vineri, 15 iunie 2012

AM FUGIT DE DRACU SI AM DAT DE TAC-SU !

AM FUGIT DE DRACU ŞI AM DAT DE TAC-SU!

Din ZIARUL TRICOLORUL
2012-06-14 » Categorie » Editorial de Ruxandra Lungu
Credem că românii s-au săturat să le arătăm, mereu, dovezi ale fraudării alegerilor. Se pare că nu contează că în secţiile de vot formate din 9 membri existau doar 4-5 ştampile. Şi, cine credeţi că avea acces la ele? Cumva reprezentantul PRM, pe care l-am găsit mereu izolat sau chiar izgonit din sală? Cine şi de ce a inventat acest mod de lucru, prin „rotaţie"? Sărăcea România în asemenea hal dacă se mai fabricau nişte ştampile în plus? După cum şi numărătoarea voturilor ne lasă rece. Frauda electorală nu se petrece doar în ziua votului.
Unii se iau la bătaie într-un sătuc uitat de lume, alţii dau mită electorală în alt sătuc, vreun candidat mai nervos devastează urnele, diverşi indivizi sînt prinşi cu buletine de vot gata ştampilate etc. Presa comentează, instituţiile statului sînt prezente cu numele şi gata. Ce s-a furat a rămas bun furat. Felicitări, USL! De data aceasta, maşinăria voastră a funcţionat mai bine ca a PDL-ului, ca să parafrazăm un tînăr lider de partid. Felicitări, de asemenea, românilor care au pus ştampila pe reprezentanţii partidelor care au distrus sau au înstrăinat economia românească!
Înţelegem votul negativ. Înţelegem ura pentru atitudinea anticonstituţională a preşedintelui Traian Băsescu. Înţelegem supărarea populaţiei pentru aroganţa liderilor PDL şi pentru afişarea neruşinată a poşetelor, ceasurilor şi a autoturismelor de lux ale acestora. După cum, înţelegem că o mare parte a  cetăţenilor a înghiţit cu greu faptul că EBA ne reprezintă în Parlamentul European. Asta este, a avut noroc de un tătic grijuliu, care nu a vrut să-şi lase copila pe drumuri. Şi atunci, românii s-au bulucit la vot să aleagă între două rele, ca de obicei. Au uitat într-o clipă de „baronii roşii“ şi îşi închipuie că soţiile celor doi lideri USL, devenite (ce coincidenţă!) şi dumnealor membre ale Parlamentului European, se îmbracă, probabil, de la second-hand. „Afaceri“ precum Sidex, Petrom, Comtim, Faur, Republica, Tractorul, Petromidia, BCR, Sterling au fost date uitării. Am fugit de dracu' şi am dat de tac-su! Dar, ce le pasă românilor, au primit o satisfacţie imediată şi de scurtă durată, am zice noi. Cum ar spune un cunoscut realizator TV. gaşca Băsescu-Blaga-Udrea-Videanu et company „se tăvăleşte în chinuri". Să fim serioşi! Orgoliul uşor mototolit se oblojeşte rapid cu averile imense de care dispun, fără teama că îi va întreba cineva cum le-au dobîndit. Cei inteligenţi se vor „retrage“ o perioadă pentru a-şi toca banii în linişte. Sau credeţi că liderii USL o să ia la puricat modul în care a fost gestionat bugetul ţării de 4 ani încoace? Ce interes ar avea, mai ales că aspiră cu nesaţ toate gunoaiele demisionare din PDL? Poate puţin show  DNA televizat înainte de alegerile generale, cu arestări de o noapte şi urmăriri penale de o lună o să mai vedem, deşi n-am băga mîna în foc. Ceea ce ne îngrijorează mai mult, în afara ascensiunii unui Partid Unic, de care parcă doream să scăpăm, este frauda de tip pre-electoral, care nu poate fi dovedită sau sancţionată de lege. Cine îl poate acuza pe cetăţeanul X sau pe primarul în funcţie Y pentru cadourile pe care le face unor potenţiali alegători cu mult timp înainte de a începe campania electorală? Pentru excursii, mese festive, pachete cu alimente, telefoane mobile sau aparatură de uz casnic oferite plocon unei populaţii împovărate de nevoi? Că respectivii apoi candidează pentru primării sau Parlament, mai interesează pe cineva? Victor Ponta se arată mulţumit de modul cum s-au comportat instituţiile statului, care au avut grijă ca alegerile să se desfăşoare corect. Dar unde erau, mă rog, instituţiile statului cînd reprezentanţii unor candidaţi la primărie ofereau cadouri electorale prin parcuri în sîmbăta premergătoare alegerilor, cînd orice fel de campanie era interzisă? Unde erau ele, „instituţiile“? La un mic şi o bere, ca în week-end, nu-i aşa? Tinere, pe noi nu ne păcăleşti. Vezi că o iei razna rău de tot. La economie nu te prea pricepi, pînă acum nu s-a realizat absolut nimic pentru creşterea nivelului de trai al oamenilor iar la aroganţă rişti să-l dărîmi de pe podium pe însuşi Traian Băsescu. Ştim că acum vine vara şi, ca de obicei, parangheliile pre-electorale, festivalurile, tîrgurile şi spectacolele finanţate de la bugetele locale se vor ţine lanţ. Primarii vor avea multă treabă. Electoratul trebuie ameţit, la propriu şi la figurat, măcar pînă la alegerile parlamentare. Succes! Unii ar putea crede că aceste rînduri aparţin unora care nu ştiu să „piardă". Greşit. Nu vom accepta niciodată o înfrîngere însoţită de fraudă. Candidaţii PRM pentru alegerile locale au fost şi sînt oameni de ispravă, cinstiţi, patrioţi, îşi vor vedea de slujbele şi carierele lor, dar nu vor renunţa la lupta politică. Nu vor asista indiferenţi la cum le fuge pămîntul natal de sub picioare. Dar nici nu se pot lua la întrecere cu Mafia transpartinică. La aceste alegeri, nu PRM a pierdut, ci Poporul Român. Dormi liniştit, USL-UDMR lucrează pentru tine!



6 comentarii:

Anonim spunea...

O noua intoxicare ?

http://www.cotidianul.ro/surse-se-cere-demisia-lui-vadim-186063/

x spunea...

Cui ii pasa? Isi merita conducatorii cu prisosinta.

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@Anonim,
Nu am auzit asa ceva!

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@ X
Ne pasa, pentru ca ne-am saturat sa auzim vaicareli referitoare la viata grea si afirmatii precum ca "toti politicienii sunt la fel" si "toti fura"!

CRISTINEL spunea...

Doamna Ruxandra Lungu,
In legatura cu plagiatul si smecherii intelectuale,in N America facultatile au rezolvat acest lucru din FASA.Acum 6 anii cind copilul meu a inceput studiile universitare la McGill University,Montreal au primit in prima zi de scoala, o punga de plastic un tricou cu insemnele facultatii,o rigla gradata,niste creioane,o punga cu prezervative,citeva foi format A4 si nu in cele din urma regulamentul facultatii.
Regulamentul facultatii la primul punct era foarte bine stipulat ca frauda sau tentativa de fraudare duce la excluderea din INVATAMINUL SUPERIOR PE TERITORIUL NORD AMERICAM pe tot timpul vietii(ma refer la universitatile consacrate nu la cele "dai banul ai hirtia"-e plin si aici).A terminat facultatea foarte bine fara sa inteleaga acest potential sistem.A fost in vizita in Romania si a intilnit multi Romanii rude si prieteni.Aflind cum se poate trece examenul in Romania cu ceva $$$ mi-a povestit si a zis ca e fain....Mi-a venit sa-i dau o palme in timpa mea gindire, ca e de acord cu asta.In principiu el intelegea: "ca poti muncii bine cu o diploma cumparata".Dupa o perioada de reflexie m-am gindit sa nu-l mai trimit in Romania.Dar eu am inteles gresit propriul copil...mi-a povestit ca si aici" la noi sint facultati de cacat".Nu stiam valoarea cuvintelor lui(copii aleg ce si cum in functie de gradul de universitatii).Nu am studiat aici(Canada) ci am muncit sa-i asigur lui ,libertatea de ajuta societatea sa nu fie timpit, ci chiar lider.Este, dar la inceput.Daca as fi ramas in Romania cum as fi rezolvat aceasta realizare fara sa "pup" sau sa fur?Cum m-am fi implicat in politica, cind stii de la inceput ca nu poti imbunatati viata neamului tau, ci poti fi doar un produs al experimentului Camerom profesorului cu acelasi nume ...culmea, de la McGill University,Montreal si continuat de Milton Fridman la Chichago si NOI SINTEM BENEFICIARII.Seara asta am discutat cu UNICUL membru al familiei mele(copilul meu), care a absolvit aceeiasi universitate, dar nu stia nimic de acest studiu.Acum am inteles ca studiul se aplica si aici.Sa creeze timpiti pentru alte tari, dar, nici informati pentru tarile lor.Am fost placut impresionat ,fara sa-l influentez cu absolut nici o informatie, sa vad cum reactioneaza.A REACTIONAT GENETIC...."TATI TU NU ESTI PROST".PENTRU CINE AU COPII TRAITI SI EDUCATI AICI IN CANADA SAU S.U.A INTELEG FOARTE BINE REACTIA COPILULUI..Traduc:
Romania este tara noastra Sfinta si sub nici o forma nu trebuie sa ne injosim,desi "democratia de catifea" da o sansa nepotilor nostrii.Cam asta e realitatea ..din pacate.Ori stralucesti ..de orbesti milioane de cretini, ori suferi blestemul generatiei.Nu-i primul caz aplicabil familiei mele si nici al copilului meu.Noi sintem NORMAL.Cam asta e realitatea.
Analizind ce si cum, din citeva cuvinte,am imprastiat in acest spatiu,cred ca este un bun reper pentru cei ce vor sa fie drepti cu ei insisi.
GOLANIE MONDIALA?
Noi ce facem?
Mergem cu ei?
Eu NUUUUUUUUUUUU.(PUNCT MARE|)
Ne trzim si noi ODATA?
p.s
ROMANI!PLAGIAGI CIT PUTETI....ASA VOM FI MAI LIBERI!

CRISTINEL spunea...

MA UITAM LA TV ROMANIA SI AM VAZUT CA CEVA SPATAMII ESTE BLOCAT PENTRU CITIVA RETARDATI SA SE JOACE TZURCA?NU E ATITA SPATIU SA JOACE BAMBILICI NISTE SPORTIVI DE CU SERA?IN SHUSEA MAI BUCURESTENILOR PARVENITI!SOSELELE AU ALTA DESTINATIE NU SA SE ZBENGUIE NISTE RETARDATI SEARA SI NOAPTE.
MULTUMESC DE COMENTARII TIMPITE