luni, 9 aprilie 2012

PROSTITUTIA POLITICA

PROSTITUŢIA POLITICĂ
2012-04-05 » Categorie » Editorial
ZIARUL "TRICOLORUL"

de Ruxandra Lungu

"Exact cînd consideram că dl. Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte al PDL, reprezintă culmea traseismului politic din România, prin dezertarea la amicii de „dreapta”, adică la PNL, un alt caz ne-a atras atenţia în mod deosebit, deşi nu a fost comentat de mass-media, din motive lesne de înţeles. În treacăt fie spus, noi, cei de la PRM, am susţinut întotdeauna că actuala lege electorală este o greşeală care afectează în profunzime existenţa democraţiei şi a statului de drept. Ne-am pronunţat împotriva traseismului politic şi găsisem şi soluţii pentru a-l descuraja. Dar, actualii demnitari nu-şi vor tăia niciodată craca de sub picioare şi vor lăsa mereu „loc de bună-ziua”, sub masca apărării „interesului naţional” şi a celor care i-au ales.

Pînă una, alta, ne-a atras atenţia nu un caz de traseism care a devenit o modă a şobolanilor ce părăsesc barca naufragiată, ci unul de prostituţie politică în toată regula. O blondină, trecută de mult de a doua „tinereţe”, ne sufocă zi de zi pe toate posturile de televiziune, dîndu-şi cu părerea de la problemele de natură social-economică la cele medicale sau de alcov. Nu-i dăm numele, pentru că nu facem reclamă gratis nimănui. Iniţial, am crezut că se plictiseşte acasă numărîndu-şi banii şi mai are, iată, motiv să iasă şi în lume. După care am suspectat-o că doreşte să reintre în politică, folosind trambulina mass-media, care nu este de neglijat, mai ales în România, unde votul se acordă emoţional şi nicidecum în urma studierii atente a profilului şi carierei candidatului în cauză.
Revenind, ce credeţi că afirma, nu demult, la B1 TV, năstruşnica doamnă? Cităm din memorie: „Aş vrea să candidez la o primărie, care partid mă vrea, poate să mă ia”. Motivul deciziei este şi mai halucinant: actualul primar din sectorul cu pricina nu s-a prea ostenit cu deszăpezirea. Ce ideologie, ce doctrină, ce program politic, ce interes pentru cetăţean? Acestea sînt doar vorbe, şi atît. Lejeritatea cu care politicienii noştri, unii foşti activişti comunişti, au devenit capitalişti convinşi nu ne mai surprinde. Aşa cum nu ne-a surprins alianţa PSD-PDL, sau actuala USL. Între noi fie vorba, dezertorii din PDL nu ne prea interesează, mai ales că unii pot fi adevăraţi „cai troieni“. Ceea ce deranjează, totuşi, este că USL îi primeşte cu braţele deschise, fără să-şi dea seama că astfel de decizii vor costa scump această alianţă, care este, şi aşa, contra naturii. Sau, probabil, sînt mai preţioase cohortele de primari fripturişti care, prin şantaj şi ameninţare, influenţează votul din mediul rural. Aşadar, toţi recunosc faptul că în România alegerile se fraudează direct sau indirect, iar personajele care ne conduc de 22 de ani nu numai că nu sînt inspirate de o doctrină politică, nu numai că nu au o viziune asupra destinului ţării şi al românilor, dar trăiesc doar cu obsesia acaparării de foloase şi privilegii, deseori necuvenite, şi a obţinerii celui mai nociv drog: Puterea. Căci, altfel, din ce motiv obositoarea persoană supermediatizată, împlinită material şi personal, şi-ar dori funcţia de primar, indiferent ce partid o „ofertează”? Oricum, exprimarea acestei dorinţe a fost complet nefericită. Chiar şi fetiţele de pe centură sînt mai selective cu potenţialii clienţi..."

2 comentarii:

Cristina spunea...

doamna credeti ca este singura persoana care se deschide tuturor, vedeti daca noi nu avem o cultura politica.
credem ca primarul X, Y, Z etc, s-a prostituat pt interesele cetatenilor "zburand din partid in partid aflat la putere" ( poate asta este motivul pentru care UDMR-ul nu are traseisti-el fiind permanent la putere)

oricum cine voteaza o femeie, la noi femeile sunt manager in multinationale, nu cred ca femeile din Romania voteaza femei, cele din sate daca nu respecta cuvantul sotului, il vor respecta pe cel al preotului sau chiar al primarului.\ asa ca doamna in cauza nu va primi oferte de la partide- cine va renunta la un post de primar

pana acum primul partid cu tineri in Parlament a fost PRM-ul si din cate stiu am stat onorabil si la paritatea femei /barbati atunci cand legea electorala o permitea si cand sa recunosc locomotiva Vadim a produs reusita

Cristina spunea...

revin, sunt sigura ca a vorbit de ideologie sau doctrina in aparitiile TV pomenite de dvs.

daca nu ma insel "presedintele ei" nu gresea , intr-un timp parca era purtator de cuvant sau aparator al deciziilor guvernantilor, DECI va fi un primar surpriza al LOR??? sau poate nu vor "sa o ia" ??