duminică, 1 noiembrie 2009

M-AM PLICTISIT DE OMAR HAYSSAM. ASTA E TOT CE AVEŢI? ATUNCI E GRAV!

ASTA E TOT?
Din ziarul"TRICOLORUL"
"De la debutul oficial al campaniei electorale, presa toacă non-stop discuţiile purtate de Omar Hayssam cu diverşi. Disecate pe faţă şi pe dos, de dimineaţa pînă seara, aceste dezvăluiri, menite să devină tema favorită de campanie contra candidatului Traian Băsescu, vin cam tîrziu. Publicaţiile PRM au desluşit şi demascat culisele aşa-zisei răpiri încă de atunci, avertizînd asupra conspiraţiei de doi bani care trebuia să ne convingă de iminenţa pericolului terorist. Personal, imaginea "răpitei" Marie Jeanne, cu basmaua arăbească atîrnată de gît şi şunculiţele revărsate peste blugi, semn al relelor tratamente din timpul "sejurului" irakian, defilînd triumfalist la braţ cu preşedintele Traian Băsescu, nu îmi iese din minte. Au trecut 4 ani de atunci şi nimeni nu s-a sinchisit să cerceteze în profunzime cazul.
Este posibil ca presa de atunci să fi fost manipulată, mai ales că era vorba de colegi de breaslă care păreau în pericol. Putem să înţelegem, omeneşte, şi asta. Dar manipularea continuă, iată, după atîta timp. Ocupaţi cu răstălmăcirea dialogului dintre primul (şi ultimul, am adăuga noi) terorist dovedit, jurnaliştii nu acuză pe nimeni pentru tăinuirea unor informaţii atît de importante care, dezvăluite chiar în acea perioadă, ar fi aruncat în aer cariera lui Traian Băsescu şi ne-ar fi scutit de ani buni de conflicte şi haos generalizat. Cei care au ţinut la sertar aceste informaţii sînt la fel de vinovaţi, mai ales că le-au tăinuit în scopul expres de a le folosi în campania electorală. Avem o veste proastă pentru ei. Cu certitudine, o parte neînsemnată a electoratului mai tresare la auzul telenovelei cu terorişti, ziarişti răpiţi şi miraculos eliberaţi. Vremurile s-au schimbat şi populaţia are o cu totul altă agendă. Foamea, frigul, nesiguranţa zilei de mîine, desfiinţarea locurilor de muncă, explozia iminentă a tuturor preţurilor, devalorizarea leului, spaima cetăţenilor care nu-şi pot plăti creditele, falimentele în lanţ ale întreprinderilor mici sînt frămîntările reale ale românilor, care vor răspunsuri concrete de la candidaţii aflaţi în cursa electorală. De aceea, ni se pare cel puţin suspectă insistenţa cu care mass-media a consumat o săptămînă de campanie, încercînd să ne convingă de legătura dintre Traian Băsescu şi Hayssam, pe care noi am demascat-o încă din momentul diversiunii aşa-zisei răpiri a celor 3 ziarişti. În schimb, campania electorală a liderului PRM, domnul Corneliu Vadim Tudor, singurul candidat care ar putea să-l bată pe actualul preşedinte în turul II şi singurul candidat care oferă soluţii economice concrete pentru ieşirea României din criză, este supusă unui embargo mediatic fără precedent. Programul politic şi economic al preşedintelui PRM nu este reflectat corect din motive lesne de înţeles. Pentru că toţi ceilalţi candidaţi provin din structuri de tip mafiot care, fie au participat direct, fie au închis complice ochii la devalizarea ţării şi la dezastrul economic, politic şi moral în care se află România azi. Şi, din acest motiv, promisiunile celor care s-au rotit la Putere în ultimii 20 de ani, cu ochii numai după furat, nu mai conving pe nimeni, indiferent cît de atrăgătoare ar fi. Groparii economiei româneşti şi artizanii desfiinţării a milioane de locuri de muncă din industrie şi agricultură nu vor fi traşi la răspundere în actuala formulă în care "vin ai noştri, pleacă ai noştri". Petre Roman, terminatorul marilor obiective industriale româneşti, marele perdant al pariului cu agricultura şi turismul, se lăfăie pe micul ecran după ce a devenit, brusc, liberal cu acte în regulă. Acum îşi trăieşte a doua tinereţe alături de noua familie. Stolojan, cel care a confiscat valuta firmelor de stat şi private, ruinînd orice posibilitate de dezvoltare sănătoasă a capitalului autohton, actual europarlamentar, rînjeşte la camerele de luat vederi din spatele actualului preşedinte, fără grija că va da vreodată socoteală pentru trecut. Ciorbea, continuatorul demersurilor menite să distrugă economia românească, este reşapat de anumite televiziuni şi ne dă tot felul de lecţii. Adrian Năstase, alt fost prim-ministru şi actual parlamentar, plimbat la DNA doar de formă, a devenit şi editorialist cu pană ascuţită, mizînd pe faptul că românii au memorie scurtă şi au uitat de marile privatizări frauduloase din timpul mandatului său. Tăriceanu, autor al votului uninominal, cu efecte dezastruoase pentru democraţia românească, şi apoi, în mod ironic, intrat pe uşa din dos a Parlamentului, dă sfaturi de politică economică, deşi este principalul vinovat pentru exodul românilor în ţări străine şi pentru situaţia în care se află bugetul de stat, văduvit de contribuţiile a 2-3 milioane de români care muncesc în străinătate şi contribuie la PIB-ul altor state. Iată motivele pentru care campania aceasta pare lipsită de vlagă, în ciuda vociferărilor şi a acuzaţiilor formale pe care şi le fac reciproc "prezidenţiabilii" care au monopolizat mass-media. Temele fundamentale care îi preocupă pe români şi soluţiile economice concrete pe care le oferă PRM nu sînt luate în seamă. Confiscarea marilor averi dobîndite fraudulos, naţionalizarea obiectivelor strategice pentru siguranţa naţională, trecerea în patrimoniul statului a resurselor naturale ale ţării, introducerea impozitului progresiv, aplicarea diferenţiată a TVA, amnistia fiscală aplicată în anumite condiţii IMM-urilor, stimularea creării a noi locuri de muncă, relansarea capitalului autohton şi, de ce nu, intervenţia moderată a Statului în anumite sectoare economice de interes naţional pot fi supuse dezbaterii publice. Dar, cu cine să iniţiem aceste dezbateri? Preluînd dezvăluirile pe care noi le-am făcut încă de acum 4 ani, jurnaliştii din actuala mass-media le prezintă publicului drept bombe de presă, descoperite de ei! Din păcate, bombe fără efect întîrziat, aşa cum se speră. Asta e tot?"
Se tem mogulii de TB?

7 comentarii:

Ion de la Chiuiesti spunea...

Sigur ca se tem de Basescu! Singurul Ohanesian s-a luptat, dar singur(cu toate informatiile cheie secretizate pentru 50 de ani de catre mariner) e foarte greu!

anca spunea...

vad ca au pus batista pe tambal,acum se ocupa de gripa porcului!!!

Anonim spunea...

Ce ZICETI DE ASTA, DOAMNA LUNGU?Singura soluţie viabilă: Vadim, Preşedinte!
De UN ALEGĂTOR DERUTAT
Sper, din tot sufletul, că preşedintele PRM, domnul Corneliu Vadim Tudor, va intra în turul II şi, din această poziţie, va bate orice adversar, indiferent din ce partid face parte. Merg să votez cu credinţa că România se va trezi şi va alege în fruntea statului un bărbat adevărat, cinstit, creştin şi patriot!
Dar, punem şi răul înainte. Turismul electoral, pomenile generalizate şi fraudarea rezultatelor prin calculator sînt deja practici cu care românii au fost obişnuiţi să trăiască, înghiţind în sec, şi să nu riposteze. Tertipuri, şmecherii şi manipulări ordinare, cu care cetăţenii sînt prostiţi de 20 de ani. În acest sens, forţele ostile interesului naţional ar putea acţiona într-un mod deja cunoscut, astfel încît preşedintele PRM să nu intre în turul II. Moment în care noi, votanţii PRM, ar trebui sa dăm (sau nu!) votul altui candidat. Scuzaţi-mă, dar am o mare problemă. Cu cine să votez? Cu Băsescu? El urmăreşte ca PD-L să devină partid-unic-stat, care să controleze Parlamentul, Guvernul şi tot ce mişcă în ţara noastră. Periculoasă ambiţie, care trezeşte amintiri pe care le dorim îngropate. Pe lîngă faptul că ultimii 5 ani de "domnie" au fost un dezastru total. Cu Geoană? Taman ieri a declarat că nu doreşte alegeri anticipate, care ar fi o şansă reală pentru revenirea forţelor patriotice în Parlament. Normal, are acum o majoritate confortabilă cu PNL şi n-are chef de un deranj care să-i încurce socotelile. Plus că n-ar da bine la popor să se exprime favorabil pentru o tevatură costisitoare precum o nouă campanie electorală. Cu Antonescu? El reprezintă, din păcate, partidul care a scornit legea uninominalului, care a defavorizat PRM. Liberalii nu înţeleg că urmează să devină victime sigure în viitoarea formulă a uninominalului în două tururi, schemă dictată de peste Ocean, aceptată tacit de Traian Băsescu şi Mircea Geoană, şi care urmăreşte să lase în România doar 2 partide, cu acte în regulă, libere la furat, 4 ani noi, 4 ani voi. Fără drept de apel. OK. Eu cu cine votez?
Copyright Tricolorul

ciprian spunea...

Ai mare dreptate, prea se cauta cu lumanarea orice tiribomba de presa anti-Basescu. Imi permit sa te intreb, de ce crezi ca impozitarea progresiva ar fi mai buna?

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@Ciprian,
E mult de spus asa ca voi rezuma subiectul in 2 vorbe.
In situatia in care ne aflam acum, in care marile averi si marile afaceri(99%, nu generalizam) nu sunt rodul unei dezvoltari firesti a capitalului autohton sau ale unei economii de piata reale ci rezultatul unor contracte frauduloase cu bugetul statului sau al marilor privatizari la fel de frauduloase, nu mi se pare normal ca TOTI cetatenii sa plateasca aceeasi cota unica, fie pe venituri din initiativa privata, fie pe proprietati s.a.m.d. Nu e vorba de un sistem Robin Hood ci o reparatie necesara. Bogatii Romaniei au devenit astfel numai prin frauda si numai prin "relatii" discutabile cu bugetul de stat si mafia din politica. Exista un deputat care are pe numele lui, ca persoana fizica 1500 de apartamente ca sa se eschiveze de la anumite taxe. De la 2-3 apartamente in sus pentru o singura persoana as pune un impozit urias sa-i satur!Sa vina si sa le cedeze de bunavoie celor care, bunaoara, sunt aruncati in strada din casele nationalizate.
Etc., etc., etc.

ciprian spunea...

m-ai convins, chiar daca argumentul tau e mai degraba de natura morala decat economica. in mod normal cota unica e mai stimulativa economic, dar cum Romania nu e o tara normala ci una a patronilor care au furat profitul si nu l-au creat ei, inclin sa-ti dau dreptate.

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@Ciprian,
Nu au furat numai profitul ci afacerea in sine! Au primit de-a gata economia unei tari intregi.:)