sâmbătă, 16 ianuarie 2010

LIDERUL PRM A DEPUS O COROANA DE FLORI CU TRICOLOR LA MORMANTUL LUI MIHAI EMINESCU




Vineri, 15 ianuarie, cu prilejul Jubileului a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, preşedintele PRM, dr. Corneliu Vadim Tudor, a depus o frumoasă coroană de flori cu Tricolor la mormîntul Poetului Naţional, din Cimitirul Bellu. Domnia-sa a fost însoţit, din partea Organizaţiei Centrale a PRM, de Florin Simion, Ruxandra Lungu, Marcelina Pătraşcu, Adrian Popescu şi a fost întîmpinat de numeroşi membri şi simpatizanţi ai partidului, prezenţi la acest eveniment.
Un moment deosebit a fost dialogul cu elevele Seminarului Teologic de la Mînăstirea Pasărea, care, alături de măicuţele care le însoţeau, au adus un omagiu emoţionant lui Eminescu şi au primit, de la preşedintele PRM, cîteva dintre cărţile sale, cu autograf. Tinerele, ca şi numeroşi oameni prezenţi în acel sanctuar, au dorit să facă fotografii cu liderul PRM.Explicaţii poze: Ca de obicei, în ultimii 25 de ani, la 15 ianuarie (dar şi la 15 iunie) dl. Corneliu Vadim Tudor depune o frumoasă coroană de flori, cu panglică Tricoloră, la mormîntul lui Mihai EminescuTribunul, în mijlocul celor veniţi să-l omagize pe neasemuitul Poet şi Doctrinar Naţional.

4 comentarii:

anca spunea...

un gest minunat facut de un om de cultura intr-o ,cand ,cu mici exceptii, romanii au uitat sa-si respecte valorile!!

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@Anca.
Le este frica de Eminescu. Este atat de actual incat te cutremuri...

Anonim spunea...

EXPOZITIA PATAPIEVICI DESCHISA DUPA DOI ANI DE ZILE !

ULUITOR, INCREDIBIL,SENZATIONAL, DEMENT !

Scandalul ICR creiat prin chemarea de catre mine a politiei americane la expozitia din NEW YORK ramane actual. Expozitia este deschisa si azi dupa aproape doi ani. Articolul scris acum doi ani ramane valabil ,cu singura deosebire fiind faptul ca bugetul ICR sa marit cu 4 milioane $ peste bugetul din anul trecut.
Probabil Presedintele de onoare al ICR ,Traian Basescu consindera ca in mijloc de
criza, cand se taie pensile, oamenii sunt dati afara si copii nu au ce manca ,trebue furat mai mult !
DESCHIDETI BLOGUL ROBERT HORVATH-DEVA
http://devanewyork.blogspot.com/
FOTOGRAFII CU POLITISTI AMERICANI DESCINZAND IN MIEZ DE NOAPTE
LA ICR NEW YORK.


MANDAT PENTRU ARESTAREA LUI BASESCU LA NEW YORK
Astazi 12 Noiembrie publicatia New York Magazin a spart cenzura. Redactorul Culian , jurnalist al curajului si adevarului a publicat articolul “Morminte la Bucuresti, Menore la la New York”. El desvalue fapte noi, incendiare ,despre scandalul ICR ,New York: Expozitia antisemita nu a fost una romanaeasca, ci una araba. Mana care a desecrat menore manjind, cu sange cuvantul Fuck, este al arabului OMAR MARWAN AMBAKI.( romanii au fost doar decorul si diversiunea).. . Acesta expozitie de si oficial a fost inchisa la 15 August, este deschisa si azi dupa trei luni de zile….probabil pana la intoarcerea presedintelui din Siria …. Rezultatul anchetei americane incepe sa-si faca loc in media americana….. Profanarea mormintelor este legata de desecrarea menorelor…Se profileaza un scandal international….. Culmea ironiei, face ca.Anti Defamation League cea mai puternica asociatie evreiasca , se se afle cu sediul, la doua minute de galeria ICR. Articolul descrie in amanunt, descinderea in noaptea de 29 octombrie a unei unitati speciale in Hate Crime, pentru a lua probe. Faptul ca presedintele Basescu deschide,sponsorizeaza si refuza sa inchida ,un eveniment extremist care promoveaza teroarea si si ura de rasa in mijlocul celui mai mare oras american, la doi pasi de sediul ONU,creiaza o situatue fara precedent. Aceasta provocare cere un raspuns pe masura . Baza penala o reprezinta “plangerea”adresata politiei, in care subsemnatul cer deschidera unei anchete si dezamorsarea unei bombe a terorismului ideologic islamic. Aceast document oficial impreuna cu probele adunate, pun bazele Mandatului de Arestare in U.S., a cetateanului roman Traian Basescu. Copia acestui document ,cu antetul politiei americane si numar de inregistrare sta la dispozitia celor interesati . Robert Horvath Cineast New York 14 noiembrie 2008 ( cititi nymagazin nr 593 )
http://devanewyork.blogspot.com/ http://www.devagallery.com/

Anonim spunea...

uitati-va in imaginea aceasta cu coroana o alta hahalera comunista acest profesor de doi lei care din cate am auzit a avut la un moment dat o probleme prin scoala pe unde profeseaza cu o tentativa de viol sau ma rog ceva de genul hartuire sexuala cel putin oare acestia sunt oamenii din jurul lui vadim pe care vreti sa-i scoateti inainte?