sâmbătă, 15 noiembrie 2008

DE CE NU AM INCREDERE IN INVESTITORII STRAINI?!

Am descoperit articolul, din intamplare, "umbland" pe bloguri!
Nu-mi pare rau decat ca nu l-am postat eu!
Oricum, la vremea aceea, nici prin cap nu-mi trecea sa candidez!
Multinaţionala bate naţionala
Scris de ciprian blidaru pe octombrie 13, 2007
În ultimii ani, în România, au început să apară tot mai multe investiţii străine, marile trusturi şi corporaţii multinaţionale din vest găsind, aici, o piaţă virgină şi o forţă de muncă pe cât de numeroasă, pe atât de ieftină. Faptul e pozitiv, fie şi numai pentru că încă recuperează angajaţii lăsaţi de izbelişte de o economie falimentară. Dar modul de adaptare a formelor capitaliste se loveşte de tipicul românesc, social şi mental. Conceptul de trust multinaţional e discutabil, el însuşi, prin faptul că se ajunge, de fapt, la un stat în stat, care tinde să absoarbă iniţiativele private mici şi mijlocii, în care se oglindeşte mult mai bine esenţa liberalismului economic, dat fiind faptul că au la bază acţiunea economică individuală. Fenomenul e, probabil, mai complex în esenţa sa, ţinând mai degrabă de natura umană, a cărei tendinţă e aceea de supunere şi acaparare a elementului inferior.
Revenind la momentul de întâlnire a multinaţionalelor occidentale cu piaţa românească, sesizăm următoarea situaţie. Investitorii străini vin, la noi în ţară, bine informaţi cu privire la stadiul de dezvoltare din zonă. Ce găsesc ei aici? Din start, se aşteaptă să găsească forţă de muncă ieftină, instituţii uşor de manevrat în interes propriu, prin corupere, o aplicare discreţionară şi discriminatorie a legii şi politicieni uşor de cumpărat. Toate acestea nu-l oripilează câtuşi de puţin pe omul de afaceri străin, aşa cum am fi tentaţi să credem. Dimpotrivă, lui îi convine ca prin coruperea uşoară a factorilor de decizie să-şi obţină avizele favorabile, care-i înlesnesc demararea proiectului. Obţinând terenuri în zone cu potenţial economic şi închegând relaţiile necesare, nu va mai fi deranjat de nimeni, asigurându-şi protecţia, chiar dacă, pe mai departe, vor avea loc abuzuri împotriva angajaţilor sau trişări ale fiscalităţii. Firma, odată pusă pe picioare, porneşte la treabă cu o conducere băştinaşă, care se obligă să aducă o cifră de profit stabilită de patron. Schema organizatorică e importată de afară, fiind implementate concepte de firmă care mai de care mai sofisticate. De exemplu, termeni ca workshop, trainner, layout, team building ajung şi până la urechea lui nea Costică, acela care, până mai ieri, trudea în uzina comunistă.
La nivelul aparenţelor, totul e spoit cu un luciu de profesionalism elegant. Mai în adâncime, dai de profunda realitate românească de zi cu zi, care, de fapt, domină investiţia străină: oameni prost plătiţi, angajaţi puţini, volum mare de lucru, condiţii de lucru improprii, ore suplimentare neplătite, promisiuni salariale neonorate, totul precar şi cu investiţie minimă, care oricum se amortizează rapid, pentru ca în scurt timp să se ajungă la profituri mari. Cu alte cuvinte, nu se schimbă nimic pentru românul truditor la marea companie străină, atât de grijulie în politica de comunicare publică, dar atât de lipsită de respect faţă de drepturile angajaţilor şi atunci când vine vorbe de protejarea acestora de posibile abuzuri. Străinul e pragmatic, bagă banul şi-l scoate de „n” ori, iar românii - vătafi sau slugi - se umilesc între ei pentru profitul străin. Marea masă de angajaţi e împovărată de condiţia ce-i este rezervată, e dezinformată total şi nu face altceva decât să bombăne pe la colţuri şi să ciupească de ici -colo câte ceva, dacă i se iveşte ocazia, că doar românul e învăţat ca de unde munceşte, de acolo să şi trăiască. Nu mai contează atât venitul lunar oficial, cât ceea ce pică pe lângă, în completare. Pentru simplul motiv că aproape nimic nu se respectă din punct de vedere contractual, totul e o cacealma pe hârtie, care nu are nici o putere în faţa angajatorului la cheremul căruia te afli.
În România, poţi lejer să-ţi pierzi locul de muncă printr-un abuz grosolan şi nimeni şi nimic să nu te apere. Nici legile, nici oamenii care ar trebui să le aplice corect şi nici măcar europeanul bonom şi politicos, al cărui profit parcă se rotunjeşte odată cu zâmbetul său indulgent cu care te întâmpină. Occidentalii ştiu să respecte drepturile elementare la ei acasă, pe când aici, nu numai că nu îi interesează vreun progres în acest sens, ci chiar le convine pasivitatea civică, aceea care nu le tulbură drumul spre profitul rapid, obţinut cu preţul exploatării dure a angajaţilor. Iar românii, în marea lor pondere, sunt complet depăşiţi de ceea ce li se întâmplă, aşa că nu le rămâne decât să aleagă, în continuare, între sclavia pentru bani mai mulţi, lucrând în străinătate, sau sclavia pe bani mai puţini, lucrând în ţară.
http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/multinationala-bate-nationala--50698.html

3 comentarii:

Anonim spunea...

Ma bucur de intalnirea virtuala si de faptul ca simpatizam aceleasi idei. Va primesc si eu cu multa placere la mine in blogroll.

Anonim spunea...

Ce ne facem?
Orbiti de euforia sarbatorilor, multi romani nu inteleg ce se va intampla din martie 2009?
Nu sunt fan "Iliescu" dar ii respect opiniile. Va fi foamete? De ce?!

Anonim spunea...

Avea dreptate Mircea Badea!
E acelasi lucru ca in sclavagism. Cei multi muncesc pentru cei putini,
Numai ca biciul este inlocuit de credite si somaj.
Numai prostii nu-si dau seama!