DRUM BUN SI CALE BATUTA, NOKIA!

DRUM BUN ŞI CALE BATUTA, NOKIA!
DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
DE RUXANDRA LUNGU

"Vai, ce nenorocire s-a abătut asupra noastră! „Marile companii” pleacă din România! Corul de vaiete, lamentări şi boceli ieftine ne-a provocat un dezgust nemaiîntîlnit pînă acum. Şi, ca tabloul să fie complet, de vină pentru „dezastrul” plecării grupului Nokia a fost făcut, în parte, Guvernul. Care „trebuie” să-i sprijine pe investitorii străini, „trebuie” să-i atragă prin diverse facilităţi, „trebuie”, eventual, să şi închidă ochii la anumite operaţiuni pe care aceştia le desfăşoară. Nu ne imaginăm că ne suspectează careva că, prin aceste rînduri, încercăm să scutim actuala Putere de răspundere. Nici pomeneală! Dar, de unde şi pînă unde, guvernele, indiferent de culoarea politică trebuie să sprijine capitalul străin în dauna celui autohton? De unde şi pînă unde, Guvernul României trebuie să facă loc investitorilor străini în dauna întreprinzătorilor români? Acum, se vehiculează şi ideea că alt investittor, japonez, vrea să renunţe la fabrica de medicamente pe care o deţine, tot prin Cluj.

Dar, cum şi din ce motiv, acea fabrica de renume a încăput pe mîna străinilor, veniţi taman din cealaltă parte a Globului? Şi, exemplele pot continua, nominalizînd toate întreprinderile româneşti scăpate, ca prin minune, de vînzarea, pe bucăţi, la fier vechi, din vina directă a tuturor celor care au stăpînit fraudulos această ţară, de 22 de ani. Şi care, trebuie să vă reamintim, nu au fost paraşutaţi din Lună, ci au fost aleşi, mai mult sau mai puţin democratic, depinde de caz. Prin anii ’90, agenţii străini infiltraţi în presă luau în batjocura protestele disperate ale românilor care strigau „Nu ne vindem ţara!”, cetăţenii presimţind, cumva, intuitiv, dezastrul care urma să vină. Unii dintre acei „jurnalişti”, deveniţi între timp formatori de opinie, încearcă să explice românilor de ce unele companii ne părăsesc fără să le pese de soarta miilor de oameni rămaşi pe drumuri. Pe la o televiziune s-a vehiculat şi ideea, tîmpită de-a binelea, că retragerea companiei nordice poate avea legătură cu faptul că Finlanda se opune aderării noastre la Spaţiul Schengen. Aiurea! Acesta este capitalismul, domnilor! Pe care „românii” l-au dorit, lasă unii să se înţeleagă. Investitorul, mai ales cel străin, îşi ia bagajul şi pleacă acolo unde îşi poate maximiza profiturile, unde forţa de muncă este mai ieftină şi unde piaţa este mai ofertantă şi mai predictibilă. Asta trebuiau să ştie guvernanţii din ultimele 2 decenii, care, în spatele uşilor închise, au hotărît, cu de la sine putere, din prostie, ignoranţă sau momiţi de comisioane grase, necuvenite, că întreprinzătorii români sînt atît de „proşti”, încît nu pot să producă, de unii singuri (deşi eliberaţi de constrîngerile reproşate fostului regim), mîncare, haine, mobilă, frigidere, televizoare, maşini, tractoare, avioane. Nici măcar săpun, pastă de dinţi, şampon, dero sau suc! Şi, că toate acestea trebuie să fie ori importate, ori produse în ţară în întreprinderi date plocon „afaceriştilor” străini, deşi au fost construite prin efortul şi pentru beneficiul întregii naţiuni. Dar, ce vorbim noi aici? Pînă şi emisiunile de televiziune care se pretind de succes au formate aduse din străinătate! Semn că bîrfa, sexul şi violenţa atrag anumite categorii de oameni, peste tot în lume. Să revenim, însă, la oile noastre. Evident că românii rămaşi pe drumuri de la Nokia au toată compasiunea noastră şi le dorim să-şi găsească rapid un loc de muncă, în ţară. Dar, a tresărit vreunul la auzul ştirii că se vor tăia 25% din salariile bugetarilor? A fost impresionat vreunul de faptul că în România s-au închis sute de mii de firme autohtone, unele mici afaceri de familie şi au rămas pe drumuri milioane de oameni? Poate că da, poate că nu. Pentru că decăderea morală în care băltim ne face indiferenţi şi cruzi la răul celuilalt şi trăim mereu iluzia „asta n-o să mi se întîmple tocmai mie”. Şi, să nu uităm, trăim şi în ţara în care bucuria supremă este „să moară şi capra vecinului!” Mai rău, în ultimul deceniu, guvernanţii au considerat că noi, românii, nu numai că nu sîntem în stare să ne producem cele necesare traiului, dar nici măcar să stăm în spatele unei tejghele ca să vindem ce producem. Aşadar, ne-am pricopsit cu o sumedenie de reţele de hiper- super-mega-market-uri care au strangulat definitiv, după cum era pevizibil, comerţul autohton, gestionat de întreprinzători români, denumiţi, intenţionat defăimator, „buticari”, dar contribuabili, după puteri, la bugetul statului. În schimb, marile reţele străine de distribuţie şi comerţ îşi externalizează profiturile uriaşe în ţările de baştină, nu e de mirare. Fără a fi împotriva ideii în sine, nu credem că întreprinzătorii autohtoni nu ar fi putut, de unii singuri, într-un climat fiscal prietenos, să-şi construiască şi să conducă hipermarket-uri proprii, în care să vîndă produse, de preferinţă de provenienţă românească. Bineînţeles că s-ar fi putut, dar atunci la ce bun ar fi căzut comunismul, dacă nu pentru unicul motiv ca Estul Europei să devină piaţa de desfacere a celor care ne-au „implementat democraţia” cu atîta generozitate? Văicăreala televiziunilor în faţa perspectivei retragerii multinaţionalelor din România este firească, dar din motive profund egoiste, pentru că dumnealor din asta trăiesc: din publicitatea oferită de companii străine puternice, care au făcut, prin manevre care ţin de concurenţa neloială, imposibil accesul la publicitate pentru întreprinderile româneşti mici şi mijlocii. Alte televiziuni se alimentează de la bugetul de stat sau din publicitatea oferită de acesta, selectiv, în funcţie de interesele pe care le servesc. Oare cîte posturi TV ar supravieţui dacă s-ar renunţa total la publicitate şi ar fi nevoite să trăiască din abonamentele făcute benevol de populaţie? Poate 2, 3 şi poate am scăpa de obsesia ratingului făcut pe seama interlopilor cu gulere albe şi a prostituatelor de lux deghizate în „dive”, care ne populează şi ne poluează programele, zi de zi şi ceas de ceas. Speriaţi de campania generată de plecarea multinaţionalei finlandeze, Guvernul reacţionează complet aiurea, trimiţînd-o la înaintare pe doamna Vass, care ne asigură că mulţi alţi investitori stau ciorchine la porţile ţării, gata să ne scoată din necaz. Adică să cădem din lac în puţ, noi, românii, fiind incapabili să încurajăm, printr-o legislaţie adecvată, crearea de noi locuri de muncă şi eradicarea marii evaziuni fiscale. În traducere liberă şi în interpretarea noastră, sîntem liniştiţi de d-na consilier că mulţi alţi străini sînt dispuşi să ne jumulească în continuare, negociind dur, fără îndoială, cu guvernanţii, facilităţi la care întreprinzătorii români nici nu visează. Între timp, IMM-urile româneşti falimentează în continuare, din nepăsarea politicienilor pentru soarta capitalului autohton împilat, supraimpozitat şi hărţuit în permanenţă de instituţiile statului, parcă înţelese să îl extermine definitiv, din ordin străin. Cine nu ne crede, să se uite înspre Grecia. Planul de „salvare”, clocit în Occident, este ca grecii să vîndă tot ce deţin, pînă şi vestitele insule. Parcă am mai văzut acest film…"