duminică, 11 aprilie 2010

ASALTUL BEIZADELELOR. VALUL POSTDECEMBRIST !

Nepotismul deşănţat
De RUXANDRA LUNGU
""Copiii şefilor noştri vor fi şefii copiilor noştri" spun, cu năduf, românii. Exemplele nu încep şi nici nu se termină cu Syda, viitorul ginere al preşedintelui sau cu Oana Bălan, fiica unei secretare de Stat din ograda lui Videanu. Băiatul a căzut doar ca musca-n lapte, fiind expresia unui fenomen de masă, pregătit cu grijă de cel puţin 15-16 ani, de cînd potentaţii vremii au început să-şi şcolească progeniturile prin străinătăţuri, ca să poată reveni în ţară cu un ascendent, cel puţin formal, asupra colegilor de generaţie.
Învăţămîntul românesc le puţea, sau poate stiau cum aveau să-l distrugă. În paralel, tinerii inteligenţi sînt ademeniţi sau nevoiţi, după caz, să muncească în ţări străine, racolarea de creiere din Est fiind una dintre mizele importante care au făcut posibilă prăbuşirea regimului "comunist". În paralel cu exodul creierelor, sistemul postdecembrist a favorizat polarizarea socială, cu repercusiuni grave pentru învăţămîntul românesc, pînă mai acum 20 de ani recunoscut şi apreciat peste hotare. Bulversaţi de tot felul de tentative de reforme aiuritoare, ceea ce reţinem este creşterea alarmantă a abandonului şcolar şi a analfabetismului. Despre egalitate de şanse între un copil născut, crescut în mediul rural, oricît de inteligent şi talentat ar fi şi unul de bani gata, care a ars gazul în vreo universitate de mîna a doua şi şi-a cumpărat pe bani grei diplome, masterate şi doctorate, nici nu vom putea să mai deschidem gura vreodată. Însuşi actualul premier, dacă s-ar fi născut într-un sistem ca acesta, actual şi pe care acum îl patronează, ar fi plimbat, cu siguranţă, gîştele pe islaz sau ar fi cosit fîneaţa cu frenezie toată viaţa dumnealui. Nu că ar fi munci de care să se ruşineze cineva, dar şansele reale pentru copiii din satele şi oraşele mici ale României, de a se realiza profesional, scad văzînd cu ochii, de la an la an. Iar "reforma" domnului Funeriu încurajează acest fenomen. Ce fac, însă, între timp, beizadelele, ale căror părinţi au pus umărul direct sau indirect la Marele Jaf Naţional, la privatizările frauduloase, la înstrăinarea resurselor naturale ale naţiunii, la depopularea intenţionată a ţării? Ce fac beizadelele "oamenilor de afaceri", îmbogăţiţi din contracte cu Statul Român? Tabloidele ni-i înfăţişează hălăduind prin cafenelele din Dorobanţi, la volanul maşinilor de fiţe sau la braţ cu diverse fetişcane, pe numele lor real, prostituate de lux. Băieţii şi fetele par că sînt puşi pe tocat banii murdari ai babacilor şi atît. Aiurea. Acum au crescut, şi-au terminat "studiile" şi banii părinţilor nu le mai ajung. În plus, simt nevoia unui statut social deosebit, înhăţînd pe bandă rulantă posturi în instituţiile statului, unde timpul trece, leafa merge, pregătindu-se ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, să preia jobul părinţilor conectaţi la conducta generoasă cu bani publici. Micuţii vor acum să toace şi banul nostru, al plătitorului de taxe şi impozite. Arzînd etapele, cîştigînd "concursuri" la fel de bine aranjate precum "licitaţiile" organizate de rubedeniile lor, odraslele se pregătesc să formeze noul val de sugative ale Bugetului de Stat, noul val de jefuitori ai resurselor acestui popor. România va fi condusă, curînd, de cîteva zeci de famiglii care vor să-şi perpetueze puterea şi influenţa generaţii de-a rîndul. Într-o societate cu ierarhia valorilor răsturnată, nici nu este greu. Maria Pîrcălăbescu, secretar de Stat la Ministerul Economiei, şi-a plasat fata într-un post la Ambasada noastră din Uruguay, post infiintat special pentru ea(???!!!). Credeţi că respectiva domnişoară ducea cumva lipsă de bani? Din Declaraţia de Avere a mămicii rezultă altceva. Mai rezultă faptul că Oana Bălan nu a fost interesată nici să preia afacerile, înfloritoare, ale părinţilor. Şi atunci, de ce ar pleca cineva taman la dracu' în praznic, fie chiar şi ataşat al unei Ambasade? Numai pentru facilităţi materiale şi tăiat frunză la cîini pe banii românilor? Ţinta este alta. Progeniturile capitalismului de cumetrie se pregătesc să se cocoaţe în scaunele părinţilor lor. În Parlament, în Guvern, în ministere etc. Preluînd, neîndoielnic, şi proastele obiceiuri, căci aşchia nu sare departe de trunchi. Tinerii inteligenţi nu-şi găsesc un loc de muncă decent decît în străinătate, iar cei care se vor pricopsi cu noua reformă a învăţămîntului nu vor avea nici o brumă de şansă în faţa averilor, diplomelor facil obţinute, a nesimţirii şi tupeului noului val de beizadele. Care consideră că ar trebui să le acordăm o minimă prezumţie de competenţă. Există, probabil, şi cazuri izolate, care nu se încadrează în profilul creionat, aşadar nu ar trebui băgaţi toţi în aceeaşi oală. Dar, merită riscul de a le da pe mînă România?"
ZIARUL" Tricolorul" Trimite pe email articolul

7 comentarii:

ciprian spunea...

intr-adevar asta este viitoarea clasa politica. iar daca au bani vor avea si voturi. chiar daca in Romania vor ajunge sa voteze doar cei care vor primi mita electorala si tot e suficient pt ei sa fie la butoane.

Anonim spunea...

ACCIDENTUL POLONEZ DA SPERANTE ROMANILOR
BASESCU CRIMA SI PEDEAPSA !
Cu parere de rau trebue sa dezamagesc. Presedintele Basescu va muri de moarte naturala, la costum vargat intr-o imchisoare franceza sau romaneasca.
La memoriile adresate urmatoarelor personalitati franceze
French Minister of Justice Rashida Dati
Brice Hortefeux
Ministre de l’Intérieur, de l’Outre-Mer et des Collectivités territoriales
Michèle Alliot-Marie, Ministre d’État, garde des Sceaux, ministre de la Justice et des Libertés
Erard Corbin de Mangoux Directorate-General for External Security (DSGE), France’s foreign intelligence service.[
Richard LIZUREY
Général de brigade de la gendarmerie nationale
Conseiller chargé de la sécurité
Marc BARONNET
Premier conseiller du corps des tribunaux administratifs et des cours administratives d’appel
Chef adjoint de Cabinet
Thibault de LA HAYE JOUSSELIN

Jean-Marc BERLIOZ
Inspecteur général de l’administration
Conseiller spécial pour les politiques de sécurité
raspusurile sunt mai mult decat incurajatoare. A inceput o ancheta preliminara si cazul este luat in consideratie.
Actualul şef de la Cotroceni este responsabil de incendierea a 38 de nave şi de poluarea portului francez Rouen, în 1981, din postura de căpitan al navei de cursă lungă „Argeş”. Exista si o declaraţie din 1998 a lui Traian Băsescu, în care acesta recunoaşte că a falsificat probe pentru a scăpa de sancţiunile autorităţilor franceze.
A urmat o anchetă. Traian Băsescu a stat aproape o lună la dispoziţia autorităţilor franceze. A fost chemat şi la tribunal. Nava românească a fost verificată şi echipajul a fost anchetat.
Abia după 17 ani, în 1998, Traian Băsescu, pe când era ministrul Transporturilor în guvernarea CDR, a recunoscut, într-un interviu la Prima TV, că incendiul din portul Rouen a pornit de la vasul său. Mai mult, Băsescu a admis că a falsificat probele pentru a scăpa de sancţiuni. La vremea aceea, el a spus adevărul doar Securităţii.
După pentru dezastrul din portul Rouen, autorităţile franceze au cerut daune de aproximativ 120 milioane de dolari.
Pentru mai multe amanunte despre acest act criminal deschideti blogul meu.
Robert Horvath Deva ziarist SUA
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/
PS CITITI DEASEMENEA PE BLOGUL MEU SERIALUL DE 12 ARTICOLE ” DESCONSPIRAREA SOBOLANULUI ROSU TISMANEANU”.

Anonim spunea...

ROMANII CRIMINALI SAU EROI ?

DECE ESTE ASCUNS ADEVARUL ?

TREBUE OOPRITA CREIARA UNEI ISTORII ASERVITA INTERESELOR
POLITICE SI ECONOMICE.

ARTISTUL ROBERT HORVATH CERE RESTABILIREA ADEVARULUI ISTORIC. EL NU NEAGA TRAGEDIA DIN TRANSNITRIA DEPLANGE SUFERINTELE EVREILOR ,DAR CERE CA LA SCOALA COPII SA INVETE DESPRE FAPTUL UNIC IN ISTORIE CAND UN POPOR SALVEAZA PE ALTUL.
PENTRU VINA DE A SPUNE CA ROMANII AU SALVAT DE LA O MOARTE SIGURA APROAPE UN MILION DE EVREI- OAMENI NEVINOVATI- CINEASTUL ROBERT ESTE DAT AFARA DE LA O INTALNIRE
PUBLICA TINUTA LA ICR NEW YORK.
DESCHIDETI

◦ http://video.google.com/videoplay?docid=-3001110215792007342#

DESI MATERIALUL A FOST EDITAT TENDENTIOS NU APARE NICI UNDE O FRAZA IN CARE CINEASTUL NEAGA HOLOCAUSTUL,
EL CERE SA SE RECUNOASCA FAPTUL CA DE PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMANIEI ( EXCEPTAND ARDEALUL DE NORD CARE ERA SUB CONTROL MAGHIAR ) NU A FOST TRIMIS NICI UN EVREU SPRE LAGARELE DE CONCENTRARE NAZISTE
. EL CERE CA ACEST ‘MIRACOL AL ISTORIEI ” SA FIE CONSEMNAT IN CARTILE DE ISTORIE. CEACE A REALIZAT SOCIETATEA ROMANEASCA ALTII NU AU REALIZAT NICI CU PUTEREA GANDULUI . ROBERT HORVATH PROPUNE RIDICARII UNUI MONUMENT NUMIT " OMENIA " CARE SA CINSTEASCA ACEST
FAPT FARA PRECEDENT IN ISTORIA CELUI DE AL DOILEA RAZBOI MONDOAL
SI POATE IN INTREAGA ISTORIE A UMANITATII..
DESCHDETI
http://devanewyork.blogspot.com/
http://www.devagallery.com/

Anonim spunea...

Stilul dv. incisiv ma fascineaza. Nu ati scris niciodata in Romania Mare? Cit adevar.
Parintii lor au facut averi la limita legii; ei sunt infractori 100%. Vezi fiul lui Tiriac (9 kile de cocaina!!!).
Concluzia trista: dictatura-medictatura, fata de ce e e azi, RSR era un stat onest.

Calin din Iasi

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@Calin din Iasi,
Ma bucur ca iti place ce citesti. :)
De cel putin un an, semnez editoriale in "TRICOLORUL",in medie unul pe saptamana. Cine citeste Romania Mare, citeste si Tricolorul, marturie stau accesarile pe Internet. Si inca ceva. Niciodata nu mi s-au "cenzurat" opiniile. Niciodata nu am scris la comanda!Scriu exact ceea ce gandesc.

Anonim spunea...

@Anonim,
Macar baiatul lui Tiriac nu are pretentia sa ne fericeasca neamul facand politica. Deocamdata sta pe fundul lui. Deocamdata.

Anonim spunea...

In loc sa cumparam avioane second hand F 16 mai bine am pune de-un program de sustinere al studentilor din tara mai saraci, de readucere al celor din strainatate etc.Cu siguranta ca poate si acele avioane sint bune dar pretul lor real este cam un sfert sau mai putin decat cel platit.Cu restul banilor cate s-a putea face.Din Frankfurt.....