miercuri, 14 ianuarie 2009

CUM AM PIERDUT UN VOT ! AM INVATAT DIN GRESELI !



Framantarile generate de excluderea lui Oprea din PSD, de aliante (pardon, mezaliante), ordonante si intalniri "informale" din sfera politica, referendum-uri si alte gaselnite menite sa ne zapaceasca de cap, nu se suprapun cu problemele reale, ale cetatenilor si aveti, mai jos, dovada.

Domnul Dan Tudor Vuza mi-a semnalat, intr-un material amplu si bine documentat (aici ,aveti doar o parte) o problema care ne poate afecta, oricand, pe oricare dintre noi.

Pentru ca toti vom pierde, la un moment dat, o persoana draga! O persoana fara de care nu mai putem , sau nu mai vrem, sa traim!

In campanie, nu am acordat atentia cuvenita celor semnalate de dansul!

Nu din superficialitate si nu din rea-vointa! Poate ca era prea tarziu si, poate ca am crezut ca mesajul meu nu ar mai fi avut impactul scontat!

Poate, dintr-o doza de scepticism, sau din convingerea, pesimista ca, anumite stari de fapt, nu se vor schimba! Niciodata!

Nici, macar, printr-o alta revolutie!

Sistemul medical are multe carente! Stim toti!

Dar, cati stim ca nu avem acces, real, la datele din dosarul pacientului, dupa decesul acestuia?

Repet, probabil ca nu ne pasa, pana nu suntem pusi, fata in fata, cu o asemenea situatie!

N-am reusit, la timp ca, in programul meu politic, sa introduc o initiativa legislativa, punctuala, menita sa elimine aceasta anomalie, intretinuta de "armata alba"!

Domnul Vuza, in calitatea dansului, de alegator, m-a taxat. A facut ceea ce trebuia: nu m-a votat! Mi-a si comunicat, elegant, de ce!

Si ii multumesc!

Macar daca, toti cei care au votat, in noiembrie 2008, cu unii sau cu altii , vor reusi sa-i taxeze , la fel de drastic, pe cei care au promis multe si fac atat de putine!

Cat despre votul pierdut, mi-am propus sa il recuperez! Inmiit!

Iata, o parte din argumentele domnului Dan Tudor Vuza, intr-un text edificator:


Domnului Academician Ionel Haiduc

Preşedintele Academiei Române

Memoriu

Subsemnatul Dan Tudor Vuza, cercetător ştiinţific gradul I, vă rog să-mi îngăduiţi să supun atenţiei conducerii Academiei Române următoarele.

Părintele meu George Pavel Vuza a deţinut, în perioada anilor 1954 – 1958, funcţia de prim locţiitor al procurorului general al Republicii Populare Române. În această calitate, s-a remarcat prin strădania sa de a asigura procuraturii profilul unei instituţii moderne şi profesionale, dedicată exclusiv supravegherii legalităţii şi imună la ingerinţele factorului politic care dorea transformarea ei în organ de represiune. A fost un neîntrecut organizator, dar mai ales un neînfricat luptător împotriva abuzurilor puterii comuniste şi pentru apărarea celor oprimaţi. Din iniţiativa sa a fost întocmit raportul asupra privării abuzive de libertate a unor persoane şi a condiţiilor inumane de detenţie din penitenciarele ministerului de interne, document prin care G. P. Vuza îl făcea direct răspunzător pe ministrul de interne de toate abuzurile constatate, aşa cum nu mai îndrăznise nimeni până atunci. De numele său se leagă punerea în libertate a Elenei Pătrăşcanu şi a unui grup de membri ai partidului social-democrat. S-a opus ordinului partidului de a aresta pe ţăranii care părăseau gospodăriile colective şi cererii ministerului de interne de a judeca cu uşile închise şi a condamna la pedeapsa capitală pe un nevinovat, acuzat de o faptă imaginată de partid.

Toate aceste acte de curaj, descrise în volumul autobiografic Însemnările unui procuror apărut sub îngrijirea subsemnatului, l-au costat excluderea din funcţie, din partid şi trimiterea la munca de jos. Dar nu numai atât. Nopţile de nesomn, încordarea cauzată de confruntările cu forţa conducătoare, durerea pricinuită de îndepărtarea de la opera de edificare a instituţiei care pentru el era însăşi raţiunea vieţii sale, toate acestea i-au afectat sistemul circulator, ducând la hipertensiune şi ischemie miocardică. În ziua de Crăciun a anului 1984 erau trei grade în biroul de la Procuratura Capitalei unde el lucra, ca urmare a gerului instaurat în locuinţe şi locuri de muncă din ordinul dictaturii. Pe fondul tulburărilor de care deja suferea, frigul i-a provocat un infarct miocardic. Fiecare zi din cei 18 ani care au urmat a fost pentru familie întunecată de teama că aceea ar putea fi ultima zi când îl vor vedea pe cel ce le era soţ şi părinte. În cele din urmă, urmările infarctului au dus la instalarea unei insuficienţe cardiace. A fost transportat într-o unitate medicală aleasă peste voinţa familiei. După zece ore a încetat din viaţă, departe de familia sa, în condiţii rămase misterioase până în prezent. În toţi cei cinci ani petrecuţi de atunci, familiei i s-a refuzat cu îndârjire şi se continuă să i se refuze de către sistemul medical din România accesul la documentele medicale în care este consemnat adevărul despre ultimele clipe printre cei vii ale lui G. P. Vuza.

Sistemul medical invocă în sprijinul acestei interdicţii următoarele pasaje din legea 46/2003 a „drepturilor” pacientului: articolul 21 – Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia – şi articolul 22 – Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.

Dreptul la informare este tot mai mult recunoscut în prezent drept unul din drepturile fundamentale ale omului. Documentul Declaraţie asupra promovării drepturilor pacientului în Europa emis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 1994 recomandă ţărilor europene respectarea dreptului de acces neîngrădit al pacientului la propriul dosar medical, inclusiv la datele tehnice, iar pentru pacientul incapabil de a-şi exercita el însuşi drepturile, exercitarea lor de către reprezentanţii legali.

În articolul Familia Pacientului, între Dreptul la Adevăr şi Secretul Medical pe care l-am publicat în Revista Română de Bioetică, am analizat cadrul legislativ din unele ţări din Europa şi America privind reglementarea accesului familiei la dosarul medical al pacientului defunct, arătând că nu mai departe de ţara vecină Ungaria, dreptul familiei de a obţine copii după dosarul pacientului defunct este garantat prin lege. În schimb, în România, dreptul în discuţie este interzis prin lege. Prin aceasta, România se situează pe o poziţie contrară politicii de transparenţă în relaţia dintre sistemul medical şi societatea civilă recomandată de organismele internaţionale şi adoptată de majoritatea ţărilor europene.

Una din atribuţiile înscrise în Statutul Academiei Române este „elaborarea de studii, analize, recomandări, evaluări şi strategii naţionale pentru Administraţia Prezidenţială, Parlament, Guvern şi alte instituţii naţionale - la cerere sau din iniţiativă proprie - cu privire la politica naţională în domeniul ştiinţei, literelor şi artelor în România şi la marile probleme ale ţării”.

Subsemnatul consideră că încălcarea dreptului la informare de către statul şi sistemul medical român, printr-o măsură legiferată de parlament, contrară recomandărilor organismelor internaţionale şi politicii de transparenţă în relaţiile dintre componentele statului democratic şi societatea civilă promovată de Uniunea Europeană, constituie una din marile probleme ale ţării, meritând să fie abordată cu atenţie şi îngrijorare de către Academia Română. Spun „cu îngrijorare” deoarece, prin această încălcare manifestă a unui drept democratic, asistăm la o formă incipientă de totalitarism: sistemul medical s-a prefăcut într-o armată albă, adică o putere militară mai presus de societatea civilă considerând că nu are de dat seamă acesteia. Thomas Jefferson, unul din părinţii unei democraţii către care România aspiră prin declaraţii dar mai puţin prin faptele sistemului medical naţional, considera că „Informaţia este moneda democraţiei”.

Maladia de care a suferit G. P. Vuza s-a datorat, în ultimă instanţă, confruntărilor cu sistemul comunist şi condiţiilor vitrege create de acesta. Ascunzând adevărul despre cum s-a terminat această maladie, în spiritul celor mai tradiţionale practici stalinist-comuniste de tăinuire a adevărului despre luptătorii împotriva oprimării, armata albă desăvârşeşte azi ceea ce comunismul a început ieri.

Cu toate că subsemnatul şi-a exprimat faţă de organele competente intenţia de a folosi, în calitate de cercetător, adevărul ştiinţific consemnat în dosarul medical al părintelui în vederea reconstituirii ultimelor momente ale existenţei unui luptător împotriva abuzurilor comunismului, sistemul medical îi refuză în mod sistematic accesul la documentele solicitate, prin aceasta opunându-se liberei circulaţii a ideilor, a cărei sprijinire face parte de asemenea dintre obiectivele înscrise în statutul Academiei Române.

Nici măcar rudele defunctului (moştenitori sau nu), definite în mod curent de normele în vigoare sub apelativul de „aparţinători”, nu au dreptul să cunoască datele medicale ale defunctului, cu excepţia situaţiei în care acesta şi-a dat în mod expres consimţământul, cât timp era în viaţă, în acest sens. Aşa se exprimă tunător una din publicaţiile sistemului medical. Familiei celui dispărut i se induce astfel, cu bună ştiinţă şi rea intenţie, gândul intimidant că nu familia, ci armata albă îşi are de drept locul lângă cel ce îşi trăieşte ultimele clipe, sentimentul că

este o faptă rea, opusă legii, de a solicita aflarea adevărului despre acele ultime clipe. În lipsa clarificărilor ce ar rezulta din accesul la dosarul medical, familia rămâne toată viaţa împovărată de îndoieli. Împăcarea ce ar trebui să urmeze despărţirii nu se mai realizează. Interdicţia impusă de armata albă loveşte în însăşi esenţa spirituală a familiei, în legătura sacră dintre generaţii. Se intenţionează astfel desăvârşirea formării „omului nou”, începută de comunism, respectiv a tipologiei unui individ lipsit de trăiri înalte, căruia în egală măsură să-i fie indiferent dacă strămoşii lui dispar după uşile ferecate ale armatei albe sau dacă trecutul ţării lui dispare sub priorităţile afacerilor prezentului. Din comunitate spirituală, familia este prefăcută în „unitate funcţională”, rotiţă în mecanismul societăţii de consum.

Iar în ceea ce priveşte aşa-zisul „consimţământ” de care ar depinde acordarea accesului la datele medicale, el nu face decât să atragă atenţia asupra caracterului vicios, antisocial, discriminatoriu, de pericol public, al legii 46/2003. Ce se va întâmpla cu un pacient care devine inconştient înainte de a avea prevederea să-şi exprime consimţământul? Ce se întâmplă cu pacienţii cu capacitate mentală redusă, sau cu cei de vârstă foarte fragedă, care nu dispun de înţelegerea conceptului de consimţământ? Rezultă, conform celor de mai sus, că toţi aceştia pierduţi sunt după uşile armatei albe şi nimeni nu va şti vreodată ce s-a întâmplat cu ei dacă nu se mai întorc de acolo. De altfel nici legea în discuţie şi nici instrucţiunile de aplicare a legii nu definesc condiţiile de exprimare şi valabilitate pentru aşa-zisul consimţământ.

În virtutea celor semnalate mai sus şi a prevederii din Statutul Academiei la care am făcut referire, supun conducerii înaltului for propunerea de a iniţia un program de cercetare şi documentare cu privire la modul în care sistemele medicale din ţările europene şi eventual din alte continente aplică politica de transparenţă în relaţia cu societatea civilă, pentru ca pe baza investigaţiilor efectuate să se poată formula concluzii şi recomandări către guvernul român în vederea modificării legii drepturilor pacientului în conformitate cu noile standarde europene, în sensul garantării dreptului de acces al familiei la dosarul medical al pacientului defunct.

Cu mulţumiri anticipate pentru atenţia acordată,

Prof. Dr. Dan Tudor Vuza 30 octombrie 2008

Institutul de Matematică al Academiei Române

11 comentarii:

Anonim spunea...

Da, este o problema GREA!
Dar nu cred, Ruxi, ca se va rezolva, vreodata!
Pentru ca guvernantii sint si ei oameni, depind de medici si nu vor actiona impotriva lor NICIODATA!
NU SE STIE CINE AJUNGE LA MANA LOR!

Anonim spunea...

N-am stiut!
dar ce putem face in lipsa unei decizii care tine de politica?

Anonim spunea...

Draga Ruxandra Lungu!
Sa nu ne ascundem.
Impotriva ta a candidat marele sindicalist din invatamant, Catalin Croitoru!
Nu aveai sanse, reale!

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Ce legatura are Catalin Croitoru cu postarea mea?

Anonim spunea...

Armata alba ne va conduce, Mereu!

Anonim spunea...

"Armata alba ne va conduce, Mereu!" - ultimul comentariu si ultimul cuvant!
Dar de imnul national "Desteapta-te Romane" ati auzit?

Anonim spunea...

Am auzit de imnul national. De-aia dormim intruna!

Anonim spunea...

In Ungaria, dreptul de acces al familiei la dosarul pacientului defunct este garantat prin lege.
In Romania, acest drept este interzis prin lege.
Este si aceasta o mostra a felului "original" in care Romania intelege democratia?

Anonim spunea...

Romania este o increngatura de interese mafiote in care o mana spala pe alta!

Anonim spunea...

Nu ne ramane decat sa ne unim!

Anonim spunea...

Bine spus, pentru ca armata alba este deja unita contra noastra!
Azi avem vaccinari HPV obligatorii, maine vom avea controale obligatorii urmate de internari obligatorii, prilej minunat de procurare de material uman pentru experimentari si prelevari!