vineri, 21 septembrie 2012

OLTCHIM, ALTA AFACERE MAFIOTA

DIN ZIARUL TRICOLORUL, 20.09.2012
EDITORIAL DE RUXANDRA LUNGU

OLTCHIM, ALTA AFACERE MAFIOTA
"Despre scandalul declanşat în urma privatizării OLTCHIM ne-am pronunţat în mod moderat. Este ca şi cum un pacient, căruia i s-au amputat mîinile şi picioarele, a suferit o trepanaţie nereuşită, organismul său este, practic, în moarte clinică, dar devine subiect de studiu de caz pentru o eczemă apărută într-o zonă mai mult sau mai puţin importantă. În România au „dispărut”, prin metode de privatizare frauduloasă, în ultimii 23 de ani, peste 1.000 de întreprinderi, multe dintre ele la fel de vitale pentru economia românească şi la fel de valoroase ca OLTCHIM, măcar şi pentru faptul că asigurau, în anumite zone ale ţării, locuri de muncă pentru milioane de români. Fără să ne propunem să demascăm interesele oculte ţesute în jurul privatizării ultimelor bijuterii ale economiei româneşti, construite printr-un sacrificiu enorm de părinţii noştri, apreciem faptul că acest scandal este, vrînd-nevrînd, adus în atenţia opiniei publice, indiferent de motivele, probabil discutabile, care se află în spatele „apărătorilor” OLTCHIM-ului. Dacă asemenea dezbateri ar fi fost organizate de fiecare dată cînd o întreprindere românească a fost „privatizată” prin metoda falimentării intenţionate, urmată de vinderea ei pe nimic, la fier vechi, probabil că guvernanţii care s-au dovedit executanţi servili ai jafului naţional, la ordin străin, ar fi căscat mai bine ochii la ce negociază şi semnează cu aceia care, evident, doreau ca România să devină doar o piaţă de desfacere, nicidecum o forţă puternică, producătoare de bunuri şi servicii autohtone, recunoscută la nivel mondial. PRM a semnalat acest fenomen de nenumărate ori, atît din Parlament, cît şi din afara acestuia. Le-am explicat românilor, prin toate mijloacele posibile şi imposibile, că o naţiune nu poate supravieţui fără să-şi exploateze la maximum bogăţiile naturale şi materiale de care dispune sau fără să-şi stimuleze şi motiveze resursele umane, de care noi, românii, nu am dus niciodată lipsă. Unii ne-au înţeles mesajul, alţii, pur şi simplu, nu au priceput. Cunoaştem cîteva persoane, făcînd parte din tînăra generaţie care se plîng de preţul energiei, dar nu ar mişca un pai împotriva înstrăinării hidrocentralelor. Cît despre centrala de la Cernavodă, se pare că nici nu au auzit mare lucru. Alţii se vaită pe la colţuri de preţul benzinei (care influenţeaza costurile tuturor produselor alimentare de bază pentru români), dar la înstrăinarea Petrom „fost-au duşi de acasă”, după cum s-a văzut. Dezinformarea, manipularea, învecinate, uneori, cu prostia şi indiferenţa, au făcut ca perle ale economiei româneşti să fie înstrăinate sau să dispară, pur şi simplu. Muncitorii, disponibilizaţi în tranşe mici şi dese, păcăliţi cu salarii compensatorii atractive, care păreau că le vor ajunge o viaţă de om, nu s-au solidarizat, pe principiul „Asta n-o să mi se întîmple tocmai mie!”. Salvarea fundului personal a devenit mult mai importantă, într-o societate care promovează individualismul feroce. Dar, chiar şi aşa, nenorocirea a venit pe capul tuturor, iar milioane de români au fost siliţi să plece în exil, abandonîndu-şi familiile pentru mulţi ani. Aşa s-a întîmplat cu toate întreprinderile înfiinţate de fostul regim. Cele aşa-zis neprofitabile au fost vîndute pe nimic, invocîndu-se acest motiv pueril, căci se putea găsi un management performant şi pentru ele, dacă exista puţină bună-credinţă din partea politicienilor vremii. Iar cele profitabile au fost căpuşate de firmele clientelei politice a partidelor care au guvernat România - şi merită să le reamintim şi cetăţenilor fără ţinere de minte: PSD-PNL-PC-UDMR-PDL-PNTCD. Aşadar, chiar şi întreprinderile profitabile au ajuns în pragul falimentului din cauza managementului fraudulos, exercitat în scopul îmbogăţirii mafiei transpartinice. Cunoaştem multe dintre dedesubturile „Afacerii” OLTCHIM. Însă faptul că această privatizare este dezbătută în mass-media, cu atîta pasiune, dar şi cu părtinire, indiferent de interesele care se ascund şi în spatele acestui caz, oferă, totuşi, o bună ocazie pentru opinia publică de a se trezi la realitate şi de a cîntări cine au fost vînzătorii de ţară şi cine nu! Cine sînt trădătorii de ţară, cine sînt artizanii distrugerii economiei româneşti şi, în decembrie, să voteze în cunoştinţă de cauză!"



















3 comentarii:

Vlad Grigore spunea...

“OLTCHIM, O ALTA AFACERE MAFIOTA” este on articol bun, chiar foarte bun, dar situatia acestui combinat (nu stiu daca cunoasteti) a fost mult discutata:
- de doua ori s-a discutat in Comisia Europeana
- Grupul german PCC SE, actionar minoritar al Oltchim avand sprijin a 2-3 parlamentari europeni ai PDL, cat si a fostului ministru Sebastian Vladescu a facut ce a vrut in Romania.
- In 2003 cind a fost dat ARPECHIM-ul o data cu PIROLIZA am avut si noi parlamentari in parlamentul Romaniei (l-am dat fara nici macar un leu, l-am dat gratis), conducerea OLTCHIM a protestat vehement.
- Stiu ca Filiala PRM VALCEA are nenumarate memorii din 2003 si pana acum, inaintate Conducerii Centrale a PRM, cat si parlamentarilor Europeni – dar degeaba, nimeni nu le-a luat in serios.
- Si atunci ?

Vlad Grigore
Bucuresti

Anonim spunea...

România cumpără avioane F16* second-hand** din Portugalia

http://www.rtv.net/romania-cumpara-avioane-f16-second-hand-din-portugalia_45588.html


* 9 bucati!

** SECOND-HAND ERAU CONSERVELE LUI CHIORU. GUNOAIELE LUI DOBRICA BRETONATUL SUNT SI MAI VECHI!

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@Vlad Grigore,
Intr-adevar, nu cunosc situatia din 2003 si nici activitatea filialei PRM Valcea de atunci, nu eram in partid in acea perioada, dar prin 1996 eram asociata intr-o firma care producea mase plastice si stiu ce ite de interese, firme capusa si spagi erau deja tesute in jurul OLTCHIM-ului. Era imposibil sa patrunzi. Acest combinat ca si celelalte care au "falimentat" au avut un management fraudulos. Ii mai aud pe unii ca in caietul de sarcin trebuia stipulata conditia ca trebuie sa ai experienta in domeniu. Aiurea! Tu, ca proprietar, n-ai decat sa angajezi o echipa cu experienta in domeniu daca vrei sa-ti mentii afacerea! Si apoi, ce e mai rau? Sa ai experienta si sa fii un bandit sau sa nu ai, sa fii de buna credinta si sa supraveghezi cheltuielile inutile si umflate? Ma uitam la B1 la Monica Pop cum se vaita de cheltuielile din spitale si cum "sistemul privat" nu-si plateste datoriile. Individa n-a auzit ca in "sistemul privat" daca nu platesti ti se blocheaza contul sau ti se inchide firma. Dimpotriva, firmele de stat nu platesc si firmele clientelei de la putere. Dar ma lungesc, voiam sa scriu o postare separata despre desteapta asta. Intrucat familia mea a cam avut de a face cu spitalele in ultima luna, vreau sa precizez ca si unitatile sanitare de stat sunt capusate in ultimul hal de conducerea spitalelor prin firme-prietene. La ea o fi altfel, dar sa nu-si dea cu parerea pentru toata lumea, nu e corect.