O PRESA TICALOSITA

DIN ZIARUL "TRICOLORUL"
De RUXANDRA LUNGU
"În decembrie 1989, românii au ieşit în stradă pentru că aveau nişte cereri foarte clare: hrană, lumină, căldură, vize, libertate de asociere şi exprimare. Numai că, exact în acele zile, cei care pecetluiseră soarta popoarelor din Est, menite să devină pieţe de desfacere ale supraproducţiei occidentale şi rezervoare gratuite de resurse naturale şi umane, au inoculat revoluţionarilor ideea că, de fapt, ei luptă cu întreg sistemul care trebuie pus la pămînt, cu bune şi rele. S-au vehiculat concepte precum "democraţie", "stat de drept", "alegeri libere", "economie de piaţă", "pluripartidism", "libertatea presei", "libertatea întrunirilor şi a protestelor de stradă", care, în teorie, nu sună rău.
Din motive pe care, din raţiuni de spaţiu, nu le explicăm, lucrurile au mers prost în România. Mai precis, s-a ales praful de tot. Democraţia (puterea exercitată de popor) este în pericol, după 20 de ani, mai mult decît oricînd. Atacurile la adresa Parlamentului, cea mai importantă instituţie a sistemului, se desfăşoară permanent, după un plan riguros stabilit, printr-o politică a paşilor mărunţi. Nici figurile abuziv pripăşite în forul legislativ nu ajută la sporirea încrederii românilor în această instituţie. Dimpotrivă. Iar gradul de reprezentare a populaţiei, care ar trebui să-şi exercite puterea prin aleşi, este nesemnificativ. Minoritatea dictează majorităţii, mai grav decît în dictaturile sud-americane, unde măcar ştim cu ce avem de-a face, fără să ne ascundem după propaganda dezgustătoare cu care ne intoxică guvernanţii de azi şi de ieri. Dacă socotim că doar 40% dintre români votează şi un singur partid deţine majoritatea în Parlament, cu sau fără aliaţi de ocazie, avînd dreptul să formeze guvernul, ajungem lejer la concluzia că doar 15% dintre români dictează destinul celorlalţi 85%. Pluripartidismul şi posibilitatea de exprimare a unor opţiuni politice diferite sînt pe cale de dispariţie, întrucît românilor li s-a impus ca pe scena politică să rămînă "doar" două partide, care să se alterneze din 4 în 4 ani la furat bani publici, pardon, voiam să zicem la guvernare. Cu modul în care funcţionează "economia de piaţă" , într-o lume a multinaţionalelor şi a monopolurilor, românii s-au lămurit mult mai devreme, pe propria lor piele. Şomajul şi polarizarea socială sînt cele mai dureroase efecte ale noului sistem care ne-a adus pe cap o sumedenie de vînători de resurse naturale, care aparţin naţiunii române. Despre "statul de drept" am tot discutat. Ultima dovadă a modului mafiot în care funcţionează la această oră o constituie stenogramele în care un senator discută cu un judecător. Halucinant. Demne de un SF, dar actual, afectîndu-ne pe noi toţi, aici şi acum. Despre modul în care se pot organiza alegeri libere ne-am lămurit. Maşinăriile de fraudare au devenit atît de sofisticate încît vor fi din ce în ce mai greu de dovedit. Nu că autorilor le-ar păsa, cumva, de ce crede opinia publică. Lipsită de forţă şi viteză de reacţie. Letargică şi adîncită "în somnul cel de moarte". De întruniri şi proteste în stradă avem parte, uneori. Doar că nimeni nu pricepe că sînt total inutile, singura finalitate fiind revărsarea unor frustrări acumulate în timp sau expresia unor jocuri politicianiste cu concursul aşa-zişilor lideri sindicali. E plăcut să zbieri, în stradă, contra Stăpînirii dar, în esenţă, respectivii rămîn doar cu plăcerea, nu şi cu treaba rezolvată. Praf în ochii cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite. În numai 20 de ani, toate "idealurile" revoluţiei s-au dovedit a fi forme fără fond şi cel puţin, aici, în România, au rămas doar vorbe goale, fără corespondent în realitatea politică şi social-economică. Dar, în 1989, românilor li se mai promisese ceva. Timidă, şovăielnică, speriată de propria-i forţă, pe fundul cutiei Pandorei rămăsese, ca o speranţă neîntinată, neconfiscată, netîlhărită: "libertatea presei". Explozia publicaţiilor din anii '90 constituie, probabil, unul dintre cele mai interesante fenomene ale jurnalismului românesc din secolul trecut. Descătuşată de cenzură, inhibiţii şi partizanat politic, presa spunea, in sfarsit, adevărul, cetăţenilor însetaţi de informaţie. Iar jurnaliştii se exprimau liber, fără teamă, chiar dacă opiniile divergente atingeau cote maxime, stîrnind pasiuni extreme. Pînă într-o zi, cînd o găină a născut pui vii pe pagina celui mai "citit" cotidian. Acela a fost începutul declinului. Kitsch-ul, tabloidizarea şi manelizarea tuturor formelor de presă, scrisă sau audio-vizuală, n-au mai putut fi stăvilite, atingînd forme monstruos de groteşti. Pentru că, în paralel, declinul economic al României şi politicile economice iresponsabile au afectat presa şi reţelele de distribuţie. Aflată în imposibilitatea de a se susţine financiar, presa autohtonă a început să-şi caute finanţatori şi diferiţi sponsori. Unde altundeva decît în sfera politicului, a deturnărilor de fonduri şi a sifonării de bani publici. Dependenţa de publicitatea de stat, slugărnicia în faţa mai-marilor vremii, capabili să şteargă, printr-o simplă semnătură, datorii de milioane de euro la buget şi spaima unor patroni de trusturi în faţa executărilor silite sau a zăngănitului de cătuşe au făcut din mass-media românească o anexă a mediului de afaceri cu ramificaţii în politică şi, uneori, complice cu medii infracţionale, de sorginte mafiotă. În plus, vîrfurile de atac, aşa-zişii formatori de opinie, trebuiau plătiţi corespunzător, căci prostituatele din această breaslă se vînd al naibii de scump. Iar cheltuielile pentru traficul cu conştiinţe sînt exorbitante şi cresc exponenţial de la o rundă de alegeri la alta. Iată de ce, ne explicăm faptul că Marea Adunare Populară de la Topliţa a fost reflectată de mass-media destul de palid, ba chiar tendenţios. Cea mai importantă manifestare anti-federalizare a românilor din încercatele judeţe supuse epurării etnice - Harghita, Covasna şi Mureş - a fost comentată în presa centrală cu destulă precauţie, nu cumva să creeze vreun disconfort partenerilor PD-L la guvernare, adică UDMR-ului. Televiziuni de-a dreptul isterizate de culisele Congreselor PSD şi PNL, sau care au rămas să filmeze de-a fir a păr manifestările dedicate de 15 martie, ziua maghiarilor de pretutindeni, au tratat lucrările Forumului Civic Român din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş la capitolul "şi alţii", dezinformînd, din start, importanţa şi amploarea acestei manifestări. Prezenţa şi discursul liderului PRM, europarlamentarul dr. Corneliu Vadim Tudor, nu puteau fi trecute sub tăcere, deşi noi ne-am obişnuit cu embargoul mediatic la care sîntem supuşi, de cîţiva ani, mai mult ca oricînd. Totuşi, este incalificabilă atitudinea unor televiziuni care, în timpul desfăşurării lucrărilor forumului, au decis să dezbată subiecte care îşi puteau găsi şi alt spaţiu în grila de programe a zilei. Ne-a amuzat rapiditatea cu care Antena 3 a "tăiat" emisia în momentul în care sala a început să scandeze "Vadim! Vadim!". În acelaşi timp, la Realitatea TV se discuta de zor situaţia medicilor care pleacă să muncească în alte ţări. Un subiect foarte important şi cu efecte dramatice pe termen lung, mai ales că este vorba de sănătatea românilor, indiferent de etnie. Păcat că moderatorii şi invitaţii comentau mai mult efectul şi nu cauza exodului inteligenţelor româneşti peste hotare. Între timp, Antena 3 revine, pentru 30 de minute, cu subiectul care interesa o Românie întreagă: scopul şi importanţa Marii Adunări Populare de la Topliţa. Inclusiv cu declaraţiile liderilor politici prezenţi, mai puţin reprezentanţii partidelor aflate la Putere. Pozînd în avocat al diavolului (speram că a fost vorba de o strategie pentru a dinamiza dezbaterea), moderatorul Iosif Buble îi compara pe "ardeleni" cu bătrînica obligată să treacă strada, vrînd-nevrînd, pentru că aşa doreşte un cetăţean "binefăcător", adică noi, românii din celelalte părţi ale ţării. Oricît ne-ar revolta o asemenea ipoteză, sîntem obiectivi şi detectăm, în ea, un minuscul sîmbure de adevăr. S-a demonstrat că o mare parte din Ardeal, hipnotizată de declaraţiile sforăitoare, cu tentă "naţionalistă," ale lui Traian Băsescu, a votat cu PD-L şi cu actualul preşedinte, scîrbită, probabil, de grupurile de interese din PSD, ca şi cum, în România, au rămas în confruntare doar 2 partide, mari şi late. Acum au înţeles şi fraţii din Transilvania că "portocaliii", care una vorbesc şi alta fumează, le-au trîntit în nas, drept răsplată, un guvern româno-maghiar cu pretenţii de autonomie, taman în inima statului unitar şi naţional. Proba este noua hartă a Ţării, în care euro-regiunile se suprapun, ce coincidenţă, pe graniţele fostului Imperiu Austro-Ungar, care ne-a smuls Transilvania de Nord prin Diktatul de la Viena, moment istoric în care părinţii actualilor moderatori de televiziune nici nu se născuseră. Singurul om politic care a declarat, răspicat, că pierderea alegerilor din 2004 şi 2008-2009 ale PSD s-a datorat mesajelor neclare, şovăitoare şi confuze către electoratul PRM, a fost Ion Iliescu. Pentru că electoratul PRM are un nucleu dur, indiferent de rezultatele sondajelor mincinoase sau ale numărării frauduloase a voturilor. Iar procentul nostru nu este deloc neglijabil aşa cum afirmă şi se comportă liderii celorlalte partide, încă parlamentare. A ignora acest procent, a băga capul în nisip precum struţul înseamnă decesul politic. Cel mai recent exemplu este Mircea Geoană. Care nu a scăpat, definitiv, de spectrul debarcării sale de la şefia Senatului. PD-L şi-a lăsat un răgaz să se regrupeze şi să-şi schimbe strategia de atac. Vom trăi şi vom vedea! Veţi afla adevărul din publicaţiile noastre, "Tricolorul" şi "România Mare", singurele necontrolate de Mafia transpartinică. Revenind la modul în care restul mass-media a reflectat evenimentul istoric de la Topliţa, nu mai avem decît un singur comentariu: Adio şi ţie, "presă liberă şi independentă!". Să-ţi fie ţărîna uşoară!"