luni, 22 octombrie 2012

CAPITALISMUL SALBATIC

DIN ZIARUL TRICOLORUL
18.10.2012
EDITORIAL DE RUXANDRA LUNGU
CAPITALISMUL SALBATIC

„Cîştigi, păgubeşti - negustor te numeşti!“. Este un fenomen natural, atunci cînd te ocupi cu negustoria. Aceasta este economia de piaţă, acesta este „capitalismul“. De aceea nu ne-am prea bătut capul cu operaţiunile aşa-zisului broker Cristian Sima, care, pe şleau vorbind, a dat ţeapă unor fraieri. Pentru că, în România anului 2012, după experimentele Caritas şi FNI, după falimentarea unor bănci care păreau infailibile, după prăbuşirea unor fonduri care promiteau marea cu sarea, trebuie să fii extrem, extrem de fraier (şi aici folosim un eufemism) ca să dai banii unui individ, să-i joace cum doreşte el, aproape ca la ruletă. Mai ales în ţara în care, dacă chiar prisosesc, banii ar putea fi folosiţi în scopuri caritabile, la salvarea unui copil bolnav de cancer, a unui bătrîn de la îngheţ sau, de ce nu, să ajungă într-o şcoală din mediul rural, într-un spital uitat de lume sau chiar într-o mică afacere care să creeze locuri de muncă. Nu cunoaştem în întregime lista celor 60 de păgubiţi de Cristian Sima şi nici sursa veniturilor acestora.

Dar, un lucru putem să bănuim. Ori au fost bani cîştigaţi foarte de uşor, poate chiar nemeritat, ori au fost bani de furat. Bani ce au ajuns la indivizi care nu au ştiut ce să facă, practic, cu ei. Aşa cum şi ţara întreagă a ajuns pe mîna unor politicieni care nu ştiu sau nu vor, de 23 de ani, să gestioneze şi să administreze eficient un buget naţional. Bani picaţi din cer în poala unor personaje lacome, care au vrut să-i înmulţească peste noapte, fără să pună osul la muncă, fără emoţii, fără frisoane şi, eventual, fără plata impozitelor aferente. Însă, dintre toate personajele ieşite la rampă, cea mai jalnică apariţie a fost cea a unui finanţist apreciat, se pare, în această lume a ingineriilor financiare sau a escrocheriilor de proporţii, depinde de noi cum dorim s-o denumim. Fost ministru, fost consilier, fost europarlamentar, fost bancher, care n-a dus-o deloc rău nici în Regimul Ceauşescu, omul a încercat să explice că, lucrînd în străinătate, a obţinut venituri serioase conform competenţelor sale şi a ales să le investească aşa cum l-a dus capul. Un fel de Theodor Stolojan, dar mult mai pretenţios. Acum, părerea noastră despre aceste posturi este cumva umbrită de prejudecăţi. Uneori, anumiţi cetăţeni, aleşi pe sprînceană, sînt trimişi în străinătate ca să fie „şcoliţi“, îndopaţi cu diplome, doctorate, masterate, ca, mai apoi, să servească anumite interese la întoarcerea în ţară. Căci, cum este posibil să fii competent şi plătit pe măsură „afară“, iar în ţara ta să te dovedeşti deplorabil de incapabil? Mai ales cînd deţii posturi din care poţi lua decizii cruciale pentru întreaga naţiune? Mai ales cînd faci parte din Guverne sau eşti consilierul unor oameni ce deţin Puterea? Pentru că nu vorbim aici de inginerii, medicii, muncitorii în construcţii, căpşunarii şi mulţi alţii care, negăsind un loc de muncă decent în România, au luat calea exilului. Vorbim de persoane care au deţinut anumite pîrghii în conducerea ţării şi care, iată, sînt pîrlite de unul de care 99% din populaţie nici nu auzise pînă ieri-alaltăieri. Acum, poate văd şi românii pe mîna cui a fost dată ţara noastră în tot acest timp. Pentru că domnul în cauză a fost votat, ales şi numit în multe funcţii importante. El este şi profesor universitar, vai de studenţii dumnealui! Vedeţi pe mîna cui au fost, într-un timp, finanţele ţării? Şi nu este singurul. Este doar un exemplu dintre cei mulţi ce-şi spun penelişti, pesedişti, pedelişti sau independenţi şi care, în viitorul foarte apropiat, vor să revină, sub o formă sau alta, la „butoane“. Cu ajutorul celor naivi şi uşor de manipulat. Cu ajutorul celor care nu se prezintă la vot. Cu ajutorul celor care nu au înţeles, încă, faptul că Forţele Naţionale sînt singurele care mai pot salva România!



Un comentariu:

Oana Zavoreanu spunea...

Oana Zavoreanu: "Vadim a incercat sa ma violeze. A tabarat pe mine. S-a intamplat la el in birou, la Senat. El a incuiat usa, a bagat cheia in buzunar. Eu m-am uitat siderata la el pentru ca mi-am dat seama. A venit spre mine si si-a schimbat privirea. Mi-a zis ca sunt tare frumusica. A incercat sa ma ia in brate, a venit catre mine, iar mie mi s-a facut rau. M-a fugarit prin birou, pana cand a inceput sa transpire ca un porc. Cand s-a simtit refuzat, a inceput paranoia, partea a doua."