miercuri, 1 aprilie 2009

E 1 APRILIE ! CINE VA IESI PACALIT ?




Tricolorul, nr. 1526, editia din 01.04.2009
BANII DE LA FMI AJUNG TOT LA MAFIOŢI !
Autor : RUXANDRA LUNGU
"Cine îşi imaginează că banii împrumutaţi de la FMI şi de la alte instituţii financiare se vor regăsi în buzunarul românilor se înşeală amarnic. Acum cîteva săptămîni ne exprimam temerea ca împrumutul aşa-zis salvator se va duce înspre băncile străine care taie şi spînzură în România. Că „centura de siguranţă” este pentru bănci, nu pentru cetăţenii acestei ţări. Din păcate, temerile noastre s-au adeverit, iar consecinţele iresponsabilităţii şi incompetenţei guvernanţilor vor fi suportate de copiii şi nepoţii noştri. Asta în cazul în care nu se vor trezi din amorţeală şi nu vor mătura cu hoţii, băgîndu-i în lada de gunoi a istoriei. În loc să finanţeze economia reală, întreprinderile producătoare de bunuri şi servicii româneşti, cu banii împrumutaţi se aruncă un colac de salvare băncilor, care vor fi încurajate să reia creditarea. Adică, atenţie, să ne îndatorăm şi mai mult la bănci, noi, cetăţeni români şi întreprinderi românesti, tot pe banii noştri, pe care i-am împrumutat deja, o dată cu dobînda. Iar băncile, ca să se asigure, în viitor, vor relua creditele ipotecare, riscînd să determine, din nou, explozia artificială a pieţei imobiliare. Ceea ce, rechinii disperaţi că li se diminuează averile şi „dezvoltatorii” imobiliari, atît aşteaptă. O politică economică mai dezastruoasă şi profund antinaţională nu s-a mai pomenit în istoria acestei ţări. „Analiştii economici” comentează că în SUA se procedează la fel. Greşit. În primul rînd, în SUA, băncile salvate de la dezastru sînt americane, iar, în al doilea rînd, în paralel, se alocă fonduri serioase şi IMM-urilor. Iar, în al treilea rînd, nici în SUA n-am văzut, încă, dacă aceste măsuri dau rezultatele scontate. În România se estimează, cu o seninătate vecină cu inconştienţa, creşterea numărului de şomeri la 800.000, pînă la sfîrşitul anului. Majoritatea provin din sistemul privat. Şomeri care nu produc, nu plătesc taxe la stat, în schimb li se va plăti, fireşte, ajutorul de somaj. Viitori şomeri, lăsaţi în plata Domnului, care nu sînt reprezentaţi la fel de vocal ca aceia din sistemul bugetar, de care guvernanţii se tem cumplit. Aşadar, nu era mai eficient ca o parte din acest împrumut să contribuie la menţinerea actualelor locuri de muncă? Prin relaxare fiscală, prin creditarea mai lejeră a întreprinderilor, prin finanţarea proiectelor din agricultură şi industria alimentară? Vînzările procesatorilor din industria cărnii au scăzut cu 30%, din lipsa materiei prime, în schimb importurile au crescut. Cine are interes ca România să devină total dependentă din punct de vedere alimentar de surse din afara ţării? Cine are interes ca pămîntul acesta, care poate hrăni peste 80 de milioane de suflete, să fie lăsat în paragină, din lipsa fondurilor, utilajelor şi a forţei de muncă? Şi, mai ales, din lipsa unor politici agricole coerente? Ni se mai spune că băncile străine nu vor sifona aceste fonduri către băncile-mamă. Serios? Cine le controlează, cine le poate impune cum să-şi gestioneze banii? Autorităţile statului, făcute preş în faţa UE? Cine le poate obliga să finanţeze şi IMM-urile românesti şi nu tot întreprinderile străine care îşi repatriază profitul şi, atunci cînd consideră ele, se reorganizează şi-i lasă pe români pe drumuri? Cel mai recent este exemplul Sidex Galaţi. Facem ce facem şi excludem orice posibilitate de dezvoltare a capitalului autohton, singurul care poate asigura prosperitatea ţării noastre. O altă capcană care ni se întinde este că statul va folosi banii pentru investiţii şi infrastructură. Cuvinte pompoase, de care ne-am săturat pînă la refuz în campania electorală. Cuvinte care ascund o realitate găunoasă şi păgubitoare pentru români. Se finanţează astfel marile afaceri cu terenuri, asfalt, borduri, energie şi se vor îmbogăţi aceiaşi regi ai fraudei girate de stat. Fireşte că România are nevoie de o infrastructură modernă. Din păcate, specialiştii care pot gîndi şi gestiona un astfel de proiect nu se regăsesc în conducerea actuală a ţării. Or, acum, prioritatea nr. 1 a guvernului ar trebui să fie securitatea alimentară şi energetică a poporului român. Betoanele pot aştepta, domnilor. Specula cu case şi terenuri poate aştepta.
V-aţi făcut plinul. V-aţi asigurat liniştea pe mai multe generaţii de-acum înainte. Dacă tot nu pricepeţi, vă spunem în cuvinte simple, pe înţelesul tuturor. Pentru noi, oamenii de rînd, preocupările sînt cu totul altele: să nu ne pierdem slujbele, să nu ne pierdem casele, să avem ce pune copiilor pe masă, să avem cu ce să-i trimitem la şcoală, să avem cu ce ne plăti facturile la lumină şi căldură. Facturi umflate tot de voi şi de găştile de mafioţi cu care va aflaţi în cîrdăşie. Decizia de a ne împrumuta, acum, nu are decît o explicaţie logică. Atenuarea şi amînarea efectelor crizei pînă la alegerile prezidenţiale, care vor marca şi sfîrşitul actualei coaliţii. Pentru că unda de şoc va lovi România abia în momentul în care salariile compensatorii se vor consuma, ajutorul de şomaj va expira, iar executările silite vor fi puse în aplicare. Pacea socială ar putea să mai dureze cîteva luni, poate chiar pînă la alegeri. Cel puţin aşa speră actuala guvernare. Deşi ni se pare cel puţin suspect că se avansează, deja, ideea suprapunerii alegerilor europarlamentare cu cele prezidenţia le. Cineva ştie, exact, că România fierbe la foc mic. Şi timpul nu mai are răbdare."


UPDATE:

Ministrul de finante a mai nascocit o nazdravanie, menita sa omoare bruma de activitate a IMM-urilor si sa aduca bani pentru hotii care capuseaza bugetul statului: impozitul forfetar pentru intreprinderile care au pierderi. Intreprinderi care nu au avut patroni atat de norocosi incat sa primeasca plocon resursele naturale ale Romaniei, terenuri,uzine, fabrici, retele de spatii comerciale construite inainte de '89, pentru care noi toti am stat in frig, fara lumina si fara hrana.

Ma dezgusta jurnalistii trecuti de o anumita varsta care se pare ca au uitat toate astea si au trecut cu arme si bagaje in barca mafiotilor.


7 comentarii:

Ion de la Chiuiesti spunea...

Acum, in perioada de criza, cand majoritatea IMM-urilor se zbat sa supravietuiasca, sa aplici un impozit forfetar, e o idiotenie. Multi aduc bani de acasa sa plateasca angajatii, in speranta unei redresari viitoare si vine "mulgatorul" asta de Pogea sa distruga ce a mai ramas.

Cristian Lisandru spunea...

Bun articol, dar nu ştiu cîţi mai au curajul să privească adevărul în faţă...

dramoleta spunea...

Perfect de acord cu aceasta idee: "Decizia de a ne împrumuta, acum, nu are decît o explicaţie logică. Atenuarea şi amînarea efectelor crizei pînă la alegerile prezidenţiale, care vor marca şi sfîrşitul actualei coaliţii."

Se trece peste cadavre cand vine vorba de a ramane la putere.

Ai vazut ce miting este la Londra? Mitingul saraciei. Romanii cand vor iesi in strada?

octavpelin spunea...

Rucsi,ai dreptate,Romania saraceste cu 11 miliarde de euro de pe urma acestui imprumut de la FMI.O seara placuta :(
p.s.am postat unarticol pe blog Stire Bomba ,dar nu am postat si scrisoarea oficalului austriac despre Basescu,era in limba germana!

dramoleta spunea...

http://www.capital.ro/index.php?section=articol&screen=index&id=118202&rss=1

Marius Mina spunea...

Sunt ultimii pasi spre esecul total al guvernului Basescu.

Anonim spunea...

Adica acesti bani se vor duce,unde mai exact ? Caci nu in buzunarele noastre ;noi vom plati insa acest imprumut destinat,se pare ,tot bancilor multinationale , celor care sunt direct lezati de stagnarea pietei imobiliare . Cu alte cuvinte,noi,cei care nu am fost tentati de ofertele "supergeneroase " ale bancilor de a ne da bani cu imprumut pe o perioada indefinita,pentru a cumpara,la preturi astronomice proprietati imobiliare ,va trebui sa platim ,din taxele si impozitele ce se vor majora constant in urmatorii ani,nesabuintele unora ? Aceasta este in fapt destinatiua acestui credit ? Pe noi ne-a intrebat cineva daca suntem de acord ?