor din estul Europei, de a îmbina, în interesul propriilor cetăţeni, structuri din ambele sisteme de organizare economică şi socială a fost ratată, "cu brio", de conducătorii ţării noastre şi de noi toţi, cei care i-am votat şi cocoţat în jilturile Puterii. Desfiinţarea locurilor de muncă direct productive a dus la exodul masiv al românilor peste hotare, la depopularea ţării şi manipularea mai uşoară a celor rămaşi. Se pare, însă, că nu a mers totul chiar conform planurilor oculte, din moment ce, prin măsurile din ultimii doi ani şi la îndemnul răspicat al preşedintelui, deja alte sute de mii de români sînt nevoiţi să ia calea exilului, iar cei care nu-şi părăsesc ţara au acces, din ce în ce mai puţin, la un învăţămînt performant, la un sistem de sănătate accesibil, la un loc de muncă decent. Faptul că, la ora actuală, mulţi români sînt consideraţi "asistaţi social" nu poate fi, sub nici o formă, din vina acestora. Cum-necum, toţi românii, indiferent de venituri, sînt plătitori de taxe şi impozite, sub diferite forme. Redistribuirea echitabilă a resurselor financiare, naţionalizarea resurselor naturale înstrăinate abuziv, concomitent cu luarea unor masuri care să încurajeze înfiinţarea unor noi locuri de muncă, stimularea IMM-urilor şi a afacerilor de familie, reducerea fiscalităţii, măcar după modelul vecinilor bulgari, ar readuce măcar speranţa că, în cîţiva ani, se va vedea o părticică din luminiţa de la capătul tunelului în care am intrat fără voia noastră. Din ce motive nu se iau aceste măsuri simple? Pentru că s-ar lovi, masiv, în interesele adevăraţilor asistaţi sociali din România. Care nu sînt, nici pe departe, beneficiarii venitului minim garantat, nici persoanele cu dizabilităţi, nici şomerii, nici pensionarii, nici profesorii, nici medicii, nici politiştii, nici pompierii, nici minerii, nici unii (foarte puţini) dintre lucrătorii din administraţie. La "îndemnul" preşedintelui, am încercat imposibilul: să-i depistăm pe adevăraţii asistaţi sociali din România, necunoscuţi opiniei publice. Lista este, deocamdată, lungă şi incompletă. Porneşte de la premiza că cea mai importantă funcţie în Stat trebuie să fie şi cea mai bine retribuită. Preşedintele României, indiferent cum se numeşte, vremelnic, are, "pe hîrtie", cum se spune, un salariu în jur de 70 de milioane de lei vechi. Pentru unii poate să pară mult, pensia pe un an de zile a unui român de rînd. Pentru alţii, un mizilic, o pereche de papuci de firmă. Ca să păstrăm un echilibru, presupunem că este suficient, avînd în vedere performanţele economice ale ţării şi faptul că salariul mediu brut oscilează între 15 şi 18 milioane de lei vechi. Luînd ca etalon salariul prezidenţial, orice altă retribuţie suportată de Bugetul de Stat ar trebui considerată necuvenită (ca să nu spunem nesimţită). Pe lîngă "investiţiile" haotice realizate în urma licitaţiilor frauduloase, găurile din buget sînt cauzate de salariile, sporurile, indemnizaţiile şi stimulentele unui aparat de Stat supradimensionat, ale unor regii autonome devenite monopoluri în toată regula, ale unor agenţii guvernamentale inutile, populate numai de acoliţii din sfera Puterii, de rubedenii, fini şi amante, recompensaţi pentru diverse prestaţii cu sute de milioane de lei vechi, lunar, şi multe alte privilegii, ascunse cetăţeanului de rînd. Şi protejate de mass-media, aservită, de multe ori, aceloraşi interese. Cîtă vreme nici unul dintre aceşti îmbogăţiţi pe spinarea statului român nu a luat vreun Premiu Nobel pentru Pace, nu a descoperit leacul pentru cancer, nu a inventat motorul care merge cu aer şi nici nu a păşit pe Lună, asemenea venituri nu se justifică în România de azi. Aceştia sînt adevăraţii asistaţi sociali din România, trîntorii care consumă abuziv taxele contribuabililor, în temeiul unor legi strîmbe. Aici este încurajată, stimulată şi răsplătită "nemunca", iar acest tip de asistenţă, într-adevăr, trebuie să dispară."

joi, 16 decembrie 2010

PE CINE CREDETI CA PROSTITI, BANDITILOR ?

Batalie mare pe chilipirurile din magazinele cu bunuri confiscate de ANAF. Oale, cratiti, haine, bere si... mancare pentru animale, la juma' de pret. Oare parfumurile de firma, blanurile si bauturile fine unde s-or vinde? Ca nu ne bagam acum sa intrebam de autoturisme si vile de lux. Sau droguri...Ah, pardon, alea se distrug, parca...

miercuri, 15 decembrie 2010

GRECI. DE IERI SI DE AZI !

Azi, toti stateau cu ochisorii atintiti (era sa spun altfel, dar ma jenez !:)) catre Grecia. Ha! Ha! Oameni revoltati, fumigene, forte de ordine cat cuprinde, inarmate pana in dinti! Dreptul la greva, la protest, la libera exprimare, etc. etc. etc. in plina desfasurare. Propaganda ordinara, buna de spalat creiere natange, FARA nici o diferenta de cea "comunista"! Democratie pe paine. Bun, si cu grecii cum ramane? Unde sunt urmasii elenilor neinfricati? Asa cum am vorbit!:)

duminică, 12 decembrie 2010

DE LUNI, VADIM ARE BLOG !


Multa lume (inclusiv jurnalisti) l-au intrebat pe Presedintele PRM de ce nu are blog? Raspunsul era simplu. Corneliu Vadim Tudor se poate exprima, pe larg, in cele doua publicatii: ziarul "Tricolorul" si revista "Romania Mare", ceea ce alti politicieni nu o pot face. Si, sincer, nu vedeam, la ora aceea, utilitatea blogului. In ultima vreme, insa, embargoul mediatic asupra PRM s-a accentuat, iar mesajele noastre sunt transmise intentionat distorsionat in mass-media "oficiala". Nu reincep discutia ca TOT ce s-a declarat si scris de catre noi s-a dovedit a fi adevarat, in cele din urma. Recent, televiziunile arata pe viu, romanilor cum se fraudeaza voturile. Noi ne-am racit gura de ani de zile cu subiectul, ce noutate, frate! Si cu multe altele.


Revenind, http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/ este cadoul pe care un grup de simpatizanti din Iasi l-au oferit Presedintelui PRM pentru ca au considerat important ca discursurile in Parlamentul European (nedifuzate de nici un post de televiziune), emisiunile la care participa, conferintele de presa din fiecare saptamana si comunicatele oficiale ale PRM sa fie reunite intr-un spatiu unic, usor de accesat. Le-o datoram, deopotriva, membrilor si simpatizantilor nostri. Si alegatorilor nostri, actuali si viitori, le uram lectura placuta.


Blogul va fi accesibil incepand cu LUNI, 13 DECEMBRIE 2010. Sa fie cu noroc!

UNDE DATI SI UNDE CRAPA !

Traian Basescu este comparat, des, la televiziuni, cu Nicolae Ceausescu, Chavez si, mai rau, cu Vladimir Putin. Mai acestia, voi aveti toti boii acasa? Cand peste 60% dintre romani regreta, daca nu in totalitate, macar in parte, aspecte din vechiul regim, ce urmariti cu aceste stranii comparatii? Poate, subliminal, sa-l ridicati in slavi pe Basescu, ca nu vad alt efect?! Pentru ca ultimii 3 chiar au facut multe pentru interesele natiunilor lor, ne place sau nu ne place.

joi, 9 decembrie 2010

CE-A FOST IN CAPUL TAU, MIRCEA GEOANA ?

Nu stiu ce l-a apucat pe Mircea Geoana. Evident, frustrarea si furia de a constata ca ai iesit pe locul doi, DESI ai castigat alegerile, poate fi imensa. Si Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor au trecut prin acelasi lucru in 1996 si 2000, au inteles si au supravietuit politic. Conducerea Romaniei nu se decide in interiorul granitelor tarii ca urmare a "alegerilor libere". Dupa 1989, nici atat. Cu atat mai mult intr-o tara jefuita de straini, in cardasie cu tradatorii romani, prabusita economic, depopulata cu buna stiinta si cu cetateni usor de manevrat, precum plastilina. O solutie ar fi votul obligatoriu si extrema transparenta in numararea voturilor din fiecare sectie, filmata in direct, chiar cu riscul unor costuri imense. Se poate, dar nu se vrea.
Revenind la Geoana, probabil ca tine mortis sa piarda sefia Senatului, indeplinind visul lui Traian Basescu si, probabil, al unor granguri din PSD care abia asteapta sa-i ia locul. De ce ar face asa ceva? Cautati raspunsul la Ion Iliescu.

P.S. Cica, la marea confruntare, Traian Basescu avea in mapa fotografiile cu vizita la Vantu. De ce s-a "pierdut" Geoana in halul asta, n-am sa inteleg. Politica damboviteana cere mult tupeu, sa minti fara sa clipesti. Doar erau niste "trucaje ordinare", precum filmuletul mult mediatizat care i-a adus lui Base' un nou mandat. Am inceput sa scriu in versuri!
P.P.S. Sa nu deduceti de aici ca sunt fan Geoana, Doamne-pazeste!

TRADARE SI ATAT !

TRĂDĂTORUL LASZLO TOKES

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"

"Afirmaţia europarlamentarului Laszlo Tökes de Ziua Naţională a României, în sensul că aceasta reprezintă un motiv de doliu pentru minoritatea maghiară, nu ar fi trebuit să surprindă pe nimeni. Căci, trebuie să fim cel puţin naivi ca să ne imaginăm că rănile celor două conflagraţii mondiale s-au închis, cîtă vreme multe milioane de români, aflaţi la vîrsta maturităţii, au încă vie în amintire sacrificiul părinţilor sau bunicilor, jertfiţi în războaiele de reîntregire a Neamului.

Propaganda care intenţionează să şteargă din conştiinţa colectivă momentele cruciale ale Istoriei Secolului abia încheiat încearcă să îngrămădească naţiunile Europei sub marea plapumă a UE, care, între noi fie vorba, nu este la fel de călduroasă şi confortabilă pentru toţi membrii ei. Pentru cei care au mai pus mîna pe o carte sau sînt înzestraţi cu un bun-simţ înnăscut, motivele pentru care România a fost acceptată în UE şi în NATO nu au nici o legătură cu performanţele economice sau militare ale ţării noastre. Pe lîngă teoriile conspiraţiei, care se vehiculează mai ales pe Internet, la prima vedere aderarea a avut ca scop desăvîrşirea jafului asupra resurselor naturale şi umane din această parte a Europei. Başca, un spin în coasta ruşilor prin înfiinţarea bazei militare americane de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Extrem de convenabil. Mai puţin pentru noi, românii, văduviţi de posibilitatea relansării producţiei de bunuri şi servicii autohtone aflate în concurenţă neloială cu un capital străin calculat şi experimentat. Sîntem, în plus, văduviţi de o reţea bancară care să acţioneze în interesul naţiunii noastre. Şi, nu în ultimul rînd, sîntem jefuiţi, subtil, de numeroase categorii socio-profesionale îndemnate, de-acum, oficial, chiar de preşedinte, să-şi părăsească ţara, care nu le poate asigura un trai decent. Dar care, prin muncă şi contribuţiile prin care întregesc bugetele celorlalte state, asigură liniştea financiară a şomerilor şi pensionarilor din fostul Occident. Un soi de sclavie modernă, în care locul biciului a fost luat de credit şi iluzia consumului aberant şi în care emigranţii întreţin huzurul celor obişnuiţi să trăiască din jaf, de secole. Jaful coloniilor de ieri sau de azi! Aşa încît, afirmaţii inepte de genul "Sîntem toţi membri UE cu drepturi egale", "Ungurii nu au cum să plece cu Ardealul în spinare", "Scutul anti-rachetă american ne apără" (de cine?) nu ne păcălesc, pentru că România este privită doar ca o arenă de confruntare a unor interese economice şi militare care nu au nici o legătură cu Interesul Naţional şi nici cu bunăstarea şi prosperitatea la care aspiră Poporul Român. Revenind, rănile celor două conflagraţii mondiale nu s-au închis, sentimentul naţional nu poate fi şters prin decizii politice, iar reconcilierea sub umbrela Europei trebuie să fie rodul acţiunii tuturor părţilor implicate. În acest sens, afirmaţiile lu Laszlo Tökes, "ales" prin suspiciune de fraudă ca europarlamentar şi, mai apoi, printr-o numărătoare tip Roberta Anastase, ca vicepreşedinte al Parlamentului European, sînt deplasate şi jignitoare pentru Poporul Român. Şi, dacă tot vorbim de doliu, ce-ar fi ca, noi românii, să-l decretăm pentru fiecare zi în care UDMR a fost la putere în ultimii 20 de ani, şantajînd politic toate partidele cu care a guvernat, contribuind la subminarea economiei naţionale şi a securităţii alimentare, energetice şi teritoriale a cetăţenilor României, indiferent de naţionalitate?!"
RUXANDRA LUNGU

RETARDATUL PLACINTA AR TREBUI DUS LA BALAMUC PE VIATA !

Ieri, la OTV, am "prezis" verdictul in cazul beizadelei retardate Andrei Placinta. De ochii lumii si datorita presiunii mediatice, satanistul care s-a fotografiat urinand pe o troita maramureseana va fi arestat preventiv. Dupa care, profitand ca romanul e uituc din fire, "sistemul" il va face cumva scapat. Culmea tupeului: avocatul lui a sustinut ca barbatul pe care l-a calcat cu autoturismul era in stare de ebrietate si a alunecat sub masina imbecilului. Vezi-Doamne, "mortul e de vina". Cat despre ma-sa, indiferent de culoarea politica, am atata de spus: a reusit in afaceri, a esuat ca parinte. De fapt, cliseul cu femeia cu"succes" deplin atat in cariera cat si in viata personala este un cliseu si atat. Putine reusesc sa le impace pe amandoua.

miercuri, 8 decembrie 2010

ROMANII STAU IN CASA SI CARCOTESC !

Ce spuneam in postarea anterioara? Azi, "peste" 100 de mame protesteaza etc. etc. etc. daca televiziunile spun "peste 100", garantez ca vor fi "pana intr-o 100". Ce ar deduce un guvernant, chiar bine intentionat, din treaba asta? Ca masura nu deranjeaza mai pe nimeni. Unde sunt cele 200.000 de familii "afectate", adica vreo 600.000 de cetateni, asa cum ni se servesc cifrele ? Va spun eu, acasa, la caldurica, eventual la televizor. Pentru ca legea se aplica din 2011 si unii si-au rezolvat problema, si-au incasat drepturile. De ceilalti nu le mai pasa. De viitorul tarii nicidecum. Copiii nascuti dupa 2011 vor trebui sa sustina pensiile celor care au acum 30-40 de ani, se cred invincibili, nemuritori si se declara dezgustati de politica. O sa va coste scump neimplicarea din aceste vremuri tulburi. Si nu e vorba doar de concediul si indemnizatia pentru mame.
UPDATE: DEOCAMDATA S-AU ADUNAT IN FATA GUVERNULUI 20 DE MAMICI. DREPTU-I, MAI TREBUIE SA SOSEASCA "PANA-NTR-O SUTA". IAR TELEVIZIUNILE PLANG, PLANG. UNA TITREAZA: "MAMICILE L-AU INCOLTIT PE BOC", ALTA: "BOC IA MAMELE DE LANGA COPII". DA, SIGUR, BOC S-A SPERIAT RAU DE TOT DE PROTESTUL ASTA! PARCA-L VAD !

marți, 7 decembrie 2010

LUATI, DE-AICI, UN PIC DE "HOLOCAUST",POATE VA ERA DOR !

Nu ma pronunt asupra evenimentelor pe care nu le-am trait. Am facut o regula generala din asta! De aceea, am dubii mari asupra modului in care ne este prezentat trecutul . Istoria, scrisa de diversi, naimiti ai unor regimuri cu interese foarte concrete, banesti, devine murdara si ipocrita, iar istoricii, mai dihai, perversi, mincinosi, vanduti pe trei arginti! Se vorbeste mult despre "HOLOCAUST-UL" din Romania de acum 60-70 de ani.(?!) Dar, ce ne facem, totusi, cu problemele noastre ivite acum si acilea?? Traim, zilele acestea, un alt holocaust, pervers si nebagat in seama de NIMENI! Ridicarea varstei de pensionare, la 63 de ani, pentru femei si la 65 de ani ,pentru barbati, chiar nu va intereseaza? Basca, taierea concediilor pentru cresterea copiilor acordat mamelor?! Subtil. Inteligent. Cinic. Un plan diabolic, cu efecte calculate pe termen lung. Camerele de gazare sunt inlocuite de hypermarketurile ticsite cu mizerii nocive, pensiile iluzorii, creditele cu buletinul. Sau, poate doar cu un ecran, pe nume televizor sau calculator. Raufacator, manipulator, daunator. Dar ieftin si imposibil de pus sub acuzare, precum un criminal de razboi, facut scapat prin America de Sud.

DACA VREI, POTI !

Chavez a "rechizitionat" niste hoteluri de lux pentru adapostirea sinistratilor. Vedeti ce simplu e ?

RUSINE !

Ca sa nu fim catalogati "extremisti" bla, bla, bla, nu o sa-l porcaim pe ministrul sanatatii Cseke etc. prea tare. Si totusi, magarul asta (nu conteaza etnia) ne spune sa ne bagam mintile in cap, ca sanatatea nu e gratis sau asa ceva. Atunci, pentru ce platim contributii procentual URIASE in raport cu venitul brut si net pentru sanatate? Unde se duc banii, banditilor? In plus, trebuie sa mai ascult si elucubratii "anticomuniste" pe la cate unii care identifica multele nenorociri care s-au intamplat in Romania postdecembrista cu binele absolut, cu unica solutie de a scapa de vechiul regim. Am spus-o si o repet: popoarele din Est au avut sansa istorica de a valorifica sisteme economice si sociale din ambele regimuri, caci le-au simtit pe pielea lor, cu bune si cu rele. Cel putin "inainte" accesul la sanatate si invatamant erau gratuie si existau sanse egale pentru toti. Cu mici exceptii, desigur, dar nerelevante pentru ansamblu.

miercuri, 1 decembrie 2010

LA MULTI ANI, ROMANIA !

Romani, desteptarea !!!

miercuri, 24 noiembrie 2010

DOMNU' PRESEDINTE, BAGATI "METODA STOLOJAN" PENTRU ACHITAREA DATORIILOR SAU NU VA MAI DA MANA ?!


Pentru cei care nu au prins acele vremuri datorez o explicatie. Guvernul Stolojan a confiscat valuta firmelor sub pretextul ca avea de platit niste datorii unor furnizori externi. Nu stim daca a facut-o din prostie sau la comanda. Cert este ca a fost lovitura de gratie adusa capitalului privat autohton, ca cel de stat s-a descurcat el prin lichidare lenta.

Ca sa intelegeti toti, mai ales cei tineri. Tu, firma, ai in cont 100 de euro(atunci dolari, ma rog) care acum, de exemplu, valoreaza aproximativ 4,3 milioane de lei vechi. Bani cu care ai , la randul tau, plati de facut, la cursul oficial, altor parteneri care, la randul lor au alte obligatii, in lant. Vine unul ca Stolo,, prim-ministru, si-ti spune: avem nevoie de suta ta de euro, ti-o confiscam adica, dar iti dam pe ea numai 2 milioane de lei vechi, pentru ca asa vrem noi. Mecanismul a fost mai complicat, desigur, l-am simplificat pentru a pricepe toata lumea.

Asa a fost, unii au dat faliment din fasa, altii chiar si-au luat viata. Mai stie cineva? Isi mai aminteste cineva? A putut riposta cineva?Unde era "presa libera"?

Adevarat, direct afectate si cu consecinte imediate au fost cateva sute de mii de firme care lucrau legal. Dar, pe termen lung, slabirea capitalului privat autohton a avut consecintele pe care le simtim TOTI ROMANII astazi si inca nu ne dam seama de ce s-a dus de rapa economia nationala si am ajuns sclavi in propria tara.

O astfel de masura abuziva azi n-ar mai fi posibila. Nu pentru ca ar fi abuziva, ci pentru ca interesele straine, bine infipte aici, n-ar permite ca initiatorul ei sa mai scape cu viata.

ECONOMIA ROMANIEI A AJUNS PE MANA STRAINILOR

DIN ZIARUL"TRICOLORUL"

DE RUXANDRA LUNGU

"Cea mai mare gogomănie rostită vreodată la şezătorile televizate este că stimularea consumului relansează producţia şi aceasta ar fi salvarea economică a României. Chiar dacă teoria, în sine, este corectă, în nici un caz nu este valabilă pentru starea economică în care a fost adusă, deliberat, ţara noastră.
Făcînd haz de necaz, se pot pune şi întrebări de felul: din ce motiv ar trebui, mă rog, ca românii să "consume" mai mult, ce produse şi servicii anume şi cu ce finalitate concretă? Pentru că, în România, nu se mai produce nimic semnificativ, ţara fiind transformată într-o simplă, dar foarte bănoasă piaţă de desfacere pentru produsele străine. Iar profiturile rezultate din vînzări se externalizează mai mult sau mai puţin cu girul statului, complice la marele jaf postdecembrist. Aşadar, apărătorii ideii că numai consumul relansează producţia ar trebui întrebaţi ce ne sfătuiesc să facem noi, la o adică? Să consumăm carne, legume şi fructe aproape integral provenite din import? Cum l-am încuraja pe agricultorul sau fermierul român care trebuie să facă faţă concurenţei neloiale din domeniu, fara sa fie sprijinit consistent şi la timp de Statul Român? Sau, poate, ar trebui să importăm îmbrăcăminte, încălţăminte, produse electrocasnice, mobilier, termopane şi multe altele? Probabil pentru îndestularea celor care controlează reţelele mafiote care introduc în circuitul economic, fără taxe vamale, astfel de bunuri, cu nemiluita. Sau pentru îndestularea hypermarketurilor, care i-au pus la pămînt nu numai pe producătorii români, ci şi pe micii comercianţi? Iar, dacă nu ajung banii, probabil ar trebui să dăm din nou fuga la băncile străine "binevoitoare"? Din păcate, cu toate restricţiile, românii nu pot renunţa la medicamente, lumină şi căldură. Sănătatea şi plata facturilor de la întreţinere nu sînt opţionale. Dar, unde se duc banii? În conturile marilor companii farmaceutice străine, în salariile nesimţite şi în dezmăţul bugetar al acelor firme care controlează distribuţia gazelor şi a energiei electrice. Sau ale Mafiei, care a predat economia românească în mîna străinilor. Orice drum cu autobuzul adaugă un cent în conturile austriecilor de la OMV. Orice pahar cu apă adaugă profit francezilor de la "Apa Nova". Orice sac de ciment cumpărat îngraşă contul altei firme străine. În acest moment, numai venirea la Putere a PRM-ului şi a forţelor naţionale ar putea reglementa, cu bărbăţie politică, problema resurselor naturale ale ţării care au fost înstrăinate fără consultare populară. Pînă atunci, însă, guvernanţii ar trebui să pună la punct o strategie clară, care să permită relansarea producţiei de bunuri şi servicii româneşti. Ar fi necesare măsuri economice care să încurajeze IMM-urile şi, pe termen lung, refacerea bazei tehnico-materiale distruse după decembrie '89. Ar trebui desfăşurate campanii intens mediatizate, intitulate "Cumpăraţi produse româneşti", fără să se sperie cineva de "ce va zice UE", sau alt for, care nu are interes ca România să stea pe picioarele ei din punct de vedere economic. Mimînd consternarea, Traian Băsescu nu pierde prilejul să critice proasta absorbţie a fondurilor europene. Să mori de rîs, nu alta! Excesele birocratice şi condiţiile de acordare sînt special concepute ca aceste fonduri să rămînă neaccesate în această parte a Europei, menită să consume ceea ce produc cei care tocmai ne jefuiesc! Nu singuri, ci cu ajutorul politicienilor care ne-au condus în ultimii 20 de ani, am spus-o în repetate rînduri. După '89, românii au dorit (deşi avem unele rezerve) edificarea unui Stat democratic, în care să funcţioneze o veritabilă economie de piaţă. Cel puţin acest concept a fost servit pe tavă populaţiei, nepregătită să înţeleagă faptul că economia "capitalistă" e precum "egalitatea, dar nu pentru căţei". În acest sens, s-a lucrat încă din anii '90, cînd a început subminarea lentă a economiei naţionale, a industriei, agriculturii, comerţului şi transporturilor. Urmată de subminarea sistemului bancar, altfel cum să se facă loc băncilor străine? Rămăsese, palid, timid, precum Speranţa în cutia Pandorei, capitalul privat, care abia prinsese rădăcini. Inteligenţa, puterea de muncă şi inventivitatea românescă începuseră să dea roade, prin înfiinţarea a sute de mii de firme, ce deveneau profitabile. Pericol uriaş pentru capitalul străin! De neconceput. Nu a durat mult, că a venit şi unealta care a distrus tot, sau, ca să fim blînzi, a rărit zdravan ceea ce înseamnă iniţiativă economică autohtonă rentabilă. Unealta are un nume: Theodor Stolojan. Personaj care nu numai că nu a dat socoteală pentru dezastrul provocat pe termen lung, dar a fost recompensat cu un post la Banca Mondială şi cu un fotoliu de europarlamentar. Acest killer al capitalului autohton a confiscat valuta întreprinderilor private şi de stat, sub pretextul unor plăţi pe care România le avea de efectuat. O situaţie comparabilă cu aceea de azi, s-ar părea, de ce nu? Alo, domnu' preşedinte, ce ziceţi, ar fi o soluţie acceptabilă "metoda Stolo"? Evident, multinaţionalele şi capitalul străin nu ar accepta în ruptul capului aşa ceva şi, în condiţiile de azi, un nou Stolojan n-ar supravieţui. Ar fi jupuit de viu. Şi nu e o metaforă..."

duminică, 21 noiembrie 2010

O PARERE SI ATAT !

Elena Udrea si-a inceput in forta campania electorala pentru alegerile locale din Capitala, cu prilejul asa-ziselor alegeri de la PDL Bucuresti. Antena 3 pune umarul serios la treaba asta. Constient sau nu. Poate de dragul ratingului sau cine stie...ne scapa noua ceva...Cu atata mediatizare gratuita, E.U. ar fi chiar fraiera sa nu candideze.

luni, 15 noiembrie 2010

UNII CONSIDERA CA A-TI IUBI TARA NU MAI E "COOL"! DAR, DE BANI AVETI NEVOIE ?!

UNDE SÎNT BANII DUMNEAVOASTRĂ?
DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
DE RUXANDRA LUNGU
"N-au trecut decît cîteva zile de la dispariţia marelui patriot Adrian Păunescu, a cărui operă respiră prin fiecare vers sentimentul de mîndrie naţională, şi iată că, fără să piardă vremea, pigmeii politicii româneşti şi-au amintit brusc de "interesul naţional". "Interes naţional" în sus, "interes naţional" în jos, golind sintagma de conţinutul său nobil, transformînd-o într-o minge de ping-pong între Preşedinţie, Parlament, partide politice.
Astfel, interesul naţional este identificat de actuala Putere cu trecerea unor legi controversate prin Parlament, altminteri, pretind ei, FMI nu ne va acorda următoarea tranşă de împrumut. Adică, nu vor fi bani pentru salarii (inclusiv cele rămase la un cuantum sinonim cu nesimţirea) şi nici pentru pensii. De investiţii care să creeze noi locuri de muncă, nici vorbă! Cîrcotaşii comentează că banii FMI au, în fapt, alte destinaţii, de care nu este străină Banca Naţională. Alţii susţin că fondul de pensii este prăbuşit. Nu vrem să ne imaginăm ce se va întîmpla, bunăoară, cînd "decreţeii" vor atinge vîrsta de pensionare, peste vreo 15 ani, iar plătitorii de taxe se vor împuţina vizibil. Unii economişti susţin că producem puţin, am consumat prea mult în perioada 2006-2008. Iar, acum, a venit plata facturii în urma dezmăţului imobiliar şi a bunurilor obţinute prin credit cu buletinul. Chiar dacă adevărul este undeva la mijloc, ironic este faptul că interesul naţional este invocat de cei care au orchestrat, sprijinit şi pus în aplicare marele jaf postdecembrist. Sau care au asistat, pasivi, la fenomen, fără să protesteze în vreun mod. Unde erau apărătorii interesului naţional cînd s-au privatizat Petrom, Sidex Galaţi, Romtelecom? Sau, cînd au dispărut, fără urmă Flota, Comtim, Tractorul Braşov? Pentru că una este să decizi, arbitrar, fără consultare populară, înstrăinarea pe nimic a patrimoniului economic naţional, şi alt rezultat ar fi avut angajarea unui management privat(chiar strain, de ce nu?!) eficient pentru întreprinderile considerate "nerentabile", dar care să se afle, exclusiv, sub controlul Statului nostru. Răul fiind făcut, se pune întrebarea: cum poate ieşi România, astăzi, din dezastrul în care s-a adîncit în ultimii 6 ani şi care sînt priorităţile politice şi economice imediate pentru apărarea Interesului Naţional real, nu cel declarat la TV? Banii de la buget se afundă în buzunarele clientelei politice. Fiscalitatea este împovărătoare pentru românul de rînd şi IMM-uri. Colectarea impozitelor este defectuoasă, evaziunea concurează cu PIB-ul României, firmele protejate ale marilor rechini fiind ocolite de fisc. Această stare de lucruri poate fi rezolvată rapid prin alegeri anticipate, care să asigure reprezentativitatea românilor în Parlament şi introducerea cotei progresive de impozitare pentru venituri, proprietăţi, atît ale persoanelor fizice, cît şi a celor juridice. Cota unică nu a făcut decît ca bogaţii să devină şi mai bogaţi, iar săracii să rămînă la fel. Un fel de haiducie, dar răsturnată cu susul în jos. Cumulată cu grave deturnări de fonduri, cu sifonarea bugetului de către Mafia transpartinică şi cu acceptarea unui cuantum nerealist al salariilor din anumite instituţii ale Statului, introducerea cotei unice de impozitare a fost punctul de unde a început haosul, pe fondul problemelor economice pre-existente. Tuturor celor afectaţi de măsurile impopulare ale unui guvern incapabil să identifice adevăratele cauze ale situaţiei în care ne aflăm, le putem răspunde, parafrazînd: "Acolo sînt banii dumneavoastră!" Rămîne la latitudinea cetăţenilor dacă doresc să-i recupereze, sau nu..."

"ARTIFICII"

Un eveniment organizat impecabil de Ileana si Florin Simion.

PROTOCOLUL DE COLABORARE PRM-PSD DE LA CALARASI


DESI SUNT CONVINSA CA VARIANTA TIPARITA A ZIARULUI NOSTRU CONTINE TOATE INFORMATIILE CORECTE, AVAND IN VEDERE CA SITE-UL PREZINTA STIREA INCOMPLET, VOI FOLOSI O ALTA SURSA DE INFORMARE PANA LA REGLEMENTAREA PROBLEMEI: http://www.dincalarasi.ro/



"Astăzi, 13 noiembrie, Partidul România Mare şi Partidul Social Democrat au încheiat, la Călăraşi, un protocol de colaborare la nivelul judeţului. În obiective, protocolul are trecut:
- construirea de locuinţe sociale în mediul urban- îmbunătăţirea infrastructurii rutiere prin reabilitarea şi modernizarea de drumuri judeţene, interurbane şi şosele de centură- acordarea de subvenţii de încălzire numai persoanelor care au nevoie urgentă de protecţie socială
- implementarea programelor de reabilitare termică a blocurilor de apartamente- ecologizarea lacurilor şi râurilor, lucrări de îndiguire a cursurilor de apă care prezintă pericol de inundaţii- reabilitarea unităţilor de învăţământ până la începerea anului şcolar 2011 – 2012
- consolidarea şi modernizarea spitalelor precum şi creşterea calităţii actului medical în judeţul Călăraşi- atragerea fondurilor europene nerambursabile prin elaborarea şi implementarea de proiecte finanţate din fondurile structurale ale Uniunii Europene, promovarea turismului- atragerea fondurilor europene pentru înfiinţarea de cămine pentru copii şi bătrâni în oraşele judeţului Călăraşi
Protocolul mai prevede că organizaţiile judeţene Călăraşi ale PRM şi PSD se vor sprijini reciproc la alegerile locale, parlamentare, pentru Parlamentul European şi pentru Preşedinţia României.
Protocolul de colaborare între PSD Călăraşi şi PRM Călăraşi este valabil din data semnării (13 noiembrie 2010) până pe 31 decembrie 2014, cu posibilitatea de prelungire, prin acordul părţilor.(...)
La tribună au stat conducerile celor două partide: PSD: deputat Oana Niculescu Mizil – preşedinta org. jud. PSD Călăraşi, Ion Ştefan – preşedinte org. mun. Călăraşi a PSD, Sergiu Manole – preşedinte Org de Tineret a PSD Călăraşi
PRM: parlamentar european Corneliu Vadim Tudor – preşedintele PRM, vicepreşedinte PRM – Marius Marinescu, preşedinte Organizaţia de Tineret Codrin Ştefănescu ( n.n: de fapt vicepresedinte PRM),Ruxandra Lungu – preşedinta organizaţiei de femei PRM.(...)
Întrebat dacă cine nu este de acord cu protocolul încheiat cu PSD va mai rămâne în partid, Corneliu Vadim Tudor a răspuns: „Care sunt ăia? Zboară. Ştii cum? Pleacă. Cine nu e de acord cu decizia conducerii centrale n-are ce căuta lângă noi.
Ţara trebuie condusă şi salvată şi aceasta e singura variantă la această oră. Avem timp acum să negociem şi să convingem pe fiecare în parte? Cine n-ar fi de acord?! Cu cine vor să facă? Poate cu ungurii… Cu UDMR?
Sunt opinii şi opinii, le respectăm, dar decizia politică e una singură, şi asta e decizia… Noi suntem partid de stânga. Cu cine să mă duc?” – a declarat Corneliu Vadim Tudor.

UPDATE: intre timp problema s-a rezolvat. Gasiti comunicatul oficial in numarul din 15.11.2010 din'' Tricolorul''

miercuri, 10 noiembrie 2010

SI, TOTUSI, PUTEAU VENI MAI MULTI ! DORMITI LINISTITI, ROMANI !

Protest dur împotriva teroriştilor de la CNA

DIN ZIARUL"TRICOLORUL"


"Sute de oameni au protestat, marţi, în Piaţa Constituţiei pentru "libertatea de exprimare", mitingul fiind organizat de Mircea Badea şi Victor Ciutacu, care au dorit să atragă atenţia asupra amenzilor primite de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pe care le consideră "jenante". La şedinţa din 28 octombrie, CNA a amendat cu 10.000 de lei noi Antena 3 pentru emisiunea "Sinteza zilei" din 14 septembrie, sub pretextul că s-a încălcat dreptul la propria imagine a curvei de arabi Elena Udrea, iar Mircea Badea şi Victor Ciutacu ar fi folosit un limbaj injurios, comentînd o înregistrare care prezenta vizita amantei lui Traian Băsescu la Vaslui.
Cei prezenţi la Mitingul din Piaţa Constituţiei au scandat lozinci, precum "Jos cenzura!", "Libertate!", "Noi nu vrem abuzuri!", "Jos CNA!", "Laşii!", "Ieşi afară, javră ordinară!" şi "Jos Băsescu!". De asemenea, ei au afişat pancarte, pe care erau scrise texte precum "CNA ciocu' mic!", "Revoluţia Libertăţii de Exprimare!" sau "Ţara noastră/Nu-i moşia voastră!". Protestatarii au fluturat steaguri ale României, pe care scria "... şi ţării mele minimă dreptate", referire la versurile ultimei poezii a lui Adrian Păunescu. Fălcosul Răzvan Popescu, aşa-zisul preşedinte al CNA, s-a ascuns ca un şobolan, refuzînd să răspundă la întrebările ziariştilor. Cine era "javra ordinară"? Oricare dintre următorii hingheri: Dan Grigore, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Gelu Trandafir. Acestor paraziţi intestinali le strică toate socotelile marele coregraf şi patriot Constantin Duţu, care reprezintă în CNA - Partidul România Mare.La 6 octombrie 2010, paraziţii de la CNA au fost puşi la stîlpul infamiei, chiar în Parlamentul European, de către domnul Corneliu Vadim Tudor, într-un discurs fulminant, transmis pe Internet în toată lumea. "Ajutaţi-ne, a spus cu acel prilej Tribunul la Bruxelles - să scăpăm de Gauleiterii de la CNA şi să redăm României cea mai mare victorie a anului revoluţionar 1989: libertatea presei."

luni, 8 noiembrie 2010

I-A ARS LA FICATI DISCURSUL LUI VADIM !

Pe multi i-a ars la ficati discursul Tribunului de la inmormantarea lui Adrian Paunescu. Si mai rau, cred, i-a ars reactia multimii care nu mai contenea cu aplauzele. Care au fost tot atatea palme date rusinosului raport de condamnare a "comunismului"(???!!!), semnat de un personaj si mai rusinos (din familie kominternista) si citit de un profitor al fostului regim. Un fel de Mona Musca in "lupta" cu securitatea. Satisfactia este ca nici Tismenitki si nici Musca nu vor ramane in istorie. Pe cand Vadim si Adrian Paunescu, da!

FACULTATILE PARTICULARE - UN BUSINESS PROFITABIL !

VÎNZĂTORII DE ILUZII

DIN ZIARUL"TRICOLORUL"

De Ruxandra Lungu

"Societăţile postcomuniste (nu le denumim "capitaliste", din multe motive), care, zilele acestea, se pretind autentic democratice, vînd iluzia egalităţii de şanse între membrii comunităţii. Nimic mai fals şi mai manipulator! În România, cel puţin, polarizarea socială s-a accentuat dramatic, iar accesul românilor la învăţămînt, sănătate, cultură a devenit, deja, restrictiv şi limitat.
Dacă Emil Boc sau Ion Cristoiu s-ar naşte acum, în aceste vremuri, probabil că peste 30 de ani i-am găsi tot la coada vacii, în vreun cătun uitat de lume, asta în cazul în care n-ar fi pierit prematur, precum bebeluşii de la Maternitatea Giuleşti. Şansa de a deveni ceea ce sînt dumnealor astăzi, în sistemul actual, ar fi fost compromisă definitiv, din start.
Democraţia, pluripartidismul, libertatea presei, libertatea de opinie, dreptul la grevă sînt idealurile contemporaneităţii. Sînt ele transpuse în practică sau sînt vorbe goale? Istoria va decide, cu siguranţă, dacă au fost doar droguri de risc înalt, necesare pentru a stăpîni şi manipula masele. Pînă una alta, pe plaiurile dîmboviţene, vînzătorii de iluzii s-au înmulţit şi şi-au diversificat oferta. Mizînd pe ignoranţa celor care nu înţeleg că o societate normală funcţionează pe principiul diviziunii sociale a muncii, profitorii debandadei postdecembriste i-au împiedicat, constant, pe cei capabili de a concepe pentru România un plan economic pe termen lung, o viziune care să apere Interesul Naţional secole de-a rîndul.
În mod malefic, degringolada s-a extins în sistemul de învăţămînt superior, căci cum altfel poţi lovi o naţiune decît viciindu-i şi răsturnîndu-i sistemul de valori?
Regimul anterior, cu toate păcatele lui, avea măcar decenţa să explice tuturor cetăţenilor răspicat: avem nevoie anul acesta de atîţia metalurgişti, atîţia agricultori, atîţia medici - şi lista ar putea continua pentru toate profesiile existente. Învăţămîntul superior era accesibil oricui dorea să-l urmeze (ca dovadă formele de seral şi fără frecvenţă), dar numărul studenţilor de la "zi", care aveau locul de muncă asigurat după absolvire era calculat cu grijă, în funcţie de nevoile reale ale societăţii de la momentul respectiv. A fi absolvent al unei facultăţi era, odinioară, motiv de mîndrie pentru orice tînăr. Era o confirmare a valorii sale, a faptului că societatea avea nevoie de el, omul potrivit la locul potrivit. Azi, facultăţile (mai ales cele particulare) s-au transformat in uzine de bani pentru iniţiatorii lor şi uzine de iluzii pentru studenţi. De aceea, absolvenţii universităţilor de astazi nu înţeleg de ce foaia de hîrtie numită "diplomă" nu le asigura şi un loc de muncă pe măsură. Inflaţia de absolvenţi a fost, iniţial, absorbită de multinaţionalele dornice să se impună în economia României, dar care, între timp, au reuşit să-şi selecteze şi să-şi pregătească personalul în raport cu nevoile lor, chiar dacă au produs haos pe piaţa muncii şi în economia reală. Intrarea României în UE şi exodul forţat al românilor peste hotare au văduvit economia de meseriile şi specializările direct productive, dar şi de multe minţi inteligente. În răstimp, uzinele de vise scot pe bandă rulantă posesori de diplome, de care, însă, nu are nimeni nevoie şi care pierd ani importanţi din viaţă hrănindu-se cu iluzii, în loc să caute să se specializeze în domenii cu adevărat necesare actualei etape în care se află economia naţională. Dar, are cineva interes să facă ordine în nebunia creată? Cine? Mulţi parlamentari, de azi şi de ieri, şi mulţi acoliţi ai puterii, tot de azi şi de ieri, au devenit, peste noapte, profesori universitari. Predau la cîte 5-6 universităţi deodată, în toate colţurile ţării (oare cum fac faţă?) şi încasează sume uriaşe de bani pe spinarea naivilor. Mult mai simplu şi mai corect faţă de viitorii studenţi ar fi fost ca vechiul sistem de învăţămînt de Stat să fie menţinut şi completat cu înfiinţarea unui număr de locuri cu plată, care să nu afecteze piaţa muncii. Iar, parte din sumele încasate să fie virate la bugetul de stat şi repartizate ministerului de resort. Acum este, oricum, prea tîrziu. Aşa-zisa reformă a învăţămîntului de care vorbim în aceste zile va crea şi mai multe probleme unui sistem şubred, clădit pe baze nerealiste, fără legătură cu nevoile societăţii româneşti. Cu efecte, neimaginat de grave, pe termen lung..."

vineri, 5 noiembrie 2010

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA PE MARELE POET !

CUVINTELE MELE AR FI DE PRISOS!

Rugă Pentru Părinţi

Enigmatici si cuminti,
Terminându-si rostul lor,
Lânga noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.

Cheama-i, Doamne, înapoi
Ca si-asa au dus-o prost,
Si fa-i tineri cum au fost,
Fa-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin, da ceva
Sa-i mai poti întârzia
Sa o ia de la început.

Au platit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne, fa-i nemuritori
Pe parintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumânari în cuib de cuc,
Parca tac, si parca ning.

Plini de boli si suferind
Ne întoarcem în pamânt,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiati-i pe parinti.

E pamântul tot mai greu,
Despartirea-i tot mai grea,
Sarut-mâna, tatal meu,
Sarut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei ma duc si eu.

Sarut-mâna, tatal meu,
Sarut-mâna, mama mea.
Ramas bun, baiatul meu,
Ramas bun, fetita mea,

Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetita mea.


Dacii Liberi

Noi n-am avut nevoie
Sa luam adeverinte
Ca vietuim acasa,
În patrie la noi,
Am fost si vom ramâne
De-a pururi dacii liberi
Si iubitori de pace,
Si vrednici de razboi.

La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Si stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Si-am râs de toti barbarii
Strigând la ei cu steagul
Facut din cap de lup.

Aceasta dam de stire,
De sub pamântul nostru,
Urmasilor în care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-si
Sa nasca dacii liberi
Spre razbunarea noastra
Pe cel din urma drum.

Numiti si tara noastra
Cu numele ei dacic
Iubiti pe nou venitii
Dupa atâtia ani,
Dar vesnic tineti minte
Ca peste dacii liberi
Au tot calcat invazii
Si altfel de romani.

Noi am ramas în glie
Si devenim padure,
Si devenim recolte,
Sa va hranim pe voi,

Si temelia tarii
S-o întarim cu oase
Si iubitori de pace,
Si vrednici de razboi.

Cu tot ce nazareste
Din firea noastra veche,
Dam Romelor de stire,
Prin ierburi murmurind,
Ca numai oboseala
Ne-a asezat sub scoarta,
Dar daca e nevoie
Ne vom scula oricând.

joi, 4 noiembrie 2010

PRM POATE ZDROBI CARACATITA MAFIEI !

PRM POATE ZDROBI CARACATIŢA MAFIEI!

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"

"Naţionalizare şi confiscarea averilor ilicit dobîndite. Sînt cuvinte grele, care încă ridică părul pe spinarea multor români, abuzaţi şi hăituiţi în vremurile tulburi din anii 1948-1950. Iar copiii şi nepoţii acestora nu au uitat acele cumplite nedreptăţi, ca dovadă încrîncenarea cu care îşi revendică bunurile confiscate de regimul comunist. Numai că o asemenea reparaţie materială şi morală firească a dat naştere altor abuzuri, concretizate în apariţia Mafiei Imobiliare, girată de membrii mînjiţi ai Justiţiei şi administraţiei Statului.
PRM nu se sperie de cuvinte şi, în mod repetat, a încercat din răsputeri să explice românilor că una dintre soluţiile de redresare economică a ţării este trecerea în patrimoniul statului a resurselor noastre naturale, dar şi a bazei materiale scăpate de valul privatizărilor frauduloase, o avere construită prin efortul întregii naţiuni. Întrucît numeroşi detractori ai noştri şi-au făcut un obicei din a ne distorsiona şi bagateliza mesajul, dezinformînd populaţia prin mijloace mass-media berechet puse la îndemînă, încercăm, în aceste cîteva rînduri, să lămurim lucrurile. Prin "naţionalizare" nu înţelegem desfiinţarea societăţilor comerciale constituite legal după '89, nici preluarea locuinţelor şi a terenurilor deţinute cu acte în regulă de către proprietarii de drept, nici confiscarea tractorului din curtea fermierului, nici a atelierului privat care creează locuri de muncă, nici a buticului din colţul străzii. Tot ce a fost dobîndit licit, baza economică nou construită, prin muncă şi inteligenţa sutelor de mii de români care au încercat să adapteze, în condiţiile de aici, o economie de piaţă, vor fi protejate şi încurajate să se dezvolte. Dar nu vom accepta, niciodată, ca resursele de valoare ale ţării, care trebuie gestionate în interesul tuturor cetăţenilor, fiind vitale pentru supravieţuirea de zi cu zi, să rămînă în mîna cîtorva grupuri de interese, care să le folosească după cum doresc în scopul obţinerii de posturi şi profituri personale nemeritate, în dauna întregii populaţii. Mafia energiei electrice, a petrolului, a cărbunelui, a gazelor naturale, a minereurilor, a cerealelor, a băncilor, şi nu numai, trebuie să dispară. Singurul mod este etatizarea rapidă şi trecerea lor sub controlul forţelor naţionale. Pînă acum, regiile aşa-zis "autonome" şi-au exercitat autonomia mai mult faţă de cetăţeanul de rînd, împovărat de facturi nefiresc de umflate. Care cetăţean se vaită de zor, de altfel. Care stă la coadă (ce dor ne era de ele!) pentru ajutorul de încălzire şi două pîini. Şi căruia, nimeni nu are interes să-i deschidă ochii şi să-i spună pe şleau: "Aveţi ce aţi votat de 20 de ani". Nu trebuie să bubui de inteligenţă şi nici să fii tobă de carte ca să înţelegi că aceste resurse aparţin poporului român şi nu unor "capitalişti" creaţi peste noapte de lovitura de stat din decembrie 1989. După cum, pentru Casa Poporului, Metroul Bucureştean, Sidex Galaţi, Canalul Dunăre-Marea Neagră, COMTIM (actualmente distrus, ca şi celelalte mari combinate, la ordin), reţeaua de hidrocentrale şi termocentrale, ALRO Slatina, fostele Bănci Româneşti, Hotel Intercontinental şi multe altele au tremurat de foame şi frig atît bucureşteanul, cît şi gălăţeanul, constănţeanul, hunedoreanul, craioveanul, adică noi toţi. Şi, pentru ce? Ca o mînă de infractori abili, cu sprijin politic făţiş, să se transforme într-o reţea mafiotă care a pus stăpînire pe România, tratînd-o ca pe propria moşie, iar pe români ca pe nişte sclavi? Se apropie o iarnă grea pentru ţară. Facturile pentru gaze, lumină, apă, gunoi ar putea fi reduse la o treime. Costurile produselor alimentare s-ar putea înjumătăţi, dacă s-ar scurta şi capetele altor Mafii, cum ar fi aceea a produselor provenite din import şi a marilor lanţuri de desfacere care impun adevărate monopoluri pentru toate preţurile. Dar, de acestea ne vom ocupa cu altă ocazie. Românii sînt cei mai săraci din UE. Şi, totuşi, pîinea, carnea, laptele, legumele, fructele, apa, benzina, transportul şi multe alte bunuri şi servicii sînt printre cele mai scumpe din Europa. Mulţi se întreabă cum este posibil, dar puţini au curaj să dea şi răspunsurile. Noi, cei de la PRM, vrem să credem că românii se vor trezi. Nu sîntem clarvăzători, nu ştim dacă peste un an, zece sau încă 50. Şi, atunci, vor veni la vorba noastră. Ziarul "Tricolorul" şi revista "România Mare" sînt dovezile palpabile ale adevărurilor rostite de PRM, care vor dăinui în timp. Ajuns la al V-lea Congres, pe vremuri de furtună, partidul nostru, spunea în cuvîntarea de final preşedintele nostru, dl. Corneliu Vadim Tudor, "nu mai face politică, face istorie!""
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare


luni, 1 noiembrie 2010

"... la al cincilea Congres, pe vremuri de furtuna, PRM nu mai face politica, ci istorie..."

PRM este partid de lider, se stie deja!

Despre Congres cititi in "Tricolorul" :


Cine nu face diferenta intre Omul politic Vadim, Omul generos, cinstit si milos Vadim si Pamfletarul incisiv si taios Vadim, are o mare problema! Mesajul politic patriotic si justitiar e una, pamfletul (specie literara recunoscuta, pentru cine inca nu stie) e alta!
Aceasta postare nu va avea liber la comentarii.

vineri, 29 octombrie 2010

CIOBANUL MIORITIC NU A MURIT !

Jos Dictatura!
DIN ZIARUL "TRICOLORUL"

"În general, am evitat să criticăm Parlamentul în ansamblu, pentru că este singura instituţie care ar trebui să garanteze reprezentarea tuturor cetăţenilor şi democraţia într-un stat care se pretinde "de drept". Chiar şi regimul comunist avea o Mare Adunare Naţională şi, paradoxal, "dictatorul" Nicolae Ceauşescu era convins că acest for este singurul în faţa căruia preşedintele ţării poate fi tras la răspundere!
Printre idealurile noastre s-au numărat pluripartidismul şi alegerile libere, în urma cărora să se constituie o instituţie legislativă capabilă să apere Interesul Naţional şi în care toate categoriile sociale, profesionale şi entice să fie reprezentate corect şi proporţional.
Aşa ar trebui să arate Parlamentul României, forul legislativ suprem. Cum au degenerat lucrurile în parlamentele ultimilor 20 de ani ştim, deja, cu toţii. Şi, ca răul să fie total, anul 2004 ne-a pricopsit cu un preşedinte cu apucături dictatoriale, care a urmărit, prin politica paşilor mărunţi, degradarea imaginii Parlamentului în faţa opiniei publice. Acest proces a avut loc în trepte, cu ajutorul conştient sau nu al mass-mediei. Votul uninominal, la care au pus umărul PNL-PSD (nu trebuie să uităm niciodată!), a adus în Parlament o faună incredibil de lacomă, coruptă şi şantajabilă, făcînd jocul preşedintelui, asigurîndu-i un nou mandat, prin manipularea multor români, care au dat fuga la referendum, crezînd că numărul de parlamentari din cele 2 Camere este motivul principal al degradării fără precedent a nivelului de trai şi a situaţiei economico-sociale a ţării. Demonizarea Parlamentului a fost principala preocupare a preşedintelui, structural incapabil să suporte nesupunerea de orice fel. I-a reuşit, vremelnic, eliminarea frauduloasă a PRM din Parlament, cu complicitatea celorlalte partide, ce şi-au împărţit frăţeşte locurile care se cuveneau forţelor naţionale, pentru propria clientelă de beizadele, "domnişorici" sau sponsori politici. Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg. Traseismul politic, legitimat cu acte în regulă, a deturnat grav votul electoratului. UNPR, bunăoară, nu reprezintă pe nimeni. Fripturiştii respectivi nu ar fi ajuns în Parlament dacă ar fi candidat ca "independenţi" de la bun început, şi nu cu sprijinul PSD sau PNL.
Dar, cui îi mai pasă dacă democraţia este în pericol? Cui îi mai pasă de încălcarea, repetată, a Constituţiei ţării? Cui îi mai pasă că, în actualul Parlament al Ruşinii abuzurile, şantajul şi traficul de influenţă curg lanţ?
Ne-am întrebat, adesea, de unde îşi trage energia, tupeul şi nesimţirea actuala Putere, susţinută de nici 10% dintre români? Emil Boc răspundea, în zeflemea, jurnaliştilor: "Ei, au mai fost şi alte moţiuni..." (citez cu aproximaţie, din memorie). De unde atîta siguranţă de sine? De unde atîta suficienţă? De unde atîta încrîncenare de a nu se da plecaţi de bunăvoie? Răspunsul, chiar dacă noi, cei de la PRM, îl ştiam deja şi chiar dacă este dureros, l-a aflat, pe 27 octombrie, întreaga naţiune, cu ocazia "marelui" Miting de Protest. Lehamitea, resemnarea sau nepăsarea celorlalţi 90% dintre români sînt speculate cu sînge rece de guvernanţi. De aici îşi hrănesc energiile negative pentru elaborarea şi aplicarea planurilor diabolice pentru ţară.
Sau, poate românii o duc din ce în ce mai bine şi nu am aflat noi? Altfel, cum se explică faptul că, din fiecare judeţ al ţării, s-au strîns de-abia cîte 1000 de nemulţumiţi? Nu înghiţim explicaţii de genul: "Au fost întorşi din drum", "Nu au avut bani sau mijloace de transport", "Au fost consemnaţi la locul de muncă", "Nu pot pleca de la serviciu" etc. Nu! Pentru cei care nu au aflat, se poate protesta, legal bineînţeles, şi în faţa primăriilor, prefecturilor din oraşele şi comunele de pe tot cuprinsul ţării. Se poate protesta şi după orele de program şi în week-end! Mai nou, se aud şi voci de genul "Orice am face, nu putem schimba nimic", "Aşa e sistemul" şi alte bazaconii de acest fel. Această atitudine păguboasă va periclita soarta viitoarelor generaţii care, atunci cînd îi vor întreba pe VOI, actualii politicieni: "Hoţilor, bandiţilor, ce-aţi făcut cu ţara noastră?" sau pe NOI toţi: "Voi ce-aţi păzit?", nu vor fi atît de înţelegătoare, aşa cum aţi procedat voi cu staliniştii anilor '50. Uneori, avem senzaţia că, de fapt, ciobanul din "Mioriţa" nu a murit defel. Îl plîngem degeaba, pentru că se reîncarnează, permanent, în fiecare dintre noi..."
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

miercuri, 27 octombrie 2010

100.000 DE PROTESTATARI ! E VAX !

La aceasta ora nu se stie cati oameni se vor strange la miting. Chiar daca vor fi 100.000, asta inseamna 2-3 mii de oameni nemultumiti pentru un judet, exceptand Capitala. Cam putini, nu credeti? Unde sunt CEILALTI?
1. Sper sa nu se gaseasca nimeni sa-mi raspunda ca nu au bani sau mijloace de deplasare. Dar, in orasele lor, resedinta de judet, ce are? Dar, in comunele lor, ce are?
2. Sper sa nu se gaseasca nimeni sa-mi raspunda ca sunt la munca. Dar, dupa program, ce are? Dar, in week-end, ce are?
3. Statul represiv-politienesc-securistic in care se complac romanii (ma orientez dupa cum voteaza de 20 de ani) e in alarma maxima. Sper sa nu-l vedem si in actiune!
4. Despre motiune si efectele ei reale am mai scris.

UPDATE:Chiar acum, pe A 3, Marius Pieleanu imi da dreptate. A, sunt deocamdata 35.000 ! Se intrevede alta fasaiala. Daca motiunea trece, oricum nu ar avea legatura cu "multimea" protestatarilor!

NE CREDETI FOARTE PROSTI !

Casa de vacanta a lui Antonie Solomon a fost "sparta". Respectivii nici nu au gasit mare lucru pe-acolo. Ca sa vezi, bietii de ei! In astfel de cazuri, "hotzii" nu iau ceva de la locul faptei ci, mai degraba, lasa ceva. Superb!

marți, 26 octombrie 2010

POSTARE PENTRU MINTI INTELIGENTE

A cedat Vantu "Realitatea"? In schimbul a ce, oare?
IAR A AVUT VADIM DREPTATE, N-AI CE-I FACE!

DILEMA LUI TRAIAN BASESCU

Daca motiunea trece sau nu chiar nu are importanta. Traian Basescu va face absolut ce vrea si ne putem pricopsi cu "guverne Boc" la infinit.
Problema lui este alta: tentant ar fi sa lase opozitia la putere din multe motive:
1. Sa-i invrajbeasca zdravan pana la viitoarele alegeri, ceea ce n-ar fi greu deloc.
2. Sa-i tavaleasca, permanent, pentru orice decizie in presa aservita care atat ar astepta.
3. Sa incerce repararea imaginii sifonate a PDL sau sa inventeze alta constructie politica.

Pe de alta parte se teme ca:
1. Ai lui nu mai au acces la resurse si de unde bani pentru alegeri.
2. Masinaria de furat/cumparat voturi PSD-PNL va fi mai organizata si mai nemiloasa de data aceasta.
3. Se compromite strategia PDL pe termen lung, de marire a salariilor si pensiilor in anul electoral, intru perpetua prostire a romanilor!( vezi pe larg:http://ruxandralungu.blogspot.com/2010/09/strategia-pdl-pe-termen-lung.html )

Tu ce ai face in locul Presedintelui?

Update
Ceea ce ma deranjeaza cu adevarat este ca vointa, votul si soarta milioanelor de romani sunt pecetluite de UDMR-isti si Pambuccieni.Si nu e vorba, aici, de nationalism ieftin. Pur si simplu, e nedemocratic, in sensul etimologic al cuvantului.

vineri, 22 octombrie 2010

IN SISTEMUL DE STAT ESTE NEVOIE DE ECHILIBRU INTRE VENITUL MINIM SI CEL MAXIM !

Sistemul putred care a distrus România
DIN ZIARUL"TRICOLORUL"
"Marile schimbări din Est, denumite, uneori, în mod forţat, "revoluţii", au dus la dezmembrarea Uniunii Sovietice, Iugoslaviei şi Cehoslovaciei. Acelaşi plan viza şi România, dar a eşuat, probabil şi pentru că, aici, forţele naţionale s-au organizat din timp şi au tras semnalul de alarmă la momentul potrivit. În schimb, stăpînii din umbră ai Planetei au reuşit, deocamdată, să împiedice revenirea celorlalte teritorii româneşti la patria-mamă. Românii s-au dovedit solidari şi patrioţi, deşi adesea au fost batjocoriţi pentru faptul că strigau, sincer, în stradă, "Nu ne vindem ţara!".
Întrucît divizarea teritorială nu s-a realizat, forţele ostile ţării, ajutate din plin de cozile de topor dîmboviţene, au purces la aplicarea altui plan, mai subtil - şi prin aceasta mai periculos - care a evoluat în mai multe etape. Primul punct care trebuia rezolvat a fost distrugerea bazei economico-materiale a ţării, a Industriei, a Agriculturii, a Transporturilor şi a Comerţului. După 20 de ani, nimeni nu poate nega această realitate. În al doilea rînd, s-a reuşit înstrăinarea resurselor naturale ale ţării, fie către companii de peste hotare, fie către o mîna de oameni, acoliţi ai guvernelor de ieri şi de azi, care le gestionează după bunul plac, iar profiturile se externalizează în detrimentul naţiunii române. În al treilea rînd, s-a încercat şi înfăptuit dispersarea a două clase sociale, direct producătoare de bunuri şi servicii: muncitorii şi ţăranii. Poate unul dintre cele mai mari rele ale societăţii postdecembriste a fost exodul forţei de muncă autohtone spre alte ţări, avînd drept consecinţă distrugerea Bugetului de Stat şi a economiei în general. Au urmat cu paşi mărunţi, dar siguri, devalizarea sistemului bancar românesc, reducerea efectivelor Armatei, distrugerea sistemului de Învăţămînt şi de Sănătate. Nici un român cu mintea întreagă nu poate ignora acest proces aproape ireversibil, la care se lucrează de zor, cu ajutorul mass-mediei, menit să conducă la prăbuşirea morală a populaţiei, prin luarea în bătaie de joc a Interesului Naţional şi a valorilor creştine. Atacurile frecvente la adresa Bisericii Ortodoxe Române, la adresa marilor patrioţi români, aruncarea în derizoriu a valorilor familiei şi promovarea obsesivă a prostituţiei, promiscuităţii, homosexualităţii - lista poate continua - sînt doar cîteva dovezi în acest sens. Atomizarea României se află în faza finală prin asmuţirea voită a unor categorii sociale, profesionale, entice, unele împotriva altora. Căci, oare cum putem denumi campaniile acestea groteşti de învrăjbire: bugetari împotriva lucrătorilor din mediul privat, profesori împotriva elevilor, pacienti impotriva medicilor, copii împotriva părinţilor, credincioşi împotriva preoţilor şi multe altele? Nu avem spaţiul necesar şi nici nu ne propunem o analiză exhaustivă a acestui fenomen de proporţii. Este suficient că îl putem semnala românilor în speranţa că "somnul cel de moarte" nu este definitiv. Oricum, ne-am aplecat asupra subiectului şi pentru motivul că, zilele acestea, asistăm la un circ televizat fără precedent legat de Legea salarizării unice şi Legea pensiilor. Deşi aceste legi au carenţe grave de fond şi formă, nu putem trece cu vederea faptul că jurnalişti care, altădată, dezvăluiau cu multă mînie "proletară" nedreptăţile din sistemul de salarizare bugetar sau protestau vehement împotriva salariilor din cadrul regiilor autonome şi a pensiilor "nesimţite" au întors-o ca la Ploieşti şi au început să plîngă ipocrit, de mila acestora. Mai grav, presa contribuie din plin la continuarea procesului de învrăjbire a populaţiei, fără a avea în vedere importanţa socială a muncii fiecărei categorii profesionale. Fără să ţină cont de diviziunea socială a muncii care garantează echilibrul întregii societăţi. Luate la puricat prin dezbateri interminabile sînt salariile şi pensiile aviatorilor, care din "nesimţite" au devenit onorabile în ochii aceloraşi jurnalişti. În regulă, dar în raport cu salariul minim pe economie şi cu pensia minimă sînt ele şi morale? În raport cu veniturile şi pensiile minerilor (care mor pe capete, în subteran), ale mecanicilor de locomotivă, de exemplu, care se sting prematur din cauza bolilor profesionale sau ale medicilor salvatori a nenumărate vieţi, cum sînt? Profund nedreaptă este şi punerea în aceeaşi oală a diverselor categorii de bugetari: profesori, medici, politişti, anumiţi funcţionari din administraţie - fără de care Statul nu ar putea funcţiona - cu acea faună clientelară, bugetivoră, care parazitează instituţii întregi, multe inventate chiar în acest scop, în care reţeaua de rubedenii şi de prieteni politici se întinde de la director pînă la femeia de serviciu. Protestul salariaţilor de la Finanţe este elocvent în acest sens. Scandalul stimulentelor, acordate preferenţial şi pînă nu demult neimpozitate, asemenea celorlalte venituri salariale, a scos la lumină una dintre laturile hîde ale sistemului. Iată cine vorbea despre munca la negru sau la gri? Iată cine striga "hoţii?" Exact aceia care, pînă acum ceva timp, se complăceau să fie retribuiţi parţial fără să plătească şi celelalte contribuţii la Stat. Oricum, în Curtea Finanţelor este debandadă totală şi fiecare zi ne aduce alte şi alte dezvăluiri halucinante despre acest sistem putred. Şi atunci, dacă acest sector-cheie pentru Statul Român funcţionează pe principii atît de viciate, ce pretenţii să avem de la celelalte?"
RUXANDRA LUNGU
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

UPDATE: Scandalul nu s-a incheiat. Numai 1000 de oameni din sistem vor primi "stimulentele".
Probabil, cei care "trebuie".
Despre dreptul la greva, ca iluzie a sistemului democratic, am mai scris, chiar pe larg. UN MARE FÎS!

miercuri, 20 octombrie 2010

DEMENTII ASTIA POT BAGA ROMANIA IN RAZBOI DIN "GRESEALA"!

In general, in postari sau in editoriale evit sa critic Parlamentul ca institutie, mai ales ca este, teoretic, cea mai reprezentativa pentru democratie, dar si cea mai blasfemiata, tocmai din acest motiv. Multi bizoni nu prea stiu cu ce se mananca treaba (ca dovada rezultatul de la referendum)dar, uneori, mai au si dreptate. Eu ma limitez sa comentez personajele care il compun si modul (fraudulos) in care au ajuns acolo. Dementii acestia iresponsabili nu stiu si nici nu inteleg ce voteaza. Maine-poimaine, baga Romania in RAZBOI, fara sa-si dea seama!
Intamplator, legile votate din "greseala" unor smuciti din PDL (vai mama lor!) sunt spre binele populatiei. Asta nu inseamna ca se vor aplica. Bucurati-va cu masura, dragilor. Voi crede cand se vor diminua preturile la alimentele de baza cu 20%, ceea ce ma indoiesc.

marți, 19 octombrie 2010

CE REZULTA DIN STENOGRAMELE SOV

Rezulta ce stiam de multa vreme: Romania nu este stat de drept si nici o democratie veritabila. Nici macar economie de piata nu are, asa cum suntem intoxicati pe toate drumurile.
E condusa de mafii care si-au insusit averea natiunii si care acum se bat pentru bani, putere, influenta, folosind presa "libera", incapabila sa se sustina din vanzari. Din lupta lor, mai aflam si noi cate ceva, cand vreo gasca are interes sa dea la o parte, sfios, capacul latrinei.

vineri, 15 octombrie 2010

SUSPENDAREA PRESEDINTELUI NU REZOLVA LEGEA ELECTORALA ANTICONSTITUTIONALA ! ALO, "OPOZITIA" !

Traseismul politic trebuie eliminat
DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
DE RUXANDRA LUNGU
De ceva vreme folosim expresia "falsa Opoziţie". Nu, nu este o vorbă în vînt sau vreo ironie lipsită de substanţă. Opoziţia parlamentară nu are nici voinţa şi nici forţa să-şi îndeplinească rolul, aşa cum ar trebui într-o democraţie autentică. "Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea", spune înţelepciunea populară.
Obsedaţi de eliminarea PRM din Parlament, singurul partid care demască jocurile murdare ale celor care au condus România spre dezastru, PNL şi PDL, sprijinite de PSD şi şantajate moral de Traian Băsescu, au clocit sistemul de vot uninominal, manipulîndu-i cu neruşinare pe românii dornici de o schimbare reală a clasei politice.Numai că acest atac veritabil la democraţie a produs deja multe efecte negative, cel mai teribil fiind traseismul de la nivel parlamentar. Care, în loc să fie descurajat şi aspru sancţionat, iată, este validat cu acte în regulă. Consecinţa cea mai gravă a acestei situaţii este că, migrînd de la un partid la altul, din motive prea josnice ca să le mai analizăm aici, se deturnează permanent votul românilor, astfel încît nu ne putem abţine să nu ne întrebăm: ce sens mai au alegerile libere şi votul universal? Ce sens a mai avut aşa-zisa revoluţie? Doar înlocuirea unei găşti cu alta, mai rapace, mai lacomă şi lipsită total de respect faţa de lege? Gaşca nouă s-a împărţit rapid în partide, mimînd alternanţa la putere pe principiul "Patru ani furăm noi, patru ani furaţi voi" şi "O mînă spală pe alta", ele acţionînd de fapt ca un tot unitar, care a avut ca scop distrugerea economică a României şi transformarea ei în rezervor de resurse naturale şi umane pentru alte state, sufocate de supraproducţie într-un spaţiu de desfacere limitat.
Singurul partid care s-a opus acestui program de subminare a economiei naţionale a fost PRM. Răsplata: a fost eliminat fraudulos din Parlament! Dar, deja, românii se trezesc şi adevărurile rostite de noi ies, unul cîte unul, la iveală. Revenind la subiect, deturnarea votului electoratului, prin faptul că, actualmente, majoritatea parlamentară nu reflecta nicidecum opţiunile de vot ale românilor, anulînd principiul reprezentativităţii, nu deranjează pe nici unul dintre politicienii aflaţi la Putere sau în falsa Opoziţie. Deşi ar merita efortul, nu insistăm pe modul defectuos în care au fost selectionaţi candidaţii care au ajuns în actualul Parlament. Nu ar trebui decît să le fie învăţătura de minte, în viitor. Dar, ce vină are naţiunea întreagă, să fie obligată să accepte deciziile aberante ale unei guvernări care reprezintă 5% din populaţia ţării? Şi care, mai nou, îşi asumă răspunderea pentru legi vitale care ne privesc pe toţi, fără să le treacă prin Parlament? Pe de altă parte, dacă numărătoarea se face după reţeta "Roberta Anastase", tot acolo ajungem. Iar, dacă sistemul era ceva obişnuit, un fel de cutumă, cu atît mai grav.
Cu toate acestea, nici un parlamentar al Puterii sau al falsei Opoziţii nu recunoaşte că votul uninominal este o greşeală fatală pentru democraţie. Nici unul nu propune revenirea la votul pe liste şi sancţionarea traseismului prin pierderea locului în Parlament şi înlocuirea cu următorul de pe listă. Nici unul nu propune eliminarea pragului electoral, astfel încît toţi românii să fie reprezentaţi corect. Le este mult mai de folos să împartă instituţia cea mai importantă în stat în 2-3 grupuri de interese. De ce tac actualii parlamentari ai Opoziţiei, vădit afectaţi, cel puţin formal şi declarativ, de acest sistem de vot? Oare, pentru că se gîndesc serios că s-ar putea folosi, la rîndul lor, de legea electorala permisivă, strîmbă şi, în final, anticonstituţională?"

joi, 14 octombrie 2010

SARACII DE EI ! NEVOITI SA TRAIASCA "NUMAI" DIN SPAGA !

Am mai spus-o: "dusmanii" "dusmanilor" mei nu-mi devin automat prieteni. Ar fi multe de comentat despre greva de la finante, dar postarile prea lungi, chiar argumentate, pot fi plictisitoare. Asa ca ma rezum la 2 scenarii, unul imaginar, altul petrecut in realitate:
1. Daca un functionar controleaza "macar" 1 firma pe zi si ia spaga "macar" un milion de lei vechi, eeeeeiii, sa va vad cu aritmetica...
2. Un amic, marochiner, a avut ghinionul sa aiba firma la vedere, adica la strada. Mandru de activitatea lui, la inceput, fara sa stie cat o sa patimeasca. Numai el stie cum a supravietuit anului 2008, dupa mari perioade de restrictii si privatiuni pentru familia sa. Era o afacere de familie, nu e nevoie sa-l bagam in categoria "patronilor" mult huliti azi. Intr-o zi, in care chiar avea multa treaba, intra pe usa 2 gealati de la Garda. Pentru necunoscatori, precizez ca nimeni nu scapa de amenda (minimum 20-30 de milioane de lei vechi) nici mort, iar daca au venit o data, gata, devii client, fac partie la tine pe veci.
Revenind, omul, exasperat pana peste poate intreaba: "Cat ma costa daca nu am NICI UN act ?" Raspunsul a fost prompt: 10 milioane oficial (amenda), 10 milioane neoficial (spaga).
Nici macar nu au clipit...

Unii se incapataneaza sa creada ca salariile mici ii "OBLIGA" pe unii sa ia spaga. Nu-i adevarat. E in natura omului traitor in societatea de consum, lacom si nesatul! Chiar daca are, vrea mai mult si mai mult, pana pierde notiunea banului si a bunului-simt!

Beleaua e ca la firmele clientelei politice nu se duc in control. Beleaua e ca zeci de mii de firme au disparut. Beleaua e ca la multinationale nu poti sari calul cu abuzurile, au alte parghii 'mnealor.
Si, colac peste pupaza, firmele supravietuitoare Holocaustului impozitului minim s-au "obraznicit": ii actioneaza in justitie, nu se mai lasa intimidate, cu una cu doua, pentru orice virgula lipsa dintr-un act!
Acum Boc le-a dat teapa si ei (Doamne, ce multi sunt !)striga "hotii". Nu e amuzant? E nasol sa fii talharit la adapostul legilor strambe si sa nu poti face mai nimic, nu-i asa?

Iar, acum, televiziunile jubileaza. Numai pentru ca actiunea e indreptata impotriva guvernului si poate, poate, e scanteia care sa aprinda focul. Una, cel putin, se vaicarea ca este victima ANAF-ului. Sau, poate nu?!

Dar am promis o postare scurta si uite ca ma lungesc.

luni, 11 octombrie 2010

PARTIDUL ARDELENILOR, O ALTA DIVERSIUNE !

ÎNCĂ O DIVERSIUNE: PARTIDUL ARDELENILOR
DIN ZIARUL"TRICOLORUL"
DE RUXANDRA LUNGU
""Repartizarea armonioasă a forţelor de producţie pe tot teritoriul ţării" - acesta era unul dintre punctele-cheie ale programului P.C.R. Nu exista vreun discurs sau vreun program al "comuniştilor" care să nu conţină un asemenea capitol.
De cele mai multe ori, ceea ce numeam "propagandă comunistă", pe o ureche ne intra şi pe alta ne ieşea, fără să încercăm să descifrăm ceea ce se află, de fapt, dincolo de repetarea obsesivă a unor idei sau principii. Pe de altă parte, nici un român, trăitor în acele vremuri, nu s-ar fi gîndit că cineva ar putea urmări, deliberat, ca dezvoltarea economică, socială sau culturală a fostelor provincii, reunite prin sacrificii şi eroism la 1 decembrie 1918, să se realizeze diferenţiat, cîtă vreme s-a edificat, aici, un stat naţional şi unitar. Nimeni nu ar fi gîndit că resursele naturale şi umane de care trebuie să beneficieze întregul popor ar putea fi redistribuite numai în anumite zone, privilegiate. România era privită ca un întreg, în care combinatele, uzinele, fabricile şi alte unităţi economice răsăreau, an de an, pe tot teritoriul ţării, astfel încăt fiecare oraş, comună, cătun să poată oferi locuri de muncă pentru toată lumea. În ce măsură s-a reuşit, părerile vor rămîne împărţite. Ceea ce ştim, cu certitudine, este faptul că acele milioane de locuri de muncă au dispărut odată cu distrugerea bazei economice clădite înainte de 1989, iar milioane de români au fost determinaţi să plece, devenind contribuabili ai bugetelor altor state. În acest context, dezastrul economic al României, provocat de iresponsabilitatea, reaua-credinţă şi incompetenţa politicienilor care s-au rotit la putere în ultimii 20 de ani, a determinat nu numai o polarizare socială fără precedent, dar şi accentuarea acută a diferenţelor de dezvoltare dintre anumite regiuni ale ţării. Dar, nu românii, în ansamblul lor, sînt de vină, ci conducătorii pe care uneori spunem, cu amărăciune, că îi merităm. O ţară slăbită din punct de vedere economic, cu un sistem sanitar şi un învăţămînt deficitare, o ţară aflată la limita prăbuşirii morale poate da naştere unui monstru perfid precum "partidul ardelenilor". La nivel declarativ, reprezentanţii acestuia pretind că nu-şi doresc dezmembrarea României (?!). Dar dorinţa de "auto-administrare a Transilvaniei şi Banatului" ce poate însemna? Intenţia de a nu mai plăti Capitalei (?!) decît 7% pentru bugetul central cum se traduce? Recunoaştem că Bugetul de Stat este administrat deficitar, că banul public este deturnat spre buzunarele potentaţilor vremii, dar soluţia nu poate fi auto-administrarea de acest fel. Adică, în Ardeal, politicienii nu fură? Administraţiile locale nu au corupţii lor? Contractele şi achiziţiile din bani publici nu se dau prietenilor politici? Haida-de! Avem exemple la fel de numeroase ca şi la Bucureşti, Iaşi, Constanţa. Vorbiţi despre reprezentare regională? Şi, acum, cine şi ce vă împiedică să fiţi reprezentaţi corect? De ce nu-i luaţi la bani mărunţi pe reprezentanţii dumneavoastră din Senat sau Camera Deputaţilor, aleşi uninominal, în colegiile din Ardeal? Poate pentru că unii sînt la Putere, acum, şi nu vă convine situaţia? Credeţi că-i păcăliţi pe ardeleni? Soluţia este schimbarea sistemului, din temelii, tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru decalajele de dezvoltare dintre anumite zone ale ţării şi înlocuirea actualei clase politice cu forţele naţionale, care urmăresc prosperitatea tuturor românilor şi accesul echitabil al oamenilor la resursele întregii ţări, indiferent de zona în care locuiesc. Nu am abordat, în mod special, subiectul, din perspectiva faptului că separarea economico-administrativă duce, natural, la separare teritorială. Este o altă discuţie. Deocamdată, vorbim de egoism şi aroganţă într-o perioadă crucială pentru destinul întregului Popor Român. Vorbim de bani şi de administrarea lor. Ce ar fi ca, de mîine, să se nască un partid al celor care locuiesc lîngă resurse naturale sau unităţi economice vitale (cîte au mai rămas) ale României? Şi care să decidă, arbitrar, să nu mai dea "Capitalei" sau, de ce nu, "Ardealului", fărîmă de petrol, grîu, cărbune, aur? Sau, vreun partid al "bucureştenilor", Capitala fiind locul unde se constituie cea mai mare parte din PIB şi s-ar putea crede Stat în Stat? Sau al locuitorilor de pe litoral, care să considere că Marea Neagră le aparţine, în exclusivitate? Sau, un partid al vrîncenilor, care să nu mai dea celorlalţi vreun strop de vin, decît în anumite condiţii, că tot a venit sezonul? Veniţi-vă în fire, domnilor! Jigniţi inteligenţa românilor, crezînd că îi puteţi învrăjbi aşa de uşor. Şi îi jigniţi pe ardelenii de bună-credinţă, în general! Cu mult cinism, afirmaţi că, dacă v-aţi fi auto-administrat, nu aţi fi tăiat 25% din salarii. Cine vă va crede, avînd în vedere că mare parte din Ardeal a votat cu actuala puterea portocalie? Sau că, la Bucureşti (a se citi administraţia centrală), a ajuns să conducă Executivul un clujean pe nume Boc? Măcar aveţi decenţa să nu ne mai reamintiţi!"

miercuri, 6 octombrie 2010

ACESTE MINTI BOLNAVE CARE NE CONDUC !

Numai alegerile anticipate vor scoate România din faliment

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"

"Unii susţin că Traian Băsescu este sursa tuturor relelor abătute asupra românilor. Alţii, dimpotrivă, îl compară cu domnitorul Al.I.Cuza (mare Ţi-e grădina, Doamne!). Pînă la implacabila judecată a Istoriei nu putem să nu remarcăm că răul cel mai mare, cu efecte imediate, producător de consecinţe de o gravitate extremă pentru democraţie şi pacea socială a fost introducerea votului uninominal sub pretextul "primenirii" clasei politice. Ca şi cum Parlamentul, populat de mulţi indivizi controversaţi, nu decăzuse suficient în ochii opiniei publice. Lipsa reprezentativităţii în forul legislativ, avînd în vedere absenteismul aflat în creştere, se completează nefericit cu denaturarea gravă a votului prin fraudare directă sau indirectă.

Dar cine au fost artizanii acestui nou "model" de vot, care pune sub semnul îndoielii funcţionarea sistemului democratic din ţara noastră? Să nu-i uităm: PDL, ca portavoce a preşedintelui, dar şi PNL şi UDMR, susţinuţi masiv de PSD. Şi, se preconizează, curînd, trecerea la sistemul de vot într-un singur tur, premiză esenţială pentru ca în România să rămînă şi să alterneze la Putere maximum două partide într-un joc Putere-Falsă Opoziţie, din care să nu mai scăpăm niciodată. Am constatat, pe pielea noastră, ce suită de personaje formează actualul Parlament, ca urmare a votului uninominal. Unele şterse, altele groteşti. Şantajabile, puşcăriabile. Iar, în cel mai bun caz, rupte complet de realităţile României de azi, adică aeriene şi incompetente. Numai nişte minţi profund zdruncinate pot să născocească legi, absurde în esenţa lor, dar şi imposibil de aplicat. Sau care ar necesita costuri urişe de implementare. Consult psihologic anual pentru jurnalişti? Impozitarea veniturilor de la nunţi şi botezuri? Taxa pe fast-food? Impozitarea... zilierilor (?!). Şi, nu în ultimul rînd, ultima găselniţă: "stimularea" initiaţivei private prin alocarea a 10.000 de euro întreprinzătorilor cu vîrsta pînă la 35 de ani. Ironic, după ce zeci de mii de firme au dat faliment sau şi-au suspendat activitatea, producînd un val uriaş de şomeri, indiferent de vîrsta sau pregătire profesională. Pentru realizarea acestei iniţiative, guvernul va aloca aproximativ 1 milion de euro, firmele nou înfiinţate fiind obligate să aibă cel puţin 2 angajaţi şi să-şi reinvestească jumătate din profit. Ridicolul situaţiei capătă nuanţe dramatice dacă, făcînd un calcul simplu, constatăm că aproximativ 100 de firme noi şi vreo 200 de angajaţi vor beneficia de acest "măreţ" program, menit să relanseze economia (?!). Pe ce criterii vor fi aleşi aceşti întreprinzători? Ne e frică să întrebăm, dar nu ne putem abţine să bănuim că pe aceleaşi prin care se sifonează banul public pentru clientela politică. Aceleaşi prin care se permite accesarea fondurilor europene numai pentru proiectele camarilei de azi şi de ieri. Aceleaşi prin care se împart dregătoriile mai ceva ca în perioada fanarioţilor. Probabil, niscaiva beizadele au rămas fără bani de suc. Sau, se pregătesc să ia cu asalt colecţiile de toamnă-iarnă din magazinele de haine şi poşete de firmă. Aşa stimulezi dumneata iniţiativa privată, domnule Emil Boc? Dumneata, care nu ai creat nici un loc de muncă? Dumneata, care ai îngropat peste 100.000 de IMM-uri numai anul trecut? Cît de proşti ne credeţi, domnilor? Nu era mai simplu să acordaţi facilităţi fiscale tuturor firmelor aflate deja în funcţiune, fără discriminări şi favoritisme? Nu, căci pentru acestea aveţi un alt plan, în cîrdăşie cu anumiţi lideri sindicali: majorarea taxelor şi impozitelor prin aşa-zisa mărire a salariului minim. Credeţi, în mod greşit, că munca la negru va fi descurajată astfel, dar, dimpotrivă, vor fi trimişi în şomaj alte zeci de mii de oameni. Vă focalizaţi eforturile către ţinte false, domnilor "apărători" ai cetăţenilor! Nu am auzit pe vreunul să se revolte împotriva evaziunii cu petrol, cereale, ţigări, alcool. Nu am auzit pe vreunul care să protesteze împotriva cheltuielilor deşănţate, împotriva achiziţiilor aberante de la nivelul Guvernului, ministerelor, primăriilor. Nu am auzit pe vreunul să demaşte salariile uriaşe din cadrul instituţiilor de stat sau al regiilor autonome care controlează resursele naturale ce aparţin tuturor cetăţenilor. La adăpostul unor averi mai mari sau mai mici, unele greu de justificat, la adăpostul unui statut social similar cu al politicienilor, aveţi o obsesie: suprataxarea locurilor de muncă ale românilor care lucrează în spaţiul privat, crezînd, în mod nesăbuit, că aceasta va aduce mai mulţi bani la buget. Iar banii, ziceţi voi, vor fi folosiţi în interesul celor pe care vă prefaceţi că îi reprezentaţi. Aţi fost şi sînteţi în cîrdăşie cu Puterea în acest imens spectacol pe care îl prestaţi în faţa întregii ţări, în care mimaţi, fără urmă de bun-simţ, democraţia şi statul de drept. Ruşine!"
RUXANDRA LUNGU

marți, 5 octombrie 2010

NU AM INCREDERE IN SEFII SINDICATELOR !

Catalin Croitoru mi-a fost contracandidat in colegiu. Mi-este profund antipatic si nu numai pentru ca a dus o campanie electorala mizerabila cu trupe de comando care rupeau afisele celorlati sau schimbau panoul, cu totul, in toiul noptii. O faza"haioasa": de la mine de la fereastra se vedea unul dintre panouri. La 6,55 am lipit, civilizat, cateva afise alaturi de ceilalti. Conform legii, afisajul putea fi facut numai pana la ora 7,00. Am urcat cu liftul... Cat sa fi trecut pana m-am uitat pe geam? 3-4 minute. Dupa care...stupoare...TOT panoul era acoperit cu mutra lui de fripturist. Oricum, nu-mi imaginam ca, in sectorul 3, va iesi altul decat un pedelist. Am candidat pentru ca mi s-a parut normal sa merg in colegiul in care locuiesc. De ce mi-am amintit brusc de odiosul personaj? Fost "sindicalist" de care nu mai scapam pe ecranele televizoarelor, promotor al aplicarii legii cresterii salariilor profesorilor? I-ati mai vazut mutra de cand a devenit deputat? I-ati mai auzit pliscul? Aflu azi de la o televiziune ca nevasat lui e sefa de sindicat (mai, sa fie!) si a incercat sa-i opreasca pe dascalii din scoala ei sa se duca la Cotroceni, spunand ca mitingul nu se mai tine. Ce "coincidente", ce cloaca infecta...

marți, 28 septembrie 2010

"JAVRA ORDINARA" STA LA COTROCENI ?

Uneori, dintr-o simpla eczema, netratata la timp, te poti trezi cu ditamai cancerul. Letal, de cele mai multe ori. Asa s-a intamplat cu mass-media romaneasca, devenita asa cum o vedem, din cauza unei "gaini care a nascut pui vii" pe prima pagina a Evenimentului Zilei. Autorul moral al degradarii presei: Ion Cristoiu. Ieri, la B1 TV, se ostenea sa dovedeasca, de zor, ca Blaga a organizat un soi de "puci transpartinic" si se afla in fruntea celor care vor, dar nu sunt lasati sa fure, de catre Traian Basescu (???!!!). Ca orice roman care se pricepe la toate, si eu am cateva teorii privind evolutia evenimentelor din aceste zile. De aici, pana la puci, e cale lunga. Pe de alta parte, ni se spune ca trebuie sa ne folosim de mijloace democratice pentru a schimba Puterea. Dar cum? Parlamentul este atomizat, format din indivizi cu interese si obiective personale, santajabili (se pare ca este un criteriu fara de care nu poti detine vreo functie publica in tara asta), care tin cu dintii de scaunul de sub fund, multumita votului uninominal al domnilor Tariceanu si Basescu, sprijiniti masiv de PSD, SA NU UITAM!
"Javra ordinara" (nu sunt de acord cu expresia si nici cu multe altele, scandate, au aruncat in derizoriu mitingul) are MUUUULTI pui, care nu stau neaparat la Cotroceni!

luni, 27 septembrie 2010

SI CE DACA ?

Demisia lui Blaga este la ora aceasta un zvon. Chiar daca se va concretiza, veniti-va in fire si nu-l mai plangeti. Aportul sau la realegerea presedintelui este indubitabil.

STRATEGIA PDL PE TERMEN LUNG !

REGIMUL BĂSESCU-BOC SE VA PRĂBUŞI ÎN CURÎND

"Am acuzat guvernele Băsescu-Boc de multe rele. De incompetenţă, corupţie, iresponsabilitate, rea-credinţă, nepotism. Şi, mai ales, de lipsa de viziune privind viitorul României şi lipsa modalităţilor concrete de aplicare a aşa-ziselor soluţii pentru salvarea ţării. Aici, la urmă, ne-am înşelat. Viziunea există, bine-mersi, pentru cine are ochi de văzut şi urechi de auzit.
Ea constă în perpetuarea puterii portocalii, cu orice preţ, dincolo de 2012 şi, în particular, a puterii lui Traian Băsescu, pînă spre 2020, în calitate de premier, dacă nu chiar de preşedinte, în urma unor "modificări" aduse actualei Constituţii. Pentru neaveniţi, pare un scenariu SF combinat cu un film de groază. Ultimele evenimente ne demonstrează, evident, contrariul. Mitingul politiştilor şi Marşul către Cotroceni au băgat spaima în reprezentanţii Puterii care vine, acum, să se întreacă în promisiuni privind posibila creştere a salariilor bugetarilor chiar din decembrie 2010. Pentru cine stă să creadă, bineînţeles! Revendicările pensionarilor, ale profesorilor sau ale asistentelor medicale nu-i impresionează pe guvernanti. Oricum, aceştia nu vor face niciodată faţă aparatului represiv care controlează România, sub pulpana politicienilor care conduc ţara de 20 de ani. Dar, în noile condiţii, s-a văzut că nu-i de colea să-ţi pui în cap Poliţia şi Jandarmeria, concomitent cu reducerile drastice de pensii din rîndul militarilor care deocamdată nu s-au manifestat public, din motive numai de ei ştiute. Pe plaiurile mioritice, însă, nimic nu e ce pare a fi! Am explicat viziunea PDL-UNPR-UDMR, care intenţionează perpetuarea puterii, a privilegiilor şi a controlului Bugetului de Stat pentru încă 20 de ani. Pentru îndestularea camarilei, a sponsorilor şi a prietenilor politici. Pentru cei neîncrezători, vom arăta şi modalităţile prin care ei cred că vor păcăli, pentru a nu ştim cîta oară, Poporul Român. Strategia este simplă, inspirată din cel mai bun banc spus despre evrei, pe care îl cunoaştem: "Iţic, disperat din cauza greutăţilor şi responsabilităţilor aferente unei familii numeroase, trăitoare într-un spaţiu strîmt, cu nevoi şi pretenţii, care mai de care, se duce la rabin pentru ajutor. Acesta îl sfătuieşte să introducă în locuinţă, pe rînd, oile, caprele, găinile, etc. pe scurt, animalele din bătătură. După care, să le scoată afară, tot pe rînd. Scăpat de situaţia devenită de nesuportat, Iţic mulţumeşte rabinului şi Divinităţii pentru noua postură şi se declară mulţumit, hotărît să nu se mai se mai plîngă niciodată de soarta care i-a fost hărăzită". Politica intervalului 2008-2012 este gîndită, în aceeaşi cheie, de actuala putere. Bazîndu-se pe faptul că "românii au o slabă memorie a răului", ca să cităm un celebru aforism al preşedintelui PRM, din cartea "Îngerul rănit", actualii guvernanţi cred că furturile şi abuzurile din primii 3 ani vor fi date uitării dacă, în anul electoral 2012, salariile vor reveni la normal, pomenile electorale vor atinge cote fără precedent, PDL îşi va revei miraculos în sondajele mincinoase şi totul va fi ca şi cînd n-ar fi fost. Vor veni unii şi vor spune: "Aţi văzut, am strîns un pic cureaua, dar acum ne revenim spectaculos , am ieşit din criză!" Am găsit, zilele acestea, chiar şi declaraţiile unor sindicalişti care cereau "măcar" îngheţarea salariilor, manipulaţi de această strategie cinică si bine pusă la punct. Propaganda mincinoasă crede că românii vor uita cu uşurinţă, cel puţin în 2012, datoria colosală care va pune sub semnul întrebării nivelul de trai al copiilor şi nepoţilor lor, jaful banului public şi deturnarea de fonduri din sistemul pensiilor, din sănătate şi învăţămînt. Din păcate, nu iau în considerare că alegătorul român, executat silit de bănci, alungat din propria casă, pus în imposibilitatea de a-şi procura cele necesare traiului de zi cu zi, nu se va mai lăsa cumpărat de o găleată de plastic şi un kil de ulei expirat. Nu vrem să credem că românii se vor mulţumi să facă un salt păgubos în timp, înapoi în 2008, să accepte să piardă 4 ani din viaţă, de posibilităţi de dezvoltare şi prosperitate pentru familiile lor, pentru întreaga societate în general. Pentru cei care cred că istoria se repetă avem o veste rea, dar bună pentru noi, românii. Nu am spus-o noi, ci Titu Maiorescu acum două secole:"Guvernele cad prin aceleaşi mijloace prin care au ajuns la putere". Păzea!"
RUXANDRA LUNGU
DIN ZIARUL "TRICOLORUL"

joi, 23 septembrie 2010

VOM DA DE BELEA !

Din prestatia lui Traian Basescu" labe" 1 tv doua lucruri m-au nelinistit, mai ales ca au fost trecute cu vederea de presa preocupata mai mult de spalarea imaginii lui Victor Ponta.
1. E chitit sa introduca votul uninominal intr-un singur tur, ceea ce inseamna ca o mare parte a populatiei va ramane nereprezentata in Parlament, chiar mai mult de 50 %, fapt ce nu are nimic in comun cu democratia si reprezentativitatea. Dar, cui ii pasa? Se vor lupta intre ele 2 partide care isi vor imparti ciolanul "frateste". Ramane de vazut care vor fi acelea?
2. A afirmat ca nu s-a folosit public in lupta politica de informarile serviciilor secrete. Vorba lui Mircea Badea: "sa mori tu ?!" Cine l-a informat despre vizita lui Geoana (ce prostie!!!) acasa la Vantu, speculata in prime-time la televizor? Probabil, o pasarica mica, mica.

miercuri, 22 septembrie 2010

MITING DE DOI LEI !

Despre "mitingul de protest" de azi voi scrie, poate pe blog, poate in "Tricolorul". Acum, chiar n-am chef! O singura intrebare: unde mama dracu' sunt cei (cica!) 600.000-700.000-1.000.000 de someri romani, din toata tara? Ceva pute rau in Danemarca! Pardon, Romania !

marți, 21 septembrie 2010

CUM AR ARATA ALIANTA PNL-PC ?

Taman ce ma miram http://ruxandralungu.blogspot.com/2010/09/dan-voiculescu-si-al-sau-institut-de.html ca PNL este umflat in sondaje la modul cel mai fatis. Desi am prieteni cu vederi liberale (ii rog sa nu se ofuscheze, sa fie o secunda obiectivi, sa uite de Traian Basescu etc.) desi, personal, muncesc ca intreprinzator privat de 18 ani, cu mult regret am constatat ca guvernarea liberala nu a facut nimic pentru IMM-uri si nu a ratat nici o "privatizare". Cand ma gandesc la BCR...
PNL nu a creat locuri de munca in sistemul privat, cum era de asteptat, ba dimpotriva, a incurajat exodul fortei de munca in strainatate, incurajand consumul, creditul nebunesc si nicidecum productia. Pe undeva, situatia actuala provine si din dezmatul guvernarii Tariceanu. A umflat aparatul de stat IN GOANA DISPERATA DUPA VOTANTI, ca sa se mai ridice cu cateva procente, CEEA CE I-A REUSIT. Dar, nu trece de 18%, nu are cum. Faptul ca se tatoneaza o alianta PNL-PC explica procentele PNL in anumite sondaje. Pe de alta parte, au si ei nevoie, micutii, de niste televiziuni care sa-i slugareasca. E si cazul PSD.
P.S. Nu merg pe principiul ca dusmanul dusmanului meu imi devine automat prieten si nici nu am de gand ca dispretul fata de actiunile PDL, BOC sau TB sa-mi incetoseze ochii in asemenea hal incat sa-i regret pe cei care au avut Puterea in ultimii 20 de ani.
Ii rog pe simpatizantii PNL sa se abtina de la comentarii, mai ales daca nu au legaturi concrete cu economia privata. Nu au cum sa ma inteleaga si nici eu pe ei!