sâmbătă, 10 noiembrie 2012

PROGRAMUL DE GUVERNARE AL PRM


Numai PRM mai poate salva România!
STIMAŢI ALEGĂTORI,
Aveţi dreptul şi obligaţia să vă prezentaţi la vot în 9 decembrie 2012. Obligaţia derivă din rezultatele guvernării ţării, de 23 de ani, de către P.S.D., P.D.L., P.N.L., P.C., P.N.Ţ.C.D., împreună cu U.D.M.R., precum şi din responsabilitatea pe care o aveţi pentru copiii şi nepoţii dvs.

Senatorii şi deputaţii P.R.M., aleşi prin votul dvs., promit să acţioneze pentru realizarea următoarelor obiective:
1. Locuri de muncă pentru cetăţenii activi şi repartiţii pentru tineri, la terminarea studiilor.
2. Valorificarea bogăţiilor naturale în Interes Naţional.
3. Gratuitate în domeniul Sănătăţii, pentru consultaţii medicale, investigaţii, operaţii, tratamente, medicamente şi spitalizare.
4. Creşterea nivelului de trai, alinierea salariilor şi pensiilor la nivelul celor din Uniunea Europeană. Anual, vor creşte salariile, pensiile, ajutoarele sociale şi bursele cu 50%.
Se revine la acordarea celor 45 ajutoare sociale tăiate de P.D.L., U.D.M.R. şi U.S.L. Nu se mai impozitează pensiile. Pensia minimă va creşte la 700 lei/lună. Alocaţiile de stat lunare pentru copii vor creşte la 500 lei pentru primul copil, 700 lei pentru al doilea şi 1.000 lei pentru fiecare din următorii copii. Preţul benzinei şi motorinei va scădea sub 3 lei pe litru, iar cel al gazelor naturale se va reduce cu 30%. Subvenţia pentru încălzire va fi de 100-400 lei/lună.
5. Reducerea T.V.A. de la 24% la 10%, iar pentru alimentele de bază la 1%. Scăderea cotei unice de impozitare de la 16% la 10%. Alocarea anuală din P.I.B. a cel puţin 10% pentru Sănătate, 8% pentru Învăţămînt, 5% pentru Armată, 3% pentru Cultură şi 3% pentru Cercetare. Acordarea de credite cu dobîndă subvenţionată de 1% pentru agenţii economici şi persoane fizice. Atragerea fondurilor europene cuvenite României şi pedepsirea celor vinovaţi de blocarea a peste 10 miliarde euro.
6. Valorificarea întregului potenţial agricol şi renegocierea subvenţiilor primite de la Uniunea Europeană. Interzicerea vînzării pămîntului românesc la străini, susţinută de U.S.L., A.R.D. şi U.D.M.R. Întabularea terenurilor să fie gratuită. Oprirea otrăvirii populaţiei cu aditivi alimentari cancerigeni şi produse etnobotanice.
7. Stoparea programului criminal de depopulare a României. Oprirea propunerii legislative a P.S.D. şi P.D.L., susţinută de P.N.L., P.C., U.N.P.R. şi U.D.M.R., vizînd exproprierea cetăţenilor români de către titularii licenţelor de exploatare minieră.
8. Finanţarea din Bugetul de Stat şi bugetele locale a lucrărilor la Catedrala Mîntuirii Neamului, la biserici şi mînăstiri.
9. Oprirea împărţirii teritoriale a României cerută de U.D.M.R. şi susţinută de U.S.L. şi A.R.D. pentru a face două Ungarii mici în Ardeal.
10. Cercetarea penală şi pedepsirea, inclusiv prin confiscarea averilor, a celor vinovaţi de lichidarea locurilor de muncă, demolarea multilaterală a României, privatizările frauduloase, jefuirea bogăţiilor naturale, îndatorarea Poporului Român la băncile străine, Holocaustul împotriva românilor.

Viaţa a demonstrat că P.S.D., P.N.L., P.C., P.D.L. şi P.N.Ţ.C.D., împreună cu U.D.M.R., au guvernat împotriva Poporului Român, în cîrdăşie cu asasinii economici şi asasinii politici străini, transformînd România într-o colonie.

Vreţi adevărata schimbare? Votaţi candidaţii P.R.M.! Numai PRM mai poate salva România!

Dr. GH. FUNAR

2 comentarii:

Anonim spunea...

Daca se poate ar mai fi si:
1-interzicerea exportului de cherestea pentru a opri despadurirea Romaniei
2-un program separat viabil pentru a salva cladirile devastate de patrimoniu si reabilitarea lor cum ar fi conacul lui Grigore Ureche si silozurile din Constanta.

Anonim spunea...

Alianta PRM-PPDD ar face mult bine ROMANILOR si ROMANIEI.