sâmbătă, 7 mai 2011

CUM VENITI LA VORBA NOASTRA...

DIN ZIARUL "TRICOLORUL "
DE RUXANDRA LUNGU
ANTRENAMENTE PENTRU VIITOARELE FRAUDE ELECTORALE

Miliarde de cetăţeni ai Planetei au uitat, pentru cîteva zile, de criza economică, instabilitatea financiară, de foamete, cutremure, tornade şi alte calamităţi mai mult sau mai puţin „naturale”, cu ochii aţintiţi către cele mai mediatizate evenimente ale momentului : nunta regală, beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea şi aşa-zisa capturare şi ucidere ale lui Osama Bin Laden. Mulţi români, însă, şi-au văzut de treaba lor, după buget şi putinţă. Cel puţin din faţa televizorului, România părea împărţită, de 1 Mai, între grătare pe ritm de manele, „vamaioţi” (ce cuvînt oribil!) însetaţi şi agresivi sau beizadele petrecăreţe prin cluburile de fiţe asezonate cu „prafuri” şi sex din belşug. Şi totuşi, tabloul general nu ar fi fost complet fără să-i nominalizăm, în acest context, pe cei aflaţi în topul celor mai fericiţi dintre români, pardon, pe cei mai fericiţi locuitori ai mapamondului sau ai Universului, în general, de ce nu? Este vorba de locuitorii comunei prahovene Scorţeni, unde, după o impresionantă prezenţă la vot, pedelistul Mihai Mişu Neacşu (sic!) a fost ales primar încă din primul tur de scrutin, cu peste 67% din voturi. În ciuda faptului că fostul primar, tot pedelist, a fost condamnat penal. Pentru un partid aflat în cădere liberă în sondaje, al cărui Guvern s-a dovedit a fi cel mai incompetent din Istoria recentă a României, „performanţa” rămîne de invidiat. Logic, singura explicaţie ar fi că locuitorii Scorţenilor nu au fost afectaţi de tăierea salariilor şi impozitarea pensiilor, de reducerea alocaţiilor şi a ajutoarelor sociale, nici de creşterea preţurilor, cauzată în primul rînd de mărirea TVA, nici de închiderea şcolilor şi a spitalelor. Situată într-o zonă bogată în resurse naturale, comuna a fost, probabil, ocolită de criza economică. Desigur, o altă explicaţie a victoriei PDL ar putea fi, conform presei locale, punerea în mişcare a unei imens mecanism de cumpărat şi deturnat voturi, ocrotit de instituţiile statului menite, altfel, să vegheze asupra corectitudinii scrutinului. Desfăşurarea de forţe, încă de la primele ore ale dimineţii, a lăsat USL cu gura căscată, mai ceva ca în 2009, pentru că nu putem da uitării afirmaţia de atunci a lui Victor Ponta : „Maşinăria lor a funcţionat mai bine ca a noastră”, ca un fel de recunoaştere voalată că alegerile se fraudează sistematic în ultimii 20 de ani. Făcînd apel la memorie, trebuie spus, cu subiect şi predicat, că nu actualul PDL a inventat sistemul de fraudare prin cumpărarea votului, ci doar l-a perfecţionat, într-un mod aproape diabolic. Luîndu-ne cu vorba, am comis o greşeală impardonabilă. Cei mai fericiţi români nu se află doar la Scorţeni, ci şi în localităţile Baru (Hunedoara), Corni (Botoşani), Cernăteşti (Buzău) sau Horia (Tulcea), unde şi aici partidul de guvernămînt a cîştigat, prin mijloace specifice, alegerile locale din ultimul an. Cel puţin ipocrită este consternarea unor jurnalişti sau a unor moderatori de televiziune care, brusc, ţipă ca din gură de şarpe că „democraţia e în pericol” sau mimează nedumerirea în faţa opţiunii cetăţenilor care se lasă cumpăraţi cu un frigider, un pat, un pachet de alimente sau de ştergerea datoriilor de la bufetul comunal. De parcă aceste practici sînt aplicate pentru prima oară în România postdecembristă. Ne întrebăm: ce urmează în 2012? Cîte un autoturism pentru fiecare român? Triplarea salariilor? O croazieră de lux? Ştergerea tuturor datoriilor la bănci? Ia aminte, d-le Boc, te consiliem pe gratis, doar vedem că are balta peşte! Ceea ce ar trebui să-i alerteze, cu adevărat, pe membrii falsei Opoziţii, îmbătaţi de sondajele mincinoase ale propriilor firme de casă, este faptul că aceste mici antrenamente locale constituie doar repetiţia pentru marele spectacol electoral care se cloceşte pentru anul 2012. Noi, cei de la PRM, am rostit aceste adevăruri de foarte multă vreme şi, în ciuda dovezilor prezentate, instituţiile statului nu au reacţionat în nici un fel. Pentru că angajaţii acestor instituţii fie fac parte din clientela politică a Puterii, fie se tem de pierderea locurilor de muncă. Ne-am săturat, totodată, să invocăm scuza sărăciei, cînd rezultatul votului este deturnat prin mită. Poţi primi cadoul electoral, dacă fără el existenţa ţi-e pusă în pericol, iar în cabina de vot fiecare poate acţiona conform propriilor convingeri. Locuitorilor comunei Scorţeni, din judeţul Prahova, le dorim să fie sănătoşi şi fericiţi, ca şi pînă acum. Cît despre înaintaşii lor, fondatori ai aşezării şi foşti căpitani în oastea lui Mihai Viteazul, credem că se răsucesc in mormînt"

Niciun comentariu: