marți, 18 ianuarie 2011

ACU' PE BUNE ! UNDE ERAŢI, BĂ, CÂND S-A ÎNSTRĂINAT PETROM ŞI MULTE ALTELE ?

Avuţia naţională să fie redată poporului!

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
DE RUXANDRA LUNGU
"Protestul celor determinaţi să plătească benzina cu monede sau să nu alimenteze în aceste 3 zile cu carburant este… înduioşător. Şi mai este şi rezultatul unui proverb tipic românesc: „Capul face, capul trage”.
Este adevărat, multe dintre resursele naturale ale Ţării au fost înstrăinăte pe şest, prin contracte frauduloase şi Ordonanţe Guvernamentale de care marea majoritatea a românilor nu a avut habar sau a aflat cînd nu se mai putea repara nimic. Tot aşa de adevărat este şi faptul că PRM, prin cele două publicaţii curajoase, „Tricolorul” şi „România Mare” (cenzurate, zilele acestea, de Puterea portocalie), a denunţat, la momentul potrivit, atentatele numeroase la securitatea energetică şi alimentară a Poporului Român. Atîta timp cît a fost în Parlament, Partidul România Mare s-a opus, fără dubii, clar şi răspicat, tuturor samavolniciilor care au dus la subminarea economiei naţionale. Acesta este adevăratul motiv pentru care a fost socotit incomod şi nu a fost luat partener de guvernare: ca nu cumva să intre în posesia unor acte incriminatoare pentru partidele care s-au rotit la Putere în ultimii 20 de ani şi care, în mod inconştient, cred că vor scăpa basma curată în faţa românilor, care constată (cam în al doisprezecelea ceas) că au fost vînduţi ca sclavi altor naţiuni, fără ca măcar să fie informaţi, darămite consultaţi. Si tot acesta a fost si motivul pentru care PRM a fost înlăturat prin fraudă din Parlament, este supus în mod repetat unui embargo mediatic dirijat de Puterea de azi, dar şi de ieri, este victima sondajelor de opinie mincinoase, a fost evacuat abuziv din sediu, site-urile publicaţiilor sale sînt sabotate pe Internet, iar liderului său i se înscenează tot felul de procese politice. Ne întrebăm: ce mai urmează? Pentru că nucleul dur al electoratului nostru are un profil aparte şi nu va migra, precum oaia ratacită, nici la stînga, nici la dreapta spectrului politic, cu atît mai mult cu cît s-a dovedit că şi stînga, şi dreapta au fost terfelite şi aruncate în derizoriu de politicienii de ocazie post-decembrişti. Revenind la subiect, nu este rău că protestul de la benzinării a creat dezbateri în spaţiul public şi pune sub semnul întrebării legitimitatea înstrăinării Petrom şi a altor resurse naturale din avuţia Poporului Român. Întrebarea care se pune este: unde erau protestatarii şi jurnaliştii deveniţi vocali, peste noapte, asupra subiectului, cînd s-a produs actul de hoţie ,în sine, la care PRM a fost singurul partid care s-a opus? Unde erau, cînd PRM a introdus în Parlament proiectul de Lege prin care contractul trebuia renegociat şi această avuţie, vitală pentru toţi cetăţenii Ţării noastre, trebuia retrocedată Statului Român? Grecii, francezii, germanii, englezii, ungurii ies în stradă fie şi numai cînd află de intenţia guvernelor lor de a acţiona împotriva a ceea ce consideră interes personal sau naţional. Noi, românii, acţionăm timid şi cu mult după ce faptul s-a consumat, iar de tragerea la răspundere a vinovaţilor nu suflă nimeni nici o vorbuliţă! Dar, cum s-ar putea întîmpla, practic, aşa ceva? Partidele care au condus Ţara spre dezastru şi care nu se lasă plecate pînă nu-şi desăvîrşesc mizerabilul demers au fost lăsate în continuare în Parlament, iar unicul partid care s-a opus, PRM, a fost sancţionat. Deşi fraudele elctorale sînt cunoscute şi îmbracă proporţii colosale, trebuie să recunoaştem că, fără nepăsarea celor care nu se duc la vot şi fără lipsa de conştiinţă a celor care se lasă cumpăraţi cu o găleată roşie, albastră sau portocalie, actualul Parlament ar arăta cu totul altfel. Ca să nu mai amintim de mentalitatea păguboasă cum că Mafia trebuie avertizată cu aluzii, ironii şi batere uşoară a obrazului.
Căci nu numai protestul monedelor de la benzinării, ci şi penibilele apeluri către instituţii ale Statului – cum ar fi Guvernul, Consiliul Concurenţei, Ministerul Economiei sau ANAF – nu fac decît să ne stîrnească rîsul. Unul amar, desigur. Parte din instituţiile amintite, forme fără fond, importate pentru mimarea democraţiei, sînt formate din clienţi şi prieteni politici, cărora li s-a oferit o slujbă grasă la stat, ca să taie frunză la cîini. Consiliul Concurenţei începuse de acum 6 ani o „anchetă”. Doi inspector ai ANAF au trecut prin momente grele cînd au „îndrăznit” să descopere la Petrom o fraudă de 7 milioane de euro. Ne bucurăm, însă, că informaţia a scăpat în presă, iar ei au scăpat cu viaţă. Finalitatea acestor demersuri, controale şi anchete este egală cu zero, iar funcţionarii statului, bine remuneraţi din bani publici, nu vor risca nici măcar o secundă bunăstarea lor şi a familiilor lor sau, în unele cazuri, chiar viaţa, în lupta cu Mafia.
Un ministru plin de tupeu şi suficienţă spunea zilele trecute că aşa e economia de piaţă, cererea şi oferta şi la revedere, concetăţeni!
Nu avem spaţiul necesar să răspundem că românii habar nu aveau ce înseamnă economia de piaţă cînd, in 1989, au fost instigaţi să strige, fără a fi puşi în temă, „Jos comunismul!”. Ei n-aveau habar, dar reprezentanţii Mafiei din interior şi exterior ştiau ce trebuia făcut. Nici prin cap nu le trecea românilor, dornici de libertate de exprimare, de asociere şi de multe alte drepturi democratice, că Ţara va fi tîlhărită de Mafii transnaţionale, care, desigur, nu acţionează singure, ci, întotdeauna, cu ajutorul trădătorilor din interior. Distribuţia şi comercializarea produselor şi serviciilor absolut necesare omului modern sînt controlate de Mafii specializate, deghizate în companii transnaţionale.
Ale petrolului, medicamentelor, alimentelor de primă necesitate, asigurărilor, transporturilor şi telecomunicaţiilor etc.
Statul Român, condus de reprezentanţi responsabili (nu de ai Mafiilor locale sau internaţionale), ar trebui să controleze preţul acestor bunuri, de care depinde viaţa cetăţenilor săi, la propriu. Numai că pentru schimbări atît de radicale nu este suficientă voinţa politică a lui X sau Y. Este nevoie de voinţa şi acţiunea întregii Naţiuni!"

P.S. Care doarme in cizme (n.n)

5 comentarii:

Valerius spunea...

Dacă pentru o acuzație mincinoasă (”subminarea economiei naționale”) doi oameni au fost împușcați, oare ce li s-ar cuveni celor care au distrus, cu adevărat, economia României, care au expropriat poporul român și care au adus imensa majoritate a acestui popor într-o situație incompatibilă cu demnitatea umană ?

Nici nu a venit ceasul judecății și au început să se spele pe mâini, ca Pilat din Pont. Imaginați-vă cum s-ar comporta acești vinovați în boxa acuzaților ! Ar avea ei demnitatea bătrâneilor care au fost uciși la Târgoviște ? Eu cred că ar fi ca râmele, ca viermii, ar fi ca Tudor Postelnicu, cel care arunca toată vina pe ”dictatorul” căruia îi linsese picioarele.

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@Valerius,
Vine si vremea lor, n-aveti grija!

Anonim spunea...

Portocalele nu se vor lasa usor culese... !

www.inpolitics.ro/precautie-guvernul-completeaza-pe-sest-legea-privind-mobilizarea-rezervistilor-art63804.aspx

Anonim spunea...

Un salut german,un fel de ciao german prodund democratic, fara conotatii naziste este "Alles in deutscher hand?" tradus...totul in mana germana? Unde ramane sa se salute asa si romanii asa? Totul in mana romaneacsa?sau ce mai au ei in mana lor proprie???

Anonim spunea...

In anii '80 socialistii francezi au nationalizat întreprinderi. D-l Vadim se poate documenta si scrie despre asta. Dupà jaful care a avut loc va fi indispensabil sa se nationalizeze ramurile strategice, petrolul prioritar.
Trebui fàcut cum au fàcut francezii, probabil tb sà li se plàteascà ceva, ca ulterior nationalizàrile sà nu poatà fi contestate cum au fost nationalizàrile fàcute de comunisti.