joi, 9 decembrie 2010

TRADARE SI ATAT !

TRĂDĂTORUL LASZLO TOKES

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"

"Afirmaţia europarlamentarului Laszlo Tökes de Ziua Naţională a României, în sensul că aceasta reprezintă un motiv de doliu pentru minoritatea maghiară, nu ar fi trebuit să surprindă pe nimeni. Căci, trebuie să fim cel puţin naivi ca să ne imaginăm că rănile celor două conflagraţii mondiale s-au închis, cîtă vreme multe milioane de români, aflaţi la vîrsta maturităţii, au încă vie în amintire sacrificiul părinţilor sau bunicilor, jertfiţi în războaiele de reîntregire a Neamului.

Propaganda care intenţionează să şteargă din conştiinţa colectivă momentele cruciale ale Istoriei Secolului abia încheiat încearcă să îngrămădească naţiunile Europei sub marea plapumă a UE, care, între noi fie vorba, nu este la fel de călduroasă şi confortabilă pentru toţi membrii ei. Pentru cei care au mai pus mîna pe o carte sau sînt înzestraţi cu un bun-simţ înnăscut, motivele pentru care România a fost acceptată în UE şi în NATO nu au nici o legătură cu performanţele economice sau militare ale ţării noastre. Pe lîngă teoriile conspiraţiei, care se vehiculează mai ales pe Internet, la prima vedere aderarea a avut ca scop desăvîrşirea jafului asupra resurselor naturale şi umane din această parte a Europei. Başca, un spin în coasta ruşilor prin înfiinţarea bazei militare americane de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Extrem de convenabil. Mai puţin pentru noi, românii, văduviţi de posibilitatea relansării producţiei de bunuri şi servicii autohtone aflate în concurenţă neloială cu un capital străin calculat şi experimentat. Sîntem, în plus, văduviţi de o reţea bancară care să acţioneze în interesul naţiunii noastre. Şi, nu în ultimul rînd, sîntem jefuiţi, subtil, de numeroase categorii socio-profesionale îndemnate, de-acum, oficial, chiar de preşedinte, să-şi părăsească ţara, care nu le poate asigura un trai decent. Dar care, prin muncă şi contribuţiile prin care întregesc bugetele celorlalte state, asigură liniştea financiară a şomerilor şi pensionarilor din fostul Occident. Un soi de sclavie modernă, în care locul biciului a fost luat de credit şi iluzia consumului aberant şi în care emigranţii întreţin huzurul celor obişnuiţi să trăiască din jaf, de secole. Jaful coloniilor de ieri sau de azi! Aşa încît, afirmaţii inepte de genul "Sîntem toţi membri UE cu drepturi egale", "Ungurii nu au cum să plece cu Ardealul în spinare", "Scutul anti-rachetă american ne apără" (de cine?) nu ne păcălesc, pentru că România este privită doar ca o arenă de confruntare a unor interese economice şi militare care nu au nici o legătură cu Interesul Naţional şi nici cu bunăstarea şi prosperitatea la care aspiră Poporul Român. Revenind, rănile celor două conflagraţii mondiale nu s-au închis, sentimentul naţional nu poate fi şters prin decizii politice, iar reconcilierea sub umbrela Europei trebuie să fie rodul acţiunii tuturor părţilor implicate. În acest sens, afirmaţiile lu Laszlo Tökes, "ales" prin suspiciune de fraudă ca europarlamentar şi, mai apoi, printr-o numărătoare tip Roberta Anastase, ca vicepreşedinte al Parlamentului European, sînt deplasate şi jignitoare pentru Poporul Român. Şi, dacă tot vorbim de doliu, ce-ar fi ca, noi românii, să-l decretăm pentru fiecare zi în care UDMR a fost la putere în ultimii 20 de ani, şantajînd politic toate partidele cu care a guvernat, contribuind la subminarea economiei naţionale şi a securităţii alimentare, energetice şi teritoriale a cetăţenilor României, indiferent de naţionalitate?!"
RUXANDRA LUNGU

3 comentarii:

Anonim spunea...

Si el ce este ? Si ce merita ?

"Am fost responsabil de crearea tuturor alianţelor existente de până acum şi PDL-PNL şi PDL-PSD (!!!!) şi se pare că am ajuns, cam târziu, la singura soluţie viabilă PDL-UDMR (!!!), fiind formaţiuni cu aceleaşi valori politice"

Acesta şi-a exprimat încrederea că cele două formaţiuni vor reuşi împreună să aşeze România pe "făgaşul cel bun" la temelia căreia să stea echitatea, responsabilitatea şi solidaritatea socială.

Traian Băsescu a mulţumit maghiarilor pentru că l-au susţinut din 2004 şi şi-a exprimat
speranţa că membrii comunităţii maghiare vor fi alături de el până la finalul mandatului.

Covasna (vineri 10 decembrie 2010) - Traian Băsescu (agerpres.ro)

Anonim spunea...

Fara a arata prin aceasta o lipsa de respect consider ca primul vinovat de aceasta situatie este Ion Iliescu si aghiotantul sau de atunci Petre Roman.Furand Revolutia tinerilor din Piata Operei din Timisoara si Piata Revolutiei din Bucuresti confiscand-o chiar daca are meritul ca a asigurat tarii intr-un momen dificil stabilitatea ambii au acceptat in anii 90 infintarea de partide politice pe criterii etnice.In Olanda actuala a lui Kim Wilders( tara unde am trait si unde se interzic etnobotanicele in curand) domnul Wilders ar fi luat masura expulzarii farad drept de apel a acelui marocan sau surinamez care si-ar fi permis asa ceva,sau deferirea lui justitiei(daca avea cetatenie olandeza).In alta ordine de idei am sentimentul ca UDMR-ul este artificial pastrat la pragul electoral caci eu sint convins ca multi maghiari ori nu voteaza ori voteaza altceva dar nu sint incintati de mariajul Basescu UDMR.Pe maghiarul de rand il intereseaza mai putin daca zice Temeswar sau Timisoara cat daca salariul lui ii ajunge pana pe 15 ale lunii.
Din Germania

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

UDMR si-a dat seama ca s-a erodat in ultimii 20 de ani la fel ca celelate partide cu care a guvernat. De aceea, incearca, disperat, sa-si creeze o noua imagine, schimband conducerea. De aceea, se incearca in fiintarea unui alt partid al maghiarilor. Personal, cred ca si romanii si maghiarii de rand sunt la fel de batjocoriti , furati si umiliti, fara discriminare.