UNDE INCEPE SI UNDE SE TERMINA NESIMTIREA !

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
De RUXANDRA LUNGU
Pensii nesimţite. Salarii nesimţite. Analizate, contestate sau chiar aprobate de posturile de Televiziune care, de fapt, le-au adus în atenţia opiniei publice atunci cînd le-a convenit. Punînd de-a valma, în aceeaşi oală, magistraţi, medici, profesori, actori, aviatori, militari, lucrători în serviciile secrete, parlamentari, bancheri şi înalţi funcţionari publici, talk-show-urile politice nu fac decît să ducă la îndeplinire planul băsescian "divide et impera", într-o încercare de învrăjbire, fără precedent, a unor categorii sociale împotriva altora. Cu mari şanse de reuşită, după cum se vede. Fără a cădea în patima unui egalitarism contestabil, ar trebui să le amintim tuturor că, în orice economie, există o diviziune a muncii, iar cei care lucrează sînt retribuiţi ca atare, în funcţie de pregătire şi de contribuţia fiecăruia la bunul mers al societăţii.
Doar cu titlu de exemplu, ar trebui să-i amintim, de pildă, unui aviator, care şi-a ales profesia de bunăvoie şi nesilit de nimeni, că, fără medicul care l-a adus pe lume, fără învăţătorul care i-a pus creionul în mînă şi fără muncitorul, inginerul sau contabilul de la fabrica de avioane, ar fi rămas la sol bine mersi. După cum, fără agricultor, măcelar, zidar, instalator, croitor, cizmar sau fără cel care îi ridică gunoiul din poartă, nici n-ar mai ieşi din casă, în caz că ar avea vreuna. Exemplu valabil pentru noi toţi, orbiţi de propaganda pro sau anti-Boc. Am criticat cota unică şi ne-am pronunţat pentru cota de impozitare progresivă. Nu ne vom dezice de propriile idei, acum, numai de dragul de a face pe plac presei, care, brusc, se lamentează că unele excese chiar trebuie înlăturate, aducînd în prim-plan reprezentanţi ai unor profesii care se cred mai presus de lege şi de morală, negînd vehement necesitatea unei minime solidarităţi sociale. Numeroşi moderatori tv, ei înşişi foarte bine plătiţi din bani privaţi, aşa că nu ne priveşte, nu mai ştiu unde începe şi unde se termină nesimţirea, fiindcă şi ei au pierdut noţiunea banului. Faţă de pensionarul care încasează 300 de lei, probabil beneficiarul a 1.500 de lei pe lună este fericit, iar cel care încasează 5.000 de lei poate fi considerat de ceilalţi chiar nesimţit. Despre cei care primesc peste suta de milioane de lei vechi nu merită să vorbim, cîtă vreme nici unul nu este laureat al Premiului Nobel, inventatorul motorului cu apă sau descoperitorul leacului pentru cancer. Tot mass-media lansează ipoteza aiurită că anumite profesii sînt retribuite la fel în SUA sau UE. Treziţi-vă, nebunilor! Trăim într-o ţară care nu mai produce nimic, care are un capital autohton vlăguit şi o forţă de muncă pe cale de dispariţie. Sub nici o formă, şi sub nici un motiv, vreun cetăţean plătit din bani publici nu are justificare să fie retribuit sau pensionat cu 5.000-10.000-20.000 de euro pe lună. Este necesară identificarea unei proporţii corecte între veniturile minime şi cele maxime atunci cînd sînt plătite de la Buget. Dar, cine s-o facă? Partidele care s-au rotit la Putere în ultimii 20 de ani, care au scăpat de sub control sistemul de salarizare şi au băgat mîna pînă la umăr în banii de pensii? Aceste găşti de îmbuibaţi privilegiaţi au pierdut contactul cu realitatea, favorizînd polarizarea socială şi răsturnarea valorilor. Nu au nici competenţă, nici voinţă politică să producă o schimbare reală în sistemul de salarizare pentru că lor şi clienţilor politici le este foarte bine aşa. Şi, totuşi, cum ar trebui calculat locul de unde începe şi unde se termină nesimţirea de care sînt acuzate unele salarii şi pensii? Simplu. Banii de la Buget se constituie din impozitele şi taxele cetăţenilor, plătite în cuantum covîrşitor de sistemul privat care, oricum, îşi trăieşte ultimele clipe. Nu ne referim aici la acele tipuri de afaceri care sifonează Bugetul Statului. Nu ne referim la societăţile create special pentru camarila politică lacomă, conectată la banul public. Şi nici la multinaţionalele care funcţionează după un sistem, bine pus la punct, de cucerire de noi pieţe, prin preţuri de dumping şi marketing agresiv, luîndu-şi în calcul şi pierderi planificate. Etalonul de la care ar trebui să înceapă orice calcul economic este salariul din domeniul privat, autohton, şi direct productiv. Care nu depăşeşte, din păcate, suma de 1.700 de lei pe lună, fie că ne place, fie că nu ne place. Aici este economia reală, productivitatea românească a muncii de care sîntem capabili în acest moment şi tehnologia la care avem acces. Este trist, pentru că în anii '90 am avut o şansă istorică, pe care am ratat-o.Revenind la prezent, gargara Guvernului Boc e propagandă de cea mai proastă factură. Beneficiarii salariilor şi pensiilor cu adevărat nesimţite nu vor păţi mare lucru. Mai ales că nu sînt de vină în totalitate. "Nu e nebun ăla care cere, e nebun ăla care dă", spune înţelepciunea populară. Iar guvernanţii se vor alege cu o sumedenie de procese, de spaima cărora vor face urechea pleaşcă. Pentru că ei, cei de azi şi de ieri, au creat şi tolerat abuzul. Iar, în România, reaua-credinţă şi hoţia nu se pedepsesc. Dimpotrivă, ne conduc, împreună cu sistemul. Care e însuşi întruchiparea hîdă a nesimţirii!