miercuri, 19 octombrie 2011

CUM AM AJUNS RĂI, INVIDIOŞI ŞI LAŞI !

GRECII NE-AU DAT, DIN NOU, O LECŢIE DE SOLIDARITATE!
DIN ZIARUL "TRICOLORUL" 19 OCTOMBRIE 2011
DE RUXANDRA LUNGU
"Deşi mass-media este "răscolită” la auzul ştirii că un realizator TV care, între noi fie vorba, a luat mereu în derîdere idealurile forţelor naţionale din România şi pe liderii săi, a provocat un grav accident rutier, iată că, noi, mai avem şi altă treabă. De 22 de ani, i-am demascat pe reprezentanţii statului de tip mafiot, care au confiscat revoluţia din decembrie 1989. Ne-am războit cu politicienii corupţi aflaţi în prima linie de decizie, cu grave consecinţe asupra viitorului politic şi economic al ţării noastre, cu preşedinţi suspectaţi că nu sînt străini de traficul de ţigări, alcool, petrol sau arme, cu miniştri şi primari care, printr-o simplă iscălitură, au distrus economia naţională pe de-a-ntregul, cu clanurile interlope care fac legea parcelînd ţara în veritabile zone de influenţă, unde cîrdăşia este pe faţă cu politicienii şi instituţiile locale. În schimb, ne-am situat, întotdeauna, de partea celor sărăciţi şi umiliţi de guvernanţi, de partea milioanelor de români care au fost alungaţi din ţară din cauza desfiinţării locurilor de muncă, a tinerilor care nu-şi mai pot construi un viitor, a pensionarilor cu veniturile fraudulos împuţinate şi, în final, de partea întregului Popor Român, împotriva căruia se exercită un genocid lent şi infernal. Ce fac românii încă neatinşi de microbul resemnării? Se revoltă, s-ar zice, la îndemnul, mai mult sau mai puţin gălăgios, al liderilor de sindicat, şantajaţi cu dosare penale reale sau închipuite. Sau spontan, dacă instituţia la care lucrează se închide, întîrzie plata salariilor ori anunţă disponibilizări în masă. Aţi auzit, însă, undeva, în România, ca oamenii să protesteze pentru drepturile semenilor lor, ale conaţionalilor din alt domeniu de activitate, loviţi de vreun abuz al autorităţilor? Al celorlalţi năpăstuiţi? Aşa ceva nu există! Egoismul, individualismul, invidia şi prostia, cultivate, conştient, de guvernările postdecembriste, în complicitate cu trusturile de presă pe care şi le-au aservit prin diferite metode, au aruncat acest neam românesc, atît de isteţ, blînd, omenos, altruist şi tolerant, într-o centrifugă menită să-l aducă în starea primitivă de "homo homini lupus“.
Nu ne-am fi gîndit la aceste realităţi acum, dacă grecii nu ne-ar fi dat, din nou, peste nas. Guvernul elen a avut ideea nefericită să introducă un nou impozit, care să fie cuprins în factura de energie electrică, profitînd de faptul că în lumea civilizată fără lumină şi căldură nu poţi trăi. Cum au reacţionat salariaţii respectivei instituţii? Au ocupat-o, pur şi simplu, pentru a împiedica emiterea acestor facturi abuzive şi scandaloase către restul populaţiei. "Neplata taxei ar atrage întreruperea curentului. Guvernul speră să strîngă 2-2,5 miliarde de euro, adică exact suma cu care a fost depăşită ţinta de deficit. Sindicaliştii din compania publică de distribuţie a electricităţii au anunţat încă de acum o lună că vor sabota planul guvernului. Compania de electricitate nu este cowboy sau şerif, să pună pistolul la tîmpla grecilor. Fiscul să-şi facă treaba şi să-i prindă pe marii evazionişti“, comenta o publicaţie de la Atena, citata de www.riscograma.ro.
Uite că la alţii se poate! Aţi văzut, în România ca reprezentanţii unor instituţii de stat care furnizează bunuri şi servicii de strictă necesitate către populaţie să se revolte împotriva facturilor umflate la gaze, apă, lumină, gunoi? Nu. Cînd au ocupat sediul Ministerului de Finanţe, ai noştri“ au protestat strict în interes propriu, deranjaţi de tăierea unor sporuri sau beneficii. N-am văzut revoltaţi de fiscalitatea care sufocă mediul de afaceri autohton sau de suprataxarea locurilor de muncă. Ei plîngeau, în pumni, pentru propriul lor interes, şi atît. I-aţi văzut, cumva, pe salariaţii de la companiile de distribuţie a gazelor revoltaţi de modul în care vor exploda facturile în această iarnă? Nu. Tremură din toate încheieturile de frica pierderii locului de muncă în caz că ar fi văzuţi, fotografiaţi sau filmaţi (mai nou, monitorizaţi de lunetişti) la vreun protest mai mult sau mai puţin organizat. Poate şi pentru faptul că salariile lor sînt destul de rezonabile în comparaţie cu acelea ale restului cetăţenilor, care se debranşează în număr din ce în ce mai mare, de spaima cheltuielilor cu întreţinerea. I-aţi văzut pe sindicaliştii de la metrou protestînd împotriva scumpirii biletului sau abonamentului la acest mijloc de transport, construit prin sacrificiul tuturor românilor şi nu al găştii care îl gestionează după bunul plac? Nu! Grevele de la Metroul bucureştean se fac doar cînd se cer creşteri salariale în interes propriu, sau "sindicaliştii“ sînt manipulaţi din motive obscure să exercite presiuni de natură politicianistă. Cît despre căpuşele care se autodenumesc agenţii guvernamentale, umplute pînă la refuz de nepoţi, cumnaţi, fini şi amante, tăierea cu 25% a salariilor de sute de milioane de lei vechi a fost egală cu zero, ca impact. S-au abţinut, într-o zi, de la un bacşiş la vreun local de fiţe din Capitală. De aceea, nu numai că toţi tac mîlc, dar fac tot posibilul să aibă cît mai puţină vizibilitate în presă, să rămînă cît mai ascunşi de opinia publică. În astfel de instituţii inutile, bugetivore, clientelare, încrengăturile sînt comparabile cu cele de tip mafiot, reducînd, evident, proporţiile. Dar la fel de cancerigene pentru bunul mers al societăţii. Ele funcţionează precum Ceata lui Piţigoi: dai intr-unul, ţipă...22!“
Precizare:micile greseli de ortografie din materialele pe care le cititi direct de pe site, precum ghilimele etc., nu imi apartin, incerc sa le corectez cand preiau articolele pe blog.

5 comentarii:

nicolae spunea...

citindu-va, ma intreb de ce nu ies eu in strada? eu care am iesit cand ceausescu interzicea sa fim mai multi de 5 insi si eram mort daca revolutia era infranta. pentru ca, dupa cum bine zicea mai ieri un popa, "nu este nici un bun care sa vrea binele omenirii." aflu de la el dupa 22 de ani de asteptare. politicienii si liderii sindicali au fost cainii democratiei care au dat din gura de cate ori au avut ocazia. dar schimbarea lumii inseamna infinit mai mult. in nici un caz sa te lasi legat la ochi si sa ghicesti cand s-a nascut unu sau altul. inseamna sa crezi in ce faci si sa lupti incontinuu. cand devii lider de grup/trib, daca bati pasul pe loc, te retragi, lasi pe altul. daca n-ai un altul, atunci te lipesti de alt grup, nu mai faci umbra degeaba. a crede in ceva inseamna a lupta pentru acel ceva, care poate veni spre tine la ciocnire ca un element dintr-un ansamblu. si te lupti cu acel element, nu-l lasi sa treaca si tu ramai pe pozitie. daca ai fost infrant, lasi locul altuia, nu mai ai ce sa cauti in frunte. dar daca elementul se impune cu forta, nedemocratic si ilegal, iti dai demisia si te legi cu lanturi in fata autoritatii vinovate si faci greva foamei pana mori.

daca te am pe tine, lider cu vorbe si imbogatit peste masura, numai tu stii cum, si nu ai facut asta ,eu nu mai cred in tine. eu nu pot iesi in strada , in noile conditii ale democratiei, decat sa apar un om bun si curat, ies sa-l apar eu daca m-a aparat pe mine, eventual sa reorganizez structura care ma apara, eventual sa devin caine in locul lui. Altfel de ce sa ies? sa iau aiurea bastoane in cap? tarile civilizate/asezate nici nu prea voteaza chiar, fiindca stiu ca oricine conduce tara, nu-i schimba viata. numai munca fiecaruia ne poate salva.

Ion de la Chiuiesti spunea...

Da Ruxi, ma infioara lasitatea romanilor. Nu-mi vine sa cred ca guvernantii astia isi sterg bocancii de popor ca de un pres si nimeni nimic! Lipsa asta de reactie mi se pare anormala, parca suntem victimele unui experiment, parca suntem drogati cu totii. Sau vorba aia: "E ceva in atmosfera".

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@Nicolae,
Munca ne poate salva, da! Numai sa ai un loc de munca platit cat de cat decent.Iar supraimpozitarea locului de munca sa fie eliminata. Nu ne pricepem toti la calculatoare si inginerii financiare. La firmele carora le merge bine din afaceri cu statul nici nu vreau sa ma gandesc!
Cat despre iesirea in strada, ea la
festivalul "vinului", "cascavelei", "pastramei", ca e criza mare, fratilor:)))

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@Ion,
Intre "noi doi" : experimentul exista si se testeaza pe diferite popoare. Pe unii ii "adorm"(ca pe noi), pe unii ii "trezesc" (acum era randul libienilor:)).

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@erata la primul meu comentariu:
"iesirea in strada se face la festivalul..."