joi, 29 august 2013

DEMOCRATIA ROMANEASCA: PROSTIE SAU CONSPIRATIE?

DEMOCRAŢIA ROMÂNEASCĂ: PROSTIE SAU CONSPIRATIE? EDITORIAL DE RUXANDRA LUNGU DIN ZIARUL TRICOLORUL, 31 IULIE 2013 "Deşi tînără, democraţia noastră „originală“ trebuia, la vîrsta de 23 de ani, să înceteze joaca „de-a hoţii şi vardiştii“, mai ales cînd unii dintre vardişti se dovedesc a fi ei hoţii. Chiar nu înţelegem acest ridicol conflict dintre Dan Voiculescu şi Traian Băsescu. I-auzi: acum marinarul va întîlni un pirat, cităm din memorie afirmaţia lui Dan Voiculescu de pe treptele DNA. Şi noi, naivii, credeam că piraţi sînt amîndoi, fiecare în felul său. Provin din „structuri“ asemănătoare, au profitat din plin de vechiul regim, dar mai din plin de actualul regim. Dan Voiculescu se face că uită că între cele două palate există o coabitare şi că PC este parte a USL-ului? Obsesia suspendării preşedintelui să fie doar o manipulare de presă menită să le menţină în bazinul electoral al USL pe cele 7 milioane de persoane (unele – decedate, altele – plecate din ţară) care au votat la Referendum suspendarea? Dar, surpriză, la alegerile parlamentare din 2012 nu s-au mai prezentat la vot în număr mare, astfel încît ne-am trezit pe cap cu un colos, cu un partid-stat, ca PSD-ul anilor 2000-2004. Cei doi au satisfacţii de la viaţă cum miliarde de cetăţeni ai Planetei nici nu visează. Putere, bani, familii reuşite. De ce nu-şi văd dumnealor de nepoţi şi mimează conflicte devenite războaie, care nouă, românilor de rînd, nu ne folosesc la nimic. Nici la eradicarea şomajului, nici la creşterea nivelului de trai, nici la calitatea învăţămîntului şi a actului medical pentru care plătim taxe şi impozite halucinante, căci de siguranţa cetăţeanului nici nu poate fi vorba. Se discută despre închiderea postului de Televiziune Antena 3, singurul post „anti-băsist“ din România, după cum se laudă unii. Personal, nu credem în această gogoriţă, în primul rînd pentru că, totuşi, facem parte din UE şi, de bine, de rău, cu presa nu te joci. A, dacă postul vizat, oricare ar fi el, nu-şi plăteşte taxele şi impozitele la stat, e altă poveste. Un IMM care ar îndrăzni să procedeze astfel ar fi băgat în insolvenţă imediat, fără prea multe proceduri. Dacă se încalcă grav deontologia profesională şi echidistanţa politică, există şi alte metode, legale, prin care, pe viitor, să se evite astfel de situaţii. Dacă anumiţi manageri ai postului în cauză se dovedesc a fi comis infracţiuni vizate de legea penală, e, din nou, altă poveste. Directorul zboară, postul TV sau ziarul rămîn pe loc. Care e problema? Asta, în caz că legile se şi respectă în România. Preşedintele PRM nu a mai fost invitat pe postul naţional de Televiziune de foarte mulţi ani, iar la Antena 3, de asemenea. Din ordinul cui, am întreba noi? Dar nu are sens să aducem subiectul în ograda noastră, nu acesta este scopul acestei succinte analize. De sus, din avion, conflictul Dan Voiculescu-Traian Băsescu pare „aranjat“ şi dobîndeşte, pe zi ce trece, nuanţe de penibil extrem. Este foarte posibil ca tot aranjamentul să fie praf în ochii cetăţeanului, praf în ochii UE, menit să inducă românilor ideea că, în ţara noastră, democraţia şi statul de drept s-au instalat şi funcţionează, că Opoziţia chiar există, că presa este liberă şi că totul nu este o uriaşă conspiraţie a unei găşti postdecembriste care alternează la Putere şi ne-a condus spre dezastru."

Un comentariu:

Batagan Marius spunea...

Apel catre iubitorii de animale din Parlamentul European si Comisia Europeana: S.O.S. OPRITI MASACRAREA CAINILOR DIN ROMANIA

Doamnelor şi domnilor,
de cîteva zile, în România s-a declanşat o inimaginabilă vînătoare a cîinilor comunitari. A fost găsit şi un pretext mincinos: se pretinde că un copil de 4 ani ar fi fost ucis, pe un maidan de la marginea Municipiului Bucureşti, de cîţiva cîini. Numai că experţi ai Poliţiei Judiciare şi ai Procuraturii au avansat alte ipoteze: 1) copilul ar fi fost abuzat sexual şi ucis de un pedofil, care, ulterior, a dus cadavrul într-un loc greu accesibil, pentru a nu fi găsit aşa repede; 2) copilul ar fi fost omorît de un cîine de luptă, rasa rottweiler, scăpat din lesă de stăpîn care, speriat, a luat cadavrul în braţe şi l-a abandonat pe acel teren accidentat. Zonă în care, s-a stabilit cu certitudine, un copil de 4 ani NU avea cum să ajungă prin forţe proprii! Primarul acelei zone a Bucureştilor mi-a spus, personal, că, la locul unde a fost găsit micuţul, erau suspect de puţine urme de sînge. Există foarte multe enigme şi necunoscute în acest caz. Din păcate, la ordin politic, ancheta a fost direcţionată greşit şi totul a fost muşamalizat. De ce? Atît preşedintele ţării, Traian Băsescu, cît şi primul-ministru, Victor Ponta, încearcă să lovească în primarul Capitalei, Sorin Oprescu, pentru a-l forţa să îşi dea demisia şi a-l elimina din cursa pentru funcţia de preşedinte al României, care va avea loc în 2014. Dar ce vină au cîinii? Pot fi ucise zeci de mii de animale, doar din pricina unor calcule şi răfuieli politice? În ziua de 10 septembrie 2013, spre veşnica sa ocară, Parlamentul de la Bucureşti a votat uciderea, în massă, a cîinilor comunitari. Asta, împotriva protestelor asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor, inclusiv în dispreţul comunităţii internaţionale. A fost încălcată, fără ruşine, Convenţia Europeană privind Protecţia Animalelor, la care România a aderat încă din 1991. Zi de zi, noapte de noapte, în ţara mea - membră a Uniunii Europene - sînt otrăviţi şi împuşcaţi cîinii fără stăpîn! Vietăţi care n-au absolut nici o vină că s-au înmulţit şi care nu sînt ţînţari, ci fiinţe nobile, avînd suflet - după cum au demonstrat studiile ştiinţifice. Spectacolul macabru pe care îl dă această campanie criminală este terifiant, mai ales pentru copii şi bătrîni. Există oameni care mi-au declarat că, dacă Apocalipsa cîinilor va continua, ei se vor sinucide, în semn de disperare şi protest. Niciodată, în Europa ultimilor 20 de ani, nu s-a practicat o asemenea manipulare toxică a populaţiei! România s-a întors în Comuna Primitivă! Pentru prima dată în viaţa mea de scriitor şi istoric îmi e ruşine că sînt român! Acest „abator cu public" e declanşat şi întreţinut de partide care fac parte din principalele familii politice europene: P.P.E., A.L.D.E., P.S.E. Puteţi tolera asemenea atrocităţi? Dormiţi liniştiţi noaptea? România a devenit frontiera sălbatică a Europei. Numai naziştii aplicau pedepse colective (amintiţi-vă de răzbunarea morţii lui Heydrich, cînd Hitler a ordonat ca satul Lidice, din Cehoslovacia, să fie ras de pe suprafaţa pămîntului!).
În concluzie, opriţi rîurile de sînge din România! Nu puteţi fi colegi cu ucigaşii celor mai buni prieteni ai omului!

Al dvs.,
Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Preşedintele Partidului România Mare
Finalist al alegerilor prezidenţiale din anul 2000
Membru al Parlamentului European
(Mesajul a fost tradus în limbile engleză şi franceză şi trimis tuturor demnitarilor europeni)
11 septembrie 2013
Strasbourg