miercuri, 8 septembrie 2010

VOTUL OBLIGATORIU POATE FI SOLUŢIA ?

Românii trebuie să-şi ia soarta în propriile mîini
De RUXANDRA LUNGU

din ziarul "TRICOLORUL"
"Lehamitea românilor care au preferat să nu-şi exercite dreptul de vot s-a întors împotriva întregii naţiuni. Dezgustul faţă de politicienii care s-au rotit la Putere în ultimii 20 de ani nu explică, în totalitate, letargia în care zace o ţară întreagă. Pentru că direcţia greşită în care evoluează România, material şi moral, nu ne mai permite "luxul" de a lua distanţă de viaţa politică. În mod păgubos pentru noi toţi, 70% dintre români, aşa-zişii "nehotărîţi" sau "scîrbiţi" de majoritatea reprezentanţilor clasei politice, contribuie la perpetuarea Mafiei la conducerea Statului şi anulează reprezentativitatea, ca esenţă a democraţiei.
În cazul României, nu folosim termenul Mafie pe post de metaforă pentru a exprima o stare negativă de fapt din instituţiile importante care ne decid, în final, soarta. Prin alte colţuri de lume, Mafia pretinde că are un soi de "onoare", ceea ce la noi nu este cazul. Pentru că, pe meleagurile Dîmboviţei, Mafia este chiar Statul. Statul care îşi tîlhăreşte cetăţenii, îşi ucide pruncii şi îşi umileşte bătrînii. Marii majorităţi i se refuză dreptul la un trai decent, la sănătate, la educaţie, la siguranţă personală, la pensie, de către o minoritate instalată prin fraudă la Putere. Traian Băsescu repetă, obsesiv, că românul trebuie să se ajute singur, fără să apeleze la "mila" Statului. Atmosfera tihnită a resturantului îl face să uite că românul este, în primul rînd, contribuabil la Bugetul de Stat. Din ce în ce mai mult contribuabil şi din ce în ce mai puţin beneficiar al banilor din vistierie, repartizaţi numai în interesul grupărilor mafiote care guvernează după bunul lor plac. Mult trîmbiţata "descentralizare" funcţionează, de fapt, perfect, dar în alt sens. România este controlată, bucată cu bucată, de baroni, ciocoi, grofi, aleşi locali abuzivi şi clanuri care şi-au împărţit teritoriile şi zonele de influenţă. Unii jurnalişti, mai stupizi, afirmă că interlopii îi controlează financiar pe politicieni şi pe reprezentanţii justiţiei care, mai apoi, se simt obligaţi să se achite de "obligaţii" în diverse modalităţi. Nimic mai fals.
Cum şi-ar putea cineva controla propriul şef?
Cazul poliţistului aflat în comă este cel mai recent; din păcate nici primul, şi nici ultimul din aşa-zisul Stat de Drept. Iar agresorul este doar o unealtă măruntă, o rotiţă în acest mecanism odios. O prelungire hîdă a unui sistem judiciar putred, care l-a lăsat în libertate, prevalîndu-se de prevederile unor legi strîmbe, aplicate de minţi şi mai strîmbe. Adevăraţii vinovaţi trebuie căutaţi în altă parte, ca şi în cazul tragediei de la Maternitatea Giuleşti. Cine împarte, pe criterii politice sau de cumetrie, funcţii şi posturi vitale pentru bunul mers al societăţii? În Economie, Sănătate, Justiţie? Mafia, divizată formal în partide care se alternează la putere, mimînd democraţia, jucîndu-se cu mintea românilor de-a Puterea şi Opoziţia. O Mafie sprijinită puternic de mass-media, care se tot întreabă retoric: "Şi, dacă venea Geoană era mai bine?", "Şi, dacă pleacă ăştia, ce punem în loc?". Cum adică? Neisprăviţii deghizaţi în formatori de opinie "uită" de patrioţii şi justiţiarii care nu numai că nu au contribuit la dezastrul ţării, dar au făcut totul pentru a-l evita sau, măcar, pentru a-i limita proporţiile! Sînt unii care mai cred că embargoul mediatic şi falsificarea sondajelor de opinie mai pot opri revenirea, în forţă, a PRM. Nu trebuie să uităm nici faptul că actualul Parlament al Ruşinii, care a generat 5 guverne dezastruoase, nu a fost paraşutat din spaţiul cosmic. Actualii parlamentari, care elaborează legi, numesc guverne şi controlează destine, s-au pripăşit în această formulă şi datorită celor care nu s-au prezentat la vot. Care ar putea răsturna, din temelii, orice prognoză privitoare la rezultatele viitoarelor alegeri. Votul obligatoriu, pe liste de partid, ar contracara, în mare parte, efectul găleţilor şi al pufoaicelor împărţite celor dispuşi să-şi vîndă conştiinţa. Alegătorii sînt responsabili, în bună parte, pentru ascensiunea şi eternizarea la Putere a politicienilor care nu ştiu altceva decît să tîlhărească Ţara. Aceştia, la rîndul lor, se fac direct responsabili pentru soarta tînărului poliţist care se zbate între viaţă şi moarte şi a bebeluşilor arşi de vii."

2 comentarii:

Anonim spunea...

Si cine sa puna in aplicare acest lucur ? Celor de la putere sigur nu o sa le placa 100% prezenta la vot...

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

@Anonim,
Sistemul trebuie schimbat din temelii, spre binele Romaniei, iar alegatorii ar trebui sa fie mai atenti. "Lectia" din decembrie 2009 ar trebui sa-i trezeasca pe romani.